Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 58/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 58/

Ședința publică de la 19 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță Izabela Mușat

Asistenți judiciari - -

-

Grefier șef sectie -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea supra litigiului de muncă intervenit între reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, prin DGFP B, TRIBUNALUL BRAȘOV și CURTEA DE APEL BRAȘOV, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 2008, când instanța a rămas în pronunțare conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 19 2008.

CURTEA

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 24.04.2008 la TRIBUNALUL BRAȘOV reclamanții, și au chemat in judecata pe pârâții TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea acestora la plata diferențelor de drepturi salariale echivalente cu sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 2.02.2007 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii pentru reclamanții și și pentru perioada 1.12.1007 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii pentru reclamanta, drepturi actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legala până la data achitării.

De asemenea se solicită obligarea la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de munca al fiecărui reclamant și obligarea MEF la fondurilor necesare plății drepturilor solicitate.

În motivarea acțiunii se arată că reclamanții și funcționează ca personal auxiliar de specialitate la TRIBUNALUL BRAȘOV iar reclamanta ca personal auxiliar de specialitate la Tribunalul Pentru Minori și familie Brașov.

Potrivit dispozițiilor art. 47din Legea 50/1996 republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar"

Ulterior, prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele a fost abrogat și art. 47 din legea nr. 50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din OUG27/2006 prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate OUG177/2002.

În aceste condiții, prin motivele acțiunii se arată că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 este și a rămas în vigoare de la apariția actului normativ care-l reglementează alături de celelalte sporuri prevăzute de Legea nr. 45/2007 și, pe cale de consecință el trebuia acordat în continuare magistraților și personalului auxiliar, lucru ce nu s-a întâmplat.

Pârâta Curtea de APEL BRAȘOV a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea acțiunii arătând că actuala lege de salarizare a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate este nr.OUG 8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007 iar acest act normativ nu cuprinde în nici unul dintre articolele sale dispoziții de acordare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică. Coroborând dispozițiile OUG8/2007 la cele cuprinse în decizia nr. 21/2008 a J, pârâta consideră că acordarea acestui spor se poate realiza numai până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2007 însă nu și pentru viitor.

Prin întâmpinarea depusă de TRIBUNALUL BRAȘOV se solicită respingerea acțiunii.

Se arată că nu poate fi angajată în nici un fel culpa Tribunalului Brașov deoarece acesta, în calitatea sa de ordonator terțiar de credite nu avea posibilitatea de a aproba și aloca fonduri de natura celor solicitate prin acțiune. Ca și ceilalți pârâți, se mai arată că acordarea pe cale judecătorească a unor drepturi care nu sunt prevăzute de nici un act normativ constituie o încălcare a principiului separației puterilor în stat, instanța de judecată substituindu-se voinței legiuitorului. Referitor la actualizarea sumelor se arată că sunt aplicabile dispozițiile art. 1088. Civil potrivit cărora se poate aplica doar dobânda legală de la data formulării acțiunii.

Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Justiției este criticata sentința pentru faptul că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților și personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare. Prin abrogarea acestui spor nu s-a ajuns la diminuarea salariului ci dimpotrivă s-a dorit crearea unui sistem de salarizare diferit, bazat pe principii noi.

Prin întâmpinarea formulată de se invocă lipsa calității procesuale pasive a acestei pârâte având în vedere că nu există nici un fel de raporturi juridice între această instituție și reclamanți iar, pe de altă parte, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în conformitate cu prevederile art. 285 raportate la cele ale art. 281 din legea nr. 53/2003 - Codul Muncii.

În probațiune s-au depus copii de pe cărțile de munca ale reclamanților practica judiciara.

Analizând actele și lucrările dosarului curtea reține următoarele:

Reclamanții au calitatea de grefieri.în cadrul Tribunalului d e minori si familie Brașov.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie menționat faptul că prin acțiune s-a solicitat doar obligarea acestuia la virarea fondurilor necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamanți și prezenta pârâtă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții această instituție are obligația de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că excepția nu este întemeiată și în consecință o va respinge.

În ceea ce privește fondul cauzei instanța apreciază că pretențiile solicitate prin acțiune sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Prin dispozițiile deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în cadrul recursului în interesul legii la data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.

În conformitate cu dispozițiile art. 329 al 3 teza finală din Codul d e Procedură Civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii "este obligatorie pentru instanțe". Ori,problema de drept ce stă la baza pretențiilor din acțiune a fost dezlegată în sensul celor arătate mai sus prin decizia nr. 21/2008 a,astfel încât acțiunea va fi admisă potrivit dispozitivului prezentei.

Referitor la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiunea dedusă judecății și " pentru viitor", curtea reține că aceasta cerere este întemeiată deoarece drepturile salariale constituie prin excelență " prestări periodice" în înțelesul art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel încât pot fi solicitate și acordate "înainte de termen".

Excepțiile prevăzute de art 110 Cod procedură civilă, fără a crea un dezavantaj debitorului deoarece acesta nu pierde termenul executării obligației sale, creează un avantaj procesual creditorului care se găsește deja pregătit pentru data împlinirii fiecărui termen al prescripției periodice cu o hotărâre pe care o va putea pune în executare dacă debitorul nu-și îndeplinește de bună voie obligațiile ce-i revin, prevenindu-se astfel o serie inutilă de procese distincte pentru fiecare " " scadentă., această excepție procesuală are menirea de a preîntâmpina păgubirea creditorului prin așteptarea îndeplinirii fiecărui termen al prestației periodice iar hotărârea obținută poate fi executată doar în perioada în care temeiul pretențiilor ( contractul sau legea ) este în vigoare iar debitorul este ținut de acesta.

Actualizarea sumelor acordate conform indicelui de inflație și a dobânzii legale va fi acordată de către instanță în baza dispozițiilor art. 1082 și art. 1073 cod civil deoarece prin neplata diferențelor de drepturi de natură salarială s-a creat părții reclamante un prejudiciu constând în diferența de valoare ca urmare a inflației precum și în lipsa de folosință a banilor.

Actualizarea debitului si plata dobânzii legale constituie doua drepturi distincte care se cuvin de la data nașterii dreptului principal iar restricția prevăzuta de art. 1088 Cod Civil nu se aplica obligațiilor rezultând din fapte juridice si din lege, cum este cazul in speță.

Practica și doctrina au permis cumulul de dobânzi legale cu despăgubirile.

Se susține că în această situație există două daune distincte, având cauze diferite: una are ca temei juridic art.1088 alin.1 Cod civil, cealaltă art.998 Cod civil.

Astfel, pe lângă dobânda legală ca daună moratorie, creditorul poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatorii și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanțeidatorată inflației, după ce a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu ar consta în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe natura și scopurile diferite ale celor două instituții; dobânda este prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.

În ceea ce privește critica referitoare la data de la care curge dobânda, instanța constată că în materia obligațiilor extracontractuale cum este cazul în speță părțile neavând un contract de muncă încheiat, punerea în întârziere realizată prin cererea de chemare în judecată nu este imperativă astfel că această dobândă curge de drept ( și - Teoria generală a obligațiilor).

Cererea de obligarea la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant va fi admisă în baza dispozițiilor art. 1 - 8 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.

De asemenea, pârâtul ministerul Economiei și Finanțelor va fi obligat să vireze fondurile necesare achitării drepturilor solicitate

În acest sens curtea reține că potrivit HG nr. 736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar potrivit art. 131 pct. 1 din Legea 303/2004 activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Prin art. 19 din Legea 500/2002 - privind finanțele publice - se prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătorești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, - personal auxiliar și - personal auxiliar, toți cu domiciliul ales în B,-, jud B, la TRIBUNALUL BRAȘOV în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, TRIBUNALUL BRAȘOV, cu sediul în B,-, jud B, Curtea de APEL BRAȘOV, cu sediul în B,-, jud B, Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5 și în consecință:

Obligă pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV, Curtea de APEL BRAȘOV, în solidar, să plătească sporul de 50% din salariul brut lunar în favoarea fiecărui reclamant după cum urmează:

1.pentru reclamanții și începând cu data de 2.02.2007 și până la data rămânerii definitive a prezentei sentințe 19.09.2008 și pe viitor până la noi dispoziții legale;

2.pentru reclamanta începând cu 1.12.2007 și până la 19.09.2008 și pe viitor până la noi dispoziții legale.

Obligă pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BRAȘOV și Curtea de APEL BRAȘOV să plătească actualizarea sumelor susmenționate ( sporul de 50%) cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale până la data plății efective.

Obligă pârâtul Curtea de APEL BRAȘOV la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă.

Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților drepturilor susmenționate.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 19 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Cu votul consultativ al asistenților judiciari

- - -

Grefier șef secție

-

Red AP 9.10.2008

Dact AG 20.10.2008/ 9 ex

Președinte:Anca Pîrvulescu
Judecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță Izabela Mușat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 58/2008. Curtea de Apel Brasov