Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 569/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 569
Ședința publică din 7 mai 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B, sector 5,- și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană B, cu sediul în mun. B,-, jud. B, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 79 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, precum și reclamanții intimați - și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursurile se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Deliberând,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Curții de Apel Suceava, înregistrată sub nr- din 5.09.2008, reclamanții și au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Suceava, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană B, Ministerul Economiei și Finanțelor B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, să dispună:
- obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Botoșani și Curtea de Apel Suceava, la calcularea și plata despăgubirilor reprezentând spor de vechime neacordat începând cu 01.11.2000 și până la 20 noiembrie 2003, spor calculat în funcție de indemnizația lunară de încadrare, raportat la vechimea în muncă a fiecărui reclamant, precum și actualizarea în funcție de rata inflației a despăgubirilor mai sus menționate, începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume, până la data plății efective;
- obligarea pârâtului B să aloce Ministerului Justiției fondurile corespunzătoare pentru achitarea acestor despăgubiri.
Motivând acțiunea, reclamanții au susținut că, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 50/1996, au beneficiat de sporul de vechime dar, începând cu data de 1 octombrie 2000, acest spor nu le-a mai fost acordat magistraților și asistenților judiciari, fiind acordat doar judecătorilor instanței supreme și personalului auxiliar de specialitate de la instanțe și parchete, conform dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 50/1996 și art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr.50/1996.
Au susținut reclamanții că, pentru perioada ulterioară lunii noiembrie 2003, au beneficiat de acest spor, prin hotărâri definitive și irevocabile.
Referitor la prescripția extinctivă a dreptului la acțiune, s-a arătat că, deși prin art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 16 și 17 din Decretul nr. 167/1959, fiind întrerupt cursul prescripției.
Au fost evocate, cronologic, diferite acte de întrerupere a cursului prescripției, respectiv Ordinul Ministerului Justiției nr. 903/C din 28.03.2003, prin care s- constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților, fiind efectuate diferite demersuri la Ministerul Finanțelor Publice, pentru obținerea fondurilor necesare, Ordinul Ministrului Justiției nr. 3/C din 11.01.2005, prin care Ministerul Justiției și-a asumat obligația de a achita drepturile salariale și a actualizat sumele datorate personalului din organele autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii.
S-a mai arătat că, la inițiativa Ministerului Justiției, a fost inclusă în strategia de reformă a sistemului judiciar și planul de acțiune aprobat prin nr.HG 232/2005, măsura de plată a drepturilor salariale, inclusiv pentru personalul care nu deține hotărâri judecătorești, precum și decizia XXXVI din 7.05.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru aplicarea prevederilor legale privind sporul de vechime în muncă, instanța supremă stabilind că dispozițiile art. 33 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, republicată, prin care s-a prevăzut că sporul de vechime nu se acordă magistraților, este discriminatorie, fiind încadrate dispozițiile constituționale, dispozițiile Codului Muncii, precum și ale nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Reclamanții au susținut și încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, întrucât, în ce privește noțiunea de bun, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că și dreptul la o sumă de bani decurgând dintr-un raport juridic de muncă, în măsura în care este prevăzut de legislația în vigoare, reprezintă un drept patrimonial, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, invocând și dispozițiile art. 20 din Constituție.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării - prin punctul de vedere formulat - a invocat jurisprudența CEDO în domeniul discriminării, în aplicarea dispozițiilor art. 14 din Constituție, dispozițiile art. 1, 2, 6 și 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, susținând faptul că, în raport de ultimele modificări ale OG137/2000, sesizate cu privire la normele legislative adoptate în domeniul salarizării personalului din sistemul bugetar, nu intră în competența sa de soluționare.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, în raport de data sesizării instanței, arătând că, în cauză, sunt incidente dispozițiile Decretului nr. 167/1958.
A fost evocată decizia pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație de Justiție, care a stabilit în mod obligatoriu pentru instanțe faptul că dreptul la sporul de vechime în muncă pentru categoria profesională a magistraților a continuat să subziste și după adoptarea nr.OG 83/2000, nefiind înlăturat expres printr-o dispoziție a legii. S-a arătat că, dreptul la acțiune a început să curgă distinct pentru fiecare prestație lunară, astfel încât, începutul cursului prescripției trebuie determinat conform Decretului nr. 167/1958 și art. 283 din Codul Muncii.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu deține calitatea de ordonator principal de credite, atribuție ce revine Ministerului Justiției, conform dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor având doar obligația de a întocmi proiectul legilor bugetare anuale, pe baza proiectelor de buget întocmite de ordonatorii principali de credite.
Pe fondul cauzei a susținut că, întrucât obiectul litigiului vizează plata unor drepturi salariale datorate de Ministerul Justiției, competența de elaborare a unor proiecte de rectificări bugetare aparține Ministerului Justiției, conform Legii 500/2002.
Prin sentința civilă nr. 79 din 11.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, s-au dispus următoarele:
S-a respins excepția prescripția dreptului la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a admis în parte acțiunea reclamantului și au fost obligați pârâții Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Suceava și Ministerul Justiției să plătească reclamantului drepturile salariale constând în sporul de vechime pentru perioada 24.06.2002 - 20.11.2003, actualizat la rata inflației.
S-a admis acțiunea reclamantului și au fost obligați aceiași pârâți la plata drepturilor salariale, respectiv același spor pentru perioada 01.11.2000 - 20.11.2003, actualizat la rata inflației.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale enunțate.
Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a constatat că, într-adevăr, potrivit art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Aceste dispoziții se completează cu dispozițiile art. 166 alin. 1 și 2 din Codul Muncii, care, prin alineatul 2, prevede că "termenul de prescripție prevăzut la alin. 1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului", dar și cu dispozițiile legislației civile, în raport de prevederile art. 295 alin. 1 Codul Muncii, în măsura în care nu sunt inadmisibile cu specificul raporturilor de muncă.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, prescripția se întrerupe în mai multe situații, respectiv și în cazul în care intervine recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, efectul întreruperii termenului de prescripție constând, potrivit art. 17 alin. 1 și 2, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Așa cum au susținut reclamanții prin acțiune, în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției, prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, respectiv prin Ordinul nr. 903/C din 28 martie 2003, s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților și, în acest sens, s-au făcut demersuri repetate de Ministerul Justiției la Ministerul Finanțelor Publice, în vederea obținerii fondurilor necesare cu acest titlu.
Prin Ordinul nr. 3/C din 11 ianuarie 2005, Ministerul Justiției a dispus ca, în vederea stabilirii sumelor necesare achitării drepturilor de personal decurgând din hotărâri judecătorești definitive, a se calcula și centraliza sumele datorate magistraților și personalului din organele autorității judecătorești, conform anexelor nr. 1 - 10 ale ordinului până la data de 14 ianuarie 2005.
La art. III din acest ordin, se precizează că, pentru magistrații și personalul din organele autorității judecătorești, care nu dețin titluri executorii, calculul drepturilor de personal se va realiza conform anexelor nr. 11-18 ale prezentului ordin.
La inițiativa Ministerului Justiției a fost inclus în Strategia de Reformă a Sistemului Judiciar și în Planul de Acțiune aprobat prin HG nr. 232/2005, măsura vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
De asemenea, în Angajamentul, cu ocazia încheierii negocierilor privind aderarea României la Uniunea Europeană, la propunerea Ministerului Justiției, a fost inclusă și obligația de plată a drepturilor salariale restante și a asigurării salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar.
Drept consecință, făcând aplicarea dispozițiilor art. 164 alin. 2 din Codul Muncii și a art. 16 și 17 din Decretul nr. 167/2958, excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției a fost respinsă ca nefondată.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive, formulată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a constatat că nici aceasta nu este întemeiată, întrucât, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect tribunalul a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Întrucât acțiunea reclamanților a fost întemeiată pe dispozițiile OG137/200, soluționarea cauzei s-a făcut cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că, prin art. 133 alin. 1 și 2 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești prevedea că, pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime lucrat în program normal de lucru, spor de vechime care se plătește cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă.
Prin OG83/2000 art. 1 pct. 32 s-a introdus alineatul 3, care dispunea că prevederile art. 33 alin. 1 și 2 nu sunt aplicabile magistraților.
Prin Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a admis recursul în interesul legii și a stabilit că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporuri pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Astfel, prin această decizie, instanța supremă a statuat că "dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează în sensul că:
Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Instanța supremă a reținut că, nr.OG 83/2000 nu conține nici o dispoziție de abrogare a art. 31 (devenit 33 după republicare) din Legea nr. 50/1996, pe care a modificat-o și completat-
De asemenea, s-a reținut că, OUG nr. 177/2002 privind salarizarea nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de un spor de vechime în muncă.
S-a argumentat că stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000, iar acest drept salarial, de natură personală, este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în acea dispoziție.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, fără să se abroge însă art. 31 din Legea nr. 50/1996, care îl prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, deoarece au devenit incidente dispozițiile art. 16 alin. (3) și ale art. 295 din Codul muncii.
Instanța supremă a statuat că dispoziția din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea relevanță, câtă vreme dispoziția de la art. 31 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi considerată abrogată expres și nici implicit prin art. 1 sau art. 9 alin. ultim din acea ordonanță, pentru că nu constituie o prevedere contrară, ci una complementară.
În raport și cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din Codul muncii anterior, ce erau aplicabile cu titlu de drept comun și raporturilor juridice ce nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă, s-a considerat că activitatea prestată de magistrați le conferea vechime în muncă, pentru care trebuiau să beneficieze de sporurile cuvenite ca orice alți salariați, iar interpretarea sistematică a art. 31 (33) din Legea nr. 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate.
S-a argumentat că "a considera că puteau beneficia de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 numai salariații din categoria personalului auxiliar, iar nu și magistrații, ar însemna să se încalce principiul egalității în drepturi, ceea ce ar face incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
în continuare a dispozițiilor care au reglementat, pentru magistrați, dreptul la componenta salarială constând în sporul de vechime în muncă mai este impusă de modificările și completările aduse Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 prin Legea nr. 45/2007, care a reinstituit la art. 41, introdus în ordonanță, dreptul la sporul de vechime în muncă pentru judecători, procurori, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, ceea ce demonstrează că legiuitorul a considerat că și pentru categoria profesională a magistraților un asemenea drept trebuie să aibă caracter permanent".
În consecință, pentru înlăturarea oricărui tratament discriminatoriu, care ar contraveni atât principiului egalității în drepturi, instituit prin art. 16 din Constituția României, republicată, cât și dispozițiilor privind interzicerea discriminării cuprinse în art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și al art. 329 din Codul d e procedură civilă, a fost admis recursul în interesul legii și a se decide că dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 160/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție interpretând în sensul că, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați au beneficiat, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 45/2007, de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege, iar persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României au avut, de asemenea, în mod corespunzător, acest drept.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unei corelații între salariul real și salariul nominal, de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturi bănești și cuantumul în care aceste drepturi salariale vor intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice
Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că soluția este criticabilă pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
A arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, prin referire la capitolul VI pct. 3.2, anexa 2 din nr.HG 232/2005 privind aprobarea strategiei de reformă sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007.
Această hotărâre nu are legătură cu cauza, întrucât recunoașterea dreptului trebuie să fie expresă, iar prevederea reținută de instanța de fond are un caracter general.
Având în vedere data introducerii acțiunii, s-a arătat că a fost depășit termenul de prescripție de 3 ani, stabilit prin Decretul nr. 167/1958, precum și de art. 283 din Codul muncii.
Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că aceasta s-a bazat pe o interpretare eronată a Legii nr. 500/2002.
S-a arătat că obligația de stabilire a salariilor și a criteriilor de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorului principal de credite și nu Ministerului Finanțelor Publice, motiv față de care s-a solicitat ca, prin admiterea recursului, să se dispună respingerea acțiunii reclamanților.
Intimații, legal citați, nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.
Examinând recursurile declarate în cauză, Curtea reține următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în cauză, în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta nu este dată, întrucât au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției.
Astfel, prin emiterea Ordinelor nr. 303/C din 28.03.2003, nr. 3/C din 11.01.2005 de către Ministerul Justiției, cât și elaborarea Strategiei de Reformă a Sistemului judiciar și a Planului de acțiune aprobat prin nr.HG 232/2005, prin care au fost recunoscute drepturile de natură salarială restante personalului din sistemul judiciar, cursul prescripției a fost întrerupt.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către recurentul Ministerul Finanțelor Publice, atât în fața primei instanțe, cât și prin prezentul recurs, se constată că excepția nu poate fi reținută, întrucât, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, acesta elaborează proiectul bugetului de stat, a legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare bugetară, având astfel atribuții în ceea ce privește alocarea fondurilor bugetare în vederea plății drepturilor salariale ale reclamanților.
Față de cele prezentate, Curtea urmează ca, în baza art. 312 Cod procedură civilă, să respingă recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană B, împotriva sentinței nr. 79 din 11 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Jud.fond:;
Ex.2; 28.05.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Biciușcă Ovidiu, Plăcintă Dochița
