Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 47/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.47
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu Violeta Neculai
ASISTENT JUDICIAR -- -
ASISTENT JUDICIAR-
GREFIER -
-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru chematul în garanție consilier juridic - cu delegație la dosar, lipsă fiind reclamantul și pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosarul cauzei de către pârâtă întâmpinare în 2 exemplare și precizări de către reclamant, după care:
Reprezentantul chematului în garanție depune la dosar adresa nr.-/30.10.2008.
Se comunică un exemplar al precizărilor depune de reclamant reprezentantului Ministerului Economiei și Finanțelor.
Nemaifiind cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Față de excepția necompetenței materiale a Curții de APEL GALAȚI reprezentantul chematului în garanție solicită admiterea acesteia având în vedere obiectul cauzei considerând că soluționarea cauzei aparține Tribunalului Galați.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Curții de APEL GALAȚI.
CURTEA:
Asupra excepției de necompetență materială vizând soluționarea conflictului de muncă intervenit între reclamantul în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale actualizate rezultând din acordarea sporului de 30% din indemnizația brută lunară pentru perioada 11.04.2002-26.07.2005, când a încetat exercitarea funcției de procuror financiar în cadrul Camerei de Conturi Județeană
Rezultă că obiectul judecății îl reprezintă pretențiile reclamantului de obligare a pârâtelor la plata drepturilor salariale în formă actualizată, din perioada 11.04.2002-26.07.2005, când acesta a îndeplinit funcția de procuror la Colegiul jurisdicțional de pe lângă Camera de Conturi a județului
Față de un asemenea obiect al cauzei, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență a Curții de APEL GALAȚI în soluționarea litigiului dintre părți.
Făcând aplicarea dispozițiilor art.137 pr.civilă, curtea reține ca fiind întemeiată excepția necompetenței materiale a instanței, pentru următoarele considerente:
Prin dispozițiile art. I al.1 din OUG nr.75/2008, au fost date în competență în primă instanță a curților de apel cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, de modificările și completările ulterioare, precum și potrivit OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, cu modificările ulterioare.
Rezultă astfel, în mod expres, categoriile pentru care a fost prevăzută competența materială a curților de apel în primă instanță în soluționarea cererilor având ca obiect drepturi salariale prevăzute de OUG nr.27/2006 și OG nr.8/2007, cu modificările și completările ulterioare.
În speță, pretențiile reclamantului exced normelor de mai sus, fiind formulate pentru perioada 11.04.2002-26.07.2005 când și-a desfășurat activitatea îndeplinind funcția de procuror financiar în cadrul Colegiului jurisdicțional de pe lângă Camera de Conturi a județului
De menționat că în perioada respectivă salarizarea reclamantului s-a realizat în baza altor acte normative decât cele individualizate prin OUG nr.75/2008, respectiv art.56 al.2 din Legea nr.50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare, în referire strictă la funcția de judecător financiar și procuror financiar în cadrul camerelor de conturi județene.
Ulterior au devenit aplicabile prevederile art.39 al.2 din OUG nr.177/2002, cu modificările ulterioare.
În consecință, urmează să fie admisă excepția necompetenței materiale a Curții de APEL GALAȚI.
Va fi declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.
Văzând și dispozițiile art.158 pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL GALAȚI -Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 10.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECATOR
Asistenți judiciari
Grefier
Red.
Dact.
2 ex/ 22.12.2008
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Romeo Jirlăeanu Violeta Neculai