Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 374/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 374
Ședința publică de la 10 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de:- MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI, ÎN NUME ȘI ÎN NUMELE PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VASLUI, și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE V împotriva sentinței civile nr. 13 din 16 01 2009 Curții de Apel Iași, intimați fiind:- -, G, A, și .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 03 04 2009, concluziile reprezentantului recurenților MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI, ÎN NUME ȘI ÎN NUMELE PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VASLUI, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte din prezenta.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi.
Deliberănd:
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 13 din 16.01.2009 pronunțata de Curtea de Apel Iașia fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții:, -, G, -, și, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, să plătească reclamanților:, -, G, -, și, o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. curent 6 - 13 de la lit. A din anexa OUG 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcțiile pe care le dețin și drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 01.04.2006 și în continuare, pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, să plătească o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6 - 13 de la lit. A, din anexa la OUG 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcțiile pe care le dețin și drepturile salariale încasate efectiv, după cum urmează:
-reclamantei, începând cu data de 17.05.2006;
-reclamantului, începând cu data de 15.05.2006;
-reclamantului, începând cu data de 11.02.2008;
și în continuare, pentru viitor până la înlăturarea stării de discriminare, suma actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, să plătească reclamantului o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6 - 134 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcțiile pe care le dețin și drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 01.04.2006 și până la data de 15.11.2007, suma actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui să plătească reclamantului o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexa OUG 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ în raport cu funcțiile pe care le dețin și drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 01.04.2006 și până la data de 30.04.2008, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligați Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamantelor.
S-a disjuns și declinat în favoarea Judecătoriei Vaslui competența de soluționare a cererii privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantelor.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamanți privind acordarea despăgubirii reprezentând diferența de drepturi salariale rezultată prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți în nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, pentru perioada 25.09.2005 - 11.11.2005.
S-a respins ca fiind nefondată acțiunea formulată de reclamanți privind acordarea despăgubirii reprezentând diferența de drepturi salariale rezultată prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6 - 13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, pentru perioada 12.11.2005 - 31.03.2006.
S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată în cauză de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță reținut ca prin acțiunea promovată reclamanții au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea acestora să plătească fiecărui reclamant o indemnizație corespunzătoare coeficientului de multiplicare al Anexei nr. 1 la.OUG nr. 27/2006, respectiv cel al procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, începând cu data de 25.09.2005, până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești și pe viitor, actualizate la data plății efective; să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt procurori și sunt discriminați sub aspectul remunerației diferite a muncii față de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care beneficiază de o indemnizație superioară celei primite de judecători, în condițiile în care toate considerentele avute în vedere de legiuitor la stabilirea acestora, prevăzute în art. 2 din nr.OUG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, sunt valabile și în faza de judecată.
În drept, au fost invocate Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și OG nr. 137/2000.
Din oficiu, instanța a invocat excepția necompetenței materiale în ceea ce privește cererea de efectuare a mențiunilor în carnetul de muncă.
Pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași au formulat întâmpinare. Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția inadmisibilității acțiunii formulate de către reclamanți, considerând că numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi. Acordarea indemnizație corespunzătoare coeficientului de multiplicare al Anexei nr. 1 la.OUG nr. 27/2006 ar însemna ca instanța judecătorească să depășească atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege.
Pârâții au mai susținut că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000. În accepțiunea art. 1 alin. 2 și 3 din nr.OG 137/2000, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. Despăgubirile și acțiunea în despăgubiri avute în vedere de nr.OG 137/2000 sunt în legătură cu fapte sau acte de discriminare, înțelese ca acțiuni sau inacțiuni ilicite, prin care se restrânge sau înlătură folosința ori exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul trebuie să fie identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procurori, nu a avut în vedere criteriul cauzelor instrumentate, ci criteriul gradului instanței sau parchetului unde funcționează, în acord cu dispozițiile art. 3 din nr.OUG 27/2006 și art. 74 alin. 1 din Legea nr. 303/2004. Ca atare, susținerile reclamanților, potrivit cărora art. 11 alin.1 din nr.OUG 27/2006 instituie o discriminare, sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare pentru procurorii este făcută în considerarea parchetului la care aceștia funcționează.
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a mai invocă excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește diferențele de drepturi salariale solicitate pentru perioada 25.09.2005-11.11.2005.
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași au formulat în cauză și cereri de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive susținând că acordarea diferitelor drepturi salariale și sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv al angajatorului, reclamanții nefiind salariații săi și a solicitat respingerea cererilor de chemare în garanție.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, că aceasta este nefondată, motiv pentru care a fost respinsă, avându-se în vedere, pe de o parte disp. art. 21 din Constituție, care garantează accesul liber la justiție și, pe de altă parte, faptul că în cauză se pune problema aplicării de către instanță a deciziei nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care este obligatorie, potrivit disp. art. 329 alin. 3 din codul d e procedură civilă.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a respins-o, având în vedere prevederile nr.HG83/2005 și ale Legii nr. 304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare. S-a mai reținut că, prin adoptarea nr.OUG 75/2008 și emiterea Ordinului comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut că aceasta este întemeiată, în temeiul disp. art. 283 alin.1 lit. c) din Codul muncii, fiind admisă pentru perioada 25.09.2005-11.11.2005 și respingându-se ca fiind prescris dreptul la acțiune pentru acest interval.
Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că reclamanții sunt procurori la parchetele din raza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și că sunt discriminați în raport cu procurorii din cadrul, deoarece prestează aceeași muncă, dar au salarii inferioare.
În prezent, salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției sunt reglementate prin nr.OUG 27/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007.
Potrivit art. 3 alin. 1 din acest act normativ, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurata la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținuta și cu vechimea în magistratura prevăzută de <LLNK 12004 303 11 202 86 30>art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referința sectoriala și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
Din examinarea anexei, parte integrantă din actul normativ, s-a constat că, la stabilirea coeficienților de multiplicare, se au în vedere două criterii: gradul instanței sau parchetului și funcția deținută. de multiplicare, pe baza căruia se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și procurorilor, scade de la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la judecătorii, procurorii și auditorii de justiție cu 0-1 an vechime.
Potrivit art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. La lit. A din anexă, nr. crt. 6-13, sunt prevăzuți coeficienții de multiplicare pe baza cărora se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de dispozițiile Legii nr. 508/2004, prima instanță a reținut că este o structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În același sens, sunt și dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din nr.OUG 43/2002, în forma în care este în vigoare în prezent, potrivit cărora Direcția Națională Anticorupție se înființează ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reorganizarea Parchetului Național Anticorupție. își exercită atribuțiile pe întregul teritoriu al României prin procurori specializați în combaterea corupției.
Din cele două acte normative, se desprinde concluzia că și sunt structuri distincte, cu personalitate juridică, care nu se confundă cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri nu sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. De altfel, dacă OT. și NA. ar fi fost incluse în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri ar fi fost salarizați potrivit nr. crt. 6-13 lit. A din anexa la.G nr. 27/2006, fără să fie necesară o prevedere legală specială în acest sens.
Or, așa cum s-a arătat, art. 11 alin. 1 din nr.OG 27/2006 prevede în mod expres că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. Prin urmare, la stabilirea indemnizațiilor lor brute lunare nu se are în vedere primul criteriu prevăzut în art. 3 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, cel al nivelului instanței sau parchetului. Aceasta cu atât mai mult cu cât, atât în cadrul, cât și în cadrul funcționează servicii teritoriale organizate, de regulă, în localitățile unde își au sediile parchetele de pe lângă tribunale și curți de apel, respectiv parchetele de pe lângă curțile de apel.
În realitate, ceea ce se are în vedere, la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale procurorilor care funcționează în aceste structuri distincte, este criteriul naturii cauzelor pe care aceștia le instrumentează. Atât, cât și sunt calificate, chiar prin lege, ca structuri specializate, prima în domeniul combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, iar a doua în domeniul combaterii corupției.
Acest criteriu nu este prevăzut de lege la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor. Mai mult, instanța supremă, prin Decizia în interesul legii nr. VI/2007, obligatorie pentru instanțe, a constatat că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
De altfel, din preambulul nr.OUG 27/2006 rezultă că acest act normativ a fost adoptat tocmai pentru a se asigura o salarizare adecvată și nediscriminatorie a judecătorilor si procurorilor, prevăzută la cap. VI pct. 3.3 din Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, aprobată prin <LLNK 12005 232 20 301 0 33>Hotărârea Guvernului nr. 232/2005, măsură care avea ca termen de finalizare luna decembrie 2005. S- luat in considerare faptul că atât judecătorii, cât și procurorii care nu au beneficiat de sporul de 40% pentru judecarea și urmărirea penala a infracțiunilor de corupție, criminalitate organizată și terorism, au acționat în judecată Ministerul Justiției, iar efortul bugetar pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au admis cererile acestora este de circa 4 ori mai mare decât cel rezultat din aplicarea prezentei ordonanțe de urgență și s-a ținut seama de Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 185 din 22 iulie 2005, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe între judecătorii si procurorii care beneficiază de sporul de 40% și cei care nu beneficiază de acest spor, recomandând Ministerului Justiției inițierea unor modificări în sensul eliminării acestei inegalități.
Or, această inegalitate a fost înlăturată doar aparent prin nr.OUG 27/2006. Este adevărat că art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 și art. 24 alin. 4 din Legea nr. 508/2004, care prevedeau acordarea sporului de 40%, au fost abrogate prin G nr. 27/2006, însă, prin același act normativ s-a prevăzut, în art. 11 alin. 1, salarizarea diferențiată a procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în raport cu ceilalți judecători și procurori. Indemnizația lor brută lunară este mai mare, dar nu prin acordarea unui spor de 30%, respectiv 40%, așa cum se întâmpla anterior, ci prin luarea în calcul a unor coeficienți mai mari, corespunzători nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a reținut așadar, în conformitate cu art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000, că art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează judecătorii și ceilalți procurori, față de procurorii din cadrul și A, pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim.
Constatând existența discriminării indirecte, reclamanți, care fac parte din categoria magistraților excluși de la aplicarea prevederilor art. 11 din nr.OUG 137/2000, sunt îndreptățiți la acordarea despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, egale cu drepturile salariale de care au fost lipsiți prin neaplicarea coeficienților prevăzuți la lit. A din anexa la.OUG nr. 27/2006, nr. crt. 6-13, în raport cu funcțiile pe care le dețin. Drepturile salariale au fost acordate începând cu data de la care au fost solicitate, până la înlăturarea stării de discriminare, ținând cont de perioada în care reclamanții au avut calitatea de procurori, fiind actualizate cu indicele de inflație, pentru a se asigura o reparație echitabilă și integrală a prejudiciului suferit de recurenți.
Având în vedere data intrării în vigoare a nr.OUG 27/2006, a fost respinsă cererea reclamanților privind plata despăgubirii pentru perioada 12.11.2005-31.03.2006
În temeiul HG nr. 83/2005 și ale Legii nr. 304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, a fost admisă și cererea de obligare pârâtului să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre.
Potrivit disp. art. 296 alin. 2 din Codul muncii, art. 8 din Decretul nr. 92/1976, art. 158 alin. 3 și 165 din Cod procedură civilă a fost disjungă și declinată în favoarea Judecătoriei Vaslui competența de soluționare a capetelor de cerere referitoare la obligarea pârâtului la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în nume propriu cât și în numele și pentru Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui,dar și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generala a Finanțelor Publice V,criticând-o ca netemeinică și nelegală.
A motivat recurentul că deși prin Decizia nr. 821 din 3.07.2008 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 2 al. 1 și alin. 11 precum și disp. art. 27 din OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care lasă deschisă instanțelor posibilitatea și competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative și încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat prin art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Prin prisma acestor dispoziții recurentul a solicitat admiterea recursului și pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.
Al doilea motiv de recurs invocat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași vizează pronunțarea hotărârii fără a avea temei legal și cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Susține în acest sens recurentul că dispozițiile art. 2 alin. 2 din OG 137/2000 modificată și completată prin OG77/2003, nu sunt aplicabile în cauză, pentru a se putea reține că nivelul de salarizare diferit între procurori care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Investigare a Organizate și Terorism, are caracter discriminatoriu față de legea de salarizare a magistraților 303/2004, după cum nici Legea 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea nu cuprinde prevederi speciale referitoare la salarizarea magistraților cuprins în structura centrală sau în structurile teritoriale ale acestei Direcții.
Mai susține recurentul că în cazul în care ar exista o salarizare diferită nu s-ar putea considera o discriminare, întrucât nu se înscrie în criteriile prevăzute prin OG137/2000.
Mai mult decât atât recurentul susține că prevederile criticate au un scop legitim -combaterea corupției iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop respectiv acordarea unui astfel de spor sunt adecvate și necesare.
Că atâta timp cât potrivit art. 75 alin. 2 din Legea 304/2004 rezultă că funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este normal ca și salarizarea acestora să se efectueze potrivit coeficienților de multiplicare aplicabili procurorilor din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Al treilea motiv de recurs critică obligarea nelegală a recurentului la plata acestor drepturi bănești, actualizată cu rata inflației în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție precum și parchetele din subordine, ca instituții bugetare, nu pot să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
O altă critică invocată este cea prin care recurentul susține că instanța nu putea dispune plata și în continuare către reclamanții intimați a unor indemnizații egale cu cea a procurorilor T, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, o atare cerere fiind inadmisibilă.
În fine, mai invocă recurentul că în mod greșit prima instanță a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor atâta timp cât activitatea instanțelor este finanțată de bugetul de stat.
În concluzie recurentul solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Prin recursul declarat de Direcția Generală Finanțelor Publice V în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice este criticată greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia din urmă.
S-a motivat în acest sens că Ministerul nu poate fi obligat la includerea în buget a sumelor pretinse de reclamanți, întrucât cei care au asemenea atribuții sunt Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - ca ordonator principal de credite, care trebuie să depună toate diligențele pentru a include sumele rezultând din titlurile executorii în momentul constituirii proiectului de rectificare bugetară, aprobarea proiectului făcându-se de către Parlament.
În consecință recurentul a solicitat admiterea recursului iar pe fond admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.
Ambele recursuri sunt nefondate.
Astfel, analizând recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Curtea reține că motivele invocate de acesta sunt neîntemeiate.
Se constată că susținerile recurentului referitoare la greșita admitere a acțiunii reclamanților care a fost întemeiată pe dispozițiile OG137/2000 - care au fost declarate neconstituționale, nu pot fi primite.
Curtea reține în acest sens că pentru a pronunța soluția de admitere a acțiunii prima instanță a dat eficiență nu atât normelor declarate ca fiind neconstituționale, ci respectând principiul subsidiarității normelor interne față d cele internaționale.
S-a dat eficiență în acest fel dispozițiilor prevăzute în art. 20 alin. 2 astfel cum acesta a fost modificat și completat și care prevede că: dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția și legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Este adevărat că prin deciziile invocate de recurentul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Curtea Constituțională a constatat că prevederile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Însă, în prezenta cauză, prima instanță nu a anulat și nici nu a refuzat să aplice un act normativ, care să fie înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci, constatând tratamentul discriminatoriu, sancționat nu numai prin nr.OG 137/2000, ci și prin Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul munciia dat eficiență acestor dispoziții și a obligat la plata despăgubirilor către persoanele prejudiciate.
Și potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă, iar potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, art. 154 alin. 3 din cod prevăzând ca la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr. 12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
S-a mai reținut că prin jurisprudența, în cauza Von Kamann Nord - 16/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în legile de pe rolul tribunalelor naționale.
Pentru aceste considerente, constatând, în temeiul dispozițiilor art. 2 din OG137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 2 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 al.(1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul muncii, că art. 11 alin. 1 din nr.OUG 22/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează judecătorii și ceilalți procurori, față de procurorii și, pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim, instanța a obligat pârâții în mod corect, în baza art. 269 din Codul muncii, să repare prejudiciul produs reclamantei prin plata unei despăgubiri.
S-a mai reținut că pentru justa reparare a prejudiciului cauzat reclamantei prin discriminare, pârâții au fost obligați la plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevpzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la.OUG 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcția deținută și drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 01.04.2006 până la 01.10.2006.
Sumele datorate corect au fost reactualizate cu indicele de inflație, pentru a asigura o reparație echitabilă și integrală a prejudiciului suferit de reclamantă, în temeiul art. 1088 Cod civil.
Nu se poate reține, așa cum prevede recurentul, nici că "atribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe", cei interesați putând invoca excepția de neconstituționalitate a acelor dispoziții legale, încât prin jurisprudența, în cauza Von Kamann Nord - 16/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultă din actele normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Prin urmare, instanțele judecătorești pot examina și constata, fără a depăși atribuțiile puterii judecătorești, discriminarea rezultă din acte normative, cu consecința acordării despăgubirilor care să acopere prejudiciul cauzat prin discriminare.
În același sens, prin decizia nr. 1325/2008, Curtea constituțională a constatat că prevederile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Or, în prezenta cauză, prima instanță nu a anulat și nici nu a refuzat să aplice un act normativ, care să fie înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci, constatând tratamentul discriminatoriu, sancționat nu numai prin nr.OG 137/2000, ci și prin Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul Muncii, a obligat la plata despăgubirilor către persoana prejudiciată.
Și criticile formulate pe fondul cauzei de recurent urmează a fi respinse ca nefondate. Se reține în acest sens că în prezent, salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției sunt reglementate prin nr.OUG 27/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007.
Potrivit art. 3 alin. 1 din acest act normativ, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații -asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
Din examinarea anexei, parte integrantă din actul normativ, se constată că, la stabilirea coeficienților de multiplicare, se au în vedere două criterii: gradul instanței sau parchetului și funcția deținută. de multiplicare, pe baza căruia se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și procurorilor, scade de la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la judecătorii, procurorii și auditorii de justiție cu 0-1 an vechime.
Potrivit art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. La litera A din anexă, nr. crt. 6-13, sunt prevăzuți coeficienții de multiplicare pe baza cărora se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de dispozițiile Legii nr. 508/2004 și ale art. 1 alin. 1 și 2 din nr.OUG 43/2002, și sunt structuri distincte, cu personalitate juridică, care nu se confundă cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri nu sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
De altfel, dacă și ar fi fost incluse în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri ar fi fost salarizați potrivit nr. crt. 6-13 lit. A din anexa la.OUG nr. 27/2006, fără să fie necesară o prevedere legală specială în acest sens.
Însă, art. 11 alin. 1 din nr.OG 27/2006 prevede în mod expres că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. Prin urmare, la stabilirea indemnizațiilor lor brute lunare nu se are în vedere primul criteriu prevăzut în art. 3 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, cel al nivelului instanței sau parchetului. Aceasta cu atât mai mult cu cât,atât în cadrul, cât și în cadrul funcționează servicii teritoriale organizate, de regulă, în localitățile unde își au sediile parchetele de pe lângă tribunale, respectiv parchetele de pe lângă curțile de apel.
În realitate, ceea ce se are în vedere, la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale procurorilor care funcționează în aceste structuri distincte,este criteriul naturii cauzelor pe care aceștia le instrumentează.Atât, cât și sunt calificate, chiar prin lege, ca structuri specializate, prima în domeniul combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, iar a doua în domeniul combaterii corupției.
Acest criteriu nu este prevăzut de lege la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor. Mai mult, instanța supremă, prinDecizia în interesul legii nr. VI/2007, obligatorie pentru instanțe, a constatat că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhicăeste lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
Mai mult decât atât, Curtea reține că din preambulul nr.OUG 27/2006 rezultă că acest act normativ a fost adoptat tocmai pentru a asigura o salarizare adecvată și nediscriminatorie a judecătorilor și procurorilor, prevăzută la cap. VI pct. 3.3. din Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 -2007, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 232/2005, măsură care avea ca termen de finalizare luna decembrie 2005. S-a luat în considerare faptul că atât judecătorii, cât și procurorii care nu au beneficiat de sporul de 40% pentru judecarea și urmărirea penală a infracțiunilor de corupție, criminalitate organizată și terorism, au acționat în judecată Ministerul Justiției, iar efortul bugetar pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au admis cererile acestora este de circa 4 ori mai mare decât cel rezultat din aplicarea prezentei ordonanțe de urgență și s-a ținut seama de Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 185 din 22 iulie 2005, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe între judecătorii și procurorii care beneficiază de sporul de 40% și cei care nu beneficiază de acest spor, recomandând Ministerului Justiției inițierea unor modificări în sensul eliminării acestei inegalități.
Această inegalitate a fost înlăturată doar aparent prin nr.OUG 27/2006. Este adevărat că art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 și art. 24 alin. 4 din Legea nr. 508/2004, care prevedeau acordarea sporului de 40%, au fost abrogate prin U, nr. 27/2006, însă, prin același act normativ s-a prevăzut, în art. 11 alin. 2, salarizarea diferențiată a procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în raport cu ceilalți judecători și procurori. Indemnizația lor brută lunară este mai mare, dar nu prin acordarea unui spor de 30%, respectiv 40%, așa cum se întâmpla anterior, ci prin luarea în calcul a unor coeficienți mai mari, corespunzători nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea constată astfel că art. 11 alin. 3 din nr.OUG 27/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar c are dezavantajează judecătorii și ceilalți procurori, față de procurorii din cadrul și pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim, și încălcând disp. art. 5 din Codul muncii potrivit cărora în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
În consecință pentru toate cele ce preced, Curtea va respinge recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr. 13 din 16.01. 2009 Curții de Apel Iași.
Cât privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea urmează să-l respingă și pe acesta ca nefondat.
Curtea reține în acest sens că susținerile recurentului potrivit cărora nu ar avea calitate procesuală pasivă sunt neîntemeiate.
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 282/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat de către reclamantă, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumelor necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: păstrarea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
În consecință pentru toate cele ce preced, Curtea, în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă va respinge ambele recursuri ca nefondate, menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr. 13.din 16.01.2009 a Curții de Apel Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în nume propriu și în numele Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, împotriva sentinței civile nr. 13 din 16.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
14.05.2009
Curtea de Apel Iași:
-
-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu
