Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 402/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr.402
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 13 aprilie 2009
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Aștefănesei Petrina Manuela- JUDECĂTOR 2: Pîrjol Năstase Doru
- - ---judecător
- -judecător
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B în calitate de reprezentant al MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și pârâta MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.39 din 29 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că recursul se află la primul termen de judecată, are ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, procedura este completă și că prin cererea de recurs aflată la filele 3 - 8 dosar Înalta Curte de Casație și Justiție B s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constată că în cauză au fost promovate două recursuri:
- recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B în calitate de reprezentant al Ministerul Economiei și Finanțelor, declarat în termen, motivat și legal scutit de taxa judiciară de timbru;
- recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților declarat în termen, motivat și legal scutit de taxa judiciară de timbru.
Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat și față de faptul că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra recursurilor civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bacău cu nr.946/110/20.02.2008 reclamanții, judecători în cadrul Judecătoriei Moinești, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Bacău, Curtea de Apel Bacău, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru următoarele capete de cerere:
- să se constate discriminarea lor cauzată prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/15.12.2005;
- să se anuleze situația creată prin discriminare prin acordarea unor despăgubiri în cuantum de 1700 lei pentru fiecare, reprezentând echivalentul stimulentelor acordate personalului din sistemul justiției în luna decembrie 2005, sumă acordată actualizat cu indicele de inflație de la data acordării efective;
- obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la asigurarea sumelor necesare acestor despăgubiri.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin Ordinul nr.1921/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiției s-a decis acordarea din fondul constituit conform art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, pentru anul 2005, unor stimulente pentru personalul din sistemul justiției, în baza mai multor criterii subiective, acestea acordându-se numai consilierilor de reintegrare socială și supraveghere, funcționarilor publici, personalului contractual și judecătorilor cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani.
Au mai invocat reclamanții faptul că prin dispozițiile ordinului se instituie un tratament discriminatoriu între judecători prin abordarea unui criteriu subiectiv de acordare a primelor, respectiv cel al vechimii în magistratură, în condițiile în care în aplicarea art.25 din Legea nr.146/1997, stimulentele sunt acordate întregului personal din sistemul autorității judecătorești în funcție de o serie de criterii obiective.
S-a mai arătat că prin Hotărârea nr.15/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării faptele semnalate au fost deja calificate ca fiind discriminatorii, în urma investirii acestuia prin nenumărate sesizări ale personalului din sistemului autorității judecătorești.
S-au invocat, totodată, deciziile nr.20/02.02.2000, nr.1/08.02.2004, 135/1996 al Curții Constituționale.
În cauză, s-au depus înscrisuri.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat, prin întâmpinare, lipsa calității procesuale pasive, iar pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, invocând în esență:
- nu există niciun act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui judecător ori unui alt salariat din sistemul autorității judecătorești;
- stimulentele nu pot intra în categoria salarizării ori a premiului anual stabilit prin lege, drepturi conferite judecătorilor, astfel cum a apreciat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea invocată de reclamanți în motivarea acțiunii;
- în speță, nu există discriminare în sensul legii, câtă vreme stimulentele acordate depind de o mulțime de factori, astfel cum prevăd și dispozițiile Ordinului nr.2404/C/2004, de aprobare a Normelor Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, ordonatorul de credite având posibilitatea de a aprecia asupra persoanelor îndreptățite la primirea acestora; s-a mai invocat, totodată și jurisprudența, în aplicarea art.14 din Constituție și Protocolul nr.12 la aceasta, cât timp nu există un drept la acordarea de stimulente sau dreptul de a fi premiat;
- reactualizarea sumei revendicate cu indicele de inflație, în raport de art.1088 cod civil conform căruia la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, ele nefiind datorate decât de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu a formulat întâmpinare.
În temeiul art.II alin.2 din nr.OUG75/2008 cauza a fost scoasă de pe rolul Tribunalului Bacău și trimisă spre competentă soluționare Curții de Apel Bacău.
Prin sentința civilă nr.39/29.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacăus -a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a admis acțiunea și au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Bacău și Curtea de Apel Bacău să plătească fiecărui reclamant suma de 1.700 lei actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să asigure sumele necesare acordării acestor drepturi.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Prin Ordinul nr.1921/12.12.2005 emis de Ministerul Justiției s-a dispus acordarea din fondul constituit conform art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 a unor stimulente pentru personalul din sistemul justiției, în baza mai multor criterii, acordându-se 1700 lei pentru judecătorii cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani, în baza unui criteriu subiectiv, respectiv al vechimii în magistratură, criteriu neprevăzut nici în Lege, nici în Normele metodologice de aplicare a acesteia.
Procedând în această modalitate, pârâtul Ministerul Justiției a aplicat un tratament discriminatoriu între judecători, fără niciun scop legitim, justificat, obiectiv, iar metoda de atingere a scopului (respectiv de stimulare pentru activitate profesională meritorie) nu a fost una adecvată, astfel cum s-a reținut și prin Hotărârea nr.15/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării invocată de reclamanți.
Apărările de fond ale pârâtului Ministerul Justiției nu pot fi reținute.
Astfel, din conținutul acțiunii introductive, rezultă, cu claritate, faptul că, în discuție nu s-a pus problema acordării stimulentelor financiare în concordanță cu dispozițiile art.25 alin.3 din Legea nr.146/1997 și ale Ordinului nr.2404/C/2004 de aprobare a Normelor interne privind repartizarea fondului constituit conform art.25 din Legea nr.146/1997, ci faptul că, prin Ordinul nr.1921/C/12.12.2005 al Ministrului Justiției, s-a instituit un criteriu suplimentar de acordare a stimulentelor, discriminatoriu, respectiv, vechimea în activitate, criteriu ce nu are nimic în comun nici cu activitatea și performanțele profesionale, nici cu Planul de acțiune privind reforma sistemului judiciar invocat de pârât.
Este adevărat că stabilirea criteriilor de acordare a stimulentelor financiare nu este limitativă și că, potrivit art.4 din Norme, acestea sunt precizate prin Ordin al Ministerului Justiției, ordonator principal de credite.
Numai puțin adevărat este însă, că stabilirea criteriilor de acordare a stimulentelor financiare, nu se poate face, în disprețul dispozițiilor normative interne și a convențiilor internaționale la care România este semnatară (dintre care unele invocate chiar de pârât), care consacră, printre altele, principiul egalității de tratament în derularea raporturilor de muncă pentru persoane care desfășoară aceeași muncă, în condiții similare.
Se reține, de asemenea, faptul că, în cauză nu s-a pus în discuție "dreptul de a fi premiat", astfel cum susține pârâtul, ci, faptul că, prin criteriul suplimentar discriminatoriu stabilit, s-a înlăturat,ab initio, vocația tuturor judecătorilor care nu corespund criteriului (vocație stabilită de legiuitor) de a beneficia de stimulentele financiare în strictă corelare cu performanțele profesionale. În acest context, jurisprudența invocată de pârât nu-și găsește aplicabilitatea în speța de față, după cum nu își găsește aplicabilitatea nici argumentația pârâtului, conform căreia, la stabilirea criteriului pus în discuție, s-au avut în vedere "obiective stabilite ca prioritare la un moment dat", "stimularea celor cu venituri mici".
În ce privește apărarea pârâtului Ministerul Justiției conform căreia stimulentele nu pot intra în categoria salarizării ori a premiului anual stabilit de lege, drepturi conferite prin lege judecătorilor, aceasta urmează a fi înlăturată întrucât excede obiectului cererii.
Urmează, totodată, a fi înlăturată și apărarea pârâtului Ministerul Justiției, întemeiată pe dispozițiile art.1088 Cod civil, întrucât reactualizarea cu indicele de inflație a sumei revendicate de reclamanți este menită să acopere prejudiciul creat acestora prin devalorizarea monedei naționale, devalorizare ce nu poate fi imputată creditorului obligației de plată, acesta având dreptul la încasarea drepturilor cuvenite la valoarea lor reală nu nominală (în acest sens a se vedea și dispozițiile art.3712 Cod procedură civilă).
Având în vedere cele anterior arătate, apreciind că, în speță, sunt întrunite dispozițiile art.1, art.2, art.27 din nr.OG137/2000, republicată, că, în raport de obiectul cererii decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale nu este incidentă în speță, în conformitate cu dispozițiile art.3712 Cod procedură civilă, instanța va admite acțiunea în sensul că va obliga pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău la plata către fiecare reclamant a sumei de 1700 lei, cu titlu de despăgubiri, actualizate cu indicele de inflație de la data aplicării efective, iar în temeiul art.1 din nr.OG22/2002, Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, va obliga pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor la asigurarea sumelor necesare acordării despăgubirilor solicitate.
În considerarea art.27 alin.3 din nr.OG137/2000, republicată, va fi respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, citarea acestuia fiind obligatorie conform textului normativ anterior arătat, pentru opozabilitatea hotărârii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat în esență ca motive de recurs următoarele:
Instanța s-a pronunțat în sensul obligării chematului în garanție - Ministerul Economiei și Finanțelor la a vira fondurile necesare achitării sumelor acordate reclamanților prin sentința atacată, fără a se preciza niciun temei legal, sub acest aspect sentința nefiind motivată în drept.
Pentru obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la virarea fondurilor necesare pentru plata sumelor acordate către reclamanți ar trebui emisă o hotărâre de guvern sau o lege de rectificare bugetară. În lipsa acestora Ministerul Economiei și Finanțelor neavând posibilitatea legală de a vira aceste sume de bani.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă deoarece între el și reclamanți nu există un raport juridic legal sau convențional de natură să creeze în sarcina acestei autorități obligația de a plăti drepturile bănești în discuție, drepturi care decurg dintr- un raport de muncă.
Pe fondul cauzei recurentul a solicitat respingerea acestuia ca nefondată fără nicio argumentare.
Ministerul Justiției a invocat în dezvoltarea motivului de recurs invocat(art.304 pct.9 Cod procedură civilă) în esență următoarele:
Din analiza dispozițiilor cuprinse în Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997 aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.2404/C/2004 rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor cu caracter exemplificativ și nu limitativ.
Ceea ce nu s-a analizat este natura acestor stimulente și obligativitatea recompensării tuturor judecătorilor în același timp.
financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut inevitabil. Nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume, obiectivele urmărite de Ministerul Justiției la un moment dat în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de aceștia etc.
Existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel încât nu putem vorbi de un drept - creanță lichidă, exigibilă(cauzaKopecky Slovaciei, hotărârea din 7 ianuarie, de hotărâri și decizii 2004-IX, paragraf 52, cauzaRafinăriileși Stratis Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, de hotărâri și decizii nr.-B, p. 84, paragraf 59).
De asemenea, nu putem vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești în același timp. Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritate la un moment dat, și este fără îndoială că stimularea celor cu venituri mai mici în sensul stabilității în sistem și îmbunătățirii performanțelor profesionale nu reprezintă diferențe nejustificate de natură a aduce atingere principiului egalității, căci beneficiul acestor sume s-a acordat tuturor celor care se încadrau în criteriile stabilite de ordonator în temeiul Normelor, așadar tuturor celor care se aflau în situații similare.
Nu poate fi vorba de practici discriminatorii atâta vreme cât ulterior măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr.146/1997 au vizat în continuare și personalul din sistemul autorității judecătorești care nu s-a încadrat în criteriul avut în vedere de către ordonatori. Cu titlu exemplificativ, menționăm Ordinul Ministrului Justiției nr.1744/C/13.07.2006 a aprobat de asemenea repartizarea unui fond destinat stimulării judecătorilor din cadrul instanțelor judecătorești, în raport de gradul de colectare a sumelor la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
Hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu sunt obligatorii pentru instanțe, acestea fiind suverane în aprecierea temeiniciei sau netemeiniciei acțiunilor deduse judecății.
Reclamanții în calitate de creditori ai unei obligații având drept obiect o sumă de bani putea pretinde drept echivalent al prejudiciului întrucât prin întârziere la executare numai dobânda stabilită de lege datorată cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
Intimații au depus întâmpinare la cele două recursuri.
Prin cererile de recurs ambii recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Analizând legalitatea sentinței recurate în limitele motivelor de recurs invocate de recurenți, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
În completarea considerentelor pe care le cuprinde sentința recurată și pe care instanța de recurs și le însușește în totalitate Curtea mai reține următoarele:
Recurentul Ministerul Justiției face o confuzie între stimulente și despăgubirile bănești acordate reclamanților în baza nr.OG137/2000 ca urmare a constatării săvârșirii faptei de discriminare.
Instanța de fond nu i-a obligat pe pârâții care au calitate de ordonatori de credite la plată în favoarea reclamanților a stimulentelor propriu zise prevăzute de Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/15.12.2005 sau a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actele normative incidente în materia salarizării magistraților, ci la plata de despăgubiri materiale în cuantumul acestor stimulente neacordate.
Dreptul instanțelor judecătorești de a se acorda astfel de despăgubiri bănești este prevăzute de nr.OG137/2000.
În speță, s-a pus problema dacă dreptul reclamanților de a nu fi discriminați a fost sau nu încălcat și nu dreptul la plata stimulentelor ca drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil de natură salarială. Or, acest drept este recunoscut de lege(art.16 din Constituție, art.14 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, nr.OG137/2000 etc.), astfel că nu poate fi reținută critica recurentului care face referire la lipsa unui text de lege care să recunoască reclamanților dreptul pretins prin acțiune.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane nu excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000deoarece dreptul de legiferare înțeles într-un sens larg nu este unul absolut.
acestui drept ar avea ca revers negarea drepturilor altor titulari cărora autoritatea totală le datorează în egală măsură ocrotire, situație de neconceput într-un stat de drept dar pe care recurentul, titular unei viziuni pro cauza determinate de interesul său exclusiv înțelege să o ignore.
Argumentele din decizia nr.VI/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii se aplicămutatis mutandisîn cauza de față deoarece este vorba tot despre o faptă discriminare indirectă, aparent neutră, justificată de un criteriu în sine obiectiv și rezonabil (stimularea celor cu venituri mai mici în sensul stabilității în sistem și îmbunătățirea performanțelor profesionale), dar care prin raportare la situația concretă a părților apare ca fiind neadecvat și necesar.
Ordinul Ministrului Justiției nr.1744/C/13.07.2006 nu a reparat în nici un mod prejudiciul produs reclamanților prin ordinul anterior contestat de către aceștia deoarece elnu s-a aplicat exclusiv judecătorilor care nu au beneficiat deOrdinul nr.1921/C/2005, ci tuturor judecătorilor indiferent de vechimea în sistem cu respectarea criteriilor de repartizare prevăzute de Ordinul nr.2404/C/2004.
Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost invocată în motivarea sentinței recurate nu pentru argumentul forței ei juridice obligatorii, ci pentru forța argumentelor care o susțin.
Art.1088 Cod civil nu este aplicabil în cauza de față deoarece reglementează daunele interese moratorii(și nu daunele-interese compensatorii or, actualizarea unei creanțe este menită să acopere prejudiciul creat creditorului pentru neexecutarea totală sau parțială a obligației de către debitor și nu prejudiciul pe care acesta îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
Referitor la recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor Curtea reține următoarele:
Prima instanță a motivat în drept obligarea acestora la asigurarea sumelor necesare acordării despăgubirilor reclamanților făcând trimitere la art.1 din nr.OG22/2002 și Legea nr.500/2002.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale a acestui pârât Curtea constată că acesta face o confuzie între obligația de alocare a sumelor stabilite prin sentința recurată și obligațiile care îi revin în procedura administrativ - fiscală.
Prima își are izvorul în dispozițiile legale care prevăd că Ministerul Economiei și Finanțelor este administratorul bugetului de stat.
Aspectele invocate de recurent care fac referire la necesitatea existenței unei hotărâri de guvern sau lege de rectificare bugetară sunt irelevante deoarece problema de rectificarea bugetului de stat este ulterioară stabilirii creanțelor, făcând parte din faza de executare a titlului executoriu.
Pentru considerentele expuse Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
C
Respinge recursul ca nefondat promovat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B în calitate de reprezentant al MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și pârâta MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.39 din 29 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- --- - - -
-
GREFIER,
Red.sent.- /
Red.dec.rec.-
Tehn.- / 2 ex./12.05.2009.
Președinte:Aștefănesei Petrina ManuelaJudecători:Aștefănesei Petrina Manuela, Pîrjol Năstase Doru
