Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 551/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 551
Ședința publică de la 15 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE -PRIN PIî mpotriva sentinței civile nr. 32 din 16 09 2008 Curții de Apel Iași, intimați fiind:, -, a, -, I, TRIBUNALUL IAȘI, CURTEA DE APEL IAȘI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen după trimiterea dosarului de către ICCJ, nu s-a depus întâmpinare, s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr.7247/99/21.09.2007, ulterior completată, reclamanții:, -, a, -, I, au chemat în judecată pe pârâții: Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea primilor trei pârâți la acordarea creșterii salariale de 5% începând cu data de 1.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, de 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, cu actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății efective și până la înlăturarea discriminării si obligarea Curții de Apel Iași la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă și obligarea Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin OG nr.10/2007 s-au reglementat creșterile salariale ce se acordă în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică 5% de la 1.01.2007 față de nivelul din decembrie 2006, cu 2% începând cu 1.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Au mai susținut reclamanții că în anexa VII/2a a actului normativ menționat
se prevede "indemnizațiile prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei II/2 din Legea nr.154/1998". Anexa II/2 din Legea nr.154/1998 evidențiază persoanele din cadrul organelor autorității publice numite în funcții potrivit legii. Prevederile Legii nr.154/1998 și implicit anexele acesteia sunt în vigoare, până în prezent acestea nefiind abrogate. In anexa actului normativ nominalizat mai sus sunt incluși și judecătorii de la ICCJ. In prezent, tocmai pentru a înlătura orice formă de discriminare, salarizarea tuturor judecătorilor este reglementată printr-un singur act normativ, respectiv OG nr.27/2006. Prin abrogarea alin.3 al art.74 din Legea nr.303/2004, prevederile Legii nr.154/1998 nu s-au abrogat, astfel că judecătorii de la ICCJ, legal, sunt beneficiari ai OG nr.10/2007.
Reclamanții au mai arată că disp.art.35 din OG nr.27/2006 au fost abrogate prin modificările și completările operate în baza Legii nr.45 din 6.03.2007, dar acest act se referea la actualizarea drepturilor salariale prin indexare, ori drepturile reglementate prin OG nr.10/2007 constituie creșteri salariale, ceea ce nu este echivalent cu o indexare.
Ori, în temeiul disp.art.1 (2) din OG nr.137/2000, discriminarea s-a făcut prin excludere și are ca efect înlăturarea recunoașterii drepturilor prevăzute de lege pentru aceeași categorie de persoane.
Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
S-a mai aratat că art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
De asemenea, reclamanții au mai invederat că prin OG nr.6,8,10 și 11, 16 și 27 din 2007 Guvernul României a dispus majorarea salariului începând cu data de 1 ianuarie 2007 tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului, cu excepția judecătorilor și procurorilor.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
In motivarea poziției sale procesuale, pârâtul arătat că nu poate fi reținută existența vreunei discriminări între diferiți salariați ai sectorului bugetar față de magistrați, întrucât aceasta a fost opțiunea legiuitorului în stabilirea salarizării diferențiate a diferitelor categorii profesionale, pentru care salarizarea a fost reglementată prin Legea nr.154/1998. De asemenea, pârâtul a mai susținut că dispozițiile privind salarizarea judecătorilor ICCJ a fost abrogată prin disp. OUG nr.27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007, iar din moment ce salarizarea este stabilită printr-o lege specială nu se poate reține un tratament diferențiat, în speță fiind situații obiectiv diferite, particulare.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat de asemenea întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
In motivarea acestei excepții pârâtul a susținut că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului.
La termenul de judecată din data de 20.02.2008 Ministerul Justiției a invocat excepția neconstituționalității disp.art.1 alin.2 lit.e pct.I și art.27 din nr.OG137/2000.
Prin decizia nr. 818/03.07.2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a disp.art.1,art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul CNCD a fost apreciata ca fiind neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art.27 alin.3 din nr.OG137/2000, republicată.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța de fond a respins-o, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare. Se mai reține că, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
În ceea ce privește fondul acțiunii, prima instanța a reținut că reclamanții îndeplinesc funcția de judecători la Tribunalul Iași.
Prin OG nr.10/2007 au fost prevăzute creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică și în baza art.1 din acest act normativ, salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape. Aceste creșteri salariale nu au fost acordate și judecătorilor, motivându-se, printre altele că această categorie profesională a mai beneficiat de măriri salariale pe parcursul anilor 2006 și 2007.
Aceste creșteri salariale au fost prevăzute însă de OG nr.10/2007 în sensul de a se acorda și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, în această categorie fiind incluși și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Procurorul General, adjunctul Procurorului General, care beneficiază de aceste majorări a salariilor de bază în cele trei etape menționate.
Ori, de la aplicarea acestor prevederi au fost excluși ceilalți judecători, ei aflându-se în situații comparabile.
Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
S-a mai reținut că, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, act normativ aplicabil și reclamanților, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
La transpunerea în practică a acestui principiu, orice autoritate publică are obligația legală de a reglementa în sensul asigurării și realizării efective a protecției egale din partea legii.
Față de dispozițiile 269 din Codul muncii și de dispozițiile OG nr.10/2007, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la o justă despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin discriminarea indirectă constând în acordarea creșterilor salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să le plătească diferențele de drepturi salariale determinate ca urmare a creșterilor salariale cu 5% începând cu data de 1.01.2007, față de nivelul lunii decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul lunii martie 2007, cu 11% începând cu data de 1.10.2007, față de nivelul lunii septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În temeiul HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, s-a admis și cererea de obligare pârâtului să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre.
În temeiul disp.art.166 și 296 alin.2 din Codul muncii, precum și a art.8 din decretul nr.92/1976, s-a disjuns și declinat în favoarea Judecătoriei Iași competența de soluționare a cererii privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamanților.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, prin reprezentanți legali, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentanți legali, critică sentința primei instanțe pentru următoarele motive:
Recurentul arată că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în condițiile în care acesta nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care fac referire reclamanții.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale, recurentul arată că instanțele nu au competență de a legifera.
Recurentul arată că, deși are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, aceasta nu este de natură să-i confere calitate procesuală pasivă în cauză.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 punctul 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului sau, Ministerul Justiției critică hotărârea pronunțată de prima instanță pentru următoarele motive:
Prin hotărârea pronunțată, prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, fiind incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, instanța de fond ar fi trebuit să constate că, asemenea altor categorii profesionale,intimații-reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi decât dacă sunt expres prevăzute în favoarea lor.
În cazul de față se arată că, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata despăgubirilor reprezentând pierderea de salariu ca urmare a neindexării legale a acestuia pe anul 2007, constituie o adăugare la lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Invocă dispozițiile decizii Curții Constituționale nr.820/2008 și 1325/2008.
Se mai arată că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a legii, invocându-se si motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Câtă vreme magistrații și alte categorii de personal nu se află în situații similare și comparabile, atât din punct de vedere al răspunderii, complexității și interdicțiilor specifice, cât și al salarizării, trebuie admis că și suportarea creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra acestor categorii din sectorul bugetar.
Recurentul mai invocă faptul că nu rezultă din motivarea instanței de fond care sunt considerentele pentru care reclamanții sunt mai îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile nr.OG10/2007 și nu de dispozițiile altui act normativ care acordă indexări salariale.
Mai arată recurentul că prin Legea 45/2007 de aprobare a OUG27/2006 legiuitorul a înțeles să nu acorde indexare pentru anul 2007 și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectorială care stă la baza calculării indemnizației de încadrare cuvenite judecătorilor și procurorilor. Creșterile salariale acordate reclamanților în 2006 prin mărirea coeficienților de salarizare (prin efectul /2006), cât și în anul 2007 prin acordarea unor noi drepturi salariale 8sporul de vechime, prima de vacanță) depășesc nu doar rata inflației, ci și media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar.
Mai arată recurentul că dispozițiile Legii 154/1998au fost abrogate prin /2006.
Analizând recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților, prin reprezentant legal, se reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile și nu neapărat similare.
Persoanele din acest cadru al personalului bugetar, inclusiv reclamantii, sunt parte a unui raport juridic de muncă și, ca efect al prestării muncii, au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, ca de exemplu cele ale devalorizării monedei naționale și a creșterii ratei inflației ca și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare. Deci, sub aceste aspecte, este fără echivoc că reclamantii se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar.
Cu toate acestea, printr-o serie de acte normative (OG 10/2007, 11/2007, 16/2007, 27/2007, 8/2007, 20/2007, 23/2007) personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, ca în fiecare an, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale. Acestea au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale, în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale considerabil mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea,acestora (personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în indexările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat pregnant asupra lor, deoarece, spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamantii nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care, însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, de aprobare a OUG 27/2006,indemnizația reclamantilor ar fi fost majorată la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizația de încadrare. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamantilor, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale respective.
Curtea constată că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului) produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii) se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariilor datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru același element faptic generator de drept salarial același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamantii sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație, la fel ca și restul personalului, rezultă că acestia nu pot fi tratati diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic) și, în nici un caz, criteriul categoriei socio-profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă, nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat recurentul-pârât invocă elementul categoriei socio-profesională a reclamantilor pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, intimatii sunt în mod evident și grav discriminati, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Existența discriminării directe rezultă din: dispozițiile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzice discriminările); art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită, ratificată prin Legea nr.4/1999 care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003(care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art. 16 alin. 1, art.53 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Se reține astfel ca fiind nefondat motivul de recurs invocat de către recurent privind greșita aplicare a legii de către prima instanță, motiv prevazut de art. 304 pct.9 Cod.proc.civilă.
În ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantilor, în mod corect prima instanță a motivat aplicarea procentelor de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, în sensul că doar astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri.
În ceea ce privește deciziile Curții Constituționale nr. nr.820/2008 și 1325/2008, Curtea reține că nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță nu nu au fost invocate doar prevederile OG137/2000, ci și cele ale Constituției României și Codului muncii.
Astfel potrivit art.16 din Constituție, cetățenii sunt egali în legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar potrivit art.21, orice persoana se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime; nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Și art.5 din Codul muncii interzice discriminarea, prevăzând că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă.
Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În plus, în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Analizând recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, prin prisma motivelor prevăzute de art. 3041și 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se reține că acesta este nefondat, în mod corect prima instanță obligând recurentul să includă în buget sumele necesare plății cresterilor salariale. Astfel, se reține că, potrivit disp. art. 49 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Pentru aceste considerente, în mod corect instanța de fond a reținut că recurentul Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză.
de cele retinute, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să se respingă recursurile formulate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Ministerul Justiției și Libertăților și să se mențină hotărârea pronunțată de prima instanță.
PNTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE,
Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor B împotriva sentinței civile nr.32 din16.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red/Tehnored
15.06.2009, 2 ex.
Curtea de Apel Iași:;
.
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu
