Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 581/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 581
Ședința publică de la 19 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare B, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr. 104 din 20.01.2009 a Curții de APEL IAȘI (dosar nr-), intimați fiind, G, G, și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru recurentul Ministerul Apărării Naționale, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-au depus la dosar concluzii scrise de către intimații persoane fizice și un exemplar al încheierii prin care s-a admis cererea de abținere formulată de judecătorul -. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că în cauză s-au formulat trei cereri de recurs, toate declarate în termen și motivate.
Consilierul juridic pentru recurentul Ministerul Apărării Naționale depune la dosar delegație și o copie de pe sentința civilă nr. 35 din 18.09.2008 a Curții de APEL IAȘI. Arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic pentru recurentul Ministerul Apărării Naționale solicită admitere recursului declarat de ei și să fie examinată cauza sub toate aspectele. Arată că atât cererea depusă în instanța de fond, cât și susținerile ulterioare vizează două categorii de personal: magistrați și personal auxiliar. Precizează că practica curții de apel este de respingere a acestor cereri, cel puțin cu privire la personalul auxiliar. Mai precizează că din anul 2007 intimații au avut creșteri salariale de trei ori. Cu privire la recursurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Parchetelor Militare B și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I arată că lasă soluționarea acestora la aprecierea instanței.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de APEL IAȘI sub nr- reclamanții, G, G, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Public, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea primilor doi la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, astfel:
- pentru perioada 3 martie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 31 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială la care au fost calculate drepturile salariale pentru perioadele de referință mai sus precizate.
S-a mai solicitat și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare efectuării plăților.
Au motivat reclamanții că, în perioada de referință, au avut calitatea de magistrați militari și, respectiv personal auxiliar în cadrul Parchetului Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Iași, iar prin dispozițiile art. 1 alin. 1 din OG134/1999, art. 1, 2, 3 și 9 din Legea nr. 154/1998, art. 11din nr.OG 83/2000 și art. 2 alin. 1 din nr.OUG 177/2002 s-a stabilit în mod expres că "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive".
În schimb, prin nr.OUG 27/2006, intrată în vigoare la 01 aprilie 2006 s-a prevăzut stabilirea indemnizației "pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexă ", iar anexa 1 stabilit valoarea de referință sectorială ca fiind de 257 lei.
Însă, procedându-se astfel, apreciază reclamanții, au fost încălcate principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Aceasta întrucât, potrivit nr.OG 3/2006, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite era de 312,3 lei la 01 aprilie 2006, spre deosebire de cea de 257 lei stabilită pentru magistrați.
Drept urmare, prin nr.OUG 27/2006 a fost încălcat principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale, principiu prevăzut de art. 3 alin. 4 din Constituție și care include și componenta salarizării, ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat.
În mod similar se procedează și prin nr.OG 8/2007, întrucât se stabilește valoarea de referință sectorială la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform nr.OG 10/2007.
Reclamanții au mai susținut că prevederile nr.OUG 27/2006 și ale nr.OG 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, lege organică în vigoare la data apariției ordonanțelor, conform cărora "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Drepturile cu privire la salarizare recunoscute de lege nu pot fi diminuate unilateral, susțin reclamanții, întrucât s-ar încălca și teoria dreptului câștigat rezultă din principiile prevăzute de Codul muncii. Astfel, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Totodată, se apreciază că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului nr.OG 137/2000, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate.
Cât despre actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, acestea au fost indicate de reclamanți ca fiind nr.OUG 123/2003, nr.OG 9/2005, nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007.
Pârâtul Ministerul Apărării a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește diferențele de drepturi salariale solicitate pentru perioada 03.03.2005-30.09.2005.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâtul a susținut că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, care a modificat art. 2 din nr.OUG 177/2002, nu mai există temei legal pentru ca indemnizațiile persoanelor din cadrul autorităților judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin nr.OUG 177/2002, nr.OG 23/2005 și nr.OUG 27/2006.
Cu privire la valoarea de referință sectorială aplicabilă personalului auxiliar, Ministerul Apărării a arătat că este prevăzută de nr.OG 23/2005și Legea nr. 100/2005, iar nu de actele normative invocate de reclamanți.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii formulate de către reclamanți, considerând că numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi. Acordarea indemnizație calculate pe baza valorilor de referință sectorială prevăzute de nr.OG 9/2005, nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007 ar însemna ca instanța judecătorească să depășească atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege.
Pârâtul a mai susținut că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000. În accepțiunea art. 1 alin. 2 și 3 din nr.OG 137/2000, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. Despăgubirile și acțiunea în despăgubiri avute în vedere de nr.OG 137/2000 sunt în legătură cu fapte sau acte de discriminare, înțelese ca acțiuni sau inacțiuni ilicite, prin care se restrânge sau înlătură folosința ori exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau drepturilor recunoscute de lege.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește diferențele de drepturi salariale solicitate pentru perioada 03.03.2005-24.10.2005.
Pârâții Ministerul și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au chemat în garanție pe Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Economiei și Finanțelor - prin I - a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, considerând că obligația de plată a unor diferențe de salarii este doar în sarcina angajatorului sau a ordonatorului principal de credite, care în speță este Ministerul Justiției.
Or, câtă vreme Ministerul Economiei și Finanțelor nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu încheiate de reclamanți, se solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca neîntemeiată în contradictoriu cu acesta.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, citat în cauză în temeiul art. 27 alin. 3 din nr.OG 137/2000, și-a exprimat un punct de vedere cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor nr.OG 137/2000.
Prin sentința civilă nr. 29/16.01.2009, instanța de fond a dispus următoarele:
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, G, G, și în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Apărării Naționale să plătească fiecărui reclamant diferențele de salarii, actualizate în raport de indicele de inflație la data plății efective, calculate pe baza următoarelor valori de referință sectorială:
- pentru perioada 1 septembrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 31 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială la care au fost calculate drepturile salariale pentru perioadele de referință mai sus precizate.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților sumelor rezultate din prezenta hotărâre.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Apărării Naționale și, în consecință, a respins acțiunea formulată de către reclamanți privind acordarea diferențelor de drepturi salariale solicitate prin acțiune pentru perioada 03.03.2005-31.08.2005.
A respins acțiunea reclamanților privind plata diferențelor de drepturi salariale solicitate prin acțiune și pentru viitor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a constatat că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă, având în vedere disp. art. 21 din Constituție, care garantează accesul liber la justiție.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a reținut, de asemenea, că este nefondată.
Potrivit art. 49 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora. De asemenea, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește proiectul bugetului de stat și cele de rectificare bugetară, pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Mai mult, conform prevederilor nr.HG 83/2005 și ale Legii nr. 304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
Ca atare, nu se poate susține că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză, excepția invocată de acesta urmând a fi respinsă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și de Ministerul Apărării Naționale, s-a reținut că aceasta este întemeiată, în temeiul disp. art. 283 alin.1 lit. c) din Codul muncii, și a fost admisă.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel a constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de magistrați militari și, respectiv personal auxiliar în cadrul Parchetului Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Iași.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:
-valoarea de referință universală;
- indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate;
-valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială;
- grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.
Potrivit art. 1 din nr.OUG 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/10096,este egalăcu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 " pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.
Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.
Drept urmare, nr.OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, a prevăzut în Anexa 1 calculul indemnizațiilor pentru magistrați începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
În baza art. 48 din nr.OUG 177/2002 și a art. 3 lit. e din nr.OUG 123/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la.OUG nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu 1 octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. În mod similar prin majorări succesive valoarea de referință sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, salarizat conform Legii 50/1996 (până la intrarea în vigoare a OG nr. 8/2007) a ajuns pentru același interval de timp la 2.380.592 lei.
Pentru perioadele 1.05.2005 - 30.09.2005 și 1.10.2005 - 31.01.2006, deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/ 2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică), iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de nr.OG 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.
Este de observat că, deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din nr.OG 9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate, acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor. Având în vedere însă că, de exemplu, pentru funcția de demnitate publică aleasă de Președinte al României, indemnizația lunară era de:
- 46.764.000 lei la 1.01.2003, conform Anexei 7/1 a la OUG nr. 191/2002;
- 46.613.000 lei la 1.10.2003, conform Anexei 7/1 b la aceeași ordonanță;
- 49.409.780 lei la 1.01.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003;
-52.374.367lei la 1.10.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit. a din aceeași ordonanță și de65.469.000lei la 1.10.2005, conform Anexei 8/1 la OG nr. 9/2005, rezultă că indemnizațiile pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25% începând cu 1.10.2005. Iar conform art. 3 alin. 5 din OG nr. 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.
Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit "principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiției și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", Curtea a constatat întemeiate pretențiile reclamanților de a le fi acordate creșterile salariale prev. de nr.OG 9/2005.
Pentru aceleași rațiuni, s-a reținut că sunt întemeiate solicitările acestora de a le fi acordate și pentru anii 2006 și 2007 creșterile salariale prevăzute de nr.OG 3/12.01. 2006 și nr.OG 10/31.01.2007.
Așadar, plecând de la valoare de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, salariile reclamanților trebuiau calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de:
-264,7 lei pentru perioada 1.05.2005 - 30.09.2005 și
-297,4 lei pentru perioada 1.10.2005 - 31.01.2006 conform nr.OG 9/2005;
-312,3 lei pentru perioada 1.02.2006 - 31.08.2006 și
-331 lei, pentru perioada 1.09.2006 - 31.12.2006 conform art. 1 din nr.OG 3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 1.02.2006 și cu 6% începând cu 1.09.2006;
-347,67 lei, pentru perioada 1.01.2007 - 31.03.2007,
-354,62 lei pentru perioada 1.04.2007 - 30.09.2007 și
-393.62 lei pentru perioada 1.10.2007 - 31.12.2007 conform art. 1 și art. 3 alin. 3 cu anexele corespunzătoare din OG nr. 10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 1.01.2007, cu 2% începând cu 1.04.2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007.
În Anexa 1 la.OUG nr. 8/2007 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică (de 280,64 lei) decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării salariilor personalului auxiliar de specialitate.
Pentru aceste motive, Curtea, constatând că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării în sensul arătat în doctrină, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în baza art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a admis, în parte, acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Potrivit dispozițiilor art. 19 și 49 din Legea nr. 500/2002, art.1 din nr.OUG 22/2002, precum și în temeiul nr.HG 83/2005 și Legii nr. 304/2004, Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare efectuării plăților sumelor rezultate din hotărâre.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Arată recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamanți, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Apărării, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.
Citând dispoziții din nr.OUG 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, recurentul mai susține că, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să îl oblige ceea ce este deja obligat prin lege, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât.
În motivarea recursurilor declarate, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Apărării Naționale susțin că sentința este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii și cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Astfel, se susține că, în cauză, competența de soluționare în primă instanță aparținea Tribunalului Iași și nu Curții de APEL IAȘI, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu putea fi obligat la plată, deoarece are doar calitatea de ordonator terțiar de credite, calitatea de ordonator principal aparținând Ministerului Apărării Naționale.
Se mai arată că, raportat deciziei Curții Constituționale nr.821/03.07.2008, nu mai puteau fi invocate ca temei juridic dispozițiile OG 137/2000, constatate neconstituționale (art.2 alin 1 și 11 și art.27).
Pe fondul cauzei se susține că în mod greșit instanța a reținut că pentru perioadele cuprinse între 1.09.2005 și în continuare, intimaților - reclamanți nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 3/2006 și Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, precum și nr.OG 10/2008, rezultând astfel diferențe între drepturile salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege pentru funcțiile de demnitate publică și drepturile salariale încasate în perioadele precizate.
Astfel, pentru perioada 1.01.2005 -30 septembrie 2005, valoarea de referință sectorială avută în vedere la calcularea salariilor magistraților s-a majorat progresiv în conformitate cu prevederile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 23/2005 privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005, potrivit cărora "Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa nr. 1 la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 octombrie 2005, cu 8% față de nivelul din luna decembrie 2004, de la 2.380.593 lei la 2.571.040 lei".
La alin. 2 al acestui articol de lege se prevede că "pentru perioada ianuarie -septembrie 2005, creșterea valorii de referință sectorială este de 45% din diferența calculată între valorile de referință sectorială prevăzute la alin.(1)"
Ordonanța Guvernului nr. 9/2005 pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, pe care intimații - reclamanți și-au întemeiat solicitările pentru această perioadă, nu face nici o referire la majorarea valorii de referință sectorială utilizată la calcularea salariilor magistraților.
De la data de 1 aprilie 2006 intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 28/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, valoarea de referință sectorială fiind stabilită la 257 lei(RON), această valoare de referință sectorială rămânând nemodificată și după ultima modificare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, respectiv cea intervenită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 100/2007.
În ceea ce privește majorările solicitate de reclamanți și acordate de instanța de fond în temeiul Ordonanței de Guvern nr. 3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, arată recurenții că acestea s-au aplicat - în conformitate cu prevederile pct. 11,12 și 13 din Anexa nr. 2/2 la Legea nr. 154/1998 - doar pentru indemnizațiile prevăzute pentru funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate.
În anexa II/2 care se referă la indemnizațiile persoanelor din cadrul organelor autorității publice, numite în funcții potrivit legii sunt prevăzute funcțiile de conducere ale Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, respectiv Procurorul General, Prim Procurorului General și Procurorului General.
Instanța de fond a ignorat această prevedere expresă a legiuitorului și, adăugând la lege, a reținut în mod neîntemeiat că în baza art. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit principiului separației și echilibrului puterilor în stat,se constată întemeiate pretențiile reclamanților", intervenind în felul acesta în competența puterii legislative și depășind în felul acesta atribuțiile puterii judecătorești.
Se mai arată în motivare că instanța a admis în același mod cererea intimaților - reclamanți pentru anii 2006 -2007, ignorând faptul că același regim juridic se aplică și în cazul Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Coroborând dispozițiile sus menționate, rezultă că valoarea sectorială majorată conform Ordonanței de Guvern nr. 3/2006 și Ordonanței de Guvern nr. 10/2007 s-a aplicat conducerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții Constituționale.
Intimații - reclamanți au solicitat creșterile salariale prevăzute în aceste texte de lege, în condițiile în care nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici din categoria personalului care ocupă de demnitate publică, în această ultimă categorie fiind încadrați - potrivit anexei nr. II pct. 11, pct. 12 și pct. 13 din Legea nr. 154/1998 - Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Prim Procurorului General și acestuia.
Față de susținerile instanței de fond, în sensul că neaplicarea acestor creșteri salariale și pentru salariile magistraților și personalului auxiliar de specialitate are caracter discriminatoriu, apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, republicată, aprobată prin Legea 27/2004, potrivit cărora, "sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare".
Astfel, acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, așa cum aceasta este definită în legea privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, deoarece nu reprezintă o deosebire excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare sau categorie defavorizată.
Mai mult decât atât, prevederile criticate au un scop legitim-respectarea legilor de salarizare proprii fiecărei categorii de personal, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unor astfel de drepturi bănești numai anumitor categorii de personal, sunt adecvate și necesare.
Se mai susține că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate în funcție de rata inflației, în condițiile în care instituțiile bugetare nu pot să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Ca atare, se solicită admiterea recursurilor și respingerea acțiunii reclamanților.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.3,4,8,9 și 304 ind.1 Cod proc.civ.
Intimații nu au formulat întâmpinare; prin concluziile scrise, au solicitat respingerea recursurilor.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Apărării Naționale sunt fondate, pentru considerentele și în limitele expuse în continuare.
Astfel, prin acțiunea introductivă, reclamanții - intimați, procurori și personal auxiliar de specialitate la Parchetul Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Iași, au solicitat plata unor diferențe salariale rezultate din corectarea valorii de referință sectorială prin raportare la valoarea de referință sectorială majorată periodic în beneficiul persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Curtea constată, însă, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile discriminării, așa cum s-a reținut de către prima instanță, în sensul că, între salarizarea celor două categorii profesionale, personalul din sistemul justiției și personalul ce ocupă funcții de demnitate publică, nu este analogie și comparabilitate potrivit Protocolului 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practicii
a stabilit, în jurisprudența sa, elementele ce trebuie verificate, atunci când se examinează principiul egalității, respectiv: (1) un tratament diferențiat aplicat (2) unor situații egale, (3) fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă sau dacă (4) nu există proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.
Conform art. 1 alin. 4 din Constituția României "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".
Este evident că salarizarea nediscriminatorie, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere pentru respectarea prevederilor constituționale.
În ceea ce privește salarizarea personalului din puterea judecătorească, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din OG 134/1999, "Începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Potrivit art. 11din OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "indemnizațile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Aliniatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în Anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 51la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din mie în mie de lei, în favoarea personalului".
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art. 2 alin. 1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1).
În mod similar, prin Ordonanța Guvernului 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, se prevede că salariile de bază se stabilesc,pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului" (art. 3 alin. 1).
În ceea ce privește salarizarea personalului din puterea legislativă și executivă, se reține că, potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998, alariile de baza în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: a) valoarea de referință universală, care se exprimă în lei și care este baza unică de determinare a valorii de referință, proprie fiecărui sector de activitate bugetară; b) indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate; c) valori de referință sectorială, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială, utilizate ca: baza de calcul pentru configurarea grilelor de intervale specifice sectorului respective, baza de calcul pentru salariile de baza corespunzătoare grilelor de salarizare specifice și baza de calcul al cuantumului indemnizației lunare.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 154/1998, "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".
Începând cu data de 1 ianuarie 2003, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislativă și executivă beneficiază de o indemnizație fixă.
Și celelalte acte normative ulterioare, OG 9/2005, OG 3/2006, 10/2007, ce reglementează drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, prevăd doar o indemnizație stabilită în cuantum fix, nu ca produs al aplicării valorii de referință sectorială la un coeficient de multiplicare.
Rezultă, din analizarea dispozițiilor legale anterior menționate, că, între salarizarea funcțiilor din puterea electivă și puterea executivă, pe de o parte și puterea judecătorească, pe de altă parte, există un tratament diferențiat.
C de-al doilea element cerut de testul de discriminare, "cazuri egale" nu se referă la o echivalență de situații, ci mai degrabă la cazuri care sunt egale în aspectele lor relevante pentru situația analizată. Din moment ce două situații pot fi egale din anumite puncte de vedere și diferite din alte puncte de vedere, pentru ca testul de comparabilitate să aibă sens, trebuie avute în vedere acele criterii care au relevanță pentru obiectul care prescrie egalitatea de tratament.
Aplicând acest test al comparabilității, Curtea constată că nu există similitudine între cele două situații care privesc salarizarea, întrucât nu se poate stabili un standard comun, standard care trebuie să vizeze valoarea de referință sectorială.
Astfel, forma de salarizare a personalului din cadrul autorităților legislativă și executivă, stabilită prin Legea 154/1998, cu modificările ulterioare, este o indemnizație stabilită într-un cuantum fix, față de care s-au aplicat creșteri procentuale, prin acte normative anuale.
Salarizarea personalului din autoritatea judecătorească se face după un principiu unic, al aplicării valorii de referință sectorială, determinată prin lege, la un coeficient de multiplicare, prevăzut diferențiat pentru fiecare beneficiar, la care se adaugă sporurile legale, denumirea remunerării fiind diferită după cum aceștia au calitatea de magistrați ( indemnizație) sau de personal auxiliar ori conex ( salariu de bază).
Prin urmare, câtă vreme salarizarea personalului din cadrul autorităților legislativă și executivă nu are ca bază de calcul valoarea de referință sectorială, nu există un criteriu de comparare a majorărilor survenite în intervalul 2005 - 2008 între veniturile celor două categorii.
Așadar, lipsa de echivalență într-unul din aspectele relevante în ceea ce privește modul de stabilire al salarizării ( valoarea de referință sectorială), face ca cele două situații să nu poată fi privite ca egale.
În plus, Curtea are în vedere și faptul că valoarea de referință sectorială aplicabilă personalului din puterea judecătorească a fost majorată anual.
În ceea ce privește acest mod diferit de stabilire al remunerării de bază Curtea relevă jurisprudența, care în cauza Lithgow and others United, no.9006/80;9262/81;9263/81, 8 iulie 1986, reține că " Statele contractante beneficiază de o largă putere de apreciere în luarea deciziei dacă și în ce măsură aplicarea unor tratamente diferențiate în cazuri ușor diferite, dar care în general sunt similare, este necesară".
Nu poate fi reținut motivul vizând necompetența materială a instanței de fond, având în vedere că la data pronunțării sentinței (16.01.2009) erau în vigoare prevederile art. I și II din OUG 75/2008, care au fost declarate neconstituționale ulterior, prin Decizia nr.104/20.01.2009, publicată în nr.73/06.02.2009, decizie care nu produce efecte retroactive, conform Legii 47/1992.
Nici motivul prevăzut de art.304 pct.4 nu poate fi reținut, având în vedere că acțiunea nu a fost admisă la fond exclusiv pe dispozițiile OG 137/2000 declarate neconstituționale, ci și pe alte temeiuri de drept, care, însă, au fost interpretate și aplicate greșit, așa cum s-a arătat mai sus.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată următoarele:
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Economiei și Finanțelor este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamanți, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Nu se poate reține, așa cum susține recurentul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de aceștia nu erau prevăzute într-un titlu executoriu. Prin urmare, recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 Cod proc. civ. vor admise recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Ministerul Apărării și se va modifica în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii. Va fi respins recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr.29/16.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, G, G, și în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Economiei și Finanțelor, privind plata diferențelor salariale, actualizate, pentru perioada 01.09.2005 - 31.12.2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored. /
11.06.2009 - 02 ex.
Curtea de APEL IAȘI: - -
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Daniela Pruteanu, Nelida Cristina
