Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 438/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 438
Ședința publică de la 24 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Carmen Bancu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de
MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 6 din 02 09 2008 Curții de Apel Iași, intimați fiind:-, -, I, CURTEA DE APEL IAȘI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, I -, ( ), G și.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată după trimiterea acestuia de către ICCJ, nu s-a depus întâmpinare;- s- atașat la dosar încheierea de ședință din Cameră de Consiliu din 23 04 2009 prin care s-au admis cererile de abținere formulate în cauză de doamnele judecător, - și.
Recurentul, prin cererea de recurs, a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Iași cu nr- reclamanții -, -, I, I, (), -, -, G și au chemat în judecată Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași pentru ca prin hotărâre să fie obligați la plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006 - 2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art.21 din OG137/2000, suma actualizată la data plății, precum și la plata dobânzii legale potrivit OG9/2000, de la data nașterii dreptului la acțiune.
Au solicitat ca hotărârea să fie opozabilă și Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În fapt, reclamanții au motivat că, în perioada de referință, au activat și activează și în continuare ca judecători la Curtea de Apel Iași.
Din adresa nr.42140, 42717/30.04.2008 emisă de Ministerul Justiției, ca urmare a solicitării unor informații de interes public de Asociația Judecătorilor din Oltenia, rezultă că în perioada 2006 - 2008, personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în repetate rânduri stimulente, în sume considerabile, din fondul constituit potrivit art.25 al.2 din Legea 147/1997, fiind emise în acest sens mai multe ordine de către ministrul justiției.
Potrivit Normelor metodologice privind repartizarea fondului constituit conform art.25 al.2 din Legea 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin nr.1008/C din 19 mai 2006, acest fond se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și al personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu, repartizarea sumelor făcându-se de către ordonatorul principal, secundar sau terțiar de credite. Deși potrivit acestor norme atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților au drepturi egale în ce privește repartizarea de stimulente, tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal, sumele primite de cei din urmă fiind considerabile.
Au mai arătat reclamanții că, deși este vorba doar de un drept eventul sau de o vocație a magistraților de a fi premiați sau stimulați, această posibilitate a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art.5 din Codul muncii.
Noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un grup se vede mai bine tratat decât altul fără justificare adecvată, deși se recunoaște ambelor grupuri un statut egal. În realitate, Ministerul Justiției nu dovedește criteriile avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuție exclusiv asimilaților magistraților, salarizați întocmai ca și cei din urmă, dar stimulați discriminatoriu cu sume importante, fără a se ține cont de calificativele anuale obținute, de rezultatele meritorii, de complexitatea sarcinilor de serviciu și de modul de îndeplinire a acestora.
În drept, au fost invocate art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 Protocolul 12 la Convenție, art. 11 și 20 din Constituția României și art.21 al.1 din OG.137/2000.
În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința nr. 6 din 2.09.2008, Curtea de Apel Iașia admis în parte acțiunea formulată de reclamanții -, -, I, I, (), -, -, G și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași.
A obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași să plătească reclamanților despăgubiri constând în sumele primite cu titlu de stimulente, în perioada 2006 - 2008, de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, sume actualizate la data plății efective.
A respins cererea de acordare a dobânzii legale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește deciziile Curții Constituționale nr. 818/819/820/ 03.07.2007, acestea nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii, Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță nu se pune problema substituirii unui act normativ cu alt act normative sau cu norme create pe cale judiciară, ci se pune în discuție aplicare discriminatore a aceluiași text de lege, art. 25 al. 2 din Legea 146/2997, unor persoane aflate în situații comparabile și analoage. Se invocă prin acțiune impactul discriminatoriu al modalității de aplicare a dispozițiilor art. 25 al. 2 din Legea 147/1996, aspect ce poate fi supus controlului judecătoresc așa după cum argumentează în cauza Jekins t 96/80.
În plus, tot în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
În ceea ce privește fondul litigios, s-a reținut că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării în sensul arătat în doctrină și OG137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în ceea ce privește acțiunea formulată de reclamanții, I -, I, judecători la udecătoria Huși. Astfel:
- existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile: în discuție este categoria profesională a judecătorilor și a personalului de specialitate juridică (consilier juridic) asimilat magistraților din cadrul Ministrului Justiției. Atât judecătorii cât și personalul asimilat magistraților sunt beneficiarii unei indemnizații lunare de încadrare calculate potrivit dispozițiilor OG27/2006 (art. 3 și 8), precum și a unor stimulente acordate din fondul constituit, potrivit art. 25 al.2 din Legea 146/2997, cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
- existența unui tratament diferențiat: art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege.În acest sens sunt și dispozițiile art. 1 al. 2 lit. i din OUG 137/2000.
Dreptul de a fi premiat este un drept recunoscut și protejat de lege. Potrivit art. 25 al ( 2) și (3) din Legea 146/1997, "din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției" iar " repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției". Prin Ordinul ministrului justiției nr. 1008/C/2006 au fost stabilite, distinct, criteriile de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători și pentru personalul asimilat acestora.
S-a mai notat că substanța discriminării, invocate prin acțiune, rezidă în atitudinea discreționară a ordonatorului principal de credite în repartizarea fondului destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu prevederile <LLNK 11997 146 10 202 25 40>art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului asimilat magistraților din Ministerul Justiției în comparație cu magistrații - judecători de la instanțele judecătorești.
Prin urmare, în discuție este repartizarea disproporționată a fondurilor constituite conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 și nu repartizarea individuală inegală pe categorii de beneficiar. Altfel spus, alocarea unor fonduri mai mari personalului asimilat magistraților în comparație cu fondurile alocate magistraților - judecători a produs efectele unei discriminări directe între cele două categorii analoage.
Reclamanții au invocat prin acțiune o serie de ordine emise de ministrul justiției și au depus în același timp la dosar o situație întocmită de direcția de specialitate din cadrul Ministerului Justiției privind stimulentele acordate personalului din aparatul propriu, din fondul constituit potrivit art. 25 al. 2 din Legea 146/1997, care atestă că, în intervalul 2006 - 2008, personalului asimilat magistraților le-au fost achitate lunar stimulente, în timp ce acestea susțin că au primit sume mult mai mici.
S-a mai reținut că Ministerul Justiției nu a oferit elemente probatorii care să conducă la concluzia că fondurile au fost repartizate cel puțin cu respectarea principiului proporționalității. În lipsa unor atare dovezi, prima instanță, întemeindu-și raționamentul pe o comparație între situații în termeni de egalitate în materie de premiere sau de egalitate de tratament, a făcut trimitere la cazul 127/92 în care Curtea Europeană de Justiție relevă faptul că reclamantul trebuie să evidențieze doar elementele de fapt, care, combinate, conduc la concluzia că există un aparent tratament inegal. Că trebuie să se facă o comparație între situația reclamantului și cea a unei persoane similare, în fapt sau în teorie.
- tratamentul diferențiat este manifestat prin deosebirea făcută de ministrul justiției în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, neputând a fi reținut un criteriu prestabilit. Nu se pune în discuție repartizarea individuală în cadrul fiecărei categorii de beneficiari a fondurilor alocate de ministru, pentru a se analiza în ce măsură criteriile ce stau la baza acordării stimulentelor au fost respectate.
- tratamentul diferențiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop nu sunt adecvate și necesare.
S-a apreciat că diferența de tratament în alocarea fondurilor nu a fost justificată obiectiv și nici metodele de atingere nu sunt adecvate și necesare de Ministerul Justiției. Explicația dată prin întâmpinare, cum că la baza repartizării acestora stă natura stabilită prin lege a sumelor acordate, acestea fiind o recompensă ce se acordă persoanelor care în desfășurarea activității și sarcinilor de serviciu au rezultate meritorii, nu poate fi primită. Aceasta deoarece aceste criterii pot fi eventual avute în vedere la repartizarea individuală, pe beneficiar a stimulentelor, de către fiecare ordonator și nu la repartizarea globală a fondurilor pe ordonatori de credite și implicit pe categoria magistraților ori a personalului asimilat acestora.
În plus, s-a mai amintit faptul că, în procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție, trebuie respectat principiul proporționalității, care este unul dintre principiile generale pe care se întemeiază ordinea juridică comunitară. Acest principiu cere ca derogările de la un drept individual, cum ar fi egalitatea de tratament, să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit și cere concilierea principiului egalității de tratament cu obiectivele urmărite de Ministerul Justiției în politica de reformare a sistemului judiciar ( așa cum acesta invocă).
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 2 din OG137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.5 din Codul muncii, constatând că repartizarea fondurilor necesare stimulării magistraților și personalului asimilat acestora a produs efectele unei discriminări directe, va obliga pârâții, în baza art. 27 din OG 137/2000, să plătească reclamanților despăgubiri constând în sumele primite cu titlu de stimulente, în perioada 2006 - 2008, de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, sume actualizate la data plății efective.
Sumele datorate vor fi actualizate cu indicele de inflație, pentru a se asigura o reparație echitabilă și integrală a prejudiciului suferit de reclamante, în temeiul art.1088 civil.
Va fi respinsă cererea de obligare la plata dobânzii legale, în speță nefiind incidente dispozițiile OG 9/2000, care prevăd că aceasta este datorată doar în cazul în care "potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii".
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Justiției.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, recurentul susține că instanța de fond, în mod greșit, a ignorat că nu există un "drept de a fi premiat" recunoscut și protejat de lege, ci numai posibilitatea recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al ministrului, conform alin. 3 al art. 25 din Legea nr. 146/1997.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în norme rezultă că principale criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ, nu limitativ.
Nu există obligativitatea recompensării tuturor categoriilor de personal din cadrul instanțelor judecătorești în același timp. sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare, nu se confundă cu salariul și nu au caracter absolut, inevitabil, depinzând de o multitudine de factori.
Mai arată recurentul că, printr-o serie de ordine, a fost aprobată pentru perioada 2006-2008, repartizarea unor fonduri destinate stimulării persoanelor instanțelor judecătorești, inclusiv judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, funcționarilor publici și personalului din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, în raport cu gradul de colectare a sumelor la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
Prin urmare, chiar dacă s-ar reține teza primei instanțe, că ar exista un drept la premiere, nu poate exista un drept la premiere egală. Nici Legea nr. 146/1997 și nici Normele aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar și nici față de consilierii juridici nu există obligația legală de a li se acorda tuturor stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, acestea acordându-se numai pe baza criteriilor prevăzute de art. 3 alin. 2 din normele aprobate prin ordin.
De asemenea, în mod greșit, față de dispozițiile art. 1088 Cod civil, pârâții au fost obligați la plata drepturilor salariale solicitate, actualizate în funcție de rata inflației la data plății.
A mai susținut recurentul că, având în vedere temeiul juridic al acțiunii invocat de reclamanți, respectiv OG nr. 137/2000, precum și deciziile Curții Constituționale, prima instanță a adăugat la modul de interpretare a normelor metodologice privind repartizarea fondului constituit conform art. 25 alin. 2 din legea nr. 147/1997 peste ceea ce a voit legiuitorul, situație în care se constată o depășire a atribuțiilor judecătorești și o imixtiune în sfera de atribuții a puterii legislative, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod proc. civilă.
Recurentul a depus copii de pe înscrisuri.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prima instanță l-a obligat pe recurent, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din OG nr. 137/2000, să acopere prejudiciul cauzat reclamanților, prin plata unei despăgubiri egale cu sumele primite cu titlu de stimulente, în perioada 2006 -2008, de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, sume actualizate la data plății efective.
Prin deciziile invocate de recurent, Curtea Constituțională a constatat că prevederile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Or, în prezenta cauză, prima instanță nu a anulat și nici nu a refuzat să aplice un act normativ, care să fie înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci, în limitele atribuțiilor puterii judecătorești, constatând tratamentul discriminatoriu, sancționat nu numai prin OG nr. 137/2000, ci și prin Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul muncii, a obligat la plata despăgubirilor către persoanele prejudiciate.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă, iar potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, art. 154 alin. 3 din cod prevăzând că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr. 12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Contrar susținerilor recurentului, dreptul la stimulente este un drept recunoscut de lege, în acest sens fiind dispozițiile art. 25 alin. ( 2) și (3) din Legea nr. 146/1997: "din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției", iar "repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției". Prin Ordinul ministrului justiției nr.1008/C/2006 au fost stabilite, distinct, criteriile de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători și pentru personalul asimilat acestora.
Or, prima instanță a reținut tocmai atitudinea discreționară a ordonatorului principal de credite în repartizarea fondului destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu prevederile <LLNK 11997 146 10 202 25 40>art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului asimilat magistraților din Ministerul Justiției, în comparație cu magistrații - judecători de la instanțele judecătorești.
Așadar, tratamentul discriminatoriu a constatat în repartizarea disproporționată a fondurilor constituite conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, nu în repartizarea individuală inegală pe categorii de beneficiari. Așa cum a reținut prima instanță, alocarea unor fonduri mai mari personalului asimilat magistraților, în comparație cu fondurile alocate magistraților judecători, a produs efectele unei discriminări directe între cele două categorii analoage.
În aceste condiții, este evident că nu pot fi examinate susținerile recurentului privind criteriile de repartizare a stimulentelor pe beneficiar ori cuntumul acestor sume, care a fost diferit chiar în cadrul aceleiași categorii, cea a consilierilor juridici asimilați magistraților, cu atât mai mult cu cât recurentul nici nu a făcut dovada că intimații reclamanți ar fi beneficiat, în perioada 2006-2008, de vreo sumă cu acest titlu.
Față de reținerea, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 1088 Cod civil, se constată că acest text este aplicabil răspunderii civile contractuale, vizând obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, nu plata despăgubirilor solicitate de persoanele care se consideră discriminate și care își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000, intimații fiind îndreptățiți la o reparație integrală a prejudiciului suferit, care nu poate fi realizată decât prin actualizarea, cu indicele de inflație la data plății efective, a sumelor neacordate cu titlul de stimulente.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.6/02.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored./
Curtea de Apel Iași:
- --
-
21.2009.-
2 ex.-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Cristina Mănăstireanu, Carmen Bancu
