Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 397/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 397
Ședința publică din data de 7 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 2: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 3: Maierean Ana
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, B, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 600 din 3 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții recurentului, al pârâților intimați Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava precum și reclamanții intimați și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-au verificat lucrările dosarului după care, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr. 1179/86 din 05.03.2008 reclamanții și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea în favoarea reclamanților a majorărilor salariale cumulate din perioada ianuarie - octombrie 2007 (5% începând cu 1 ianuarie 2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1 aprilie 2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 1 octombrie 2007 în raport cu luna septembrie 2007) în cuantum total de 18% pentru lunile ianuarie, februarie și martie 2008, actualizate în raport de rata inflației începând cu data scadenței lor și obligarea pârâților la calcularea viitoarelor majorări salariale pornind de la nivelul din luna martie 2008 stabilit prin prezenta hotărâre.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin OG10/2007, OG16/2007 și OG27/2007 Guvernul României a dispus majorarea salariului începând cu data de 1 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția magistraților, judecătorilor de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurorilor de pe lângă instanțele aferente.
Singurii magistrați care au primit majorările salariale (asemenea tuturor celorlalți judecători ai statului) de la 1 ianuarie 2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al României și adjuncții săi și judecătorii Curții Constituționale.
Ori prin aceste dispoziții a fost stabilită o discriminare în domeniul salarizării judecătorilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, fiind încălcate atât dispozițiile constituționale cât și dispozițiile Codului muncii și ale OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 16 și 20 din Constituția României, decizia 447 din 15.09.2005 a Curții Constituționale, art. 1 și următoarele din OG137/2000, art. 5 din Codul Muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, OG10, 16, 27/2007 și Legea 232/2002.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată cu motivarea că salarizarea diferențiată a diferitelor categorii profesionale este o opțiune a legiuitorului și nu poate constitui un motiv de a se reține un tratament discriminatoriu.
De asemenea a arătat că reglementarea prin lege sau alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin OG137/2000.
Se mai arată că magistrații au fost singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri salariale substanțiale în anul 2006 și 2007 și aceasta a fost rațiunea pentru care nu s-au mai acordat alte majorări salariale în cursul anului 2007, iar între situația magistraților și a celorlalte categorii din sectorul bugetar nu se poate vorbi de o "analogie".
Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 600 din 3 aprilie 2008, admis în parte acțiunea formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava.
A obligat pârâții să plătească reclamantelor drepturile salariale rezultate din aplicarea în favoarea acestora a majorărilor salariale cumulate din perioada ianuarie - octombrie 2007 (5% începând cu 1.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006; 2% începând cu 1.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu 1.01.2007 în raport cu luna septembrie 2007), în cuantum de 18% pentru lunile ianuarie, februarie și martie 2008, actualizate în raport de indicele de inflație la data plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că Potrivit OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din același act normativ, "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoane aflate în situații comparabile".
OG 10/2007 în art. 1 prevede majorarea în 3 etape a salariilor de bază, printre alte categorii și personalului care ocupă funcții de demnitate publică potrivit anexelor II și III din Legea 154/1998 (președinte, vicepreședinte, președinte de secție, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror general, prim-adjunct al procurorului general, adjunct al procurorului general și președintele și judecătorii Curții Constituționale) după cum urmează: cu 5%începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
De la aplicarea acestor prevederi au fost excluși așadar celelalte categorii de magistrați, respectiv judecătorii de la judecătorii, tribunale și curți de apel.
Că între magistrații care au beneficiat de majorările salariale conform OG 7/2007 și celelalte categorii de magistrați menționate anterior există o situație comparabilă, rezultă fără putință de tăgadă, din dispozițiile Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor și ale Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 304/2004, "Puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
În conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea 304/2004 justiția se realizează prin următoarele instanțe judecătorești: Înalta Curte de Casație și Justiție, curți de apel, tribunale specializate, instanțe militare, judecătorii.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 303/2004 "Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor".
Acordarea diferențiată a acestor majorări salariale nu își are explicația nici în atribuțiile diferite ale magistraților și aceasta cu atât mai mult cu cât ele au avut în vedere deprecierea monedei naționale și scăderea nivelului de trai datorită inflației și nicidecum atribuțiile specifice fiecărei funcții în parte.
De altfel, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în mod constant în sensul că și reglementarea diferită dată prin acte normative asupra drepturilor cuvenite acelorași categorii profesionale poate constitui un act de discriminare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției B care, într-un prim motiv de recurs a invocat incidența în cauză a disp. art. 304 pct. 4.pr.civ. conform căruia solicită casarea sentinței întrucât instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, considerând că aceasta ar fi trebuit să rețină faptul că, asemenea altor categorii profesionale, reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale care stabilește drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt prevăzute expres în favoarea lor, însă reclamanții, prin cererile formulate, solicită drepturi salariale neprevăzute de legislația în vigoare, astfel tribunalul depășind limitele puterii judecătorești,arogându-și atribuții de legiferare.
Totodată pârâtul Ministerul Justiției a susținut că în mod greșit instanța de fond l-a obligat la plata majorărilor solicitate prin acțiune, întrucât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, potrivit art. 1 din HG nr. 83/2005, nu deține atribuții în domeniul stabilirii politicii salariale și, cu atât mai puțin, în domeniul corelării creșterilor salariale solicitate de către intimați.
Referitor la aceste indexări, pârâtul Ministerul Justiției arătat, în motivele de recurs, că magistrații au fost singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006 cât și în 2007, decizia luată de a nu se acorda indexări sau majorări în cursul anului 2007 decât altor categorii din sectorul bugetar cu venituri mai scăzute, în scopul acoperirii creșterii inflației pe o perioadă determinată, nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea magistraților într-o stare de discriminare.
"Dreptul la indexare" nu se regăsește printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României și nici nu este prevăzut în legislația aplicabilă în domeniul salarizării judecătorilor și procurorilor și în mod greșit prima instanță a reținut că acest drept este inclus în dreptul la salariu, ocrotit prin art. 41 din Constituția României și de art.154 din Codul muncii.
În anul 2006, potrivit art. 38 din OUG nr. 27/2006, valoarea de referință sectorială s-a majorat cu 4% începând cu 12 aprilie 2006 și cu 5% începând cu data de 1 septembrie 2006 față de nivelul din luna august 2006, iar prin creșterile salariale acordate intimaților în 2006, prin mărirea coeficientului de salarizare prin efectul OUG nr. 27/2006 cât și drepturile acordate în 2007, conform Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea OUG nr. 27/2006, astfel, nu se impun alte creșteri salariale iar decizia legiuitorului nu apare ca neconstituțională.
Dispozițiile referitoare la acordarea de majorări salariale altor categorii profesionale și neacordarea acelorași majorări salariale și categoriei profesionale din care fac parte reclamanții, în condițiile în care legiuitorul a stabilit sisteme diferite de salarizare pentru diferitele categorii profesionale din sistemul bugetar și pentru fiecare dintre aceste majorări salariale în mod diferit și de asemenea, în perioade de timp diferite, nu sunt discriminatorii, astfel pretențiile reclamanților fiind nefondate.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs formulate, se constată următoarele:
Cât privește recursul declarat de Ministerul Justiției, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 Cod proc. civilă, se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct. 4. pr. civ. se constată că în cauză nu pot fi reținute susținerile privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât instanța de fond a analizat acțiunea reclamanților în raport de prevederile art. 1 și 2, dar și art. 21 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, republicată în temeiul Legii nr. 324/2006, precum și a disp. art. 5 și 6 din Codul muncii, care stabilește dreptul la plată egală pentru muncă egală în favoarea salariaților.
Ori, în cauză instanța de fond a reținut în mod corect că prin nr.OG 10/2007 s-a prevăzut că președintele, vicepreședintele, președintele de secție, precum și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul general, prim-adjunctul procurorului general, adjunctul procurorului general, președintele și judecătorii Curții Constituționale beneficiază de majorarea în 3 etape a salariilor de bază, după cum urmează: 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de luna septembrie 2007.
De la aplicarea acestor prevederi au fost excluși ceilalți magistrați. Actele întemeiate aparent pe alte criterii produc, în cele din urmă, efectele unei discriminări directe, potrivit art. 5 alin. 4 din Codul muncii.
De altfel, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței judecătorului, conform disp. Legii nr. 317/2004, cu actul nr. 21/C din 31 ianuarie 2007, care figurează pe site-ul său, califică această măsură ca fiind un tratament diferențiat nejustificat, iar "eliminarea dintre categoriile salariaților bugetari care beneficiază de majorarea ori indexarea salariilor în anul 2007 judecătorilor și procurorilor constituie o eroare sau omisiune involuntară".
Este de observat că potrivit art. 35 din nr.OUG 27/2006, s-a stabilit în mod imperativ faptul că drepturile salariale prevăzute în acest act normativ vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale. Este adevărat că aceste dispoziții nu se mai regăsesc în Legea nr. 45/2007, de aprobare a nr.OUG 27/2006, dar din moment ce majorările au fost acordate în mod discriminatoriu doar judecătorilor instanței supreme, conform nr.OUG 10/2007, fiind reglementate și pentru alte categorii de personal din sistemul justiției, respectiv prin art. 27 din nr.OG 8/2007 pentru salarizarea personalului auxiliar al instanțelor de judecată, aprobată prin Legea nr. 247/2007, în mod corect s-a reținut discriminarea.
În fine, art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, s-a prevăzut, între altele, că exercitarea drepturilor (și libertăților) recunoscute trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată pe orice altă situație, lipsită de vreun criteriu obiectiv și rațional și care produce efectele unei discriminări (ratificată prin Legea nr. 30/1994, publicată în Of. partea I nr. 135 din 31 mai 1994).
În prezența unei atare neconcordanțe, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, are prioritate reglementarea menționată, după cum, în mod corect, relevă reclamanții în acțiunea promovată.
Și celelalte susțineri privind nelegalitatea sentinței, referitoare la faptul că această categorie profesională a magistraților au beneficiat de creșteri salariale substanțiale în cursul anilor 2006 și 2007, vor fi respinse, nefiind justificate, întrucât, atât din analiza nr.OG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, cât și a Hotărârii Guvernului nr. 232/2005 privind aprobarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea strategiei, s-a prevăzut, chiar în expunerea de motive, asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor, fiind avute în vedere hotărârile pronunțate atât de instanțele de judecată, dar și cele ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe, în ce privește acordarea sporului de corupție de 30%, respectiv 40%, dar și a sporului de vechime. Edificatoare în acest sens sunt și hotărârile pronunțate ca urmare a recursului promovat în interesul legii, respectiv decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție - constituită în Secții Unite, prin care s-a stabilit că "în aplicarea nediscriminatorie a disp. art. 11 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și a art. 28 din nr.OUG 43/2002, modificat prin nr.OUG 24/2004, aprobată prin nr. 601/2004, drepturile salariale prevăzute de aceste texte se cuvin tuturor magistraților, precum și decizia nr. XXXVI din 7.05.2007 a instanței supreme în aceeași compunere, prin care s-a stabilit că, în aplicarea disp. art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport de prevederile nr.OG 83/2000, art. 50 din nr.OUG 177/2000, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege, constatându-se ca fiind incidente dispozițiile Legii nr. 137/2000, prin încălcarea principiului egalității în drepturi, prin menținerea sporului de vechime doar pentru personalul auxiliar și alte categorii de salariați.
Pentru aceste considerente urmează să fie respins ca nefondat recursul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 600 din 3 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Judec. fond: Gh.
Dact., 2 ex. 28.04.2009
Președinte:Gheorghiu NeculaiJudecători:Gheorghiu Neculai, Andrianu Virgil, Maierean Ana