Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 370/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 370/R/2010
Ședința publică din data de 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER: A
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 2743 din 25 noiembrie 2009 Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimații MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta intimatului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, cons. jur., lipsă fiind contestatoarea și reprezentanții celorlalți intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta intimatului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ depune la dosarul cauzei decretul pentru eliberarea din funcția de procuror a contestatoarei și delegația de reprezentare, arătând că nu are alte cereri de formulat și că lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 2743 din 25 noiembrie 2009 Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr-, s-au dmis recursurile declarate de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.1101/12.06.2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care a modificat-o în parte, în sensul că:
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație - în privința drepturilor bănești solicitate pentru perioada 01.11.2000-28.02.2005.
Au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ să plătească reclamanților ce au avut calitatea de procurori sau personal auxiliar de specialitate în unitățile de parchet de pe raza Curții de APEL CLUJ diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, pe diferite perioade, cuprinse între data de 01.03.2005 și până la zi, în funcție de durata pe care au funcționat în cadrul acestor unități, precum și în continuare, pe viitor, actualizate în raport cu indicele de inflație de la data plății efective.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții, - -,.
S-u menținut restul dispozițiilor sentinței recurate care nu au contravenit acestei decizii.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, n ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din nr.HG 34/2009 privind organizarea și funcționara Ministerului Finanțelor Publice (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din nr.HG 386/2007) "elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Economiei și Finanțelor este C care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de Parlament, precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Economiei și Finanțelor este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și MINISTERUL PUBLIC, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Economiei și Finanțelor este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Raportat la recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, s-a reținut că, referitor la criticile privind înscrierea sporului în cartea de muncă, instanța de fond a procedat în mod judicios dispunând această înscriere, atâta vreme cât este vorba de drepturi salariale cu caracter de continuitate, interpretarea dată de recurenți art.11 alin. 2 din decretul 92/1976 fiind nejustificat de restrictivă.
Cât privește actualizarea cu indicele de inflație, solicitată de reclamanți și acordată prin decizie, Curtea a apreciat că sumele datorate cu titlu de drepturi salariale și neacordate trebuie astfel actualizate pentru a se asigura deplina reparare a prejudiciului creat prin neplata unor drepturi legale, în conformitate și cu prevederile art. 78 alin. 1 Codul muncii, text de lege cu valoare de principiu în ceea ce privește situația nelegalei neacordări a unor drepturi salariale, și care stipulează că în cazul concedierii efectuate în mod netemeinic și nelegal, instanța va obliga angajatorul la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate. Or, chiar dacă nu este vorba în speță de o nelegală concediere, rațiunea legii este aceeași, anume, integrala reparare a prejudiciului creat printr-o injustă neplată a unor drepturi salariale; știut fiind că salariul reprezintă de principiu sursa traiului zilnic al angajatului, apare ca legitimă solicitarea de a se actualiza cu rata inflației aceste sume, astfel încât puterea de cumpărare să se prezerve iar neplata la termen să nu diminueze importanța economică a acestor sume. De altfel, plata salariului este C puțin lunară, astfel încât cu privire la orice drepturi de natură salarială, angajatorul este de drept în întârziere, potrivit art. 161 alin. 1 coroborat cu art. 155 Codul muncii, situație în care actualizarea sumei de natură salarială neplătită la timp apare ca imperativă.
Curtea a reținut însă că este justificată critica privind modul de soluționare de către instanța de fond a prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 1 noiembrie 2000-25 martie 2005.
Astfel, s-a considerat în mod eronat de către instanța de fond că ar fi fost întrerupt cursul prescripției prin pronunțarea deciziei în interesul legii nr. 21/2008, atâta vreme cât rolul unei astfel de decizii este de a reglementa situația practicii neunitare, neputând influența în vreun fel cursul prescripției extinctive. Nu se poate reține că lipsa unei hotărâri pronunțate în interesul legii este un factor de natură a împiedica partea să își solicite drepturile pretinse anterior îndeplinirii termenului de prescripție. Această concluzie se impune cu atât mai evident cu cât chiar art. 329 alin 3.pr.civilă prevede că soluțiile se pronunță numai în interesul legii și nu au efect asupra hotărârilor examinate, fiind obligatorii pentru viitor.
În ceea ce privește reclamanții, - -, Curtea a reținut că aceștia nu se încadrează în categoriile de personal îndreptățite la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică conform deciziei în interesul legii amintite, neavând calitatea de personal auxiliar de specialitate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare la data de 8 ianuarie 2010 contestatoarea, solicitând să se anuleze în parte decizia civilă atacată și pe cale de consecință să fie obligați MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la plata în favoarea contestatoarei a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică din salariul de bază brut lunar, începând cu 01.03.2005 și până la data eliberării acesteia din funcție, prin pensionare.
Contestatoarea mai precizează că prin decizia pronunțată de C, a fost modificată sentința civilă nr.1101/12.06.2008 a Tribunalului Cluj prin care i s-a recunoscut și acordat acest spor, apreciindu-se, urmare a unei greșeli materiale, că nu se încadrează în categoriile de personal îndreptățit la plata acestui spor, neavând calitatea de personal auxiliar.
Învederează instanței faptul că a avut calitatea de magistrat-procuror, funcționând după data de 01.03.2005 în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Cluj.
În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art.318 pr.civ.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 16 februarie 2010 intimata Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, solicită respingerea contestației în anulare formulată de contestatoare ca neîntemeiată și menținerea ca legală și temeinică a deciziei Curții de APEL CLUJ.
În motivare, intimata arată că reclamanta-contestatoare și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art.318 din Codul d e procedură civilă.
Potrivit art. 318 alin. 1 din Codul d e procedură civilă "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
Față de susținerile contestatoarei în sensul că dezlegarea dată de instanță recursului a fost rezultatul unei așa zise"greșeli materiale",apreciază că aceasta este nefondată.
Astfel, această sintagmă se referă mai întâi la acele greșeli materiale vizate de dispozițiile art. 281 din Codul d e procedură civilă, respectiv erori de calcul, erori privitoare la numele părților sau alte asemenea erori evidente, în timp ce greșelile vizate de dispozițiile art. 318 din Codul d e procedură civilă nu au acest caracter evident, fiind mai degrabă greșeli involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate în dosarul cauzei.
În acest context, în jurisprudența românească au fost considerate greșeli materiale în sensul prevederilor art. 318 din Codul d e procedură civilă anularea greșită a recursului ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și chiar respingerea greșită ca tardiva unui recurs, dar numai în condițiile în care instanța n-ar fi observat recipisa poștală care face dovada că recursul este expediat înlăuntrul termenului legal sau ar fi calculat greșit termenul de recurs.
Ca atare, greșelile la care se referă acest text de lege sunt greșeli evidente și trebuie să fie săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei, ceea ce nu este cazul în speță.
Contestația în anulare specială la care se referă dispozițiile art. 318 din Codul d e procedură civilă nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural, acest tip de contestație în anulare specială înfățișându-se ca o cale de atac extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor greșeli materiale, iar nu pentru reformarea unor greșeli de altă natură.
Dispozițiile legale prevăzute de art. 318 din Codul d e procedură civilă au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide în ultimă instanță calea unui recurs la recurs, ceea ce în speță urmărește să realizeze contestatoarea-reclamantă.
Or, contestatoarea în mod evident încearcă să obțină o rejudecare a fondului și, pe cale de consecință, casarea unei hotărâri judecătorești irevocabile.
Referitor la cea de-a doua teză a art. 318 din Codul d e procedură civilă, invocată de asemenea de contestatoare, toate opiniile exprimate în doctrină converg spre opinia că această cale a contestației în anulare poate fi exercitată numai în ipoteza în care instanța a omis să examineze un motiv recurs formulat în termen de către recurent, iar nu pentru motivele de casare formulate tardiv, pentru că a decide altfel ar însemna să se permită părții să invoce pentru prima dată un temei de casare prin intermediul unei căi extraordinare de atac, ceea ce desigur nu poate fi admis.
Astfel, legea procesuală nu instituie condiții restrictive deosebite pentru exercitarea contestației în anulare specială întemeiată pe teza a doua a art. 318 din Codul d e procedură civilă, deoarece o anumită limitare a obiectului contestației rezultă chiar din prevederile art. 318 din Codul d e procedură civilă, text care consacră posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs ordinar.
Față de considerentele expuse, solicită respingerea contestației în anulare formulată de contestatoarea-reclamantă ca neîntemeiată și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate.
În drept invocă prevederile art.320 alin.2 pr.civ.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de contestație în anulare formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Este întemeiată calea extraordinară de atac promovată.
Potrivit art. 318.proc.civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În speță, ceea ce se invocă în susținerea contestației este omisiunea instanței de recurs de a observa faptul că reclamanta contestatoare avea calitatea de procuror într-o anumită perioadă din cea pentru care a solicitat drepturile salariale neacordate, judecata bazându-se pe această eroare.
Curtea apreciază că se poate interpreta ca greșeală materială omisiunea semnalată în contestația în anulare.
Chiar dacă în literatura de specialitate, pentru exemplificarea instituției, se iau de obicei ca etalon situațiile de respingere a recursului ca tardiv sau de anulare a acestuia ca netimbrat sau făcut de un mandatar fără calitate, în contra dovezilor aflate la dosar, Curtea consideră că nu trebuie limitat înțelesul acestei sintagme, de "greșeală materială" în sensul art. 318.proc.civ. la aceste exemple de școală.
Prin greșeală materială, se arată în doctrină, se înțelege confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată.
Apreciem că nu doar confuzia poate constitui o atare greșeală materială, ci și omisiunea de a observa un aspect determinant. Și aceasta, nu doar în măsura în care poartă asupra unui act cu relevanță procedurală, ci și atunci când aspectul omis a fi observat este legat de caracterul fondat al pretenției deduse judecății, cum este cazul în speță.
Astfel, sintagma de "greșeală materială" trebuie definită în opoziție cu cea de "greșeală de judecată", fiind unanim acceptat că o astfel de greșeală de judecată nu poate fi îndreptată pe calea contestației în anulare. Or, pornind de la această distincție, înțelegem prin greșeală materială o greșeală ce poartă asupra realității faptice, palpabile, o considerare eronată a unui fapt ce nu există ca existent sau a unui fapt existent că nu ar fi în ființă, situație care, ipotetic, poate fi observată chiar de un nespecialist, întrucât nu necesită o judecată în sensul profesional al cuvântului.
Or, ignorarea faptului că reclamanta a avut, pe perioada 01.03.2005 - 10.03.2008, calitatea de procuror reprezintă tocmai o atare eroare materială, ce își are sursa în considerarea eronată a menționării sale în cuprinsul adresei emise de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ (fila 204 dosar nr- al Curții de APEL CLUJ ) cu funcția de procuror pentru perioada 01.11.2000-31.12.2004 ca o dovadă a faptului că ulterior acestei date, contestatoarea a pierdut această calitate.
Eroarea este evidentă față de scriptul depus în dosarul nr-, fila 5, anume, adresa nr. 25/RU/2010 emisă de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - DIICOT, care lămurește că reclamanta a avut calitatea de procuror șef al Serviciului Teritorial Cluj pe perioada 01.12.2004-02.09.2007, iar din copia Decretului nr. 357/10.03.2008 emis de Președintele României, reiese că aceasta a fost eliberată din funcția de procuror ca urmare a pensionării (fila 12 dosar).
Este evident, față de aceste considerente, că instanța de recurs a pronunțat o decizie greșită în ceea ce o privește pe contestatoare, greșeala avându-și sursa într-o eroare materială, situație în care se impune admiterea contestației în anulare și anularea în parte a deciziei civile nr. 2743/R din 25.11.2009 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, cu consecința obligării pârâților împrocesuați în dosar nr- să plătească în favoarea reclamantei diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01.03.2005 și până la data de 10.03.2008. Față de similaritatea situației reclamantei cu cea a celorlalți reclamanți față de care a fost admisă acțiunea, considerentele deciziei atacate rămân valabile și în privința sa cu privire la respingerea pretențiilor pentru perioada supusă prescripției, ca și în ce privește respingerea celorlalte motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 2743/R din 25.11.2009 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr-, pe care o anulează în partea ce privește pe reclamanta și în consecință obligă pârâții să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01.03.2005 și până la data de 10.03.2008.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, - - - - - -
GREFIER,
A
Red.T/.M/4 ex./18.03.2010
Jud.recurs:Mănăstirean, și
Președinte:Dana Cristina GîrbovanJudecători:Dana Cristina Gîrbovan, Cristina Mănăstireanu, Ioana
