Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 572/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 572
Ședința publică din 7 mai 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat reclamanții: -, -, și -, cu domiciliul ales la Judecătoria Suceava,-, județul S, împotriva sentinței nr. 50 din 2 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reclamanții recurenți și reprezentanții pârâților intimați: Statul Român - Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice S, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Deliberând,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Curții de APEL SUCEAVA, înregistrată sub nr- din 29.09.2008, reclamanții -, -, și au chemat în judecată pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:
- obligarea pârâților la plata către reclamanți a unei despăgubiri egale cu drepturile bănești, inclusiv dobânda legală calculată pentru aceste sume la data plății efective conform dispozițiilor OG9/2000, sume reprezentând sporul de 25% calculat la salariul de bază, pentru asigurarea serviciului de permanență în materie penală, inclusiv peste programul de lucru sau în timpul nopții, ori sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale, începând din septembrie 2005 și până la pronunțarea hotărârii judecătorești;
- calcularea și plata pe viitor a drepturilor reprezentând sporul de 25%, calculat la salariul de bază, pentru asigurarea serviciului de permanență în materie penală, inclusiv peste programul de lucru sau pe timp de noapte, ori sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale;
- efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă;
- obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor neîncasate.
Reclamanții au susținut că sunt judecători la Judecătoria Suceava, că efectuează serviciul de permanență în materie penală și sunt discriminați în comparație cu toți ceilalți salariați ai statului, fie că sunt funcționari publici sau angajați pe bază de contract, inclusiv în raport cu magistrații militari și cu personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, cărora li se acordă sporuri salariale, fie sub forma unui spor lunar de 25% calculat la salariul de bază, fie ca sporuri de 75%, respectiv 100% din salariul de bază, pentru orele prestate peste programul de lucru sau în timpul nopții, ori sâmbăta, duminica și în zilele de legală.
Au fost evocate dispozițiile nr.OG 38/2003, în care s-a prevăzut că polițiștii beneficiază de un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și gradații. Acest spor acordat polițiștilor se referă la specificul activității acestora, ei putând fi chemați în orice moment pentru realizarea unor sarcini, chiar după epuizarea celor 8 ore zilnice de muncă, atât ziua, cât și noaptea. În acest context, se apreciază de legiuitor că ei sunt tot timpul în program de muncă și nu pot refuza îndeplinirea sarcinilor de serviciu ivite sau continuate după epuizarea celor 8 ore de muncă zilnic prevăzute în Constituție, precum și dispozițiile art. 11 din nr.OG 64/2006, prin care funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare beneficiază de un spor de misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită.
Au mai fost evocate dispozițiile art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, care beneficiază de o indemnizație de dispozitiv de 25% din solda de funcție, solda de grad și solda de merit, iar potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 2 lit. b din anexa 7 la această lege, de aceste drepturi beneficiază și magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadre militare în activitate din structurile autorității judecătorești.
În același context, reclamanții au menționat și dispozițiile art. 27 alin. 1 și 2 din Legea nr. 495/2004 pentru salarizarea și alte drepturi ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate care beneficiază de sporuri pentru ore suplimentare, acordate și funcționarilor publici, conform nr.OG 6/2007, OG10/2007.
Întrucât magistrații, judecători și procurori, sunt singurii salariați cărora, începând cu anul 2000, nu li s-a mai recunoscut plata orelor suplimentare, fiind încălcate dispozițiile art. 1 și 2 din OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 din Protocolul 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art. 41 și 42 din Constituția României, art. 5, 6, 109 și urm. din Codul muncii, au solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata sporului de 25% pentru misiune permanentă, activitatea fiind prestată peste program ori de câte ori este nevoie, ziua, noaptea, sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin punctul de vedere exprimat, a arătat că discriminarea este reglementată prin dispozițiile art. 1 și 2 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare ale cărei dispoziții le-a enunțat, evocând și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar a susținut că, în raport de completarea dispozițiilor art. 19 alin. 3 din nr.OG 137/2000, sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a acestei instituții.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, prin întâmpinarea formulată, a invocat lipsa calității procesuale pasive, arătând că legiuitorul a stabilit răspunderea patrimonială a statului doar în cazuri expres reglementate, invocând dispozițiile art. 504. pr. pen. A susținut că raportul dedus judecății este unul de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai între angajator și angajat și cum nu are calitatea de angajator a solicitat respingerea acțiunii reclamanților.
Cât privește obligarea la alocarea fondurilor necesare, a invocat dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice și dispozițiile nr.OG 22/2002, arătând că responsabilitatea creditelor necesare pentru efectuarea plăților revine pârâtului Ministerului Justiției.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii în raport de prevederile nr.OUG 27/2006, act normativ special care nu reglementează acordarea acestui spor.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a susținut că magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, iar situația magistraților nu poate fi considerată comparabilă în nici un fel personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglementat de Legea 360/2002.
Cât privește situația de discriminare, s-a subliniat faptul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională statuând, prin diferite decizii, că diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții.
Prin sentința civilă nr. 50 din 2.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA, s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții:, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice S, pentru opozabilitate cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele:
Prin art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare s-a instituit principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării, garantat în special în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Art. 2 alin. 1 din același act normativ definește discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În același sens, dispozițiile alin. 2 al art. 2 reglementează discriminarea sub aspectul concret al oricărui comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust o persoană sau un grup de persoane.
Prin Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit că indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, în cadrul autorității legislative și executive, valoare corectată periodic în raport de evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de lege și care se aplică de drept personalului menționat.
Conform art. 74 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii au dreptul la o remunerație stabilită în raport de nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege", această lege stabilind că drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în condițiile prevăzute de prezenta lege.
Totodată, prin alin. 4 al art. 74, s-a stabilit că judecătorii și procurorii militari sunt militari activi și cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate, iar salarizarea și celelalte drepturi cuvenite judecătorilor și procurorilor militari se asigură de Ministerul Apărării Naționale, în concordanță cu prevederile legislative, prin salarizare și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și cu reglementările referitoare la drepturile materiale și bănești specifice calității de militar activ, respectiv de salariat civil al acestui minister.
Cât privește acordarea gradelor militare, prin alin. 6 al art. 7, s-a făcut trimitere la normele speciale aplicabile cadrelor permanente din Ministerul Apărării Naționale.
Din analiza dispozițiilor acestei legi, rezultă că magistrații constituie o categorie specială de personal, care face parte din autoritatea judecătorească și care are menirea de a exercita puterea judecătorească, aflându-se în raporturi juridice de muncă cu autoritatea din care fac parte.
Împrejurarea că au un statut special rezultă din coroborarea art. 124 și art. 125, art. 133 și 134 din Constituția României, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
( Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, decizia nr. 14 din 18.02.2008).
Cât privește salarizarea acestei categorii de personal, se constată că aceasta este reglementată în prezent prin nr.OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr. 47/2007, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită în raport de nivelul instanțelor și al parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, prev. de art. 86 din Legea nr. 303/2004, pe baza valorii de referință sectorială și coeficientul de multiplicare stabilit de lege.
Totodată, conform acestei reglementări, magistrații beneficiază de o majorare a indemnizației de încadrare brută lunară, calculată în procente în raport de vechimea efectivă și funcția de judecător sau procuror, magistrat asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, de sporul de vechime în muncă, de sporul pentru titluri științifice, de sporul pentru condiții deosebite de muncă, iar măsurile specifice de protecție socială, precum și ale acestei categorii de personal, sunt reglementate prin cap. III și V din ordonanța enunțată.
Din cuprinsul Legii nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a nr.OG 27/2006 nu rezultă că pentru perioada specificată în acțiune, respectiv septembrie 2005 - și în prezent, judecătorii ar fi beneficiat de un spor de permanență, spor pentru misiune permanentă, sau spor de dispozitiv, astfel cum este în mod special reglementat pentru alte categorii de personal, respectiv în situația polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special din administrația penitenciarelor, personalul militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională sau a personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și a misiunilor diplomatice.
Potrivit legilor, sporurile care reglementează statutul unor categorii diferite de personal, în considerarea condițiilor specifice de muncă, funcționarea și eliberarea din funcție, dar mai ales a atribuțiilor profund diferite pe care le au diferite categorii de personal, legiuitorul poate stabili și drepturi diferite, care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții, fără ca prin aceasta să aducă atingere principiului egalității de tratament reglementat prin Constituție și reglementările internaționale invocate de reclamanți.
Jurisprudența în materie a stabilit în mod constant că diferența de tratament devine discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atunci când se induc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă și rezonabilă.
Ori, din analiza prevederilor legale enunțate, se constată că reclamanții, în calitatea lor de judecători, beneficiază de drepturile stabilite prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, de cele stabilite prin nr.OUG 27/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și drepturile salariale pentru care s-a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții de abrogare, această categorie de personal nefiind comparabilă cu nici una din categoriile de persoane exemplificate în cuprinsul acțiunii.
Spre exemplu, deși reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 138/1999, potrivit art. 1 din această reglementare, "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Potrivit prevederilor art. 47 și 49 din menționata lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art. 1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Prin Ordinul Ministerului d e Interne nr. 275 din 05.06.2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul MAI nr. 496/28.07.2003.
Potrivit punctului 9.2. introdus de Ordinul modificator: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Punctul 31.1 din Ordin prevede că: "Prin personalul civil, în sensul prezentului Ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor, personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate se constată că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr. 138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prev. în art. 1 din Legea nr. 138/1999.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Au arătat că instanța nu a verificat pretențiile invocate prin raportare la alte categorii socio-profesionale.
Sub acest aspect s-a arătat că tuturor polițiștilor, funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciarelor, membrilor și salariaților, personalului militar și civil din instituțiile publice de apărare națională, procurorilor militari, personalului din Ministerul Afacerilor Externe de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, funcționarilor publici din toate celelalte instituții ale statului, personalului contractual din instituțiile statului, pentru munca prestată peste orele de program sau pe timp de noapte, statul le-a acordat sporuri salariale, fie sub forma unui spor, fie lunar de 25% calculat la salariul de bază, fie ca sporuri de 75% și respectiv 100% din salariul de bază pentru orele prestate peste programul de lucru sau pe timp de noapte, ori sâmbăta, duminica și sărbătorile legale.
Singurii salariați ai statului cărora, începând cu anul 2000, statul nu le-a mai recunoscut dreptul de a fi salarizați pentru munca suplimentară probată și nu au mai primit sporurile salariale pentru munca prestată peste cele 8 ore de program zilnic, prevăzute în art. 41 alin. 3 din Constituție, sau pe timp de noapte sunt magistrații, procurorii și judecătorii.
Sporul de 25% este recunoscut de stat ca spor pentru misiune permanentă (activitate peste orele de program și de câte ori este nevoie, atât ziua, cât și noaptea), pentru polițiști, că art. 2 și 11 din nr.OG 38/2003, art. II din nr.OG 64/2006, pentru funcționarii publici din sistemul administrației penitenciarelor, art. 57 coroborat cu art. 11 din nr.OG 64/2006, pentru funcționarii publici din Ministerul Justiției, art. 13, 18 și anexa 7 pct. 1 1 lit. H din Legea nr. 138/1991, pentru personalul militar și civil din instituțiile de apărare națională, inclusiv magistrații militari.
Situația acestora este comparabilă cu cea a magistraților procurori și judecători, care atât ziua, cât și noaptea, ori de câte ori este necesar, sunt chemați la serviciu pentru a efectua cercetarea locului faptei ori constatarea unor infracțiuni pe care legea le dă în competența lor (omorul, accidente de circulație comise de avocați, notari, executori, polițiști, magistrații de la judecătorii, tribunale și parchetele de pe lângă acestea, care au avut ca urmare moartea ori vătămarea corporală a unor persoane, alte infracțiuni comise de avocați, notari, executori etc. pentru a organiza flagrantul), începerea urmăririi penale, reținerea, delegarea de a nu părăsi localitatea sau țara, pentru a propune arestarea preventivă, pentru a solicita autorizarea percheziției, interceptării și ascultarea convorbirilor telefonice etc. pentru a îndeplini activitățile privind executarea mandatului european de arestare
Apreciază că în mod greșit s-a reținut că acest spor este aplicabil instituțiilor cu caracter militar și nu celor eminamente civil, ținând cont că potrivit dispozițiilor art. 57 din Ordonanța nr. 64/2006, de sporul pentru misiune permanentă prev. la art. 1 1, beneficiază și funcționarii publici din Ministerul Justiției.
Mai pot fi enumerate și alte acte normative în acest sens:
a)potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, personalul militar și civil din instituțiile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25%, din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizație de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
b)Anexa 7 Legii nr. 138/1999, la pct. II lit. b, stabilește că și magistrații și personalul auxiliar de specialitate, cadrele militare în activitate din structurile autorității judecătorești beneficiază de sporul de 25% prev. la art. 13 din lege.
c)toți ceilalți salariați ai statului, funcționari publici sau angajați pe bază de contract care, potrivit programului de lucru, își desfășoară activitatea în timpul nopții, între orele 2200- 600, beneficiază pentru orele prestate în acest interval (chiar dacă se află în efectuarea celor 8 ore de muncă prevăzute în Constituție) de un spor de 25% din salariul de bază.
Magistrații (judecători și procurori, nu și cei militari), deși își desfășoară activitatea în condiții comparative cu ale procurorilor militari, polițiștilor, personalului militar și civil din instituțiile de apărare națională și cadrelor militare de la parchetele și curțile militare, cu ale celorlalți salariați ai statului nu primesc nici un fel de sporuri salariale pentru munca desfășurată noaptea sau peste timpul normal de lucru.
S-a arătat că este vădit discriminatoriu ca celelalte categorii socio-profesionale enumerate să beneficieze de sporuri, iar magistraților judecători care asigură permanența la serviciu să nu beneficieze de acestea.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 15 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Conform prevederilor nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art. 2 alin. 1 nr.OG 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice domenii ale vieții publice.
La alin. 3 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
S-a arătat că în cauză sunt încălcate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și s-a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Deși legal citați toți intimații, doar Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare în cauză.
A solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
A arătat că, prin deciziile nr. 818, 819 și 820 din 3.07.2008 și nr. 1325 din 4.12.2008 ale Curții Constituționale, s-a stabilit că unele dispoziții din nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii ori să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a mai arătat că recurenții reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale și drepturile salariale ale acestora sunt stabilite exclusiv prin lege și nu pot fi extinse pe baza altor legi de salarizare.
Examinând recursul declarat de reclamanți, Curtea reține următoarele:
Reclamanții recurenți au calitatea de magistrați judecători, salarizarea acestora fiind reglementată în prezent prin nr.OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit dispozițiilor legale cuprinse în legea de salarizare, reclamanții au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită în raport cu nivelul instanțelor și parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prev. de art. 86 din Legea nr. 303/2004, pe baza valorii de referință sectorială și coeficientul de multiplicare stabilit de lege.
Din reglementarea legii de salarizare actuală, cât și cea prevăzută de vechea lege a salarizării, prin Legea nr. 50/1996, nu rezultă că reclamanții recurenți, în calitate de magistrați judecători, ar beneficia de un spor de permanență, spor pentru misiune permanentă sau spor de dispozitiv, așa cum în mod special este reglementat pentru alte categorii de personal, respectiv polițiști, funcționari publici cu statut special din administrația penitenciarelor, personalului militar sau personalul misiunilor diplomatice.
Întrucât reclamanții beneficiază de drepturile stabilite prin Legea nr. 303/2004 republicată și nr.OUG 27/2006 cu modificările și completările ulterioare, iar instanța nu poate adăuga la dispozițiile legale, în mod corect acțiunea reclamanților a fost respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește reținerea unei discriminări, în baza nr.OG 137/2000 și a art. 2 pct. 1 din CEDO, se constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1 și 2 ale nr.OG 137/2000 și nici ale dispozițiilor CEDO, întrucât între reclamanți și categoriile socio-profesionale la care fac referire în acțiune nu există o situație comparabilă din care să rezulte existența unei situații discriminatorii.
Mai mult de atât, prin Decizia nr. 1325 din 4.12.2008, Curtea Constituțională, prin admiterea excepției de neconstituționalitate, a statuat că dispozițiile nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să la înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Față de cele ce preced, Curtea urmează ca, în baza art. 312. pr. civ. să respingă recursul declarat de reclamanții -, -, și - ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat reclamanții: -, -, și -, împotriva sentinței nr. 50 din 2 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
2.06.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Biciușcă Ovidiu, Plăcintă Dochița
