Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 615/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 615
Ședința publică de la 26 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Carmen Bancu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr. 4 din 2.09.2008 a Curții de APEL IAȘI (dosar nr-), intimați fiind, Administrația Națională Penitenciarelor și Penitenciarul cu regim de maximă siguranță
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-au depus la dosar întâmpinare de către intimatul la recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților, comunicată recurentului, și un exemplar al încheierii prin care s-a admis cererea de abținere formulată de judecătorul -. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două cereri de recurs, ambele declarate în termen și motivate. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față,
Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Iași sub nr.1593/99/08.04.2008 și după adoptarea nr.OUG75/2008, pe rolul Curții de APEL IAȘI sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților, Administrația Națională Penitenciarelor, Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I, solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata actualizată, a sporului de risc și suprasolicitare psihică, în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 16.07.2004 - 05.10.2005 și obligarea Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății drepturilor solicitate.
În motivarea acțiunii s-au arătat următoarele:
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar fost reglementat prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care în art. 47 stabilea că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar. Textul fost abrogat fără justificare rațională prin Ordonanța nr. 83/01.09.2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la data de 10.03.2008 în dosarul nr. 5/2008, ca urmare recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României, s- constatat îndreptățirea în acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG83/2000.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Justiției formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată.
Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada 16.07.2004- 07.04.2005, invocând în acest sens dispozițiile art.1 alin.1, art.3 și art.7 din Decretul 167/1958, art.166 din Codul muncii.
Prin sentința civilă nr. 4 din 2.09.2008 a Curții de APEL IAȘI, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Administrația Națională Penitenciarelor, Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I fiind obligați să plătească acestuia sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, pentru perioada 16.07.2004 - 05.10.2005, actualizat în raport de rata inflației la momentul plății efective. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la alocarea sumelor necesare plății drepturilor solicitate.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, este nefondată, avându-se în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune, Curtea a constatat că este nefondată în condițiile în care, prin pct.3.2 Cap. VI Anexa 2 la HG nr.232/2005, se reglementează planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și este prevăzută plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru care nu există hotărâri judecătorești, aferente perioadei 2000-2004. Această prevedere echivalează cu o recunoaștere a drepturilor salariale solicitate, în conformitate cu dispozițiile art.16 lit. "a" din Decretul 167/1958 și art.166 alin.2 Codul muncii, care a întrerupt cursul prescripției extinctive.
Analizând fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin Decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
S-a reținut în motivarea deciziei că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000, însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 (art.108 alin.3 în forma revizuită) din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a constatat că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin această decizie, care este obligatorie pentru instanțe, în temeiul disp.art.329 Cod.proc.civ. prima instanță a constatat că reclamantul este îndreptățit la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru perioada 16.07.2004- 05.10.2005.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Hotărârea pronunțată de prima instanță este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Astfel, se arată că în mod greșit instanța de fond respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată pentru perioada 01.11.2000-iulie 2004, întrucât termenul de prescripție de 3 ani nu a fost întrerupt prin adoptarea nr.HG232/2005.
Se mai invocă faptul că în cauză prima instanță trebuia să facă aplicația disp.art.12 din Decretul nr.167/1958.
Împotriva aceleiași sentințe civile a formulat recurs și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile în care acesta nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care fac referire reclamanții.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale, recurentul arată că, pe de o parte, instanțele nu au competență de a legifera și pe de altă parte, obligația de a depune diligențe în vederea realizării proiectului de buget îi revenea Ministerului Justiției în temeiul dispozițiilor art.35 din Legea nr.500/2002.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 punctele 6,9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților, prin reprezentant legal, este fondat pentru următoarele considerente:
Conform disp.art.295 alin.2 din Codul muncii, prevederile acestuia se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Potrivit disp.art.269 Codul muncii, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.
Art.283 alin.1 din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:.
c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Astfel, se reține că, în raport de disp.art. 283 alin.1 lit.c) Codul muncii, în mod eronat instanța de fond respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Se reține în acest sens că momentul nașterii dreptului reclamantului la acțiune îl constituie data când acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce i-a fost cauzat, respectiv data când acesta, în urma adoptării nr.OG83/2000, a primit indemnizația cuvenită funcției îndeplinite fără acordarea sporului de 50%.
În speță nu se poate reține că dreptul reclamantului la acțiune ar fi fost întrerupt, potrivit disp.art.16 din Decretul nr.167/1958, prin adoptarea nr.HG232/2005, având în vedere faptul că pct.3.2 Cap. VI Anexa 2 la HG nr.232/2005 ce reglementează Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 nu poate fi considerat ca o recunoaștere a drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Analizând recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, se reține că acesta este nefondat, în mod corect prima instanță respingând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză. Astfel, potrivit disp.art.49 din Legea nr.500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
De asemenea, potrivit dispozițiilor HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare. Se mai reține că, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Codul d e procedură civilă, se va admite recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților, se va modifica în parte sentința recurată, în sensul de a se admite excepția prescripției dreptului la acțiune și a se respinge acțiunea reclamantului pentru perioada 16.07.2004-07.04.2005, pârâții: Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I fiind obligați să plătească reclamantului sporul de risc și suprasolicitare în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizat în raport de rata inflației la data plății efective, începând cu data de 08.04.2005 și până la data de 05.10.2005, menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Pentru considerentele expuse anterior, se va respinge recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.4/02.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârât și în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I și Ministerul Economiei și Finanțelor, privind plata sporului de risc și suprasolicitare începând cu data de 16.07.2004 și până la data de 07.04.2005, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Obligă pârâții: Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I să plătească reclamantului sporul de risc și suprasolicitare în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizat în raport de rata inflației la data plății efective, începând cu data de 08.04.2005 și până la data de 05.10.2005.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
GREFIER,
Red/Tehnored.:;
17.06.2009-2 ex.;
Jud. fond:- Curtea de APEL IAȘI: - -;
-.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Smaranda Pipernea, Carmen Bancu
