Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 405/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.405/2009
Ședința publică din 13 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție
- - -judecător
- - -judecător
-grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de i, A, - împotriva sentinței civile numărul 146/27.11.2008 a Curții de Apel Alba Iulia pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Având în vedere că judecător planificată în ședința de judecată pentru acest termen s-a abținut de la judecarea cauzei, completul de judecată a fost constituit conform procesului verbal de incidență procedurală încheiat la data de 13 aprilie 2009.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că i recurenți au solicitat judecarea în lipsă împrejurare față de care instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că prin cererea înregistrată la ribunalul Alba sub dosar nr-, prin trimitere conform Încheierii nr.172/F/CC/2008 a Curții de Apel Alba Iulia, de la ribunalul Hunedoara, i, A, și au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și TRIBUNALUL HUNEDOARA, solicitând:
- obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a drepturilor salariale cuvenite cu titlu de primă de vacanță, aferente perioadei 2005-2006, prin raportare la indemnizația brută de încadrare din luna anterioară plecării în concediu, actualizate de la data scadenței fiecărei plăți și până la achitarea integrală a sumei;
- obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
În motivarea cererii arată că au calitate de magistrați la ribunalul Hunedoara.
Potrivit art. 411 alin.1 din Legea nr. 50/1996, introdus prin OG 83/2000, magistrații au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Începând cu anul 2001, prin legile succesive privind bugetul de stat, plata acestor drepturi a fost suspendată. În mod greșit, consideră i, pârâții nu au procedat la acordarea drepturilor bănești cuvenite cu titlu de primă de vacanță întrucât perioada suspendării a avut efect până la sfârșitul anului 2005, iar după data de 31.12.2005, aceste drepturi trebuiau acordate atât pentru anul 2005, cât și pentru anul 2006.
Prin legile anuale ale bugetului de stat a fost suspendată plata efectivă a sumelor de bani cuvenite, dreptul salariaților la prima de vacanță continuând să existe.
În conformitate cu prevederile art. 269 din codul muncii, i au solicitat ca sumele în discuție să fie actualizate în raport de indicele de inflație la momentul efectuării plății.
Reclamanții au mai apreciat că suspendarea aplicării legii prin care se recunoaște un drept echivalează cu restrângerea exercițiului acestui drept fără a exista vreuna din situațiile prevăzute de art. 49 și art. 153 din Constituția României.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia XXIII din 12.12.2005 a reținut că primele de concediu se cuvin magistraților pentru anii 2001 și 2002, dar la pronunțarea acestei decizii s-a avut în vedere doar intervalul 2001-2004, iar pentru perioada 2005 - 2006 instanța supremă nu a fost investită în acest sens.
Ministerul Justiției prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, menționând că, prin Decizia XXIII/12.12.2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art. 41 din Legea nr.50/1996.
La 01.01.2003 când a intrat în vigoare OUG 177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 alin.1 din Legea 50/1996 referitoare la prima de vacanță. Deci acest drept al magistraților și al celorlalte categorii de personal salariate în baza Legii nr. 50/1996, a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003.
Pârâta, Curtea de Apel Alba Iulia, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, apreciind că în litigiile având ca obiect plata drepturilor salariale are calitate procesuală pasivă doar Ministerul Justiției. Pârâta mai arată că nu are calitate de angajator al lor și nu are nici o atribuție în privința stabilirii drepturilor salariale ale judecătorilor.
Prin sentința civilă nr- pronunțată de Curtea de Apel Alba IULIA s-a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia.
S-a respins acțiunea civilă formulată de i, A, ȘI împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba Iulia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia că este neîntemeiată întrucât aceasta, în calitate de ordonator secundar de credite, are, alături de Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite, atribuții în plata drepturilor de natură salarială cuvenite judecătorilor. În aceiași calitate, dublată de calitatea de operator de carnete de muncă, are obligația înscrierii drepturilor salariale cuvenite magistraților în carnetele lor de muncă.
Pe fondul cauzei s-a reținut că acțiunea lor este neîntemeiată deoarece, prin Decizia nr. XXIII pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secții Unite în dosarul nr. 31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art. 411 alin.1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin OG 83/2000, magistrații și personalul auxiliar au dreptul la prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv la o sumă egală cu indemnizația brută sau după caz, cu salariul brut din luna anterioară plecării în concediu numai pentru anii 2001 și 2002.
S-a mai arătat, totodată, că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul subiectiv, "a considera astfel înseamnă să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării acestui text și după abrogarea lui, ceea ce este de neconceput și inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărârii au declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 80 din legea nr. 168/1999, i invocând motive de nelegalitate prev. de art. 304 punctele 7 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs i arată că în mod eronat, instanța de fond a concluzionat că aplicarea prev. art.41 indice 1 alin 1. din Legea nr. 50/1996 introdus prin nr.OUG 83/2000 privitoare la acordarea primei de concediu a încetat să mai subziste începând cu data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002, fiind abrogat implicit, deoarece Legea nr. 24/2000 prevede posibilitatea restrângerii sau limitării unui drept material doar printr-un act normativ de aceeași forță și putere.
Mai mult, susțin recurenții nu există nici un argument care să justifice neacordarea primelor de concediu doar magistraților pe perioada celor 2 ani, în condițiile în care prin nr.OUG 27/2006 a fost reglementat din nou acest drept, iar personalul auxiliar din organele puterii judecătorești precum și alte categorii de personal din cadrul instituțiilor publice au beneficiat de acest drept. Astfel, susțin recurenții, acordarea acestui drept trebuia analizată prin prisma tratamentului diferențiat aplicat unor persoane aflate în situații comparabile.
În plus, recurenții susțin că Decizia nr.XXIII/2005 pronunțată de J nu a vizat plata primelor de concediu pentru perioada 2005-2006.
Invocă în acest sens hotărârii judecătorești pronunțate în soluționarea unor acțiunii identice.
În consecință, recurenții solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulate.
Prin întâmpinările depuse în această fază procesuală de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Alba Iulia se solicită respingerea recursului ca nefondat, motivând că soluția primei instanțe este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură în limitele statuate de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Perioada în care exista dreptul la primă de concediu acordat magistraților în temeiul art.41/1 alin.1 din legea nr. 50/1996 a fost stabilită, cu forță obligatorie prin Decizia nr. XXIII pronunțată de J- Secțiile Unite, în dosar nr. 31/2005, în soluționarea recursului în interesul legii, declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă
Prin această decizie instanța superioară a statuat că "în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, magistrații și personalul auxiliar au dreptul la prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv la o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, cu salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată".
În considerentele acestei decizii se reține că " la data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002 erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 alin. 1 din legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul magistraților și celorlalte categorii de personal salarizat în baza acestei legii, la o primă pentru perioada concediului de odihnă". În raport de această situație, dreptul magistraților și a celorlalte categorii de personal, salarizat în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2003. S-a mai arătat totodată că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul subiectiv și că " a considera altfel, înseamnă să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării acestui text și după abrogarea lui, ceea ce este de neconceput și inadmisibil".
Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.
Chiar dacă instanța supremă face referire la perioada 2001- 2004, perioada în care exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat prin nr.OUG 33/2001 și legile succesive privind bugetul de stat, obiectul deciziei îl reprezintă aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin OG nr. 83/2000.
Față de cele de mai sus, în speță, este obligatorie dezlegarea acestei probleme de drept, respectiv faptul că dreptul reglementat de acest text de lege a încetat să mai subziste începând cu data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare G nr. 177/2002 de abrogare implicită a dispozițiilor art. 41 indice 1 alin.1 din Legea nr. 50/1996.
Acest aspect este reținut în mod clar și neechivoc de către instanța supremă în decizia în interesul legii, așa încât interpretarea legii dată prin decizia sus menționata este relevantă și obligatorie, nu numai pentru perioada 2001-2004 ci și pentru perioada ulterioară acesteia.
În același sens, este de reținut că prin nr.OG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților - care constituie legea specială în domeniul salarizării acestei categorii profesionale ulterior Legii nr. 50/1996, nu s-a mai prevăzut dreptul la prima de concediu pentru magistrații, abia prin legea nr.45/60.03.2007 publicată în Of. nr.169/2007, de aprobare a G nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor acest drept a fost reglementat din nou.
Deci, pentru a beneficia atât de protecția legii interne cât și de cea a normelor europene invocate de, un drept trebuie să-și aibă izvorul într-un act normativ, or în lipsa normei legale care să reglementeze un atare drept pe perioada 2005 - 2006- nu putem vorbi nici de un tratament diferențiat în sensul dispozițiilor nr.OUG 137/2000.
Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției prevăzute de art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Acest articol, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale".
De asemenea, soluțiile pronunțate de instanțe în spețe similare, invocate de recurenți nu justifică temeinicia pretențiilor lor, deoarece în sistemul nostru de drept practica judiciară nu este un izvor de drept.
Față de cele ce preced, curtea urmează a respinge ca nefondat, potrivit art. 312 alin.1 cod procedură civilă, recursul cu care a fost investită de către i; menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de i, A, - și împotriva sentinței civile nr.146/27.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 13.04. 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Doriani Ana
- - - - - -
Grefier,
Red.DA
Tehnored.TM/ 2 ex
Jud.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
ÎNCHEIEREA NR.97/R/CC/2009
Ședința din camera de consiliu din 13 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție
- - -JUDECĂTOR 2: Doriani Ana
- - -JUDECĂTOR 3: Mureșan Monica
-grefier
Pe rol se află soluționarea cereri de abținere formulată de judecător, în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind pe i în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, a, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
CURTEA DE APEL
Prin cererea depusă la dosar de către judecător, a solicitat a i se încuviința abținerea de la judecata acțiunii ce formează obiectul dosarului nr-.
In motivarea cereri judecător a arătat că se abține de la judecarea pricinii întrucât a reprezentat pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, în cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.24 Cod procedură civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.
DISPUNE
Admite cererea de abținere formulată de judecător, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 13 aprilie 2009.
,Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Președinte:Stoica ManuelaJudecători:Stoica Manuela, Doriani Ana, Mureșan Monica
