Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 390/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 390

Ședința publică de la 08 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș

JUDECĂTORI: Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu Camelia Drăghin

: - -

GREFIER: - -

*******************************************

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B ÎN CALITATE DE REPREZENTANT AL MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.160 din 17.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică și la prima strigare și la a doua au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Nemaifiind alte cereri instanța, constată că recursul este tardiv formulat în raport de data comunicării sentinței 23 decembrie 2008 și data promovării recursului 6.01.2009, ultima zi fiind 5 ianuarie 2009 și lasă cauza în pronunțare.-

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.160 din 17 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL VRANCEA, TRIBUNALUL CONSTANȚA și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.-

Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vrancea să plătească reclamantului - ș sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare pentru perioada 07.12.2005 - mai 2007 și a fost respins pentru autoritate de lucru judecat sporul pentru luna iunie 2007, actualizat cu indicele de inflație de la data executării hotărârii.

Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Constanța să plătească reclamantului sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare pentru perioada 15.08.2005 - februarie 2007, a fost respins pentru autoritate de lucru judecat sporul pentru luna martie 2007, actualizat cu indicele de inflație de la data executării hotărârii.

A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sporului recunoscut.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată cu nr- la Curtea de Apel Bacău reclamanții și, judecători la Judecătoria Bacău, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vrancea, Tribunalul Constanța, Ministerul Economiei și Finanțelor obligarea acestora la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% astfel cum este prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 pentru perioada 07.12.2005 - iunie 2007, respectiv 15.08.2005 - martie 2007 inclusiv, în varianta actualizată cu indicele de inflație de la data efectuării plății.

Totodată, au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare efectuării plăților din bugetul de stat în bugetului Ministerului Justiției.

In motivarea acțiunii reclamanții au arătat că potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 47/1996, republicată pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

Ulterior prin, art. 50 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, art. 47 din Legea nr. 50/1996, text ce a rămas însă aplicabil în raport de o serie de acte normative succesive, în speță, nr.OUG 27/2006, OUG177/2002 și dispozițiile Legii 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă.

Au mai invocat reclamanții decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de în soluționarea recursului în interesul legii vizând recunoașterea acestui spor.

Au mai arătat reclamanții că prin sentința civilă nr. 472/2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, acțiunea privind plata sporului de 50% a fost admisă în parte, începând cu luna iunie 2007 la zi, respectiv luna martie 2007 la zi, în variantă reactualizată, și pe viitor.

In susținerea acțiunii reclamanții au depus înscrisuri.

In cauză, au formulat întâmpinări pârâtul Tribunalul Vrancea care a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantului l.

In cauză, au fost solicitate relații de la Tribunalul Vrancea, respectiv Tribunalul Constanța, privind perioadele în care reclamanții au îndeplinit funcția de judecători la instanțele arondate ordonatorilor terțiari de credite, și s-a dispus atașarea dosarului nr- al Tribunalului Bacău invocat de reclamanți în susținerea acțiunii.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut următoarele:

Din adresa nr. 3350/1A/18.08.2008 a Tribunalului Vrancea, și adresa nr. 3027/19/01.09.2008 a Tribunalului Constanța ( fl. 32,34 dosar) rezultă că reclamantul a funcționat în perioada 07.12.2005 - 14.07.2007 ca judecător în cadrul Judecătoriei Adjud, jud. V, iar reclamantul a îndeplinit aceiași funcție, în perioada 15.08.2005 - 28.03.2007 la Judecătoria Medgidia.

Prin decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de secțiile reunite ale în soluționarea recursului în interesul legii având ca obiect recunoașterea sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salarii de bază, s-a reținut că acest spor se datorează judecătorilor, procurorilor, magistraților - asistenți, precum și personalului auxiliar de specialitate și după intrarea în vigoare a. nr. 83/2000, aprobată prin Legea 324/2007.

Având în vedere dispozițiile art. 329 alin.3 cod pr.civilă conform cărora deciziile în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, precum și împrejurarea că reclamanții, potrivit înscrisurilor, au îndeplinit funcția de judecător în perioada pentru care se pretinde sporul, acțiunea acestora este întemeiată, considerent pentru care urmează a fi admisă.

Din dosarul civil nr- al Tribunalului Bacău și sentința civilă 472/2008, pronunțată în acest dosar, s-a constatat, că reclamantului -, sporul de 50% solicitat prin acțiunea precedentă a fost acordat începând cu luna iunie 2007, iar reclamantului începând cu luna martie 2007.

In raport de sentința civilă nr. 472/2008 al Tribunalului Bacău, instanța, din oficiu, a invocat excepția autorității de lucru judecat, în temeiul art. 166 cod pr.civilă, pentru lunile iunie 2007, respectiv martie 2007, solicitate prin prezenta acțiune, pentru care sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a acordat prin sentința anterior menționată.

Având în vedere cele anterior menționate, decizia nr. 21/2007 pronunțată de în soluționarea recursului în interesul legii, dispozițiile art. 166 cod pr.civilă, Legea 500/2000, nr.OG 22/2000 republicată, referitor la atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor și ale ordonatorilor de credite, în raport de titlurile executorii judecătorești dispozițiile art. 1088 cod civil, instanța, a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pârâții ordonatori de credite, la plata sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică către reclamantul pentru perioada 07.12.2005 - mai 2007, constatând autoritate de lucru judecat cu privire la acțiunea pentru luna iunie 2007, respectiv, către reclamantul pentru perioada 15.08.2005 - februarie 2007, reținând autoritate de lucru judecat în ce privește acțiunea acestuia pentru luna martie 2007.

Plata sumelor urmând a ]se face în variantă actualizată cu indicele de inflație de la data plății efective, prejudiciul suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale în intervalul cuprins între data de scadență și ce a plății efective a debitorului, neputând fi imputat creditorului obligației.

Totodată a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea către ordonatorii pârâți a sumelor necesare achitării dreptului revendicat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata Direcția Generală A Finanțelor Publice B În Calitate De Reprezentant Al Ministerului Finanțelor Publice criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Recursul se constată a fi tardiv.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că hotărârea primei instanțe a fost comunicată recurentului la data de 23.12.2008 - fila 83 dosar fond - iar recursul a fost formulat la data de 06.01.2009.-

Potrivit art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.

În speță, acest termen a fost depășit de recurentă, ultima zi de promovare a recursului împlinindu-se la data de 5.01.2009.

Așa fiind și văzând că nu s-a dispus repunerea în termen în condițiile art.103 Cod procedură civilă Curtea constată că recursul este tardiv și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul ca tardiv formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B ÎN CALITATE DE REPREZENTANT AL MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.160 din 17.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 8 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

- -

RED.SENT.,

Red.dec.JG/28.04.2009

Tehn.red.EG.05.05.2009.

Președinte:Jănică Gioacăș
Judecători:Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu Camelia Drăghin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 390/2009. Curtea de Apel Bacau