Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 443/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 443
Ședința publică de la 24 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea
Grefier - -
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de recurenții:, I -, I, -, și împotriva sentinței civile nr. 26 din 16.01.2009 Curții de Apel Iași, intimați fiind:MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN.. A. PU- și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la termenul de judecată din 10 aprilie 2009 instanța a constatat cauza în stare de judecată și a rămas în pronunțare. Din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 17.04. 2009,când din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi.
Deliberând
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr.652/89/13.03.2008 și după intrarea în vigoare a nr.OUG75/2008, pe rolul Curții de Apel Iași sub nr.808/45/24.09.2008, reclamanții:, I -, I, -, având ca reprezentant pe reclamanta, au chemat în judecată pe pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN I și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII solicitând obligarea primilor trei la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, astfel:
- pentru perioada 1octombrie 2004 -31 decembrie 2004, la valoarea de referință sectorială de 250 lei, conform OUG123/2003;
- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 31 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG10/2007;
- pentru perioada 1octombrie 2007 - 31 martie 2008, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG10/2007;
- pentru perioada 1 ianuarie 2008 și în continuare, la valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică;
în raport cu valoarea de referință sectorială la care au fost calculate drepturile salariale pentru perioadele de referință, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
S-a mai solicitat și obligarea MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la alocarea fondurilor necesare efectuării plăților, precum și obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul Judecătoriei Huși si li se aplica dispozițiile art.1din Legea 50/1996, art.2 și 9 din Legea nr.154/1998.
Totodată, au precizat că atât dispozițiile art. 1 alin.1 din OG 134/1999, cât și cele ale art. 11din OG nr. 83/2000 au stabilit în mod expres că indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.
În schimb, prin OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, se stabilește valoarea de referință sectorială la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG nr. 10/2007.
Reclamanții au apreciat că,procedându-se astfel, au fost încălcate principiile Constituției României, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării.
Aceasta întrucât, potrivit OG nr. 3/2006, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite era de 312,3 lei la 1 aprilie 2006, spre deosebire de cea de 280,64 lei, stabilită prin nr.OG8/2007, pentru personalul auxiliar și conex din cadrul instanțelor judecătorești.
Drept urmare, prin OG nr. 8/2007 a fost încălcat principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale, principiu prevăzut de art. 3 alin.4 din Constituție și care include și componenta salarizării, ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat.
Drepturile cu privire la salarizare recunoscute de lege nu pot fi diminuate unilateral, susțin reclamanții, întrucât s-ar încălca și teoria dreptului câștigat rezultă din principiile prevăzute de Codul muncii. Astfel, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Totodată, acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului OG nr. 137/2000, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate.
Cât despre actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite acestea au fost indicate de reclamanți ca fiind OUG nr. 123/2003,OG nr. 9/2005, OG nr. 3/2006 și OG nr. 10/2007.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a comunicat instantei de fond un punct de vedere.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, pin care a solicitat respingerea acțiunii,pentru următoarele motive:
Prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă prevederea, însă, într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul de stat, este o opțiune a legiuitorului și nu se poate reține tratamentul diferențiat ce urmează a fi sancționat, câtă vreme sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.
Exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor, fapt ce exclude cadrul de aplicare a dispozițiilor OG 137/2000.
A mai susținut pârâtul că principiul echilibrului celor trei puteri în stat prevăzut de Constituție nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, neexistând temei constituțional pentru aplicarea aceleași valori de referință sectorială.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
In motivarea acestei excepții pârâtul a susținut că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului.
Prin cererea înregistrată la data de 20.11.2008, reclamanții au declarat că renunță la judecata cererii având ca obiect obligarea pârâților la plata diferențelor de salarii cuvenite acestora pentru perioada 01.02.2005-31.03.2008, solicitând doar obligarea acestora la plata diferențelor de drepturi solicitate pentru perioada 01.04.2008 și pentru viitor.
În susținerea acestei cereri s-a anexat sentința civilă nr.20/04.09.2008 a Curții de Apel Iași.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța de fond a respins-o, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare. Prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, Curtea reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul Judecătoriei Huși.
Prin sentința civilă nr.20/04.09.2008 a Curții de Apel Iași, acestora le-au fost acordate diferențele de drepturi salariale pentru perioada 01.01.2005-31.03.2008.
Potrivit declarației acestora depusă la filele nr.33-34 dosar, în temeiul disp.art.246 din Codul d e procedură civilă, s-a luat act de renunțarea reclamanților la plata diferențelor de salarii cuvenite acestora pentru perioada 01.02.2005-31.03.2008.
Având în vedere disp.art.20 alin. 6 din nr.OG137/2000, persoana interesată în constatarea unei situații discriminatorii are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte.
În speță, s-a considerat ca pentru perioada 01.04.2008 și până la data pronunțării hotărârii, reclamanții nu au dovedit existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări. Aceștia au făcut trimitere doar generic la valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, începând cu această dată, fără a dovedi efectiv existența unor asemenea dispoziții discriminatorii.
Cu atât mai mult s-a considerat ca fiind nefondat capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor reprezentând diferențe de drepturi salariale pentru viitor, neputându-se cunoaște anticipat modificările valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică, care vor interveni prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat.
Pentru aceste considerente, s-a respins cererea reclamanților având ca obiect plata diferențelor salariale solicitate prin acțiune pentru perioada 01.04.2008 și în continuare.
Având în vedere disp.art.296 alin.2 din Codul muncii, art.8 din Decretul nr.92/1976, 158 alin.3 și 165 din Cod.proc.civ.s- disjuns și declinat în favoarea Judecătoriei Huși competența de soluționare a capetelor de cerere referitoare la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale reclamanților.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs reclamantii, I -, I, -, si considerand-o nelegala prin prisma disp.art.304 pct.8, 9 si 304 ind.1 pr.civ.
Au invocat acestia ca in mod gresit prima instanta a luat act de renuntarea la judecata in capatul de cerere privind plata diferentelor salariale pentru periuoada 01.02.2005-31.03.2008 pentru toti reclamantii, intrucat doar grefierii si personalul conex au solicitat aplicarea disp.art.246 pr.civ nu si reclamantii judecatori la Judecatoria:, I -, I,.Ca atare, sustin recurentii, de fapt instanta de fond nu s-a pronuntat cu privire la cererea acestora din urma pentru perioada 01.02.2005-31.03.2008.
Au mai sustinut acestia ca, in ceea ce priveste diferentele salariale solicitate pentru perioada 1 aprilie 2008 si in continuare, acestea au fost respinse gresit pentru toti reclamantii.
Au mai aratat recurentii ca prima instanta a omis, atat in dispozitiv cat si in considerente, a se pronunta asupra pretentiilor formulate de, si.
Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de criticile formulate si dispozitiile legale incidente, Curtea de Apel constata ca recursul este fondat, insa doar pentru urmatoarele considerente.
Din cuprinsul cererii de renuntare la judecata depusa la fila 33 dosar fond -, rezulta fara echivoc ca doar reclamantii, -, si, personal auxiliar si contractual la Judecatoria au inteles sa renunte la judecata in capatul de cerere vizand perioada 1 februarie 2005-31 martie 2008, acestia obtinand recunoasterea dreptului prin sent.civ.20/2008 a Curtii de Apel
Ca atare, faptul ca instanta de fond a luat act de renuntarea tuturor reclamantilor la judecata, incluzandu-i in mod gresit si pe judecatorii, I -, I, echivaleaza cu o nepronuntare asupra fondulkui cauzei in ceea ce priveste drepturile salariale solicitate de acestia din urma pentru perioada 1 februarie 2005-31 martie 2008.
Totodata,prima instanta a omis in mod eronat sa se pronunte cu privire la actiunea reclamantilor, si desi si acestia au solicitat prin actiune obligarea paratilor la plata diferentelor de salarii calculate pe baza valorii de referinta sectoriala prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege.
Ca atare, Curtea, constatand ca potrivit art.312(3) Cod procedura civila casarea unei hotarari se pronunta si in cazul in care prima instanta a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului, si avand in vedere si faptul ca la data pronuntarii prezentei decizii erau declarate neconstitutionale disp.art. I si II din OUG 75/2008, tribunalul redevenind instanta de fond in materia litigiilor de munca, va casa in tot sentinta recurata.
Totodata,in scopul asigurarii unei judecati unitare precum si al celui de a nu lipsi partile de o cale de atac, asigurand astfel liberul acces la justitie, va trimite cauza spre rejudecare la ribunalul Vaslui, competenta potrivit disp.art.2 lit.c pr.civ sa se pronunte pe fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamantii, I -, I, si impotriva sent.civ.nr.26 din 16.01.2009 pronuntata de Curtea de Apel I, sentinta pe care o caseaza.
Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Vaslui.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./Tehnored.
2 ex.-25.05.2009-
Curtea de Apel I:;
.
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea