Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 576/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 576
Ședința publică din 7 mai 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții: -, -, --, -, -, -, -, -, -, G, -, G, și, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, cu sediul în mun. S,-,. 2, jud. S, împotriva sentinței nr. 782 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic, pentru pârâții intimați Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, lipsă fiind reclamanții recurenți și reprezentantul pârâtului intimat Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâților intimați Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceavaa depus la dosar 2 delegații de reprezentare și concluzii scrise.
Instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic, pentru pârâții intimați Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, reiterând cele expuse în concluziile scrise depuse astăzi la dosar, a solicitat respingerea recursului nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Suceava, ca fiind temeinică și legală.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava la data de 29.02.2008, reclamanții:, -, -, G, G, au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se recunoască discriminarea, să se calculeze și să se plătească drepturile reprezentând diferențele salariale dintre indemnizațiile reclamanților și cele ale procurorilor de la DNA și DIICOT, ținând seama și de funcțiile deținute de unii dintre reclamanți, echivalente cu cele similare din cadrul DIICOT și DNA începând cu luna aprilie 2006 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor, actualizate la data plății efective, să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că modul de selecție al procurorilor în cadrul DIICOT și DNA, pe baza unui interviu la care poate participa orice procuror cu o vechime de doar 6 ani în funcția de procuror - în timp ce, pentru a fi promovat în mod obișnuit la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, vechimea minimă este de 8 ani - ridică aspecte de discriminare față de ceilalți procurori, din cadrul parchetelor obișnuite care, pentru a fi promovați la gradul de procuror de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie să parcurgă toate treptele ierarhice.
Mai mult, au susținut reclamanții că, acest mod de selecție este discriminatoriu și în raport cu judecătorii de la curțile de apel și celelalte instanțe inferioare, care pentru a fi promovați la Înalta Curte de Casație și Justiție și pentru a beneficia de o indemnizație stabilită pornind de la coeficient de multiplicare 19, trebuie să parcurgă, de asemenea, toate treptele ierarhice, de la nivel de judecător de judecătorie, apoi de tribunal și curte de apel, cu respectarea condițiilor de vechime și de promovare a unor examene complexe.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât DIICOT reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât salarizarea este identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că nu are calitatea de ordonator de credite și, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința nr. 782 din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, s-a espins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanții, -, -, G, G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava,parte procesuală fiind Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și pârât chemat în garanție fiind Ministerul Economiei și Finanțelor,ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, sub aspectul excepției invocate, prima instanță a constatat că aceasta nu este dată în cauză, câtă vreme, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat prin prezenta sentință.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Pe fondul cauzei instanța a apreciat că acțiunea este nefondată pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 16 din Constituția României "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include domeniile în care personale își desfășoară activitatea; în aceste domenii nici prin lege sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariați, care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
În considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție, dar mai ales a atribuțiilor profund diferite pe care le au anumite categorii de persoane, legiuitorul poate stabili însă drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte și fără ca prin aceasta să aducă atingere principiului egalității reglementat de art. 16 din Constituție și de reglementările internaționale, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin decizia nr. 239 din 05.06.2003.
Ori, tocmai în considerarea unor asemenea atribuții diferite, legate de specializarea în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în ceea ce privește DIICOT, conform art. 1 din Legea 508/2006, respectiv în combaterea infracțiunilor de corupție, conform art. 80 din Legea 304/2004, în ceea ce privește DNA, legiuitorul a prevăzut ca aceste structuri să funcționeze în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DIICOT) sau ca structură autonomă coordonată de procurorul general al Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DNA), iar procurorii din cadrul acestora să fie salarizați conform pct. 6 - 13 din Anexa la.OUG 27/2006, respectiv la nivelul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de cele reținute, s-a apreciat că nu se poate reține existența unui tratament diferențiat, în sensul art. 2 din OG137/2000, în ceea ce privește salarizarea judecătorilor față de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, respectiv Direcția Națională Anticorupție, diferențele de salarizare fiind justificate de necesitatea specializării și particularitățile activității în domeniul în care funcționează.
Ca urmare, în temeiul art. 281 și următoarele din Codul muncii și ale art. 21 din OG137/2000, instanța a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, care au criticat-o pentru nelegalitate, invocând în acest sens dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
S-a arătat că în mod vădit nelegal a reținut prima instanță că nu se poate reține existența unui tratament discriminator, în sensul art. 2 din OG137/2000, în ceea ce privește salarizarea procurorilor în general față de procurorii din cadrul DIICOT și respectiv DNA, diferențele de salarizare fiind justificate de necesitatea specializării și particularităților activității în domeniul în care funcționează, drepturi indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte.
Pentru a stabili existența sau inexistența discriminării lor, prin salarizarea diferențiată față de procurorii DIICOT și DNA, instanța trebuia să cerceteze situația lor, a reclamanților, în raport de aceștia, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate, ceea ce nu a făcut.
Astfel, conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunității Europene nr. L 300 din 22 decembrie 2000) în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Conform art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 și a art. II din Legea nr. 45/2007, procurorilor din cadrul DIICOT și DNA li se acordă o salarizare la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr. 6 - 13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative, deși în stabilirea salarizării personalului prevăzut de nr.OUG 27/2006, vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu și esențial în stabilirea salarizării personalului la care se referă această ordonanță.
În cazul procurorilor din DNA și DIICOT a fost, în mod privilegiat, eliminată corelația dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă (de 8 ani - conform art. 44 alin. 1 lit. c din Legea 303/2004) corespunzătoare acestui nivel, ci dispune de o vechime doar de 5 ani (potrivit art. 87 alin. 2 și art. 75 alin. 4 din Legea nr. 303/2004).
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, nemairespectându-se criteriile de tratament egal de salarizare, deoarece procurorilor din cadrul DIICOT și DNA li s-a acordat un nivel privilegiat, o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția minimă de vechime necesară acestui nivel.
În acest sens, este de observat că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. VI/2007, dată în interesul legii și care, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, este obligatorie, a statuat că "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica, atâta timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesar pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă, rezonabilă, fiind astfel discriminatorie, în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Deși legal citați toți intimații, în cauză a formulat întâmpinare doar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
S-a arătat prin întâmpinare că prin decizia nr. 821 din 3.07.2008 a Curții Constituționale s-au declarat neconstituționale dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11 și art. 27 din nr.OG 137/2000.
Pe fond, a arătat că în mod corect a fost respinsă acțiunea reclamanților, întrucât drepturile salariale ale procurorilor sunt reglementate printr-o lege specială, respectiv nr.OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr. 47/2007 și nu este dat nici un caz de discriminare.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților-recurenți de a le fi recunoscut dreptul de a beneficia de indemnizații egale cu ale procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și de a le fi plătite indemnizații egale și pe viitor, apreciază că acestei cereri nu i se putea da curs de către instanța de fond, întrucât acest fapt ar fi însemnat că instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente și care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive - reprezentate de Guvern.
Referitor la actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație, deoarece capătul de cerere principal nu este întemeiat, apreciază că nu se justifică nici reactualizarea sumelor pretinse.
Față de solicitarea privind obligarea pârâților să opereze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, solicită respingerea acesteia ca nefondată, deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă "Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă, precum și precizarea modului de încadrare - pe durată nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de muncă în condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de muncă la pensie".
Examinând recursul declarat de reclamanți, sub aspectul motivelor invocate, Curtea constată nefondat recursul.
Astfel, pornind de la disp. art. 9 alin. 1 raportat la art. 1 alin. 1 din nr.OUG 42/2002, înființarea Parchetului Național Anticorupție în cadrul Ministerului Public, prin reorganizarea acestuia ca Departament și înființarea Direcției Naționale Anticorupție, au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției, în scopul eficientizării luptei împotriva corupției, prin crearea de structuri specializate pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor și ofițerilor specializați în combaterea infracțiunilor specifice. Așadar, rațiunea înființării și funcționării acestei structuri în cadrul Ministerului Public determină natura sa, aceea de parchet specializat sub aspectul competenței materiale.
De altfel, în acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională care, prin decizia nr. 421/2003, a statuat că "având în vedere și prevederile art. 131 alin. 1 din Constituție, dispoziția legală criticată nu constituie altceva decât o reflectare a principiilor constituționale și o subliniere a naturii juridice a Parchetului Național Anticorupție, aceea de magistratură specială, instituită pentru combaterea infracțiunilor de corupție".
În mod analog, înființarea DIICOT în cadrul Ministerului Publica avut rațiuni de politică a justiției, urmărind crearea de structuri specializate în combaterea criminalității organizate și a terorismului.
Analizând egalitatea consacrată de Constituția României prin disp. art. 16 alin. (1), instanța de fond a reținut, prin analogie, incidența în cauză a Deciziei nr. 239/2003 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că: "în considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție și, mai ales, a atribuțiilor profund diferite pe care le au aceste categorii de persoane, legiuitorul a stabilit drepturi diferite de care acestea beneficiază, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalității persoanelor în fața legii și a autorităților publice, garantat de art. 16 din Constituție și de reglementările internaționale".
Or, tocmai în considerarea unor asemenea atribuții diferite, implicând specializarea în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată, conform art. 1 din Legea nr. 508/2006 și respectiv în combaterea infracțiunilor de corupție, conform art. 80 din Legea nr. 304/2004, în ce privește DNA, legiuitorul a prevăzut ca aceste structuri să funcționeze în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DIICOT) ori ca structură autonomă, coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DNA), iar procurorii din cadrul acestora să fie salarizați conform pct. 6-13 din Anexa la.OUG nr. 27/2006.
Cu privire la decizia nr. VI din 15.01.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii invocată de reclamanții recurenți, aceasta nu poate reținută în cauză, atâta vreme cât ea se referă la cu totul o altă situație și dă o interpretare unor texte legale ce nu au aplicabilitate în speța de față.
Mai mult de atât, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, este dispozitivul deciziei pronunțate în recursul în interesul legii, prin care se statuează în sensul aplicării unitare a dispozițiilor legale și nu aspecte desprinse din motivarea deciziei.
Dacă ar fi așa, se poate observa că, în același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind sesizată printr-un recurs în interesul legii să asigure interpretarea unitară a disp. art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din OG8/2007, a statuat că, "în materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calității de personal, ci în raport de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de personal, care sunt diferențiate în ceea ce privește conținutul concret și complexitatea acestora" (decizia nr. XXIV/12 mai 2008).
Față de cele ce preced, Curtea, constatând că nu sunt date motive de casare ce pot fi invocate din oficiu, urmează ca, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să respinsă recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții: -, -, --, -, -, -, -, -, -, G, -, G, și, împotriva sentinței nr. 782 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:; HG.
04.06.2009
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Plăcintă Dochița, Gheorghiu Neculai
