Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 569/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 569

Ședința publică de la 19 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Curtea de Apel Iași împotriva sentinței civile nr. 82 din 28.10.2008 a Curții de APEL IAȘI (dosar nr-), intimat fiind.

La apelul nominal făcut în ședința publică

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că nu s-a făcut dovada achitării cauțiunii stabilite de instanță de către recurenta Curtea de Apel Iași. S-a solicitat judecata în lipsă.

Instanța constată cererea de suspendare a executării sentinței recurate și recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL IAȘI cu nr. 499/45/01.07.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Curtea de APEL IAȘI solicitând obligarea acesteia la modificarea deciziei nr. 94 din 2008, în sensul acordării tuturor drepturilor salariale de care beneficia anterior intrării în vigoare a Legii nr. 97/2008 și obligarea acesteia la plata drepturilor salariale de care a fost privat prin această decizie.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat următoarele:

Prin decizia contestată, pârâta a dispus în mod greșit neacordarea drepturilor salariale cuvenite în baza legii, respectiv sporul aferent funcției de conducere și sporul aferent salariului de merit, prevăzute de legea de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești.

Conform art. 3 din Legea nr. 567/2004, din cadrul personalului auxiliar de specialitate fac parte și grefierii informaticieni, redenumiți specialiști prin Legea nr. 97/2008.

O dată cu redenumirea funcției, prin OG nr. 100/2007, s-a modificat doar denumirea și criteriul raportare al salariului de bază, funcția de specialist făcând parte, în continuare, din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor.

Prin interpretarea legii, astfel cum a fost făcută în adresa primită de Serviciul Personal al Curții de Apel, s-a legiferat arbitrariul ca mod de stabilire a salariilor specialiștilor T, arbitrariu evidențiat și de faptul că specialiștii din cadrul Curții de Apel Bacău au fost reîncadrați cu toate sporurile prevăzute de lege pentru personalul auxiliar de specialitate.

Abuzul este cu atât mai evident cu cât, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1400/C/2008, ordonatorul primar de credite a stabilit că, "în aplicarea legii", personalul auxiliar de specialitate beneficiază și în continuare de sporurile stabilite anterior aplicării Legii 97/2008.

Prin Ordinul nr. 1483/C/2008, dat tot în aplicarea Legii nr. 97/2008, s-a stabilit că fișa postului pentru fiecare specialist IT o realizează conducătorul compartimentului informatic al curții de apel sau tribunalului, deci nu a dispărut funcția de conducere prin schimbarea denumirii funcției corespunzătore informaticienilor.

În ce privește sporul pentru funcția de conducere, în conformitate cu statul personalul auxiliar, specialiștii IT sunt subordonați doar administrativ președintelui instanței, iar profesional sunt subordonați Direcției de Exploatare a Tehnologiei Informației din cadrul Ministerului Justiției, aspect care se reflectă în ordinul menționat.

În ce privește salariul de merit, acesta este un drept salarial prevăzut de lege la categoria personalului din care fac parte specialiștii IT, iar neacordarea sa nu poate interveni decât ca sancțiune disciplinară, care ar trebui aplicată în condițiile legii.

Prin dispoziția de încadrare dată de Curtea de APEL IAȘI, trecând peste ordinele ministrului privind interpretarea unitară și organizarea executării legii, printr-o interpretare abuzivă și arbitrară a textului de lege, s-au creat discriminări între funcții identice din cadrul sistemului judiciar.

Reclamantul a depus copii de pe înscrisurile la care a făcut referire.

Pârâta Curtea de APEL IAȘIa formulat întâmpinare, prin care a susținut că în anexa la Decizia nr. 94/2008 sunt prevăzute motivele pentru care nu se acordă spor de instanță, indemnizație de conducere și salariu de merit.

Astfel, salariul de bază al specialiștilor IT a devenit, după Legea 97/2008, ca și cel al judecătorilor definitivi de la judecătorii, iar în salariul de bază al acestora nu intră vreo indemnizație de conducere ori salariu de merit. Prin urmare, consideră că sporul de instanță, indemnizația de conducere și salariul de merit, care fac parte din salariul de bază, nu puteau fi acordate specialiștilor IT.

Mai arată pârâta că la stabilirea salariilor de încadrare ale informaticienilor au fost avute în vedere adresele nr. 50270/20.05.2008 și nr. 48092/15.05.2008 ale Ministerului Justiției, pe care le-a anexat întâmpinării.

Prin sentința nr. 82 din 28.10.2008, Curtea de APEL IAȘIa admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Curtea de APEL IAȘI.

A obligat pârâta Curtea de APEL IAȘI să plătească reclamantului indemnizația de conducere aferentă funcției de conducător al compartimentului informatic la Tribunalul Vaslui începând cu data de 18. 04. 2008 și până la încetarea mandatului în această funcție.

A obligat pârâta să plătească reclamantului sporul aferent salariului de merit pentru perioada 18.04.2008-31.12.2008.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

a fost numit începând cu data de 06.05.2005 în funcția de informatician-șef la Tribunalul Vaslui prin Decizia nr.127 a Curții de APEL IAȘI, beneficiind de o indemnizație de conducere în procent de 18% din salariul de încadrare și de salariu de merit, în procent de 20%, acordat de la 01.01.2008, conform Ordinului 1161/C/2008 al Ministrului Justiției.

au făcut parte, potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, în forma inițială, din personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești. Ulterior, prin Legea nr. 17/2006, denumirea de informatician a fost înlocuită cu cea de grefier informatician, care face parte tot din personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, pentru ca, prin Legea nr. 97/2008, denumirea de grefier informatician să fie înlocuită cu cea de specialist IT, care, potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 567/2008, face parte din personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești.

Prin același act normativ, respectiv Legea nr. 97/2008, a fost modificat și art. 11 alin. 2 din OUG nr. 27/2006, care prevede că salariul de bază pentru specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru specialiștii în domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justiției, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curți de Casație și Justiție și al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și de la instanțe și parchete se stabilește potrivit nr. crt. 28 de la lit. A din anexă, cu excepția situației în care, la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, beneficiază de un salariu de bază mai mare.

În vederea aplicării acestor prevederi legale, pârâta Curtea de APEL IAȘIa emis decizia nr. 88 din 26 mai 2008, prin care s-au stabilit, în anexa nr. 1, salariile de încadrare pentru specialiștii IT din cadrul Tribunalului Vaslui, cu începere de la data de 18 aprilie 2008.

Reclamantului, având funcția de specialist IT, i s-a stabilit un salariu de încadrare de 3864 lei, cu sporurile precizate de MJ: spor de vechime, spor de fidelitate, spor de toxicitate, sporuri pe care le avea și în calitate de grefier informatician, precizându-se că nu se acordă spor de instanță, indemnizație de conducere și salariu de merit.

Instanța constată că, prin Legea nr. 97/2008, s-a modificat, într-adevăr, salariul de bază al foștilor grefieri informaticieni, în sensul stabilirii acestuia potrivit OUG nr. 27/2006, precum și denumirea funcției acestora, de specialiști IT.

Nu s-a modificat, însă, statutul acestei categorii de personal, care continuă să facă parte din personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, personal căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 567/2004 și ale OG nr. 8/2007.

Astfel, potrivit art. 45 din Legea nr. 567/2004, romovarea p. în funcții de conducere de prim-grefier, de grefier-șef, grefier șef secție sau de grefier informatician-șef se face prin concurs de verificare a pregătirii profesionale și a aptitudinilor manageriale ale candidaților. Concursul se organizează la nivelul curților de apel, al parchetelor de pe lânga acestea sau, dupa caz, la Inalta C de Casație și Justiție, la Parchetul de pe lânga Inalta C de Casație și Justiție sau la Departamentul Național Anticorupție, în baza regulamentului aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii.

Așadar, postul de specialist IT-șef continuă să existe, iar promovarea și numirea în funcția de conducere au loc în condițiile art. 45 și art. 46 din Legea nr. 567/2004.

De asemenea, ca personal auxiliar de specialitate, reclamantului îi sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 8/2007, care prevăd, la art. 4, că personalul auxiliar cu funcție de conducere beneficiază de o indemnizație de conducere stabilită în procente din salariul de bază corespunzător funcției de execuție, gradului sau treptei profesionale în care cei în cauză sunt încadrați. Indemnizația de conducere este prevăzută la lit. B din anexele nr. 1a, 1b și 1c și face parte din salariul de bază.

Reclamantului îi sunt aplicabile și prevederile art. 14 din același act normativ, conform cărora, pentru rezultate deosebite în activitatea desfășurată, în urma aprecierii activității prin evaluare, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe poate primi salariul de merit lunar de până la 20% din salariul de bază, care face parte din acesta și constituie baza de calcul pentru sporuri și alte drepturi ce se acordă în raport cu salariul de bază. Salariul de merit se acordă anual după aprobarea bugetului anual.

Se constată, așadar, că prin art. 1 din decizia nr. 88 din 26 mai 2008, angajatorul a modificat în mod unilateral elemente esențiale ale contractului individual de muncă încheiat cu reclamantul, respectiv funcția deținută de către reclamant, dintr-una de conducere, în una de execuție, cât și drepturile salariale ale acestuia, prin eliminarea indemnizației de conducere și a salariului de merit.

Modificarea contractului individual de muncă este dominată de principiul legalității, modurile și cazurile în care poate interveni, motivele, condițiile, procedura, efectele și controlul fiind reglementate de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 41 din Codul muncii - care se aplică, conform dispozițiilor art. 1 alin. 2 din același act normativ și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii - contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților, modificarea unilaterală fiind posibilă numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de prezentul cod.

Este evident că prin Legea nr. 97/2008 s-au modificat doar denumirea funcției ocupate de reclamant și modul de stabilire a salariului de bază al acestuia. Prin acest act normativ nu a avut loc o desființare a funcțiilor de conducere și a indemnizațiilor aferente și nici nu au fost înlăturați specialiștii IT de la aplicarea dispozițiilor care prevăd acordarea salariului de merit.

De altfel, eliberarea din funcția de conducere a personalului auxiliar de specialitate nu poate avea loc decât în cazurile prevăzute de art. 52 din Legea nr. 567/2004 și în condițiile prevăzute de art. 53 din același act normativ, care nu se regăsesc în prezenta situație de fapt.

Potrivit art. 14 alin. 5 din OG nr. 8/2007, alariul de merit se retrage în cursul anului persoanelor care au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi se anulează în cazul persoanelor care au fost înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. Nici aceste condiții nu se regăsesc în prezenta situație de fapt.

Mai mult, motivele avute în vedere de angajator, fie la modificarea unilaterală a funcției și implicit a salariului reclamantului, fie la încetarea raportului de muncă în funcția de conducere și retragerea sau anularea salariului de merit, nu se deduc de către instanța de judecată din situația de fapt, ci era necesar să fie prevăzute de către angajator în actul prin care a dispus aceste măsuri. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza luării acestor măsuri trebuie să fie obligatoriu consemnate în decizia prin care acestea au fost dispuse, tocmai pentru a fi asigurată protecția salariatului împotriva arbitrariului, acestea neputând fi modificate sau completate ulterior de către angajator.

Or, din examinarea deciziei nr. 88 din 26 mai 2008 Curții de APEL IAȘI, nu rezultă care sunt motivele de fapt și de drept care au determinat, începând cu data de 18 aprilie 2008, încadrarea reclamantului pe funcția de specialist IT, în loc de specialist IT șef sau conducător al compartimentului informatic, cum se menționează în art. 2 al Ordinului nr. 1483/C/2008 emis de Ministrul Justiției, și neacordarea indemnizației de conducere și a salariului de merit.

Constatând că reclamantul a fost prejudiciat de către angajator prin modificarea unilaterală a contractului său de muncă, cu consecința neplății indemnizației de conducere și a salariului de merit de care beneficia anterior emiterii deciziei, în temeiul dispozițiilor art. 269 Codul muncii, s-a admis acțiunea formulată de către acesta, cu obligarea pârâtei la plata indemnizației de conducere aferente funcției de conducător al compartimentului informatic începând cu data de 18.04.2008 și în continuare, până la încetarea mandatului în această funcție de conducere, precum și a salariului de merit acordat pentru acest an.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Curtea de APEL IAȘI, considerând-o nelegală și netemeinică prin prisma dispozițiilor art.304 pct. 5 și 9 raportat la art. 3041Cod proc. civilă.

Arată recurenta că în mod greșit prima instanță a reținut faptul că, prin decizia Presedintelui Curtii de Apel nr. 94/2008 a avut loc o modificare unilaterala a elementelor esențiale ale contractului de munca, respectiv felul muncii și salariul, în realitate fiind vorba doar de aplicarea art.I pct.16 din Legea 97/2008, care a impus reîncadrarea grefierilor informaticieni ca specialiști IT.

Mai susține recurenta că, în sprijinul deciziei nr.94/2008, sunt și adresele nr.48092/2008 și nr.71943/2008 emise de Ministerul Justiției. Astfel, prima arată că salariul de bază pentru specialiștii IT se stabilește ca produs al coeficientului de multiplicare prev. la nr.28 lit.A din Anexa la OUG 27/2006 și valoarea de referință sectoriala prevăzuta pentru judecători și procurori, iar cea de-a doua precizează că sporurile ce trebuie acordate acestei categorii de salariați sunt doar sporul de vechime în munca, sporul de fidelitate si sporul de toxicitate. Ca atare, indemnizația de conducere și salariul de merit, care fac parte din salariul de bază, nu pot fi acordate specialiștilor IT.

Consideră recurenta că, atât timp cat prin lege, act juridic cu o forță superioara, nu s-a mai reglementat funcția de specialist IT șef, în mod eronat instanța de fond a considerat ca primează conținutul Ordinului Ministerului Justiției nr. 1483/C/28.05.2008, care face referire la "conducătorul compartimentului informatic" și a aplicat al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotarârea nr.387/2005.

Prin cererea de recurs, recurenta a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 300 alin. 2 coroborat cu art. 403 alin. 1 și 3 Cod proc. civilă, suspendarea executării efectelor sentinței, până la soluționarea recursului.

Recurenta a depus copie de adresa nr. 71943/2008 a Ministerului Justiției.

Intimatul a depus concluzii scrise.

Față de cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, se reține că, prin încheierea din 28 aprilie 2009, s-a stabilit cauțiunea în sumă de 2000 lei, însă recurenta nu a făcut dovada achitării acesteia. Cum suspendarea executării hotărârii poate fi acordată, potrivit art. 300 alin. 3 Cod proc. civilă, numai după depunerea cauțiunii stabilite de instanța de recurs, cererea formulată de recurentă va fi respinsă.

Analizând actele si lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată că recursul este nefondat.

Conform art. 3 din Legea nr. 567/2004, modificat de art. I pct.14 din Legea nr. 97 din 2008 privind aprobarea <LLNK 12007 100180 301 0 47>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT.

Prin Legea nr. 97/2008, a avut loc doar o modificare a denumirii funcției de execuție, însă nu s-a modificat statutul acestei categorii de personal, respectiv specialiștii IT, care continuă să facă parte din personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, personal căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 567/2004 și ale OG nr. 8/2007.

Prin același act normativ, a fost modificat și art. 11 alin. 2 din OUG nr. 27/2006, care prevede că salariul de bază pentru specialiștii în domeniul informatic de la instanțe și parchete se stabilește potrivit nr. crt. 28 de la lit. A din anexă.

Modificarea modului de stabilire a salariului de bază pentru specialiștii IT, nu conduce la concluzia, susținută de recurentă, sprijinită și de adresele nr. 48092/2008 și nr. 71943/2008 ale Ministerului Justiției, că din salariul de bază al specialiștilor IT, stabilit ca produs al coeficientului de multiplicare prev. la nr.28 lit.A din Anexa la OUG 27/2006 și valoarea de referință sectorială, fac parte și salariul de merit și indemnizația de conducere. O atare interpretare ar însemna că toți specialiștii IT de la Tribunalul Vaslui, de exemplu, unde intimatul a fost numit informatician-șef, cărora recurenta le recunoaște același salariu de bază de 3864 lei, beneficiază de indemnizație de conducere și de salariu de merit, ceea ce evident nu poate fi primit.

În cazul specialiștilor IT, salariul de bază, stabilit potrivit nr. crt. 28 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, este echivalentul salariului de bază avut în vedere prin art. 3 alin. 1 din OG nr. 8/2007, stabilit pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului.

În mod corect susține recurenta că în salariul de bază al specialiștilor IT, stabilit ca produs al coeficientului de multiplicare prev. la nr. 28 lit.A din Anexa la OUG 27/2006 și valoarea de referință sectorială, se include "sporul de instanță", mai exact că salariul de bază al specialiștilor IT este același, indiferent de nivelul instanței la care aceștia funcționează.

Însă, în același salariu de bază nu se include indemnizația de conducere și salariul de merit, acestea făcând parte din "salariul de bază" avut în vedere de dispozițiile art. 4 și art. 14 din OG nr. 8/2007, care constituie baza de calcul pentru sporuri și alte drepturi ce se acordă în raport cu salariul de bază.

De altfel, chiar textul de lege invocat de recurentă, pct. 16 al art. I din Legea 97/2008, prevede că "specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și specialiștii în domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justiției, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curți de Casație și Justiție și al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz."

Așadar, specialiștii IT de la instanțe și parchete beneficiază de toate drepturile salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, cea a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor, inclusiv de indemnizația de conducere, în cazul conducătorului compartimentului informatic, precum și de salariu de merit, în cazul în care beneficiau de acesta anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 97/2008.

În ceea ce privește susținerile recurentei privind nereglementarea "funcției de specialist IT șef", se reține că omisiunea legiuitorului, care nu a modificat și denumirea funcției de conducere, din "grefier-informatician șef", în "specialist IT șef", nu poate conduce la concluzia că nu mai există funcția de conducere în cadrul compartimentului informatic al instanței. Prin Legea nr. 97/2008 nu s-au desființat funcțiile de conducere, care au continuat să subziste, iar prima instanță, care a argumentat în acest sens, nu s-a întemeiat pe Regulamentul de Ordine Interioară, așa cum susține recurenta, ci pe prevederile Legii nr. 567/2004 și ale OG nr. 8/2007, corect interpretate și aplicate. Prin urmare, nu se poate reține un "caz de contrarietate între prevederile legii și acelea ale unui regulament", iar prima instanță nu a atribuit o forță juridică superioară prevederilor din regulament.

De asemenea, prima instanță nu s-a întemeiat nici pe prevederile Ordinului nr. 1483/C/2008 al Ministrului Justiției, care a fost menționat doar cu privire la denumirea conducătorului compartimentului informatic, aceasta în condițiile în care, așa cum s-a arătat, legiuitorul a omis să modifice denumirea de grefier-informatician șef, deși denumirea funcției de execuție corespunzătoare, de grefier-informatician, a fost modificată în "specialist IT".

În aceste condiții, prin decizia nr. 94, recurenta a modificat în mod unilateral elemente esențiale ale contractului individual de muncă al intimatului, respectiv funcția deținută de acesta, dintr-una de conducere, care continuă să existe deși denumirea sa nu a fost modificată corespunzător de legiuitor, în una de execuție, precum și drepturile sale salariale, prin neacordarea indemnizației de conducere și a salariului de merit prevăzute de OG nr. 8/2007, act normativ ce reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la <LLNK 12004 567 10 202 3 29>art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.

În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge cererea de suspendare a executării sentinței recurate, cerere formulată de Curtea de APEL IAȘI.

Respinge recursul formulat de Curtea de APEL IAȘI împotriva sentinței nr. 82/28.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2009.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

cu opinie separată,

în sensul admiterii

recursului și respingerii

acțiunii

Grefier,

- -

Red.

Tehnored. /

Curtea de APEL IAȘI: --,

18.06.2009, 2 ex.-

OPINIE SEPARATĂ

Curtea, în opinia separată, găsește motivul de recurs ce evidențiază interpretarea greșită a dispozițiilor legale, din perspectiva probatoriului administrat în cauză, motive de recurs ce se circumscriu dispozițiilor art.304 pct.9 pr.civ combinat cu art.304 ind.1 pr.civ.

Prin decizia nr.127/19.05.2005 a Curții de APEL IAȘI, reclamantul a fost numit în funcția de informatician-șef la Tribunalul Vaslui, începând cu data de 06.05.2005, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reinvestirii. Numirea s-a făcut conform dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 567/2004 actualizată, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, acesta beneficiind, conform art.3 din această decizie, de o indemnizație de conducere în procent de 20% din salariul de încadrare.

Prin Legea nr. 97/2008 s-au adus modificări Legii nr. 567/2004, în sensul în care grefierii informaticieni devin specialiști IT. Ei fac parte, în continuare, din personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești ( art. 3 alin. 1).

Același act normativ aduce modificări și salarizării specialiștilor IT.

În această circumstanță, prin decizia nr. 94/2008 a Curții de APEL IAȘI, s-a stabilit la art. 1 salariul de încadrare pentru specialiștii IT din cadrul Tribunalului Vaslui cu începere din data de 18.04.2008, conform anexei nr.1, conform art. 11 alin. 2 din OUG nr. 27/2006, actualizată prin Legea nr. 97/2008, prin luarea în considerație a coeficientului de 13,500 prevăzut în anexa la acest act normativ, lit. A nr. crt. 28, la care s-au adăugat sporul de vechime, sporul de fidelitate și sporul de toxicitate. Menționează decizia că: " Nu se acordă spor de instanță, indemnizație de conducere și salariu de merit".

Curtea, în opinia separată, constată că judecătorii fondului au interpretat greșit dispozițiile deciziei nr.94/2008, în sensul unei modificări unilaterale a contractului de muncă sub aspectul funcției și a salariului.

Este neîndoielnic că, expresia cea mai elocventă a stabilității în muncă, garanție a apărării intereselor salariaților, o constituie, reglementarea prin lege a condițiilor în care poate avea loc modificarea și încetarea raporturilor juridice de muncă. Trecerea dintr-o funcție de conducere în alta inferioară, de execuție, prin actul unilateral al angajatorului, constituie de principiu, o modificare nelegală a contractului.

În speță, însă, nu s-a produs o schimbare a funcției, ci doar a salariul, însă nu în defavoarea salariatului, ci dimpotrivă.

Intimatul reclamant se află, în continuare, în exercițiul funcției de conducere a compartimentului de specialitate informatică de la nivelul Tribunalului Vaslui, așa cum a fost numit prin decizia nr.127/19.05.2005, începând cu data de 06.05.2005, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reinvestirii.

Decizia nr. 94/2008 a Curții de APEL IAȘI nu poate fi interpretată în sensul modificării felului muncii, din funcție de conducere în funcție de execuție. Aceasta a fost dată, exclusiv, în considerarea aplicării dispozițiilor Legii 97/2008 de aprobare a OUG 100/2007, în sensul stabilirii salariilor de bază pentru specialiștii

Funcția de conducere a compartimentului informatic a continuat să existe, în persoana intimatului reclamant, dat fiind faptul că dispozițiile art.49 și 147 din Hotărârea 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, sunt în vigoare.

În privința funcției de conducere nu se pune problema unui conflict între dispozițiile Legii 97/2008 și ale Hotărârii 387/2005, pentru a se aprecia asupra forței juridice a dispozițiilor dintre cele două acte normative. Aceasta deoarece, în timp ce Hotărârea nr.387/2005 vizează doar aspectele oranizatorice, Legea 97/2008 are în vedere exclusiv salarizarea, fără a afecta în vreun fel modul de organizare a funcțiilor de la nivelul instanțelor și parchetelor, în domeniul informatic.

Existența funcției de conducere este confirmată și de Ordinul nr. 1483/C emis la data de 28.05.2008 de către Ministrul Justiției, în care se menționează la art.2 că: "Fișa postului pentru fiecare specialist IT se stabilește de președinte instanței, la propunerea conducătorului compartimentului informatic al curții de apel sau tribunalului, după caz, în concordanță cu atribuțiile prevăzute în fișa postului standard, aprobată prin prezentul Ordin". IT continuă să fie în subordinea profesională a Direcției de Exploatare a Tehnologiei Informatice din cadrul Ministerului Justiției, conform art. 118 alin. 4 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, actualizată, și art. 41 din Legea nr. 567/2004 actualizată, așa cum s-a reținut de altfel și în hotărârea recurată.

Exercitarea funcției de conducere a compartimentului informatic nu este, însă subordonată menținerii beneficiului unei prestații suplimentare, sub forma indemnizației de conducere.

În cest sens, jurisprudența internațională recunoaște statelor membre o largă marjă de apreciere și de dispunere asupra politicii de recrutare a salariaților și a stabilirii beneficiilor salariale, cu singura condiție a respectării principiului egalității. Or, în privința salarizării specialiștilor IT, Legea 97/2008 nu induce discriminări.

Pentru a concluziona în acest fel, Curtea are în vedere scopul Legii 97/2008, act normativ care nu poate fi analizat decât în corelație cu Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pe care o modifică și o completează, cu dispozițiile G8/2007, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate și a personalului conex și cu dispozițiile OG72/2006, anexa A nr.crt.25-28.

Potrivit notei de fundamentare a Legii 97/2008 de aprobare a OUG 100/2007, scopul legii a fost acela de reformare a salarizării personalului calificat din domeniul informatic, salarizare care să conducă la menținerea personalului competent, actual, urmărindu-se ca aceasta să fie similară categoriei corespunzătoare de personal din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (înalți specialiști în tehnologia informației).

În acest sens, art.I pct.16 din Legea 97/2008 prevede că: " Salariul de bază pentru specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și pentru specialiștii în domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justiției, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curți de Casație și Justiție și al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și de la instanțe și parchete se stabilește potrivit nr. crt. 28 de la lit. A din anexă, cu excepția situației în care, la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, beneficiază de un salariu de bază mai mare. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și specialiștii în domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justiției, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curți de Casație și Justiție și al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție beneficiază și de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază și de prevederile art. 23."

Prin urmare, alarizarea tuturor specialiștilor în domeniul informatic, de la instanțe și parchete se face după un principiu unic, al aplicării valorii de referință sectorială, determinată prin lege, la un coeficient unic de multiplicare, de 13,500 (crt. 28 de la lit. A din anexa la.OG27/2006. Dacă legiuitorul ar fi avut în intenție ca specialiștilor IT cu funcție de conducere să le acorde un supliment salarial pentru corespunzător acesteia ar fi făcut trimitere la coeficientul de multiplicare coresunzător uneia dintre funcțiile de conducere din anexa A nr.crt.25-27.

Cu alte cuvinte, s-a avut în vedere ca, pentru specialiștii din domeniul informatic, atât pentru cei cu funcții de conducere cât și pentru cei cu funcții de execuție să se stabilească un salariu unic de bază, sens în care nu s-a mai prevăzut distinct sporul, indemnizația pentru funcție de conducere.

Indemnizația pentru funcția de conducere prevăzută de art.4, lit.B nr.crt.3 din OG8/2007, de 20%, aplicabilă grefierilor, grefierilor statisticieni, grefierilor documentariști, grefierilor arhivari și grefierilor registratori, nu este aplicabilă și specialiștilor IT cu funcție de conducere, deși, fac parte din aceeași categorie a personalului auxiliar de specialitate, conform art.3 din Legea 567/2004.

Aceasta, deoarece art.I pct.16 din Legea 97/2008, de aprobare a OUG 100/2007 ce a reglementat salarizarea specialiștilor IT, prevede imperativ că de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte beneficiază doar "specialiștii în domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justiției, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curți de Casație și Justiție și al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție", nefiind nominalizați cei de la instanțe și parchete.

Că aceasta a fost intenția, de a nu mai reglementa distinct o indemnizație de conducere pentru specialiștii IT, rezultă și din corelarea pct.16 al Legii 97/2008, cu pct.14 al aceluiași act normativ, care, abrogă al.2 al art.60 din Legea 567/2008, articol care avea următorul cuprins " cu funcții de execuție și funcții de conducere beneficiază de prevederile privind salarizarea și celelalte drepturi corespunzătoare grefierilor cu studii superioare cu funcții de execuție și de conducere".

În pus, salariile personalului bugetar sunt prestabilite prin acte normative astfel încât orice modificare intervenită în cuantumul acestora nu poate fi apreciată ca o modificare unilaterală, în sensul codului muncii.

Pentru aceste considerente, Curtea, în opinia separată, în temeiul art.312 pr.civ, constată că se impune admiterea recursului, și modificării în tot a sentinței și respingerea acțiunii.

Judecător,

- -

Red/Tehnored - -

2 ex, 19.06.2009

Președinte:Carmen Bancu
Judecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Daniela Pruteanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 569/2009. Curtea de Apel Iasi