Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 671/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 671
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN.. A. PU- împotriva sentinței civile nr. 54 din 03 X 2008 Curții de Apel Iași intimați fiind:-, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ PENITENCIARELOR și PENITENCIARUL CU REGIM . V.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe excepția privind lipsa de interes a - V în declararea recursului, excepția invocată de instanță la termenul anterior și cu care au fost citate părțile.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr.1226/89/06.07.2008, reclamantul a chemat în judecată Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul cu Regim . V și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata sporului de vechime în muncă pentru perioada 1 mai 2002 - 18.03.2004, actualizate cu rata inflației la data plății efective și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare efectuării plății sumelor cuvenite.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că îndeplinește funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Prin Ordinul nr.971/C/26.04.2002, a fost detașat la Ministerul Justiției pe funcția de director la Penitenciarul Vaslui, pe o perioadă de 3 ani începând cu data de 1 mai 2002 - 30.04.2005.
a fost prelungită prin Hotărârea - Secția pentru procurori, cu nr.25 din data de 18 mai 2005 pe o perioadă de încă trei ani, dar a exercitat efectiv funcția până la data de 15.01.2006, când a solicitat încetarea detașării (Hotărârea - Secția procurori, cu nr.3 din data de 5.01.2006).
În perioada detașării, drepturile salariale i-au fost plătite de Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor în calitate de ordonator principal și secundar de credite, prin Penitenciarul Vaslui - ordonator terțiar de credite.
Pentru perioada 19 martie 2004 - 15.01.2006, sporul pentru vechime în muncă i-a fost recunoscut și acordat conform hotărârii Tribunalului Vaslui cu nr.700/31 mai 2007, pronunțată în dosarul -.
Sporul pentru vechime în muncă a fost prevăzut și acordat, în procent de până la 25% din salariul brut, prin Legea de salarizare a magistraților nr.52/1991 și menținut în Legea nr.50/1996.
Ulterior, prin nr.OG83/2000, vechimea în muncă nu a mai fost prevăzută pentru magistrați, dar nici nu a abrogat art.33 din Legea 50/1996 care reglementează acest drept, atât pentru magistrați, cât și pentru personalul auxiliar de specialitate. Dovadă în acest sens este faptul că magistrații instanței supreme, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate a continuat să primească acest spor de vechime în baza aceluiași text de lege. Cum textul art.33 din Legea nr.50/1996 a continuat să producă efecte juridice pentru personalul auxiliar de specialitate și celelalte categorii de personal enumerat, este firesc ca el să fie reactivat și pentru magistrați.
Pe de altă parte, în cuprinsul OG 83/2000 nu există nici o prevedere care să abroge art.31 din Legea 50/1996, aceeași omisiune regăsindu-se și în OUG nr.177/2002. În aceste condiții exista obligația stabilirii indemnizației lunare cu includerea sporului de vechime în muncă. Determinarea ca unică formă de remunerare prin indemnizația lunară pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, nu determină înlăturarea beneficiului sporului de vechime, această valoare procentuală negăsindu-se inclusă în indemnizațiile plătite magistraților.
Este adevărat că prin art.9 al.4 din OG 83/2000 se prevede că "orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă", însă consideră că art.33 din Legea 50/1996 nu este un text contrar OG 83/2000 și, ulterior OUG nr.177/2002, ci unul complementar, dovadă în acest sens fiind faptul că pentru personalul bugetar enumerat, a continuat să se aplice.
Prin raportare la dispozițiile Legii nr.24/2000, cu modificările la zi ( partea I nr.463/24.05.2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, normele legale ordinare - ordonanță - nu pot modifica ori abroga dispozițiile unui act normativ de nivel superior - lege.
Reclamantul a invocat caracterul discriminatoriu al actelor normative subsecvente, emise pe tărâmul drepturilor salariale, prin suprimarea unui drept recunoscut inițial, în raport cu celelalte categorii din sistemul bugetar și personalul auxiliar de specialitate din organele autorității judecătorești, din perspectiva OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Prin decizia nr. XXXVI/7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție publicată în Monitorul Oficial 715/23.10.2007, s-a decis că "dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996, în raport de prevederile art. I pct.32 din OG 83/2000, art.50 din OUG 177/2002 și art.6 alin.1 din OUG 160/2000, se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii beneficiau și de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că sporul de vechime, reglementat inițial prin Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a existat până la intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000 care a completat și modificat actul normativ menționat anterior, la art.33 din lege introducându-se alineatul 3 care stabilește că prevederile referitoare la sporul de vechime nu sunt aplicabile magistraților.
Astfel, prin voința legiuitorului, magistrații nu au mai beneficiat de spor de vechime în muncă, deoarece salarizarea acestora s-a reglementat prin OUG nr.177/2002, iar ulterior prin OUG nr.27/2006 care la art.3 alin.1 prevede că: "judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare".
Situația adusă în discuție de reclamant a fost înlăturată prin apariția Legii nr.45/2007 pentru aprobarea OUG nr.27/2006, publicată În Monitorul Oficial nr.169 din 7 martie 2007, intrând în vigoare la trei zile de la publicare, lege care introduce un nou articol, respectiv 41, stabilind că "Pentru vechimea în muncă, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel:
- de la 3 la 5 ani - 5%;
- de la 5 la 10 ani - 10%;
- de la 10 la 15 ani - 15%;
- de la 15 ani la 20 ani - 20%;
- peste 20 ani - 25%.
Prin urmare, reclamantul ar beneficia de spor de vechime de la data intrării în vigoare a Legii nr.45/2007 respectându-se astfel articolul 15 alin.(2) din Constituția României conform căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".
Dar, prin Decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general stabilindu-se că dispozițiile art.33 alin.(1) din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG nr.83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și art.6 alin.1 din OUG nr.160/2000 se interpretează în sensul că "Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și a Ministerului Justiției pentru a fi obligate să vireze fondurile necesare achitării sumelor solicitate de reclamant, invocând art.60-63 Cod procedură civilă.
Pârâtul argumentează că potrivit art.3 alin.1 lit. A pct.2 din HG nr.386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În conformitate cu prevederile art.4 alin.(3) din Legea nr.500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice, drepturile de natură financiară ale angajaților din instituțiile publice se acordă numai în limita creditelor bugetare aprobate, iar potrivit dispozițiilor art.14 alin.(3) din aceeași lege, "Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare".
De asemenea, sunt de notorietate dispozițiile art.47 alin.(4) teza II din legea sus-menționată, care interzic utilizarea creditelor bugetare aprobate la un capitol de cheltuieli pentru finanțarea altui capitol de cheltuieli al bugetului. Așadar, în situația în care la capitolul de cheltuieli privind prima de vacanță nu există prevedere bugetară, plata acestui drept nu poate fi făcută de la un alt capitol de cheltuieli din buget.
În concluzie, drepturile salariale solicitate de reclamanți nu pot fi plătite decât dacă au fost evidențiate în bugetul elaborat de către Ministerul Economiei și Finanțelor iar acesta a fost repartizat ordonatorilor de credite.
În conformitate cu prevederile art.4 punctul X poziția 2 din HG nr.83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acesta asigură condițiile materiale necesare în vederea desfășurării activității instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unităților subordonate ministerului, fundamentează și elaborează proiectul bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa și a unităților subordonate; repartizează alocațiile bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlează modul de folosire a acestora.
Potrivit art.7 din Hotărârea Guvernului privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acest minister este ordonator principal de credite.
În conformitate cu HG nr.1849/2004 (art.7 alin.3) privind finanțarea, organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor, directorul general al are calitatea de ordonator secundar de credite.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, prin raportare la dispozițiile art.20 pct.1 din Legea 500/2002 și art.67 din Legea 304/2004.
Pârâtul a mai invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune conform dispozițiilor art.283 Codul muncii și art.3 al.1 și 8 din Decretul 167/1958.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin V, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pe excepția lipsei calității procesual pasive, pe temeiul dispozițiilor art.1 din HG 386/2007, art.20 al.1, 34 al.4 și 5, 35 al.1 și 4 și 36 al.1 din Legea 500/2002.
Prin încheierea din 26 iunie 2008, Tribunalul Vasluia scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare Curții de Apel Iași conform OUG 75/2008, art. II(2).
Pe rolul Curții de Apel Iași cauza a fost înregistrată sub nr-.
Prin sentința nr.54/03.10.2008, Curtea de Apel Iașia respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, a respins, pe excepția prescripției dreptului la acțiune, cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul cu Regim . V, a respins, pe excepția autorității de lucru judecat, acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Curtea a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, reținând că în prezenta cauză există identitate de părți, obiect și cauză cu dosarul finalizat prin pronunțarea sentinței civile nr.250/13.03.2008 a Tribunalului Vaslui.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției este nefondată întrucât, în baza Ordinului nr.971/C din 26.04.2002, reclamantul a fost detașat la Penitenciarul Vaslui, plățile fiind făcute de acest pârât.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul a solicitat plata sporului de vechime pentru perioada 1 mai 2002 - 18.03.2004.
Potrivit dispozițiilor art.283 al.1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art.166 al.1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Având în vedere dispozițiile art.12 din Decretul 167/1958 se constată că în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, nu de la data pronunțării Deciziei nr. XXXVI/07.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În consecință, față de data sesizării instanței - 20.05.2008 - acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul cu Regim . V este prescrisă. Ca o consecință a respingerii acțiunii principale, a fost respinsă și cererea de chemare în garanție.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile în care acesta nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care fac referire reclamanții.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale, recurentul arată că, pe de o parte, instanțele nu au competență de a legifera și pe de altă parte, obligația de a depune diligențe în vederea realizării proiectului de buget îi revenea Ministerului Justiției în temeiul dispozițiilor art.35 din Legea nr.500/2002.
Se mai arată că în mod greșit a fost soluționată de către prima instanță excepția autorității de lucru judecat.
La termenul de judecată din data de 08.05.2009, Curtea invocă excepția lipsei de interes a Ministerul Finanțelor Publice în promovarea prezentului recurs.
Astfel, având în vedere faptul că atât acțiunea reclamantului, cât și cererea de chemare în garanție a fost respinsă de către prima instanță, se reține ca fiind lipsit de interes recursul formulat de către Ministerul Finanțelor Publice.
Se mai reține că prima instanță a constatat ca fiind fondată excepția autorități de lucru judecat, respingând pentru acest motiv acțiunea formulat de reclamant în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât și sub acest aspect apare ca fiind lipsit de interes recursul formulat în cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Codul d e procedură civilă, se va respinge ca lipsit de interes, recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței pronunțate de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca fiind lipsit de interes recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva sentinței civile nr.54/03.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
. GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 22.06.2009;
Jud.fond:- Curtea de Apel Iași:-;
- -.
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Cristina Mănăstireanu, Smaranda Pipernea
