Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 664/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 664
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN.. A. PU-ȘI împotriva sentinței civile nr. 36 din 30 09 2008 Curții de APEL IAȘI, intimați fiind: și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. pentru recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ, lipsă celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la al doilea termen de judecată.
Consilier jr. precizează că dat fiind faptul că la termenul anterior s-a amânat judecarea cauzei la cererea apărătoarei intimatei pentru a da posibilitatea intimatei de a se prezenta în instanță și a declara că renunță la judecata acțiunii,arată că are informații că intimata nu renunță la judecata acțiunii, fapt ce reiese și din lipsa acesteia și a apărătoarei ei la acest termen.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Consilier jr. solicită admiterea recursurilor formulate de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ICCJ și Parchetul de pe lângă CA Mai precizează că începând cu data de 1 09 2005 intimata a fost transferată la DIICOT. Solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 01 2005 - 22 05 2005. Cu privire la recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, lasă la aprecierea instanței soluționarea acestuia.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Curtea de APEL IAȘI sub nr-, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând plata retroactivă a drepturilor salariale cuvenite și neachitate, reprezentând diferența dintre salariul acordat conform grilei de salarizare pentru grefierii dactilografi și salariul acordat conform grilei de salarizare pentru grefieri de ședință, începând cu data de 1 ianuarie 2005 și până la 02 februarie 2007, reactualizate în raport de indicele de inflație la data plății și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că ocupă funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și în cadrul DICOT - Serviciul Teritorial Iași. Că începând cu data de 1 ianuarie 2005, au fost transformate posturile de grefier-dactilograf în posturi de grefier, cu modificarea corespunzătoare a fișei postului și a atribuțiilor, dar fără modificarea grilei salariale.
Astfel, reclamanta a arătat că, prin prevederile Legii nr.567/2004, s-a încălcat un principiu fundamental al legislației muncii, respectiv dreptul la plată egală pentru muncă egală. Aceste dispoziții sunt discriminatorii pentru persoanele aflate în situații comparabile.
Se mai arată că, în redactarea art.91 alin.2 din Legea nr.17/2006 s-a recunoscut, practic, inegalitatea de tratament a foștilor grefieri-dactilografi, în raport cu grefierii, inegalitate ce a fost înlăturată prin prevederea expresă a acordării salarizării pentru funcția de grefier.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă.
În apărare, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a instanței apreciind că, întrucât reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe OG nr. 137/2000, competența de soluționare a cauzei revine instanței de drept comun, respectiv Judecătoriei Iași, cu plata taxei judiciare de timbru aferentă.
A mai invocat pârâtul excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 23 mai 2005.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că la data de 02.02.2007 a intrat în vigoare nr.OG8/2007, care reprezintă legea specială de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
S-a mai arătat că, în raport cu data intrării în vigoare a Legii nr.17/2006, pretențiile reclamanților privind calcularea și plata diferențelor salariale aferente perioadei 01.01.2005 - 02.02.2007 nu au nici un temei legal, drepturile salariale ale acestora fiind stabilite în mod corect, în conformitate cu dispozițiile în vigoare în acea perioadă.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii, invocând lipsa calității sale procesuale pasive în cauză. S-a susținut în acest sens că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri sau alte beneficii aferente unui raport de muncă sau de serviciu, precum și a celorlalte drepturi prevăzute de legea cadru, constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca, în cazul admiterii acțiunii reclamanților, chematul în garanție să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
În motivarea acestei cereri, pârâtul a arătat că potrivit HG nr. 736/2003 și art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, activitatea instanțelor și a parchetului este finanțată de la bugetul de stat. Or, conform art. 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice este cel care coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel, rolul Ministerul Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului se stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite precum și de proiectele de rectificare ale acestor bugete.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus la dosar un punct de vedere.
Prin sentința nr. 36 din 30.09.2008, Curtea de APEL IAȘIa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât.
A respins excepțiile necompetenței materiale, inadmisibilității acțiunii și prescripției dreptului la acțiune invocate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A admis acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI.
A obligat pârâții să plătească reclamantei drepturile salariale restante reprezentând diferența dintre salariul cuvenit conform grilei de salarizare pentru grefier și salariul acordat conform grilei de salarizare pentru grefier-dactilograf, pentru perioada 01.01.2005-01.02.2007, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății efective.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și, în consecință, a obligat chematul în garanție să aloce sumele necesare plății drepturilor solicitate de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția de necompetență materială a instanței va fi respinsă întrucât dispozițiile art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 referitoare la formularea "unei cereri pentru acordarea de despăgubiri " potrivit dreptului comun, nu au în vedere instanțele de drept comun, ci procedura de drept comun pentru domeniul în care se invocă discriminarea. Or, în cauză fiind vorba de drepturi salariale, deci de un conflict de muncă, competența de soluționare a cererii revine tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. c Cod procedură civilă și art. 284 coroborat cu art. 281 și art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Excepția inadmisibilității se vădește, de asemenea, a fi nefondată și va fi respinsă ca atare în considerarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează accesul la instanță și a jurisprudenței CEDO.
Excepția prescrierii dreptului la acțiune va fi respinsă, dată fiind HG232/2005, care prin cap.VI anexa 2 pct.3.2 hotărăște plata nediscriminatorie a drepturilor salariale aferente anilor 2000-2004, magistraților și personalului auxiliar de specialitate, drepturi datorate și pentru care nu există hotărâri judecătorești. Această hotărâre de guvern este un act întrerupător de prescripție fiind o recunoaștere a necesității plății drepturilor salariale cuvenite, în sensul art.16 din D 167/1958.
Pe fond, s-a reținut că, prin Legea nr.567/2004, ce a intrat în vigoare la data de 01.01.2005, toți grefierii-dactilografi în funcție la data intrării în vigoare a legii au fost încadrați ca grefieri, prin transformarea corespunzătoare a posturilor, cu menținerea salariilor de încadrare avute.
Din copia carnetului de muncă ( filele 46-61) rezultă că reclamanta a ocupat funcția de grefier - dactilograf la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași din data de 02.05.1996, apoi din data de 01.01.1998 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, de la data de 06.09.1999 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, iar de la data de 01.09.2005 la.- Serviciul Teritorial Iași. Începând cu data de 01.01.2005, aceasta a fost reintegrată ca și grefier, păstrându-i-se însă salariul de grefier-dactilograf.
Potrivit disp.art.91 din Legea nr.567/2004 " (1)Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aflat în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi, se consideră că îndeplinește condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care este numit.
(2)La intrarea în vigoare a prezentei legi, grefierii dactilografi în funcție vor fi încadrați ca grefieri, prin transformarea corespunzătoare a posturilor, cu menținerea salariilor de încadrare avute. criminaliști din cadrul parchetelor sunt asimilați grefierilor."
Ulterior, prin Legea nr.17/2006 a fost modificat alin.2 al art.91, în sensul că: " dactilografi ale căror posturi au fost transformate în posturi de grefieri urmează să fie salarizați corespunzător legii speciale de salarizare".
În temeiul dispozițiilor art. 91 din Legea nr.567/2004, începând cu data de 01.01.2005, reclamanta a fost încadrată pe postul de grefier, fiind salarizată însă cu drepturile bănești stabilite pentru grefierii dactilografi.
Deși prin modificarea alin.2 al art.91, intervenită prin Legea nr.17/2006, s-a recunoscut pe plan normativ inegalitatea de tratament la care a fost supusă reclamanta, în fapt, prin adoptarea legii speciale de salarizare a grefierilor abia în luna februarie 2007, aceasta a fost prejudiciată în ceea ce privește drepturile salariale ce i se cuveneau.
Modificarea felului muncii, începând cu data de 01.01.2005, impunea, în cazul reclamantei și corelarea salarizării acesteia cu noua funcție ocupată.
Potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament, fiind interzisă orice discriminare directă sau indirectă față de salariați.
În temeiul disp.art.1 alin.2 lit.i din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării, sunt garantate și în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare. Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că exercitarea drepturilor enunțate în acest articol privește persoanele aflate în situații comparabile.
Dispozițiile art.2 din nr.OG137/2000 prevăd că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane.
Dispozițiile art.91 din Legea nr.567/2004 au introdus o discriminare care nu are la bază un criteriu obiectiv între grefieri, în ceea ce privește salarizarea acestora, fiind în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art.16 din Constituția României.
Potrivit disp.art.21 din nr.OG137/2000, în toate cazurile de discriminare menționate în ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit.
De asemenea, în temeiul disp.art.269 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu.
În consecință, s-a reținut că, pentru o justă și integrală despăgubire, plata diferențelor de drepturi salariale între salariul acordat conform grilei de salarizare pentru grefier dactilograf și salariul cuvenit conform grilei de salarizare pentru grefier, reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului cauzat recurentelor prin prevederile art.91 din Legea nr.567/2004, urmând să se admită acțiunea.
Cât privește acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, aceasta va fi respinsă, pe excepția lipsei calității procesual pasive.
Este adevărat că, potrivit art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Însă aceste dispoziții pot stabili în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor doar o obligație de "a face", respectiv de a include ori de a aproba în bugetele instituțiilor publice sumele necesare executării obligațiilor de plată.
Obligația de plată, care este o obligație de "a da", se stabilește în raport de titularul dreptului material (și, respectiv, obligației corelative) dedus judecății, în speță Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, ca ordonator principal și secundar de credite.
În temeiul dispozițiilor art.60 - 63.pr. civilă, va fi admisă cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice consideră că nu are calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanție. Susține recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamantă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.
Citând dispoziții din nr.OUG 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, recurentul mai susține că, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să îl oblige ceea ce este deja obligat prin lege, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerea cererii de chemare în garanție.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, recurentul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI susține că acțiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă, deoarece a mai formulat o acțiune anterioară și a avut câștig de cauză, însă dintr-o eroare de redactare a fost trecută în loc de -.
Mai arată recurentul că prima instanță nu a luat în considerare că, începând cu data de 1.09.2005, intimata a fost transferată la DIICOT
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție susține că, în mod greșit, depășind atribuțiile puterii judecătorești, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.01.2005-mai 2005, reținând, netemeinic și nelegal, că HG - este un act întreruptiv de prescripție.
În al doilea rând, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992 și menționând decizia nr. 821/2008 a Curții Constituționale, recurentul mai arată că dispozițiile art. 2 și art. 27 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, justificând transformarea instanțelor de judecată în autoritate legiuitoare.
Mai apreciază recurentul că, în mod nelegal, instanța de fond l-a obligat la plata sumelor reprezentând drepturile salariale cuvenite postului de grefier. În cauză, nu se pune problema discriminării pe vreunul dintre criteriile prevăzute de OG 137/2000, iar raportat la dispozițiile art. 16 din Constituție, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa că, prin lege, pot fi instituite tratamente juridice diferite, în raport cu natura deosebită a raporturilor reglementate.
De asemenea, în mod nelegal a dispus instanța plata sumelor de bani reprezentând drepturile salariale pretinse de reclamantă, actualizate cu rata inflației la data efectuării plății, în condițiile în care angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, iar plata sumelor reprezentând indicele de inflație se poate face numai prin intervenția legiuitorului.
Recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘIa depus copii de pe înscrisuri.
Intimata - nu a formulat întâmpinare. Nu au fost invocate din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:
Calitatea procesuală pasivă a recurentului chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin cererea de chemare în garanție, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Nu se poate reține, așa cum susține recurentul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamantă, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de reclamantă nu erau prevăzute într-un titlu executoriu. Prin urmare, recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat.
Față de recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, se reține că existența unei hotărâri irevocabile între același părți, având același obiect și aceeași cauză, nu atrage inadmisibilitatea unei noi acțiuni, ci autoritatea de lucru judecat.
În prezenta cauză, nu se poate reține, însă, autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 298 din 9 mai 2008 Curții de APEL IAȘI, întrucât nu este îndreptată eroarea materială strecurată în această hotărâre, în sensul că intimata reclamantă -, în loc de, este parte în această acțiune anterioară, având același obiect și aceeași cauză.
Al doilea motiv de recurs este întemeiat, intimata reclamantă fiind îndreptățită la plata drepturilor salariale, de către recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, numai până la data la care a fost salariata acestuia, conform carnetului de muncă depus în copie, respectiv 1.09.2005.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se reține că primul motiv de recurs este întemeiat. Prima instanță l-a obligat pe recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 269 Codul muncii, să acopere prejudiciul cauzat reclamantei intimate, prin plata unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale stabilite în dispozitivul hotărârii.
Art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Prin dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii se prevede, pentru situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale, și care este data nașterii dreptului la acțiune, respectiv "data la care drepturile respective erau datorate".
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, care este data la care, conform art. 161 alin. 1 Codul muncii, se plătește salariul, cel puțin o dată pe lună.
Intimata a solicitat plata drepturilor salariale începând cu data de 1.01.2005, însă acțiunea a fost formulată la data de 23.05.2008, când era împlinit termenul de prescripție extinctivă pentru drepturile salariale succesive aferente perioadei 1.01.2005-22.05.2005.
În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție, Curtea constată că, în cazul drepturilor salariale, sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 2 Codul muncii.
Potrivit art. 166 alin. 2 Codul muncii, termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.
Guvernul României, care a adoptat HG nr. 232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, nu este debitorul obligației de plată a drepturilor salariale solicitate de intimată, deci actul normativ menționat nu poate avea efectul unei recunoașteri din partea debitorului, care să întrerupă cursul prescripției.
Mai mult, plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000-2004, pentru care s-a și prevăzut necesarul de 14 milioane EURO în bugetul Ministerului Justiției, nu are în vedere drepturile salariale acordate de prima instanță, ci alte drepturi salariale pentru care nu existau hotărâri judecătorești, aferente perioadei 2000-2004.
Prin urmare, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurent este întemeiată, prima instanță aplicând greșit prevederile legale care reglementează întreruperea termenului de prescripție.
Celelalte motive de recurs nu sunt întemeiate.
Astfel, prin decizia invocată de recurent, Curtea Constituțională a constatat că prevederile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Or, în prezenta cauză, prima instanță nu a anulat și nici nu a refuzat să aplice un act normativ, care să fie înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci, în limitele atribuțiilor puterii judecătorești, constatând tratamentul discriminatoriu, sancționat nu numai prin OG nr. 137/2000, ci și prin Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul muncii, a obligat la plata despăgubirilor către persoana prejudiciată.
De asemenea, în mod corect a apreciat prima instanță că sunt îndeplinite condițiile discriminării. Pentru a fi în domeniul de aplicare a art. 2 alin. 1 din OG137/2000, deosebirea, excluderea, restricția trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2 alin. 1 și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior., tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea prin înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Raportat la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, ca în cazul intimatei, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În același sens, a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fi tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela al egalității de tratament în stabilirea salariului, consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituția României, de art. 5 și 6 alin. (3) din Codul muncii, în concordanță cu normele Uniunii Europene.
Acest principiu de ordine publică, "la muncă egală sau de valoare egală, salariu egal", exclude orice discriminare în materia stabilirii sau modificării salariilor. Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
Nu pot fi primite nici susținerile recurentului privind stabilirea în sarcina sa a unei obligații imposibile, în condițiile în care angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate. Recurentul recunoaște, chiar în motivarea cererii de chemare în garanție, că, în calitatea sa de ordonator principal de credite, va fi obligat să procedeze le elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în cauză.
De altfel, recurentul invocă necesitatea intervenției legiuitorului numai cu privire la "plata sumei reprezentând indicele de inflație", deși intimata este îndreptățită la o reparație integrală a prejudiciului suferit, care nu poate fi realizată decât prin actualizarea diferențelor de drepturi salariale neacordate.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod proc. civilă, se vor admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și se va modifica în parte sentința, în sensul că se va admite excepția prescripției dreptului la acțiune și se va respinge acțiunea formulată de reclamantă, ca prescrisă extinctiv, pentru perioada 1.01.2005-22.05.2005. Se va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI pentru perioada 1.09.2005-1.02.2007. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței și se va respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI împotriva sentinței nr. 36 din 30.09.2008 a Curții de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, respinge, ca prescrisă extinctiv acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI privind plata diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei 1.01.2005 -22.05.2005.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI privind plata diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei 1.09.2005 -1.02.2007.
Menține dispozițiile sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored./
2 ex.
30.06.2009
Curtea de APEL IAȘI:
-
-
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu
