Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 613/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 613
Ședința publică de la 26 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Carmen Bancu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de, -, -, împotriva sentinței civile nr.150 din 25.11.2008 a Curții de APEL IAȘI (dosar nr-), intimați fiind Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că s-au depus la dosar un memoriu de către recurenți, întâmpinare de către intimatul Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I și note scrise de către intimatul Ministerul Justiției și Libertăților. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare pe excepția nulității recursului.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL IAȘI sub nr.908/45/15.10.2008 reclamanții: -, -, -, -, au chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Iași, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca în contradictoriu să se constate și să se anuleze situația creată, prin discriminare, în sensul obligării primilor trei pârâți la plata actualizată a despăgubirilor egale cu drepturile bănești reprezentând sporul de 25% calculat la salariul de bază pentru asigurarea permanenței în materie penală, inclusiv peste programul de lucru sau în timpul nopții, ori sâmbăta, duminica și în zilele de legală, începând cu luna septembrie 2000 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor. S-a mai solicitat efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
S-a solicitat citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că polițiștilor, funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciarelor, personalului militar și civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, magistraților militari, persoanelor încadrate în funcții diplomatice sau consulare, precum și înalților funcționari publici din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, personalului contractual din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate, pentru munca suplimentară - prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, în timpul nopții sau în zilele de legală - statul le-a acordat sporuri salariale, fie sub forma unui spor lunar de 25% calculat la salariul de bază, fie ca sporuri de 75% și, respectiv 100% din salariul de bază, pentru orele prestate peste programul de lucru sau în timpul nopții, ori sâmbăta, duminica și în zilele de legală.
Astfel, în art.2 coroborat cu art.11 din nr.OG38/2003 s-a prevăzut că polițiștii beneficiază de un spor de misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din salariul de merit, din indemnizația de conducere și din gradații. Acest spor acordat polițiștilor se referă la specificul activității acestora, ei putând fi chemați în orice moment pentru realizarea unor sarcini, chiar după epuizarea celor 8 ore zilnice de muncă, atât ziua, cât și noaptea. În acest context se apreciază de către legiuitor că ei sunt tot timpul în program de muncă și nu pot refuza îndeplinirea sarcinilor de serviciu ivite sau continuate după epuizarea celor 8 ore de muncă zilnice prevăzute în Constituție.
Pentru aceleași considerente, prin art.11 din nr.OG64/2006, a fost acordat și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare un spor pentru misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, din salariul pentru gradul profesional deținut, din indemnizația de conducere, din salariul de merit și din gradații. Conform art.57 din aceeași ordonanță, pentru sporul de misiune permanentă prevăzut la art.11, beneficiază și funcționarii publici cu statut special din Ministerul Justiției, care au atribuții de coordonare și control ale activității din sistemul administrației penitenciare sau alte atribuții în legătură cu activitatea sistemului penitenciar.
Potrivit art.13 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv salariul de bază.
Potrivit dispozițiilor de la pct.1 alin.(2) lit. b) din Anexa 7 la Legea nr.138/1999 și magistrații și personalul auxiliar de specialitate, cadre militare în activitate din structurile autorității judecătorești beneficiază și ei de indemnizația de 25% prevăzută la art.13 din lege.
Mai invocă reclamanții dispozițiile OG9/2001, OUG 57/2000, OG 10/2007, OG 6/2007, Legea 495/2004, precum și dispozițiile art 41 și 42 din Constituția României.
Ca atare, consideră reclamanții că sunt singurii salariați ai statului cărora, începând cu anul 2000, nu le-a mai fost recunoscut dreptul de a primi sporuri salariale pentru munca prestată peste cele 8 ore de program zilnic, în timpul nopții, sâmbăta, duminica și în zilele de legală.
Prin aceasta susțin că sunt încălcate dispozițiile art.1 alin.1 și 2 lit. e din OG137/2000, art.1 din Protocolul 12 la CEDO, art.41 alin.2 și 4 din Constituția României, art.5, art.6, art.109 alin.1, art.110, art.112 alin.2, art.118 raportat la art.11, art.119-120, art.123 raportat la art.11 alin.1 și art.137 raportat la art.136 din Codul muncii.
În susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri privind programarea la efectuarea serviciului de permanență pentru semestrul II al anului 2008.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a comunicat instanței un punct de vedere asupra cauzei.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
A invocat pârâtul excepția prescrierii dreptului la acțiune, prin raportare la dispozițiile art.3 din /1958 și art. 283 al.1 lit.c) din Codul muncii
Pârâtul a mai susținut că în speță este vorba despre o problemă de legiferare și că, așa cum a statuat și Curtea Constituțională, legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, arătând că principiul legalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
Pârâtul a invocat și deciziile nr.818-820/3.07.2008 ale Curții Constituționale, prin care s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii".
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii (întemeiată pe Decizia 818/2008 a Curții Constituționale) și lipsei calității procesuale pasive.
Acest minister susținut că acțiunea este inadmisibilă, în condițiile în care, prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale, s-au constatat neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG137/2000.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâtul a susținut că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului sau ordonatorului principal de credite care, în cauză, este Ministerul Justiției.
Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința nr. 150 din 25 noiembrie 2008, Curtea de APEL IAȘIa admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.09.2000 - 13.10.2005,invocată de pârâtul Ministerul Justiției, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea formulată de reclamanții: -, -, -, -,.
Prin aceeași hotărâre s-a disjuns și declinat competența de soluționare a capătului de cerere privind efectuarea înscrierilor în carnetele de muncă în favoarea Judecătoriei Hîrlău.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește deciziile Curții Constituționale nr.818-820/03.07.2008, acestea nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță nu sunt incidente doar prevederile OG137/2000, ci și cele ale Constituției României și Codului muncii.
Astfel, potrivit art.16 din Constituție, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar potrivit art.21, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime; nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Și art.5 din Codul muncii interzice discriminarea, prevăzând că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă.
Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.25 alin.(1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
În plus, în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Prin urmare, s-a reținut ca fiind nefondată excepția inadmisibilității.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, s-a reținut că aceasta este neîntemeiată, avându-se în vedere prevederile nr.HG83/2005 și ale Legii nr.304/2004.
Curtea a constatat întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2000 - 13.10.2005, raportat la dispozițiile art.283 al.1 lit.c) din Legea 53/2003 conform cărora în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, termenul de exercitare a acțiunii este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe fond, prima instanță a constatat că acțiunea este neîntemeiată.
Într-adevăr, prin OG38/2003 (art.2, 11) și OG64/2006 (art.11) s-a recunoscut polițiștilor (funcționari publici cu statut special din unitățile aflate sub incidența Legii 360/2002) și funcționarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar dreptul la un spor de misiune permanentă de 25% din salariul pentru funcția îndeplinită, salariul pentru gradul profesional deținut, salariul de merit și indemnizația de conducere.
Prin Legea 138/1999 (art.13) s-a prevăzut dreptul cadrelor militare în activitate, a militarilor angajați pe bază de contract și salariaților civili la o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Potrivit art.11 alin.2 lit. b, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, cadre militare în activitate din structurile autorității judecătorești, beneficiază de sporuri și alte drepturi care se acordă personalului militar, mai puțin cele care au corespondent în legislația aplicabilă organelor autorității judecătorești.
Rezultă din dispozițiile enunțate că acest spor de dispozitiv/de misiune permanentă se acordă în considerarea specificului activității, respectiv desfășurării activității într-un dispozitiv de natură militară, în care există anumite reguli specifice (de acces, de circulație în interiorul dispozitivului, de comunicare etc.).
Chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv/de misiune permanentă arată că ea nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil, cum este o instanță de judecată, ci are în vedere structurile bazate pe o organizare de tip militar.
Cât privește magistrații militari, ei primesc această indemnizație în considerarea calității de militar activ și obligațiilor specifice conferite de această calitate.
Atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în interpretarea art.14 din Convenția europeană a drepturilor omului referitoare la discriminare, cât și Curtea Constituțională (de exemplu decizia 106/2006) au stabilit că egalitatea între cetățeni nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când acestea se justifică în mod rațional și obiectiv. Principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale sau asemănătoare, tratamentul juridic diferențiat stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite nu reprezintă nici privilegii, nici discriminare.
Principiul egalității în fața legii prevăzut de art.16 alin.1 din Constituție și al nediscriminării prevăzut de art.5 alin.1 din Codul muncii nu înseamnă uniformitate, fiind admise soluții legislative diferite pentru situații diferite, justificate obiectiv.
Curtea Constituțională a mai stabilit că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.
În același sens, a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
În speță, nu există elementul de comparabilitate cerut pentru reținerea discriminării. Dimpotrivă, din reglementările legale invocate de reclamanți rezultă că sporul de 25% este acordat unor categorii profesionale distincte, cu statut special, expres prevăzute de legiuitor, statut care derivă din însăși natura activităților desfășurate.
Cât privește sporul pentru ore suplimentare acordat unor categorii de personal prin art.27 din Legea 495/2004, art.13 din OG6/2007 și art.18 din OG10/2007, prima instanță a reținut că acesta nu face obiectul acțiunii, raportat la petitul cererii de chemare în judecată (respectiv plata unor despăgubiri echivalente cu sporul de 25% pentru asigurarea serviciului de permanență în materie penală).
Conform art.129 alin.6 Cod procedură civilă, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Ori, reclamanții nu au solicitat plata unor despăgubiri echivalente cu sporul pentru ore suplimentare acordat prin actele normative sus-menționate, iar acesta are un cuantum și un izvor diferit de "sporul pentru asigurarea serviciului de permanență" solicitat, pentru a se proceda la compararea lor în vederea reținerii unei discriminări.
Raportat dispozițiilor art. 298 din Codul muncii (modificat prin OUG55/2006), precum și dispozițiilor Decretului 92/1976 și art. 165 Cod procedură civilă, instanța de fond a disjuns capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Judecătoriei Iași.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs în termen legal reclamanții: -, -, însă aceștia nu au motivat în termen legal această cerere, depunând motivele de recurs la data de 16.01.2009.
La termenul de judecată din data de 05.05.2009, Curtea invocă excepția nulității recursului formulat de către reclamanți.
Potrivit disp.art.3021proc.civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Art.303 alin.1 proc.civ. prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Dacă recursul nu fost motivat în termen legal, acesta este nul, astfel cum prevede art.306 alin.1 proc.civ.cu excepția cazurilor în care se invocă motive de ordine publică, acestea putând fi invocate și din oficiu de către instanța de recurs, care este obligată însă să le pună în dezbaterea părților.
În speță, având în vedere faptul că recurenților li s-a comunicat hotărârea primei instanțe la data de 23.12.2008, iar termenul de recurs este în cauză de 10 zile, potrivit disp.art.80 din Legea nr.168/1999, se reține că motivele de recurs sunt depuse la data de 16.01.2009, după expirarea termenului prevăzut de disp. art.303 alin.1 proc.civ. astfel încât urmează să se constate nulitatea acestui recurs, în temeiul disp.art.306 alin.1 proc.civ. și să se mențină sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Constată nulitatea recursului formulat de către reclamanții: -, -, împotriva sentinței civile nr.150/25.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
GREFIER,
Red/Tehnored.:;
2 ex.- 18.06.2009;
Jud.fond:- Curtea de APEL IAȘI:-;
- -.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Georgeta Pavelescu, Carmen Bancu
