Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 357/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr- (5651/2008)

SENTINȚA CIVILĂ NR. 357

Ședința publică de la 10.02. 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca

JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina

ASISTENT JUDICIAR

ASISTENT JUDICIAR

GREFIER

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, nu au răspuns părțile.

Din oficiu, Curtea invocă excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI, având în vedere Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din nr.OUG75/2008, definitivă și general obligatorie pentru instanță și reține cauza în pronunțare pe excepție.

CURTEA,

Constată că la data de 24.07.2008, reclamanții, în calitate de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând plata sporului de vechime în muncă corespunzător fiecăruia pentru perioada 29.08.2000-31.10.2003, precum și a despăgubirilor reprezentând sporul de 30% pentru activitatea de combatere a infracțiunilor de corupție pentru perioada 18.05.2000-31.03.2002, cu precizarea că pentru reclamantul numai pentru perioada 27.03.2003-23.01.2006, cât a activat la Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție; achitarea de către pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a diferențelor dintre drepturile cuvenite (prima de vacanță și premiului anual reprezentând cel de-al 13 salariu) și cele achitate efectiv actualizate cu indicele de inflație, obligarea pârâtului să efectueze în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile referitoare la acordarea sporurilor și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să acorde sumele necesare plății acestor despăgubiri.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-, competența de primă instanță fiind reglementată prin OUG nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.

Conform art. I din Ordonanță "(1) Cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr.247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.

(2) Recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție".

Ulterior înregistrării cauzei, dispozițiile art. I și II din OUG nr.75/2008 prin care s-a instituit o competență specială, derogatorie de la jurisdicția muncii, reglementată în Titlul XII din Codul muncii, au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, susținându-se că nu se justifică schimbarea competenței materiale de soluționare a litigiilor privind drepturi salariale ale personalului din sistemul justiției, pe cale de ordonanță de urgență, nefiind îndeplinite cerințele art. 115 alin. 4 din constituție pentru aceasta.

Prin Decizia nr.104/20.01.2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din OUG nr.75/2008, decizia fiind definitivă și general obligatorie, conform art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992, republicată și art. 147 alin. 4 din Constituție.

Așa fiind, după data declarării neconstituționalității actului normativ care modifică competența materială de judecare a cererilor personalului din sistemul justiției, având ca obiect drepturi salariale, Curtea de Apel nu mai este instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță, redevenind aplicabile normele de drept comun referitoare la competența de primă instanță în materia litigiilor de muncă.

Urmează așadar a se admite excepția de necompetență materială a Curții de APEL BUCUREȘTI și, în temeiul art.158 alin.1 raportat la art.159 pct.2 Cod procedură civilă, a se declina competența de soluționare în favoarea Tribunalului București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, instanță de drept comun în materia conflictelor de muncă, potrivit art. 2 lit. c) pr. civ. și competentă teritorial, în baza art. 284 alin. 2 din Codul muncii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI.

Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanții, -, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție,- -14, sector 5, și pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,--14, sector 5, pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 și chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, în favoarea Tribunalului București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.02. 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

ASISTENT JUDICIAR ASISTENT JUDICIAR

GREFIER

Red.:

Dact.:

2 ex.

6.02.2009

Președinte:Ilie Nadia Raluca
Judecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 357/2009. Curtea de Apel Bucuresti