Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 616/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 616
Ședința publică de la 26 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr. 16 din 16.01.2009 a Curții de APEL IAȘI (dosar nr-), intimați fiind, G, G, -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-au depus la dosar o cerere de introducere în cauză a moștenitorilor intimatului, întâmpinare de către intimați, comunicată recurenților, și un exemplar al încheierii prin care s-a admis cererea de abținere formulată de către judecător -. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că în cauză s-au formulat trei cereri de recurs, toate formulate în termen și motivate și că moștenitorii intimatului au fost citați pentru acest termen.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de fața constată următoarele;
Prin cererea înregistrată inițial sub nr.1016/45/13.11.2008 pe rolul Curții de APEL IAȘI, reclamanții:, G, G, si - au chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea pârâților la plata actualizată sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru perioada 01.01.2000-01.10.2004 și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii, reclamantii au aratat că prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a stabilit că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin Decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat îndreptățirea magistratilor si personalului auxiliar la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar respectiv indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000.
Cu privire la termenul de promovare a acțiunii reclamanții arată că, prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, s-a propus înlăturarea discriminării, capitolul 6 pct. 3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar.
Pârâtul Ministerul Apărării a formulat întâmpinare și a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general de trei ani de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 1, art. 3, art. 7 și 8 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 din Codul muncii.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că Decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție produce efecte numai pentru viitor.
Ministerul Apărării a formulat în cauză și cerere de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție, a invocat în cauză excepția prescripției dreptului la acțiune, iar în ceea ce privește fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere Decizia nr.XXI/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a mai aratat că instanța nu poate dispune plata actualizată a drepturilor bănești în condițiile în care pârâtul, instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale, motivat de faptul că stabilirea și acordarea diferențelor sporuri sau alte beneficii aferente unui raport de muncă, sau de serviciu, precum și a celorlalte drepturi prevăzute de legea cadru, constituie un atribuit exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Apărării Naționale, instanța de fond a reținut că aceasta este nefondată. Prin prezenta acțiune, reclamanții solicită obligarea pârâților la plata drepturilor salariale de care au fost lipsiți, reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică, acțiune ce este supusă termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în temeiul disp.art.283 alin.1 lit.c) din Codul muncii.
S-a mai reținut că, astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate, dreptul la acțiune în sens material înseamnă posibilitatea titularului dreptului subiectiv civil de a cere și obține, de la organul de jurisdicție competent, protecția statală a dreptului său, la nevoie pe calea constrângerii juridice, a executării silite.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv, adică sancționator, este necesar ca titularul dreptului la acțiune să aibă, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a se adresa organului competent pentru protecția unui drept subiectiv care să existe la momentul respectiv.
În speță, în urma adoptării nr.OG 83/2000, care a abrogat dispozitiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, ce prevedea sporul de risc și solicitare neuropsihică, reclamanții nu au mai avut posibilitatea de cere și obține protecția statală pentru un drept subiectiv ce practic nu mai exista.
Posibilitatea reclamanților de a-și valorifica dreptul la sporul de risc și solicitare neuropsihică a existat, în speță, abia după pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr.XXI/ 2008, prin care s-a constatat că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare prevăzute de nr.OG 83/2000 normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Astfel, sancționarea reclamanților cu pierderea dreptului la acțiune pentru acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, fără a se putea constata o conduită culpabilă a acestora pentru neexercitarea acestui drept, ar fi nelegală și noneducativă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța de fond a respins-o, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare. Totodata, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei Curtea a reținut următoarele:
Reclamanții, în calitate de magistrați militari și personal auxiliar de specialitate, au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000.Această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative rezulta că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
S-a mai reținut că prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin această decizie, care este obligatorie pentru instanțe, în temeiul disp.art.329 Cod.proc.civ. reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în condițiile disp.art.47 din Legea nr.50/1996, începând cu data de 01.01.2000 și până la 01.10.2004, pe perioadele în care aceștia au funcționat în cadrul Parchetului Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Iași.
Sumele datorate vor fi actualizate cu indicele de inflație, pentru a se asigura o reparație echitabilă și integrală a prejudiciului suferit de către reclamanți, în temeiul art.1088 civil.
În temeiul HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, care stipulează că activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare, a fost admisă și cererea de obligare pârâtului să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești dispuse prin prezenta hotărâre.
Având în vedere modul de soluționare a acestei cereri, s-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată în cauză de Ministerul Apărării Naționale, cerere având același obiect, respectiv obligarea ministerului la alocarea sumelor necesare platii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtii Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Apărării Nationale si Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, considerand-o nelegala.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art.3041Cod proc.civilă, Ministerul Finanțelor Publice consideră că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Susține acesta că nu există raporturi juridice între el și reclamanti, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.
Citând dispoziții din nr.OUG 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, recurentul mai susține că, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să îl oblige ceea ce este deja obligat prin lege, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât.
În motivarea recursului sau, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct.3 Cod proc.civ. Ministerul Apărării Nationale a invocat faptul ca sentinta a fost data cu incalcarea competentei altei instante, sustinand ca in raport de decizia 104/2009 a Curtii Constitutionale, instanta competenta in solutionarea fondului cauzei este Tribunalul
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct.4, 9 si 3041Cod proc.civilă, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a sustinut ca principala critică a sentintei faptul ca in mod gresit instanta de fond a respins exceptia prescripției dreptului material la acțiune invocată pentru perioada 01.01.2000-01.10. 2004, întrucât termenul de prescripție de 3 ani incepea sa curga, pentru fiecare dintre prestatiile succesive, de la data de la care fiecare dintre acestea erau datorate. Pentru ultima luna de plata indicata in actiune, arata recurentul, termenul se implinise in luna octombrie 2007, deci anterior introducerii cererii (13.11.2008). Se mai invocă, in acelasi sens,că prima instanță trebuia să facă aplicația disp.art.12 din Decretul nr.167/1958.
Intimații au depus întâmpinare, solicitand respingerea recursurilor si mentinerea hotararii ca legala si temeinica.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenti, Curtea de Apel constată că doar recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este fondat pentru considerentele ce urmează:
Conform disp.art.295 alin.2 din Codul muncii, prevederile acestuia se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Potrivit disp.art.269 Codul muncii, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.
Art.283 alin.1 din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:.
c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Astfel, în raport de disp. art. 283 alin.1 lit.c) Codul muncii, în mod eronat instanța de fond respins excepția prescripției. Actiunea fiind introdusa la data de 13 noiembrie 2008, apare ca fiind in totalitate prescrisa.
Se reține în acest sens că momentul nașterii dreptului reclamanților la acțiune îl constituie data când aceștia au cunoscut sau trebuiau să cunoască prejudiciul ce le-a fost cauzat, respectiv data când aceștia, în urma adoptării nr.OG83/2000, au primit indemnizația cuvenită funcției îndeplinite fără acordarea sporului de 50%.
În speță nu se poate considera că dreptul reclamanților la acțiune ar fi fost întrerupt, potrivit disp.art.16 din Decretul nr.167/1958, prin adoptarea nr.HG232/2005, având în vedere faptul că pct.3.2 Cap. VI Anexa 2 la HG nr.232/2005, ce reglementează Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, nu poate fi considerat ca o recunoaștere a drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Recursurile declarate de pârâtii Ministerul Finanțelor Publice si Ministerul Apararii Nationale sunt nefondate.
Astfel,calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamanți, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Nu se poate reține, așa cum susține recurentul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamantă, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de reclamanți nu erau prevăzute într-un titlu executoriu.
În ceea ce priveste exceptia de necompetenta a Curtii de Apel I in solutionarea fondului, exceptie invocata prin cererea de recurs de Ministerul Apararii Nationale, se constata ca aceasta este neintemeiata. Decizia nr.104/2009 a Curtii Constitutionale prin care s-au declarat neconstitutionale disp. art.I si II din OUG 75/2008 a fost pronuntata ulterior hotararii instantei de fond si nu se aplica retroactiv, astfel incat la data de 16 ianuarie 2009 Curtea de Apel era competenta material sa solutioneze cauza.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere dispozițiile art.304 pct.9 raportat la art. 312 Cod proc. civilă, se va admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție si exceptia de ordine publica a prescriptiei dreptului la actiune invocata atat de acest parat precum si de Ministerul Apararii Nationale in fata instantei de fond și se va modifica in parte sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.16 din 16.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte in sensul ca:
Admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție si Ministerul Apararii Nationale.
Respinge ca prescrisa acțiunea reclamanților, si, in calitate de succesori ai defunctului, G, G, si - vizand acordarea sporului de risc si suprasolicitare pentru perioada 01.01.2000-01.10.2004.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei ce nu contravin prezentei.
Respinge recursurile declarate de Ministerul Apararii Nationale si Ministerul Economiei și Finanțelor impotriva aceleiasi hotarari.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.05.2009.-
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
23.06.2009-2 ex.-
Curtea de APEL IAȘI: -;
.
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Nelida Cristina Moruzi, Carmen
