Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 4/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 4
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
ASISTENȚI JUDICIARI - - -
- -
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat având în vedere că s-a solicitat conform art. 242 alin.2 cod pr.civilă judecarea cauzei în lipsă de către reclamantă prin acțiune, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 33/29.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr- a fost disjunsă cererea de intervenție formulată de intervenienta, întrucât judecarea sa odată cu cererea introductivă ar fi fost de natură să tergiverseze judecarea acesteia.
După disjungere, cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr-.
A solicitat numita - în calitate de personal auxiliar - în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul National Pentru Combaterea Discriminarii obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% începând cu data de 01.10.2000 și până la 11.09.2002; obligarea pârâtului Tribunalul Neamț la efectuarea mențiunilor cu privire la acordarea acestui spor în Carnetul de muncă; obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul Ministerului Justiției sumele necesare efectuării acestor plăți.
In motivarea cererii s-a arătat că - sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost instituit pentru prima dată în favoarea ei prin prevederile Legii 50/1996 și că decizia nr. 21 - pronunțată în dosarul 5/2008 a constatat că personalul auxiliar de specialitate are dreptul la acest spor.
Prin întâmpinarea depusă Ministerul Justiției a invocat pe cale de excepție prescripția dreptului material la acțiune, excepție cu privire la care instanța reține următoarele:
Art. 3 din Decretul 167/1958 prevede că termenul de prescripție este de 3 ani, termen care curge, conform art. 7 alin.1 din același act normativ "de la data dreptului la acțiune sau a dreptului de a cere executarea silită".
Textul normativ special, aplicabil în speță, respectiv art. 283 alin.1 lit. c stipulează același termen de prescripție.
In speță, dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial a OG83/2000 care a înlăturat sporul de 50% pentru magistrați și l-a reglementat în favoarea controlorilor financiari, respectiv 01.09.2000.
Ori, invocarea în speță a deciziei 21/2008 a secțiilor unite ale Inaltei Curți de Casație și Justiție, nu este de natură să conducă la considerarea unei alte date de curgere a termenului de prescripție decât cea a publicării OG83/2000 în Monitorul Oficial.
In raport de data introducerii acțiunii și în considerarea prevederilor legale sus-menționate urmează a se admite excepția prescripției dreptului material la acțiune și a se constata prescrisă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției și în consecință:
Respinge ca prescrisă cererea formulată de reclamanta cu domiciliul ales la Tribunalul Neamț,-, jud. N în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI - B, sector 5,-, CURTEA DE APEL BACĂU - B,-, jud. B, TRIBUNALUL NEAMȚ - N,-, jud. N, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - B, sector5,- și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII - B, sector 1, nr. 1- 3.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENȚI JUDICIAR,
- - - - - -
GREFIER,
Cu opinia separată a domnului asistent care este în sensul respingerii excepției prescripției și admiterii acțiunii.
ASISTENT JUDICIAR,
- -
Red.sent.
.ct/8 ex.
21.01.2009
OPINIA SEPARATĂ A DOMNULUI ASISTENT JUDICIAR
- -
care este pentru respingerea excepției prescripției pentru perioada octombrie 2000-11 septembrie 2002 si admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata pentru reclamanta, in sensul acordării reclamantei, in suma actualizata, a sporului de risc si solicitare neuropsihica in procent de 50%,calculat din salariul de baza brut lunar, pentru perioada octombrie 2000-11 septembrie 2002, pentru următoarele considerente:
I---Potrivit art. 33 alin.(1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritarii judecătorești magistrații si personalul auxiliar " pentru vechimea in munca, personalul beneficiază de un spor de vechime de pana la 25%, calculat la salariul de baza brut corespunzător timpului efectiv lucrat in program normal de lucru". Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 32 din nr.OG 83/2000. Prin nr. 38/2007 s-a recunoscut dreptul magistraților la acest spor de vechime.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești magistrații si personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar, pentru risc si suprasolicitare neuropsihica. Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000. Prin nr. 21/2008 magistraților li s-a recunoscut magistraților dreptul la sporul de risc si sporul de suprasolicitare neuropsihică.
Așadar in baza de calcul a indemnizațiilor magistraților au fost incluse sporul de vechime de risc si suprasolicitare neuropsihica. Conform dispozitivului nr. 21/2008, aceste ultime sporuri sunt recunoscute "si după intrarea in vigoare a nr.OG 83/2000".
Cu privire la aspectul privind termenul de prescripție facem precizarea că, alături de o jurisprudența bogata în sensul acordării acestor drepturi începând cu data de 01.10.2000, pentru considerentele pe care le vom dezvolta in continuare apreciem ca termenul de prescripție nu a început sa curgă decât din momentul pronunțării, pana la momentul pronunțării nu a curs si nu a început sa curgă termenul de prescripție.
II-- termenului de prescripție de la data pronunțării
Potrivit art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, in situația in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate. Potrivit art. 295 alin. (1) din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse in legislație muncii si in măsura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca cu dispozițiile legislației civile. Cum Codul mucii nu conține prevederi privind prescripția dreptului material la acțiune se aplică dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctiva.
Analiza cursului prescripției extinctive presupune, înainte de toate, cunoașterea începutului si sfârșitului acestei prescripții, adică a datei de la care începe sa curgă prescripția extinctiva si, bineînțeles, a datei la care ea urmează să se împlinească [ "Prescripția extinctiva", ed., 2004, p. 491].
Așadar, în cazul nostru trebuie analizata data de la care începe sa curgă termenul de prescripție.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. "(), iar potrivit art. 1886: " Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusa acestui mod de stingere." ()
In esența, deci, conform acestei reguli, prescripția extinctiva începe sa curgă la data nașterii dreptului material la acțiune. Deoarece legea nu prevede care este aceasta data si nici drepturile la acțiune cărora ea li se aplica, regula instituita prin art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 are caracter general, in sensul ca ea se aplica ori de cate ori nu-si găsește incidenta vreo regula speciala, edictata pentru un anumit caz particular, pe de o parte, si, bineînțeles, in toate cazurile in care dreptul subiectiv material este încălcat, negat sau contestat (si cu condiția ca dreptul la acțiune corespunzător sa fie supus prescripției extinctive), pe de alta parte [Idem]. In speța dreptul magistraților nu a fost niciodată nici negat nici contestat, ci pur si simplu prin dispozițiile art. pct. 32 si 42 au fost abrogate in mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/2006.
Așadar, regula generala privind începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune este aceasta: prescripția începe sa curgă la data nașterii dreptului la acțiune [Cf., Gh., Drept civil. Teoria generala a dreptului civil, 1980, p. 470, după care "data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat, ori data de la care dreptul subiectiv - chiar in lipsa unei contestații ori încălcări - trebuie exercitat"., Drept civil. Teoria generala, Ed. Servo-Sat, A ("Când se naște dreptul la acțiune: atunci când dreptul subiectiv este încălcat, negat sau contestat sau chiar in lipsa unei astfel de încălcări, negări sau contestări, el trebuia exercitat."). si Ap., civ. dec. nr. 2086/2000, in Jurisprudența Curții de Apel Iași in materie civila 2000, p. 186, nr. 112 ("Momentul nașterii dreptului la acțiune îl constituie data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat, ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.").].
Evident ca pur teoretic putem susține ca dreptul la acțiune s-a născut la data public-carii in Monitorul Oficial al României a nr.OG 83/2000, insa unul din principiile funda-mentale ale statului de drept [Prin stat de drept înțelegem un stat bazat pe o ierarhie a normelor generatoare de ordine juridica. In statul de drept, statul este garantul libertăților si drepturilor individuale, totodată, asigurând securitatea interna si externa a cetățenilor prin instituții democratice. Prin mecanismele democratice de control prevăzute intr-un stat de drept este asigurata conformitatea normelor inferioare cu cele superioare.] îl constituie conformarea tuturor subiectelor de drept normei juridice, legea fiind instrumentul prin care se crează starea de legalitate. A susține ca in vederea prezervării drepturilor lor, magistrații aveau obligația la acțiune, la apariția actului normativ care abroga in mod expres dreptul la sporul de vechime, de risc si de suprasolicitare neuropsihica, însemna pur si simplu la a obliga toți cetățenii la acțiune împotriva unui text al legii, chiar si atunci când prin lege se abroga in mod expres anumite drepturi. Este evident ca in acest caz nu se poate alica principiul nemo censetur ignorarem legem, justițiabilul are obligația de a nu invoca necunoașterea legii, insa nu se crează o obligație la a analiza cu mare atenție legalitatea mecanismelor de adoptare a normei legale, mai ales in situația in care se crează premisa de legalitate.
In același timp, din punct de vedere logic, inclusiv moral (etic), regula începutului prescripției extinctive o data cu nașterea dreptului la acțiune este cat se poate de naturala, de fireasca: premisa aplicării efectului sancționator al prescripției extinctive consta tocmai in existenta posibilității de a acționa pentru ocrotirea unui drept, pentru clarificarea unei situații juridice sau realizarea unui interes legitim [ "Prescripția extinctiva", ed., 2004, p. 491]. Se poate susține ca dreptul la acțiune trebuia exercitat in condițiile in care prin lege s-a abrogat in mod expres un drept? A susține ca dreptul la acțiune trebuie exercitat atunci când legea abroga expres un drept înseamnă sa se impună justițiabilului mai mult decât o diligenta rezonabila, înseamnă chiar obligarea justițiabilului sa intenteze împotriva tuturor actelor normative acțiune preventiva, ceea ce evident ca nu poate fi admisibil.
Or, atâta timp cat dreptul la acțiune nu s-a născut încă, nu se poate spune ca titularul sau este neglijent si, in consecința, nu se justifica nici curgerea prescripției extinctive si, cu atât mai mult, producerea urmărilor pe care le atrage împlinirea termenului de prescripție: stingerea dreptului la acțiune.
In fapt, instituția prescripției extinctive constituie un adevărat instrument de sancțiune împotriva titularului dreptului care un își exercita drepturile intr-un anumit termen, stabilit in mod imperativ de lege.
Trebuie observa ca dispozițiile art. I pct. 32 si pct. 42 din OG. nr.83/2000, prin tehnica de redactare crează in mod evident " aparenta de nedrept" cu privire la sporul de vechime, sporul de risc si sporul de suprasolicitare neuropsihica, prin faptul ca abroga in mod expres dispozițiile din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritarii judecătorești.
In condițiile in care prin lege se abrogă in mod expres un drept nu se poate susține rezonabil ca persoanele in cauza au fost neglijente in valorificarea drepturilor lor. Aceasta idee este întărita de faptul ca prin nr. 36/2007 si nr. 21/2008 nu se recunoaște dreptul ci se constata faptul ca nr.OG 83/2000 a fost adoptat cu nerespectarea de către Guvern a legii prin care era abilitat sa adopte ordonanțe. Astfel se precizează ca " prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa modifice si sa completeze, iar nu sa si abroge Legea nr. 50/1996, nici total si nici parțial. In acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptata de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României".
Așadar, motivul pe care se fundamentează recunoaște dreptului magistraților la sporul de vechime, de risc si de suprasolicitare îl constituie constatarea încălcării dispozițiilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adică depășirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament către Guvern. Adică actul subsidiar [Legea nr. 125/2000] normei principale [OG nr. 83/2000] prin care se abroga drepturile magistraților pe sporuri. In aceste condiții, orice persoana rezonabila cercetează in primul rând legalitatea normei cu dispozițiile constituționale, creându-se o prezumție extrem de puternica, că, Guvernul, când a edictat norma legala a respectat limitele mandatului care i-a fost încredințat. A impune justițiabilului sa cerceteze daca instituțiile statului, atunci când legiferează, îndeplinesc cu adevărat condițiile si limitele mandatului, înseamnă a crea o neîncredere si o suspiciune continua cu privire la legalitatea demersurilor acestor instituții, înseamnă a impune o continua cercetare a fundamentelor acestor instituții, care practic înseamnă o subminare a statutul prin crearea suspiciunii de nelegalizate. Aceasta susținere este inadmisibila intr-un stat cu mecanisme constituționale de funcționare, astfel încât cetățenii nu poți fi sancționați pentru lipsa de suspiciune, iar aceasta lipsa de suspiciune nu poate fi calificata ca fiind lipsa de acțiune, delăsare sau nepăsare in apărarea drepturilor si intereselor lor, cu atât mai mult cu cat competenta verificării îndeplinirii condițiilor de adoptare a unui act normativ revine justiției si nu cetățenilor.
In aceste condiții, nu se poate susține ca termenul de prescripție a început sa curgă de la data da 01.01.2000, în condițiile in care actul normativ care abroga drepturile magistraților avea vicii de procedura, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiza normala a nr.OG 83/2000. Culpa adoptării nr.OG 83/2000 cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu poate fi transferata justițiabilului. Culpa aparține organelor statului prin adoptarea unor acte normative fără a avea competenta necesara, iar aceasta culpa a statului nu trebuie sa priveze cetățeanul de drepturile sale legale si legitime, pe care le-ar fi obținut in lipsa acestei cuple a statului cu privire la legiferare. Daca legea nu ar fi creat o puternica aparenta de nedrept, atunci am fi fost in fata culpei magistraților de lăsare a curgerii termenului de prescripție. Așadar, nu poate fi sancționat un cetățean cu neacordarea unor drepturi ale sale, pentru o culpa a statului.
In măsura in care ar fi fost previzibil ca legea va fi interpretata in sensul recunoașterii dreptului la sporuri anulate in mod expres de nr.OG 83/2000, atunci s-ar fi putut aprecia că a început sa curgă prescripția la data adoptării acestui act normativ, sancționând justițiabilul pentru lipsa lui de diligenta in vederea apărării drepturilor si intereselor sale. Insa norma legala nu a fost previzibila, dovadă interpretările diferite data de instanțe.
Având in vedere faptul ca drepturile magistraților la sporuri au fost abrogate in mod expres prin nr.OG 85/2000 se creazăo puternica "aparenta de nedrept"prin modul deficitar de redactare, care nu corespunde exigentelor de tehnica legislativa specifice normelor juridice. Or, referitor la aceste cerințe, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat in mod constant, statuând ca " o norma este previzibila numai atunci când este redactata cu suficienta precizie, în așa fel încât sa permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanta de specialitate - sa își corecteze conduita" (Cazul împotriva României, 2000), iar " [. ] cetățeanul trebuie sa dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile intr-un caz dat si sa fie capabil sa prevadă, într-o măsura rezonabila, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie sa fie, în același timp, accesibila si previzibila" (Cazul Sunday Times împotriva Regatului Unit, 1979).
In cazul de fata, trebuie constat ca textele legale examinate nu îndeplinesc condițiile de previzibilitate si predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat sa își poată conforma conduita, astfel încât sa evite consecințele nerespectării lor, adică sa introducă o cerere de reclamare a drepturilor sale in termenul general de prescripție.
Norma legala nu este previzibila, cu privire la viitorul interdicției dreptului. Este de forța evidentei faptul ca în condițiile în care ar fi fost previzibila o interpretare în sensul celei date de Înalta Curte de Justiție si Casație, atunci fiecare persoana (diligenta) afectata de dispozițiile nr.OG 83/2000 nu ar fi stat in pasivitate, ci ar fi acționat in vederea apărării propriilor drepturi. Or, a fost nevoie de șapte respectiv opt ani pentru clarificarea normei juridice. In acest context, al ambiguităților juridice, al nesiguranței interpretării un poate fi sancționat titularul dreptului, drept care, pana la data interpretării oficiale un era recunoscut. Or, dreptul material la acțiune curge de la data recunoașterii dreptului.
In măsura în care am considera că dreptul la acțiune al reclamantului s-ar fi născut odată cu apariția nr.OG 83/2000 ar presupune, după cum am mai menționat, că în lipsa previzibilității legii, orice justițiabil ar trebui, in mod preventiv, să introducă cerere de chemare in judecata pentru a nu pierde anumite drepturi, în situația in care, prin interpretarea oficiala data de puterea judecătoreasca li s-ar naște drepturi care ar fi lipsite de apărare, daca nu ar fi acționat. Or, o astfel de interpretare este inadmisibila deoarece ar încălca unul din principiile fundamentale ale unui stat de drept: principiul securității juridice, care ca obiect principal protejarea cetățenilor împotriva efectelor negative secundare ale normei legale.
În speță, unul din efectele negative secundare ale normei legale l-ar constitui privarea celor interesați de dreptul la acțiune, având in vedere faptul ca norma legala creează " aparenta de nedrept".
In concluzie, având in vedere toate cele de mai sus, rezulta fără nici o urma de îndoiala ca dreptul la acțiune nu se poate naște decât la data pronunțării nr. 36/ 2007 si 21/2008.
ASISTENT JUDICIAR,
Președinte:Sorina CiobanuJudecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Gioni Popa
