Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 571/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 571

Ședința publică de la 19 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 127 din 25.11.2008 a Curții de APEL IAȘI ( dosar nr-), intimați fiind -, - - prin reprezentant, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.

Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL IAȘI sub nr.749/45/05.09.2008, reclamanții și, prin reprezentant legal, în calitate de moștenitori ai defunctei, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea primilor trei pârâți să le plătească salarii egale cu cele ale procurorilor din cadrul pe perioada 01.04.2006-26.01.2007, actualizate la data plății efective, să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.

S-a solicitat citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în baza art.27 din OG 137/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitori ai defunctei, decedată la 26.01.2007, fost judecător la Judecătoria Pașcani, aceasta fiind discriminată sub aspectul remunerației diferite a muncii față de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care beneficiază de o indemnizație superioară celei primite de judecători, în condițiile în care toate considerentele avute în vedere de legiuitor la stabilirea acestora, prevăzute în art. 2 din nr.OUG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, sunt valabile și în faza de judecată.

În drept, au mai fost invocate Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nr.OG 137/2000, Codul muncii, precum și Decizia nr. 1/1994 a Curții Constituționale.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii.

A susținut pârâtul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000. În accepțiunea art. 1 alin. 2 și 3 din nr.OG 137/2000, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. Despăgubirile și acțiunea în despăgubiri avute în vedere de nr.OG 137/2000 sunt în legătură cu fapte sau acte de discriminare, înțelese ca acțiuni sau inacțiuni ilicite, prin care se restrânge sau înlătură folosința ori exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul trebuie să fie identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procurori, nu a avut în vedere criteriul cauzelor instrumentate, ci criteriul gradului instanței sau parchetului unde funcționează, în acord cu dispozițiile art. 3 din nr.OUG 27/2006 și art. 74 alin. 1 din Legea nr. 303/2004. Ca atare, susținerile reclamanților potrivit cărora art. 11 alin.1 din nr.OUG 27/2006 instituie o discriminare, sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare pentru procurorii este făcută în considerarea parchetului la care aceștia funcționează.

Prin sentința nr. 127 din 25 noiembrie 2008, Curtea de APEL IAȘIa admis acțiunea formulată de reclamanții și, prin reprezentant legal, în calitate de moștenitori ai defunctei, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași și Ministerul Economiei și Finanțelor.

A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Iași să calculeze și să plătească reclamanților o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcția deținută și drepturile salariale încasate efectiv de defuncta în perioada 01.04.2006 - 26.01.2007, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamanților.

A disjuns capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă și a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Judecătoriei Pașcani.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În prezent, salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și a asistenților judiciari sunt reglementate prin nr.OUG 27/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007.

Potrivit art. 3 alin. 1 din acest act normativ, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurata la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținuta și cu vechimea în magistratura prevăzută de <LLNK 12004 303 11 202 86 30>art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referința sectoriala și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

Din examinarea anexei, parte integrantă din actul normativ, se constată că, la stabilirea coeficienților de multiplicare, se au în vedere două criterii: gradul instanței sau parchetului și funcția deținută. de multiplicare, pe baza căruia se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și procurorilor, scade de la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la judecătorii, procurorii și auditorii de justiție cu 0-1 an vechime.

Potrivit art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. La lit. A din anexă, nr. crt. 6-13, sunt prevăzuți coeficienții de multiplicare pe baza cărora se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Față de dispozițiile Legii nr. 508/2004 și ale art. 1 alin. 1 și 2 din nr.OUG 43/2002, și sunt structuri distincte, cu personalitate juridică, care nu se confundă cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri nu sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

De altfel, dacă OT. și NA. ar fi fost incluse în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri ar fi fost salarizați potrivit nr. crt. 6-13 lit. A din anexa la G nr. 27/2006, fără să fie necesară o prevedere legală specială în acest sens.

Or, așa cum s-a arătat, art. 11 alin. 1 din G nr. 27/2006 prevede în mod expres că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. Prin urmare, la stabilirea indemnizațiilor lor brute lunare nu se are în vedere primul criteriu prevăzut în art. 3 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, cel al nivelului instanței sau parchetului. Aceasta cu atât mai mult cu cât, atât în cadrul, cât și în cadrul funcționează servicii teritoriale organizate, de regulă, în localitățile unde își au sediile parchetele de pe lângă tribunale și curți de apel, respectiv parchetele de pe lângă curțile de apel.

În realitate, ceea ce se are în vedere, la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale procurorilor care funcționează în aceste structuri distincte, este criteriul naturii cauzelor pe care aceștia le instrumentează. Atât, cât și sunt calificate, chiar prin lege, ca structuri specializate, prima în domeniul combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, iar a doua în domeniul combaterii corupției.

Acest criteriu nu este prevăzut de lege la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor. Mai mult, instanța supremă, prin Decizia în interesul legii nr. VI/2007, obligatorie pentru instanțe, a constatat că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".

De altfel, din preambulul nr.OUG 27/2006 rezultă că acest act normativ a fost adoptat tocmai pentru a se asigura o salarizare adecvată și nediscriminatorie a judecătorilor si procurorilor, prevăzută la cap. VI pct. 3.3 din Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, aprobată prin <LLNK 12005 232 20 301 0 33>Hotărârea Guvernului nr. 232/2005, măsură care avea ca termen de finalizare luna decembrie 2005. S- luat in considerare faptul că atât judecătorii, cât și procurorii care nu au beneficiat de sporul de 40% pentru judecarea și urmărirea penala a infracțiunilor de corupție, criminalitate organizată și terorism, au acționat în judecată Ministerul Justiției, iar efortul bugetar pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au admis cererile acestora este de circa 4 ori mai mare decât cel rezultat din aplicarea prezentei ordonanțe de urgență și s-a ținut seama de Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 185 din 22 iulie 2005, prin care s-a constatat existența unei discriminări directe între judecătorii si procurorii care beneficiază de sporul de 40% și cei care nu beneficiază de acest spor, recomandând Ministerului Justiției inițierea unor modificări în sensul eliminării acestei inegalități.

Or, această inegalitate a fost înlăturată doar aparent prin nr.OUG 27/2006. Este adevărat că art. 28 alin. 4 din nr.OUG 43/2002 și art. 24 alin. 4 din Legea nr. 508/2004, care prevedeau acordarea sporului de 40%, au fost abrogate prin G nr. 27/2006, însă, prin același act normativ s-a prevăzut, în art. 11 alin. 1, salarizarea diferențiată a procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și a celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism în raport cu ceilalți judecători și procurori. Indemnizația lor brută lunară este mai mare, dar nu prin acordarea unui spor de 30%, respectiv 40%, așa cum se întâmpla anterior, ci prin luarea în calcul a unor coeficienți mai mari, corespunzători nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a constatat, în conformitate cu art. 2 alin. 3 din nr.OG 137/2000, că art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează judecătorii și ceilalți procurori, față de procurorii din cadrul și A, pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim.

Potrivit disp. art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.

S-a mai reținut că, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, act normativ aplicabil și reclamantelor, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.

Art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.

Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.

În jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.

Constatând, în temeiul dispozițiilor art.2 din OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul muncii, că art.11 alin.1 din nr.OUG 27/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează judecătorii și ceilalți procurori, față de procurorii din cadrul și A, pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această prevedere să fie justificată obiectiv de un scop legitim, va obliga pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași și Curtea de APEL IAȘI, în baza art. 269 din Codul muncii, să repare prejudiciul produs reclamanților, în calitate de moștenitori ai defunctei, fost judecător la Judecătoria Pașcani (decedată la 26.01.2007), prin plata unei despăgubiri.

S-a mai reținut că pentru justa reparare a prejudiciului cauzat reclamantelor prin discriminare, pârâții vor fi obligați la plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, la care se adaugă sporurile prevăzute de acest act normativ, în raport cu funcția deținută și drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 01.04.2006, până la 26.01.2007.

Sumele datorate vor fi actualizate cu indicele de inflație, pentru a se asigura o reparație echitabilă și integrală a prejudiciului suferit de reclamante, în temeiul art.1088 Cod civil.

Având în vedere prevederile nr.HG83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, instanța va obliga acest pârât să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamantelor.

Raportat dispozițiilor art. 298 din Codul muncii (modificat prin OUG55/2006), precum și dispozițiilor Decretului 92/1976 și art. 165 Cod procedură civilă, instanța va disjunge capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și va declina competența de soluționare a acestuia în favoarea Judecătoriei Pașcani.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Justiției.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților susține, în primul rând, că prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare. În acest sens, recurentul menționează decizia nr. 1325/4.12.2008 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. 1, 2, 4-11, art. 11 și art. 27 alin. 2-6 din OG nr. 137/2000.

Mai susține recurentul că dispozițiile OG nr. 137/2000 nu sunt aplicabile întrucât nu există un text de lege care să recunoască reclamantei dreptul pretins. De asemenea, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor.

A fost menținută, în cazul procurorilor DIICOT și DNA, regula numirii, nu cea a promovării lor, pe o durată temporară, prin urmare nu există reguli diferite de promovare în profesie între judecători și procurori, sens în care dispozițiile art. 75 și art. 83 din Legea nr. 304/2004 sunt extrem de clare.

recurentul că, în mod evident, criteriul avut în vedere de legiuitor este cel al nivelului instanței sau parchetului

Mai consideră recurentul, față de considerentele sentinței privind criteriul domeniului specializat de activitate care stă la baza salarizării procurorilor DNA și DIICOT, că există posibilitatea stabilirii unor reguli diferite de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești comparativ cu parchetele, precum și a adoptării unor prevederi diferite în ceea ce privește raporturile de serviciu ale celor două categorii de magistrați, fără a se aduce atingere principiului nediscriminării, care nu presupune uniformitate.

Intimatul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii formulate de reclamanți.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prima instanță l-a obligat pe recurent, în conformitate cu dispozițiile art. 269 Codul muncii, să acopere prejudiciul cauzat reclamanților, prin plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, în raport cu funcția deținută, și drepturile salariale încasate efectiv. Așadar, prima instanță nu a obligat recurentul la plata salariilor cuvenite judecătorului decedat, în conformitate cu dispozițiile art. 161 Codul muncii, în alt cuantum decât cel prevăzut prin actul normativ care reglementează salarizarea magistraților, respectiv OUG nr. 27/2006, act normativ care a fost reținut de prima instanță doar în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate intimatei.

Așa cum a reținut prima instanță, în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.

Prin urmare, instanțele judecătorești pot examina și constata, fără a depăși atribuțiile puterii judecătorești, discriminarea rezultată din acte normative, cu consecința acordării despăgubirilor care să acopere prejudiciul cauzat prin discriminare.

În același sens, prin decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Or, în prezenta cauză, prima instanță nu a anulat și nici nu a refuzat să aplice un act normativ, care să fie înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci, constatând tratamentul discriminatoriu, sancționat nu numai prin OG nr. 137/2000, ci și prin Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul muncii, a obligat la plata despăgubirilor către persoanele prejudiciate.

Față de tratamentul discriminatoriu, Curtea constată că prima instanță nu a reținut că vechimea în magistratură reprezintă criteriul esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de OUG nr. 27/2006, criteriu care ar fost eliminat în cazul procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

În consecință, nu pot fi examinate susținerile recurentului privind existența sau inexistența unor reguli diferite de promovare în profesie între judecători și procurori ori regula numirii, nu a promovării, procurorilor DNA și DIICOT, pe o durată temporară și revenirea lor pe postul deținut anterior.

caracterul de structuri distincte, specializate, cu personalitate juridică, atât în cazul DIICOT, cât și în cazul DNA, prima instanță a concluzionat, în mod corect, că, la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale procurorilor care funcționează în aceste structuri, s-a avut în vedere un criteriu neprevăzut de lege, cel al naturii cauzelor instrumentate. Aceasta, în condițiile în care, prin decizie în interesul legii, instanța supremă a constatat, anterior, că folosirea acestui criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați, prin acordarea unui spor la indemnizația de încadrare brută lunară, este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind discriminatorie.

Tratamentul discriminatoriu constatat de instanța supremă în cazul acordării sporului de 30%, respectiv 40%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, se regăsește și în cazul stabilirii indemnizațiilor de încadrare brute lunare ale procurorilor din cadrul DNA și DIICOT. Raționamentul este același, fiind diferită doar modalitatea de creștere a drepturilor salariale în cazul acestor procurori, nu prin acordarea unui spor calculat la indemnizația de încadrare lunară, ci prin stabilirea unei indemnizații de încadrare mai mari.

Prin prisma considerentelor reținute de prima instanță, nu prezintă relevanță, așa cum arată chiar recurentul, gradul profesional al procurorilor DNA și DIICOT și modalitatea lor de numire, însă, în condițiile în care există un corespondent între judecători și procurori, sub aspectul salarizării, așa cum rezultă din prevederile OUG nr. 27/2006, pornind de la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la judecătorii, procurorii și auditorii de justiție cu 0-1 an vechime, prezintă relevanță salarizarea superioară a acestei categorii de magistrați, procurori în cadrul DNA și DIICOT, prin raportare la ceilalți magistrați, judecători și procurori, pe baza unui criteriu neprevăzut de lege, cel al apartenenței lor la anumite domenii de realizare a justiției.

În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 127/25.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2009.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Curtea de APEL IAȘI:,

--

19.06.2009

2 ex.-

Președinte:Carmen Bancu
Judecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Smaranda Pipernea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 571/2009. Curtea de Apel Iasi