Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 36/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 36/2008
Ședința publică de la 02 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Lodoabă Monica Maria Mureșan vicePREȘEDINTE: Alina Lodoabă Monica Maria Mureșan
- - - - JUDECĂTOR 2: Mihai Pașca Sebastian Nașcu Ioana Cibu Mirea
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - - grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și TRIBUNALUL HUNEDOARA, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța, luând în considerare actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și o lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față,
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- reclamanții, toți cu domiciliul procesual la sediul Tribunalului Hunedoara -D,- județul H și cu domiciliul procesual ales la sediul Tribunalului Hunedoara -D,-, județul H și cu domiciliul ales în C N, strada - cel M, nr.1, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în,-, sector 5, CURTEA DE APEL ALBA IULIA cu sediul în A I, - nr.1 și TRIBUNALUL HUNEDOARA, cu sediul în D,-, județul H solicitând obligarea acestora la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale cuvenite cu titlu de primă de vacanță actualizate de la data scadenței și până la data achitării integrale a sumei, aferentă perioadei 2005- 2006, iar pentru reclamantul prima de concediu aferentă anului 2005.
În motivarea cererii reclamanții au susținut că sunt judecători la TRIBUNALUL HUNEDOARA, Curtea de APEL ALBA IULIA și respectiv Curtea de Apel Cluj și că în această calitate, potrivit dispozițiilor art.41 indice1 alin 1 din Legea 50/1996,
au dreptul pe perioada concediului de odihnă pe lângă indemnizația de concediu
la o primă egală cu indemnizația brută sau după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Drepturile prevăzute în textele de lege menționate nu le-au fost
acordate la efectuarea concediilor de odihnă corespunzătoare anilor 2005 și 2006
întrucât prin legile succesive privind bugetul de stat, începând cu anul 2001, plata
acestor drepturi a fost suspendată,
Astfel, conform art. 3 alin. 2 din OUG nr, 33/2001 a fost suspendată n aplicarea prevederilor art. 41 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 până la: 01.01.2002, iar prin art. 12 alin. 4 din Legea "nr. 743/2001, termenul de suspendarea aplicării art.41 indice 1 din Legea nr.50/1996 a fost prelungit până la 31.11.2002.; în continuare, potrivit art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, "aplicarea: prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, se suspendă până la data de 31.12.2004".
De asemenea, potrivit art. 8 alin. 5 din Legea nr. 511/2004, "plata premiului anual aferent anului 2005, pentru personalul din instituțiile publice indiferent de finanțare și subordonare, inclusiv activitățile de pe lângă unele instituții publice finanțate integral din veniturile proprii, se efectuează din prevederile bugetare pe anul 2006, începând cu luna ianuarie 2006", iar la alin.7 al art,9 din Legea nr. 511/2004, "aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare cu privire la primele ce se: acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31.12.2005".
Or, în mod greșit pârâții nu au procedat la acordarea drepturilor bănești cuvenite, respectiv prima de concediu, întrucât perioada suspendării a avut efect până la sfârșitul anului 2005, iar după data de 31.12.2005 aceste drepturi trebuiau acordate atât pentru anul 2005, cât și pentru anul 2006.
Prin textele de lege invocate așa cum rezultă din interpretarea acestora, a fost suspendată aplicarea prevederilor art. 41 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, adică plata efectivă a sumelor de^bani cuvenite, nefiind suprimat dreptul salariaților la prima de concediu pentru anul 2005 - 2006, acest drept continuând să existe.
In conformitate cu disp. art. 269 din Codul Muncii, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit reclamanții au solicitat să se dispună ca sumele cuvenite cu titlu de prima de vacanță pe anii 2005 și 2006, să fie actualizate în raport de indicele de inflație la momentul efectuării plății.
S-a mai arătat că neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (art, 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și a reglementărilor date prin art, 1 din protocolul i nr. 1 adițional Ia Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nulum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat pe perioada anilor 2005 - 2006.
În susținerea celor solicitate, au arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia XXIII/121.12.2005, a reținut că primele de concediu se cuvin magistraților pentru anii 2001 și 2002. La pronunțarea acestei decizii s-a avut în vedere doar intervalul 2001-2004, perioadă care a făcut obiectul cercetării judecătorești.
Conform disp. art. 329 Cod Procedură Civilă, deciziile J, prin care se soluționează recursurile în interesul legii, se publică în Monitorul Oficial și au caracter obligatoriu, asemeni tuturor actelor normative, indiferent de emitentul acestora.
Astfel, prin decizia mai sus menționată, s-a stabilit plata primelor de
concediu numai pentru perioada arătată expres, iar pentru perioada 2005-2006, instanța de judecată competentă să judece pe fond acțiunile civile având ca obiect drepturile bănești solicitate, nu a mai fost investită în acest sens.
De altfel, efectele produse de actele normative de suspendare a punerii în aplicare a dispozițiilor referitoare la acordarea primelor de concediu, trebuie limitate la perioada menționată în cuprinsul lor. Ca atare, printr-o apreciere justă și logică, urmează a se reține că prin legile bugetului de stat pe anii 2005-2006, s-au prelungit dispozițiile referitoare la plata primelor de vacanță, fără a se încălca principiul nerectroactivității legii civile, prev, de art. 15, al 2 din Constituția României și art. 1 din Codul Civil,
Prin întâmpinare pârâții Curtea de APEL ALBA IULIA și Ministerul Justiției au solicitat respingerea acțiunii reclamanților. Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Pârâtul Ministerul Justiției a susținut că cererea reclamanților este nefondată deoarece după intrarea în vigoare a OUG 177/2002 au fost abrogate dispozițiile art. 41 alin 1 din Legea 50/1996 referitore la dreptul magistraților și a celorlalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi la o primă de concediu.
Deliberând asupra cererii formulate Curtea reține următoarele:
Reclamanții au calitatea de judecători.
Pentru perioada înscrisă în petitul acțiunii, 2005-2006, actul normativ care reglementa drepturile salariale a le magistraților este OUG 177/2002.
Potrivit dispozițiilor art.50 alin 2 din această ordonanță de urgență:
" Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 1 1, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare."
Norma cuprinsă în alin 2 al articolului 50 din OUG 177/2002 este o normă de abrogare generală. În consecință susținerea reclamanților în sensul că dispozițiile art.41 indice 1 alin. 1 din Legea 50/2002 au continuat să subziste și după data de 1 ianuarie 2003 sunt neîntemeniate.
Perioada în care exista dreptul la primă de concediu acordat magistraților în temeiul art.41 alin.1 din legea nr. 50/1996 a fost stabilită, cu forță obligatorie și prin Decizia nr. XXIII pronunțată de J- secțiile Unite în dosar nr. 31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Prin această decizie instanța superioară a statuat că "în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, magistrații și personalul auxiliar au dreptul la prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv la o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, cu salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată".
În considerentele acestei decizii se reține că " de la data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002 erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 alin. 1 din legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul magistraților și celorlalte categorii de personal salarizat în baza acestei legii la o primă pentru perioada concediului de odihnă". În raport de această situație, dreptul magistraților și a celorlalte categorii de personal, salarizat în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2003. S-a mai arăta, totodată că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul subiectiv " a considera astfel, înseamnă să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării acestui text și după abrogarea lui, ceea ce este de neconceput și inadmisibil".
Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.
Chiar dacă instanța supremă face referire la perioada 2001- 2004, perioada în care exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat prin nr.OUG 33/2001 și legile succesive privind bugetul de stat, obiectul deciziei îl reprezintă aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin OG nr. 83/2000. Față de cele de mai sus, în speță, este obligatorie dezlegarea acestei probleme de drept, respectiv faptul că dreptul reglementat de acest text de lege a încetat să mai subziste începând cu data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare G nr. 177/2002 de abrogare implicită a dispozițiilor art. 41 indice 1 alin.1 din Legea nr. 50/1996.
Acest aspect este reținut în mod clar și neechivoc de către instanța supremă în decizia în interesul legii, așa încât interpretarea legii dată prin decizia sus menționata este relevantă și obligatorie, nu numai pentru perioada 2001-2004 ci și ulterioară acesteia.
Deci, pentru a beneficia de protecția legii interne cât și a normelor europene invocate de reclamanții un drept trebuie să-și aibă izvorul într-un act normativ, or în lipsa normei legale care să reglementeze un atare drept pe perioada în discuție aflată în termenul de prescripție - 2005, 2006- pretențiile reclamațiilor se impun a fi respinse ca atare.
Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției prevăzute de art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Acest articol, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa( cazul Thimmenos contra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale".
Față de cele ce preced, curtea urmează a respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată în cauză de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, -, toți cu domiciliul procesual la sediul Tribunalului Hunedoara -D,-, județul H și cu domiciliul procesual ales la sediul TRIBUNALUL HUNEDOARA - D,-, jud.H împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL ALBA IULIA cu sediul în A I, str. -, nr.1, jud.A și TRIBUNALUL HUNEDOARA cu sediul în D,-, jud.
Declară nulă acțiunea civilă formulată de reclamanții cu domiciliul procesual ales la sediul Tribunalului Hunedoara - D,-, jud.H și cu domiciliul procesual ales la sediul Curții de Apel Cluj - C N,-, jud.C împotriva acelorași pârâți.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 02.10.2008.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Asistenți judiciari,
- - - -
Grefier,
- ---
Red.
Tehnored. 16 ex.
Președinte:Alina Lodoabă Monica Maria MureșanJudecători:Alina Lodoabă Monica Maria Mureșan, Mihai Pașca Sebastian Nașcu Ioana Cibu Mirea
