Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 444/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 444

Ședința publică de la 24 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu

JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în nume propriu și în numele PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI, PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VASLUI, și PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI și de... PU- împotriva sentinței civile nr. 14 din 16.01.2009 Curții de Apel Iași, intimați fiind: -, - REPREZENTANT AL INTIMAȚILOR, G, R, și .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la termenul de judecată din 10 aprilie 2009 instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul reprezentantului recurentului Ministerul Public în susținerea recursurilor, susținerile acestuia fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte din prezenta.

Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 17.04. 2009 când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi.

Deliberând,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr.1011/45/12.11.2008, reclamanții, -, -, G, -, și, -, R, -, -, și, având ca reprezentant pe reclamantul, au chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Vaslui și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea primilor trei la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, astfel:

- pentru perioada 1octombrie 2004 -31 decembrie 2004, la valoarea de referință sectorială de 250 lei, conform OUG123/2003;

- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 31 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 1octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială la care au fost calculate drepturile salariale pentru perioadele de referință.

S-a mai solicitat și obligarea MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR la alocarea fondurilor necesare efectuării plăților.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au calitatea de procurori, personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul Parchetelor din județul

Au invocat în principal reclamanții dispozițiile art.1din Legea 50/1996, art.2 și 9 din Legea nr.154/1998.

Totodată, au precizat că atât dispozițiile art. 1 alin.1 din OG 134/1999, cât și cele ale art. 11din OG nr. 83/2000 au stabilit în mod expres că indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.

În schimb, prin OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, se stabilește valoarea de referință sectorială la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG nr. 10/2007.

Reclamanții au apreciat că, procedându-se astfel, au fost încălcate principiile Constituției României, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării.

Aceasta întrucât, potrivit OG nr. 3/2006, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite era de 312,3 lei la 1 aprilie 2006, spre deosebire de cea de 280,64 lei, stabilită prin nr.OG8/2007, pentru personalul auxiliar și conex din cadrul instanțelor judecătorești.

Drept urmare, prin OG nr. 8/2007 a fost încălcat principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale, principiu prevăzut de art. 3 alin.4 din Constituție și care include și componenta salarizării, ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat.

Drepturile cu privire la salarizare recunoscute de lege nu pot fi diminuate unilateral, susțin reclamanții, întrucât s-ar încălca și teoria dreptului câștigat rezultă din principiile prevăzute de Codul muncii. Astfel, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.

Totodată, s-a considerat că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului OG nr. 137/2000, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate.

Cât despre actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite acestea au fost indicate de reclamanți ca fiind OUG nr. 123/2003,OG nr. 9/2005, OG nr. 3/2006 și OG nr. 10/2007.

Prin întâmpinarea formulată la fond, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția inadmisibilității acțiunii formulate de către reclamanți, considerând că numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi. Acordarea salariului prin luarea în considerare a valorilor de referință sectoriale indicate prin acțiune ar însemna ca instanța judecătorească să depășească atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege.

S-a mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește diferențele de drepturi salariale solicitate pentru perioada 1 octombrie 2004-1 noiembrie 2005.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii, întrucât prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă prevederea, însă, într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul de stat, este o opțiune a legiuitorului și nu se poate reține tratamentul diferențiat ce urmează a fi sancționat, câtă vreme sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.

Exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor, fapt ce exclude cadrul de aplicare a dispozițiilor OG 137/2000.

A mai susținut pârâtul că principiul echilibrului celor trei puteri în stat prevăzut de Constituție nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal, neexistând temei constituțional pentru aplicarea aceleași valori de referință sectorială.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

In motivarea acestei excepții pârâtul a susținut că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului.

Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea, ca instanta de fond, a reținut următoarele:

Reclamanții, au calitatea de procurori, personal auxiliar de specialitate și personal conex în cadrul Parchetelor din județul

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond reținut că aceasta este nefondată, având în vedere disp.art.21 din Constituție, care garantează accesul liber la justiție.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea a apreciat că aceasta este întemeiată, în temeiul disp.art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii, urmând a fi admisă.

În consecință,s- respins acțiunea formulată de reclamanți privind acordarea diferențelor de salarii pentru perioada 01.10.2004-11.11.2005, ca fiind prescris dreptul la acțiune.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța de fond a respins-o, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare. Prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:

-valoarea de referință universală;

- indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate;

-valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;

- grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.

Potrivit art. 1 din OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 " pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".

Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.

Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.

Drept urmare, prin majorări succesive, valoarea de referință sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, salarizat conform Legii 50/1996 (până la intrarea în vigoare a OG nr. 8/2007) a ajuns, pentru perioada 01.10.2004-31.12.2004, la 2.380.592 lei.

Pentru aceste considerente, Curtea a respins ca nefondat capătul din cererea reclamanților referitor la acordarea diferențelor salariale pentru perioada 1.10.2004 - 31.12.2004, întrucât salariile acestora au fost corect calculate pe baza valorii de referință sectorială de 2.380.592 lei.

Pentru perioadele 1.05.2005 - 30.09.2005 și 1.10.2005 - 31.01.2006, deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/ 2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică), reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.

Este de observat că, deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din OG 9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate, acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor. Având în vedere însă că, de exemplu, pentru funcția de demnitate publică aleasă, de Președinte al României, indemnizația lunară era de:

- 46.764.000 lei, la 1.01.2003, conform Anexei 7/1 a la OUG nr. 191/2002;

- 46.613.000 lei, la 1.10.2003, conform Anexei 7/1 b la aceeași ordonanță;

- 49.409.780 lei, la 1.01.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003;

- 52.374.367 lei la 1.10.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit.a din aceeași ordonanță și de 65.469.000 lei la 1.10.2005, conform Anexei 8/1 la OG nr. 9/2005, rezultă că indemnizațiile pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25% începând cu 1.10.2005. Iar conform art. 3 alin. 5 din OG nr. 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.

Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit "principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiției și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", instanța de fond a constatat întemeiate pretențiile reclamanților de a le fi acordate creșterile salariale prev. de OG 9/2005.

Pentru aceleași rațiuni, au fost considerate întemeiate si solicitările acestora de a le fi acordate și pentru anii 2006 și 2007 creșterile salariale prevăzute de OG nr. 3/12.01. 2006 și OG nr. 10/31.01.2007.

Așadar, plecând de la valoare de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, salariile reclamanților trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de:

-264,7 lei pentru perioada 1.05.2005 - 30.09.2005 și

-297,4 lei pentru perioada 1.10.2005 - 31.01.2006 conform OG nr. 9/2005;

-312,3 lei pentru perioada 1.02.2006 - 31.08.2006 și

-331 lei, pentru perioada 1.09.2006 - 31.12.2006 conform art. 1 din OG nr. 3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 1.02.2006 și cu 6% începând cu 1.09.2006;

-358 lei, pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007;

-365 lei pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007 și

-405 lei pentru perioada 1.10.2007 - 31.12.2007 conform art. 1 și art. 3 alin. 3 cu anexele corespunzătoare din OG nr. 10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 1.01.2007, cu 2% începând cu 1.04.2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007.

În Anexa 1 la OUG nr. 8/2007 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea avută în vedere la stabilirea drepturilor bănești cuvenite persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, cu consecința diminuării salariilor personalului auxiliar de specialitate.

Pentru aceste motive, instanța de fond a constatat că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării în sensul arătat în doctrină, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă iar art.154 alin.3 din Cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.

De asemenea, conform disp.art.165 din Codul muncii, acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale.

Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.

Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.

S-a mai reținut că, la transpunerea în practică a acestui principiu, orice autoritate publică are obligația legală de a reglementa în sensul asigurării și realizării efective a protecției egale din partea legii.

Față de dispozițiile 269 din Codul muncii, Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de fond a reținut că reclamanții, -, -, G, -, și, -, R, -, -, sunt îndreptățiți la o justă despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin discriminarea indirectă constând în calcularea și plata salariului lor pe baza unor valori de referință sectoriale mai mici decât cele avute în vedere la stabilirea drepturilor bănești cuvenite persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, în perioada 12.11.2005-31.12.2007.

S-a reținut insa ca fiind nefondată actiunea formulată de către reclamanții, și, care și-au început activitatea în cadrul parchetelor pârâte în cauză după data de 01.01.2008, în condițiile în care diferențele de drepturi salariale au fost solicitate prin prezenta acțiune doar pentru acoperirea prejudiciului suferit de către reclamanți în perioada 01.10.2004-31.12.2007.

În temeiul HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, s-a admis și cererea de obligare pârâtului să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre.

Având în vedere modul de soluționare a acestei cereri, s- respins cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată în cauză de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cerere având același obiect, respectiv obligarea ministerului la alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.

Potrivit disp.art.296 alin.2 din Codul muncii, art.8 din Decretul nr.92/1976, 158 alin.3 și 165 din Cod.proc.civ.s-a disjuns și declinat în favoarea Judecătoriei Vaslui competența de soluționare a capetelor de cerere referitoare la obligarea pârâtului la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale reclamanților.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție in nume propriu si in numele Parchetelor de pe langa Curtea de Apel, Tribunalul I si Tribunalul Vaslui si Ministerul Economiei și Finanțelor, considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct.4, 7, 9 si 304 ind.1 Cod procedura civilă, recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție arata că actiunea este inadmisibila, instanța de fond a depasit atributiile puterii judecatoresti și a legiferat acordarea unui drept salarial prevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar.

Motivează recurentul că pana la intrarea în vigoare a nr.OG8/2007, salarizarea personalului conex se facea conform OUG 24/2000,reclamantii dobandind calitatea de personal conex in baza art.3 al.3 din Legea 567/2004, modificat prin /2007.

Mai arata recurentul ca hotararea cuprinde motive contradictorii intrucat desi s-a respins ca prescrisa actiunea pentru perioada 1.10.2004-11.11.2005,s-au acordat drepturi salariale si pentru perioada 30.09.2005-12.11.2005.

Mai sustine recurentul ca hotararea pronuntata este in contradictie cu Decizia 821/03.07.2008 a Curtii Constitutionale si ca acordarea actualizata a drepturilor este nelegala, fiind in contradictie cu disp.art.14 al.2 si 29 al.3 din Legea 500/2002.

Ministerul Economiei și Finanțelor arată in recursul sau că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.

Motivează recurentul că răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat nu corespunde cu răspunderea plății sumelor reclamate în prezenta cauză. De asemenea, pentru conturarea calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, reclamată de petent în prezenta cauză, arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.

În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite în prezenta acțiune este Ministerul Justiției, sens în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plăților pretinse.

Consideră că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.

În speță, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective urmează să fie incluse în buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor, care are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.

Ca urmare, se solicită admiterea recursului și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Nu au fost administrate probe noi, iar intimatii nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenti, Curtea constată ca recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție in nume propriu si in numele Parchetelor de pe langa Curtea de Apel, Tribunalul I si Tribunalul Vaslui sunt întemeiate insa doar pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea introductivă, reclamantii au solicitat plata unor diferențe salariale rezultate din corectarea valorii de referință sectorială prin raportare la valoarea de referință sectorială majorată periodic în beneficiul persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

În principal, Curtea relevă faptul că instanța nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin soluționarea prezentei cauze. Principiul egalității impune ca dreptul să trateze egal persoane aflate în situații comparabile, respectiv dreptul să trateze diferit persoane aflate în situații diferite. Statul încalcă principiul tratamentului egal, atunci când, pe parcursul elaborării legilor distinge între persoane care sunt în situații analoage, respectiv atunci când nu se iau în considerare diferențele efective între persoane. Statul este vinovat, deci, de adoptarea unei legislații care în mod direct, prin ea însăși, violează principiul nediscriminării ( cauza Thlimmenos, no.34369/97, 6 aprilie 2000).

În aceste condiții, jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.

Prin consecință, așa cum corect au reținut judecătorii fondului, instanța nu a făcut altceva decât să analizeze o discriminarea rezultată din acte normative, discriminare invocată de reclamantă.

Curtea constată, însă, că în speță nu sunt îndeplinite condițiile discriminării așa cum s-a reținut prin hotărârea recurată.

Problema litigioasă este dacă, între salarizarea celor două categorii profesionale, personalul din sistemul justiției și personalul ce ocupă funcții de demnitate publică, este analogie și comparabilitate în sensul determinat de Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practica

a stabilit în jurisprudența sa un set de elemente ce trebuie verificate când se ridică o problemă ce ține de principiul egalității: (1) un tratament diferențiat aplicat (2) unor situații egale (3) fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă sau dacă (4) nu există proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.

Conform art. 1 alin. 4 din Constituția României "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".

Este evident astfel, că salarizarea nediscriminatorie, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere pentru respectarea prevederilor constituționale.

În ceea ce privește salarizarea personalului din puterea judecătorească Curtea notează:

În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din OG 134/1999 "Începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".

Potrivit art. 11din OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Aliniatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în Anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 51la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din mie în mie de lei, în favoarea personalului".

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V - VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art. 2 alin.1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1).

În ceea ce privește salarizarea personalului din puterea legislativă și executivă Curtea reține că potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".

Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 1) de baza în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: a) valoarea de referința universala, care se exprima în lei și care este baza unica de determinare a valorii de referința, proprie fiecărui sector de activitate bugetară; b) indicatorii de prioritate intersectoriala, exprimati în procente, diferențiați pe domenii de activitate; c) valori de referința sectoriala, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referința universala cu indicatorii de prioritate intersectoriala, utilizate ca: baza de calcul pentru configurarea grilelor de intervale specifice sectorului respective, baza de calcul pentru salariile de baza corespunzătoare grilelor de salarizare specifice și baza de calcul al cuantumului indemnizației lunare.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 154/1998, se precizează că "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".

Începând cu data de 1 ianuarie 2003 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din Legea 154/1998 fiind abrogat de art.15 din Legea 24/2000.

Și celelalte acte normative ulterioare, OG 9/2005, OG 3/2006, 10/2007 ce reglementează drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive prevăd doar o indemnizație stabilită în cuantum fix și nu ca produs al aplicării valorii de referință sectorială la un coeficient de multiplicare.

Rezultă din analizarea dispozițiilor legale anterior indicate că, între salarizarea funcțiilor din puterea electivă și puterea executivă, pe de o parte și puterea judecătorească, pe de altă parte, există un tratament diferențiat.

C de-al doilea element cerut de testul de discriminare, "cazuri egale" nu se referă la o echivalență de situații, ci mai degrabă la cazuri care sunt egale în aspectele lor relevante pentru situația analizată în speță. Din moment ce două situații pot fi egale din anumite puncte de vedere și diferite din alte puncte de vedere, pentru ca testul de comparabilitate să aibă sens, trebuie să avem în vedere acele criterii care au relevanță pentru obiectul care prescrie egalitatea de tratament.

Aplicând acest test al comparabilității la situația de față, Curtea constată că nu există similitudine între aceste cazuri disparate, în ceea ce privește salarizarea, întrucât nu se poate stabili un standard comun, standard care trebuie să vizeze valoarea de referință sectorială.

Astfel, forma de salarizare a personalului din cadrul autorităților legislative și executive, stabilită prin Legea 154/1998, cu modificările ulterioare, este o indemnizație stabilită într-un cuantum fix, în privința cărora s-au aplicat creșteri procentuale, prin acte normative anuale.

Salarizarea personalului din autoritatea judecătorească se face după un principiu unic, al aplicării valorii de referință sectorială, determinată prin lege, la un coeficient de multiplicare, prevăzut diferențiat pentru fiecare beneficiar, la care se adaugă sporurile legale, denumirea remunerării fiind diferită după cum aceștia au calitatea de magistrați judecatori sau procurori (indemnizație) sau de personal auxiliar ori conex ( salariu de bază).

Prin urmare, câtă vreme salarizarea personalului din cadrul autorităților legislative și executive nu are ca bază de calcul valoarea de referință sectorială, nu există un criteriu de comparare a majorărilor survenite în intervalul 2005 - 2008 între veniturile celor două categorii.

Prin consecință, lipsa de echivalență într-unul din aspectele relevante în ceea ce privește modul de stabilire al salarizării ( valoarea de referință sectorială), face ca cele două situații să nu poată fi privite ca egale.

În plus, Curtea mai are în vedere faptul că valoarea de referință sectorială aplicabilă personalului din puterea judecătorească a fost majorată anual.

În ceea ce privește acest mod diferit de stabilire al remunerării de bază Curtea relevă jurisprudența, care în cauza Lithgow and others United, no.9006/80;9262/81;9263/81, 8 iulie 1986, reține că " Statele contractante beneficiază de o largă putere de apreciere în luarea deciziei dacă și în ce măsură aplicarea unor tratamente diferențiate în cazuri ușor diferite, dar care în general sunt similare, este necesară".

In ceea ce priveste recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 500/2000, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora. Art. 8 din nr.OUG 22/2002 aprobat prin Legea nr. 288/2002 prevede că executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat să plătească reclamanților drepturi bănești ce fac obiectul acțiunii, astfel încât excede cauzei analiza raporturilor de dreptul muncii dintre cele două părți, așa cum se arată în cererea de recurs.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 si art.312 pr.civ, va admite recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, in nume propriu si in numele Parchetelor de pe langa Curtea de Apel, Tribunalul I si Tribunalul Vaslui și va modifica in parte sentinta in sensul ca va respinge si acțiunea reclamantilor procurori si personal auxiliar pentru perioada 12.11.2005-31.12.2007 ca nefondată.

Va menține dispozițiile ce nu sunt contrare prezentei decizii.

Va respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor impotriva aceleiasi hotarari.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, in nume propriu si in numele Parchetului de pe langa Curtea de Apel, Parchetului de pe langa Tribunalul Vaslui si Parchetului de pe langa Tribunalul I impotriva sentintei civile nr.14/16.01.2009 pronuntata de Curtea de Apel I, sentinta pe care o modifica in parte, in sensul ca:

Respinge actiunea formulata de reclamantii, -, -, G, -, și, -, R, -, -, si,toti cu domiciliul ales la Parchetul de pe langa Tribunalul Vaslui,cu sediul in V, str.- nr.31, avand ca reprezentant pe reclamantul in contradictoriu cu paratii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul in B,Bulevardul nr.14, sector 4, cod 75101,Parchetul de pe langa Curtea de Apel I, cu sediul in-, Parchetul de pe langa Tribunalul Vaslui, cu sediul in V,str. - nr.31 si Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul in B,strada - nr.17,sector 5,cod postal - pentru drepturile vizand perioada 12.11.2005-31.12.2007.

Mentine restul dispozitiilor ce nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Directia Generala a Finantelor Publice V impotriva aceleiasi sentinte.

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publică,azi 24 Aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red./Tehnored.

2 ex.-25.05.2009

Curtea de Apel I:,.

Președinte:Georgeta Pavelescu
Judecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 444/2009. Curtea de Apel Iasi