Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 669/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 669
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN I împotriva sentinței civile nr. 43 din 30.09. 2008 Curții de Apel Iași, intimați fiind:, CURTEA DE APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, s-a solicitat judecata în lipsă prin cererile de recurs.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia sunt două recursuri declarate în termen și motivate.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iași cu nr.613/45/28.07.2008, reclamanta a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea primilor patru pârâți la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar pentru perioada noiembrie 2000 pana la zi și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
În petitul cererii, reclamanta a arătat că în prezent este judecător în cadrul Curții de Apel Iași si că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996. Deși era un drept câștigat, de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul a fost abrogat, fără justificare prin OG83/2000 și nu a mai fost prevăzut nici de nr.OUG177/2002. normelor de abrogare conținute în art.1 pct.42 și art. IX al.2 din OG83/2000, impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996. Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinate de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, să se producă și după intrarea în vigoare a OG83/2000.
Hotărârea Guvernului 232/2004 prin care s-a hotărât plata nediscriminatorie a drepturilor salariale aferente anilor 2000-2004 este un act întrerupător de prescripție. A fost invocată și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la data de 10 martie 2008 în dosarul nr.5/2008, ca urmare a recursului în interesul legii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, pretențiile putând fi examinate numai pentru o perioadă de 3 ani, anterioară momentului introducerii acțiunii, conform art.1, 3 din Decretul 167/1958 și art.283 alin.1 lit. "c" din Legea nr.53/2003.
Prin întâmpinarea formulată, și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Totodată, dată fiind existența unor obligații stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să oblige Ministerul Economiei și Finanțelor la ceea ce deja este obligat prin lege.
În ceea ce privește excepțiile invocate de pârâți, Curtea, ca instanta de fond a retinut urmatoarele:
Excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției este neîntemeiată în condițiile în care, prin pct.3.2 Cap. VI Anexa 2 la HG nr.232/2005, se reglementează planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, și este prevăzută plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru care nu există hotărâri judecătorești, aferente perioadei 2000-2004. Această prevedere echivalează cu o recunoaștere a drepturilor salariale solicitate, în conformitate cu dispozițiile art.16 lit. "a" din Decretul 167/1958 și art.166 alin.2 Codul muncii, care a întrerupt cursul prescripției extinctive.
Și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor a fost considerata ca fiind neîntemeiată.
Calitatea procesuală pasivă a pârâtului este justificată prin prisma dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În Legea 500/2002, coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar sunt și alocarea la buget a sumelor necesare efectuării plății.
Pe fondul cauzei s-au retinut urmatoarele:
Potrivit art.47 din Legea 50/1996 republicată "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art.1 pct.42 din OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres.
Procedându-se in acest mod au fost încălcate normele constituționale referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta".
Parlamentul a adoptat Legea nr.125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat că adopte ordonanțe în mai multe domenii, printre care și salarizarea. Astfel, potrivit art.1 lit. Q pct.1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea 50/1996.
La data de 29 august 2000, în temeiul legii de abilitare, Guvernul a adoptat Ordonanța 83 de modificare și completare a Legii 50/1996. Deși Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea 50/1996, prin nr.OG83/2000 art.1 pct.42 s-a prevăzut că art.47 se abrogă.
Conform art.54 alin.1 din Legea nr.24/2000 în vigoare la data adoptării nr.OG83/2000, modificarea, completarea și abrogarea sunt evenimente legislative distincte, care pot interveni pe durata existenței unui act normativ. Alineatul 2 prevede că evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv. Or, actul normativ ulterior de același nivel cu Legea 50/1996 a fost Legea nr.125/2000, prin care Guvernului i-a fost delegată competența numai pentru două evenimente legislative,respectiv modificare și completare,nu și pentru abrogare.
În același sens, este și Decizia nr.21/10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă. Astfel, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și solicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
În consecință, față de considerentele expuse, s-a admis acțiunea iar pârâții au fost obligați la plata drepturilor salariale solicitate, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, în conformitate cu dispozițiile art.161 alin.4 Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Hotărârea pronunțată de prima instanță este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Astfel, se arată că în mod greșit instanța de fond respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată pentru perioada 01.11.2000 - 30.03.2005, întrucât termenul de prescripție de 3 ani nu a fost întrerupt prin adoptarea nr.HG232/2005 iar Decizia 10/2008 a ICCJ nu stabileste in cuprinsul sau un moment la care se raporteaza inceputul cursului prescriptiei.
Se mai invocă faptul că în cauză prima instanță trebuia să facă aplicarea disp.art.3 si12 din Decretul nr.167/1958 si art.283 al.1 lit.c din muncii.
Împotriva aceleiași sentințe civile a formulat recurs și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile în care acesta nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care fac referire reclamanta.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale, recurentul arată că, pe de o parte, instanțele nu au competență de a legifera și pe de altă parte, obligația de a depune diligențe în vederea realizării proiectului de buget îi revenea Ministerului Justiției în temeiul dispozițiilor art.35 din Legea nr.500/2002.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 punctele 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților, prin reprezentant legal, este fondat pentru următoarele considerente:
Conform disp.art.295 alin.2 din Codul muncii, prevederile acestuia se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Potrivit disp.art.269 Codul muncii, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.
Art.283 alin.1 din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:.
c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Astfel, se reține că, în raport de disp.art. 283 alin.1 lit.c) Codul muncii, în mod eronat instanța de fond respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1 noiembrie 2000-30 martie 2005.
Se reține, în acest sens, că momentul nașterii dreptului reclamantei la acțiune îl constituie data când aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce i-a fost cauzat, respectiv data când, în urma adoptării nr.OG83/2000, a primit indemnizația cuvenită funcției îndeplinite fără acordarea sporului de 50%.
În speță nu se poate reține că dreptul la acțiune ar fi fost întrerupt, potrivit disp.art.16 din Decretul nr.167/1958, prin adoptarea nr.HG232/2005, având în vedere faptul că pct.3.2 Cap. VI Anexa 2 la HG nr.232/2005 ce reglementează Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 nu poate fi considerat ca o recunoaștere a drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Analizând recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, se constata că acesta este nefondat, în mod corect prima instanță respingând excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză. Astfel, potrivit disp.art.49 din Legea nr.500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
De asemenea, potrivit dispozițiilor HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, pârâtul coordonând acțiunile privind sistemul bugetar, respectiv pregătind proiectele legilor bugetare anuale și de rectificare.
Se mai reține că, prin adoptarea nr.OUG75/2008 și emiterea Ordinului comun nr.1859/C/2484/26650/131/3774/C, s-au clarificat doar obligațiile Ministerul Economiei și Finanțelor în faza executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului din sistemul de justiției, fără a afecta calitatea de parte a acestui minister în prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Codul d e procedură civilă, se va admite recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților, se va modifica în parte sentința recurată, în sensul de a se admite excepția prescripției dreptului la acțiune și a se respinge pe aceasta exceptie acțiunea reclamantei pentru perioada 01.11.2000-30.03.2005. Pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I vor fi obligați să plăteasca sporul de risc și suprasolicitare în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizat în raport de rata inflației la data plății efective, începând cu data de 31.03.2005 și până la data de 30.09.2008, menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Pentru considerentele expuse anterior, se va respinge recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.43/30.09.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtul Ministerul Justiției,și în consecință:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel I, Tribunalul I și Ministerul Finanțelor Publice, privind plata sporului de risc și suprasolicitare începând cu data de 01.11.2000 și până la data de 30.03.2005, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Obligă pârâții: Ministerul Justiției,Curtea de Apel I si Tribunalul I să plătească reclamantei sporul de 50% din indemnizatia bruta lunara, pentru risc și suprasolicitare neuropsihica actualizat cu indicele de inflație la data efectuarii plății, începând cu data de 31.03.2005 și până la data de 30.09.2008.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor impotriva aceleiasi sentinte.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red/Tehnored.:;
29.06.2009-2 ex.;
Jud. fond:- Curtea de Apel Iași -;
- -.
.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu
