Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 668/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 668
Ședința publică de la 05 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN.. A. PU-ȘI împotriva sentinței civile nr. 56 din 3 X 2008 Curții de APEL IAȘI, intimați fiind:-, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL IAȘI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII,
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, recurentul nu a răspuns la excepția cu care a fost citat privind lipsa de interes în declararea recursului.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată caza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe excepția privind lipsa de interes în declararea recursului de către Ministerul Finanțelor Publice.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată inițial sub nr.1595/99/31.03.2008 pe rolul Tribunalului Iași și, în urma apariției nr.OUG75/11.06.2008, sub nr.555/45/07.07.2008 pe rolul Curții de APEL IAȘI, reclamanții:, au chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților, TRIBUNALUL IAȘI, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea primilor doi pârâți la plata actualizată, în favoarea fiecărui reclamant, a sporului de risc și suprasolicitare psihică, în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 01.01.2000-31.12.2004, precum și a unei despăgubiri egale cu sporul de 50% pentru perioada 01.01.2005 și până la încetarea discriminării, cu obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat următoarele:
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar fost reglementat prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care în art. 47 stabilea că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Deși sporul era un drept câștigat de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul fost abrogat fără justificare rațională prin Ordonanța nr. 83/01.09.2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/09.07.2001.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată la data de 10.03.2008 în dosarul nr. 5/2008, ca urmare recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României, s- constatat îndreptățirea în acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG83/2000.
Cu privire la termenul de promovare a acțiunii, reclamanții au arătat că, prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 s-a propus înlăturarea discriminării, capitolul 6, pct. 3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar. Se constată, așadar, o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul publicării Strategiei - 01.04.2005, prin HG232/2005 - recunoaștere care are repercusiuni asupra termenului de prescripție a dreptului material la acțiune, conform art. 16 lit. "c" din Decretul nr. 167/1958.
S-a mai arătat că, sub imperiul Legii 50/1996, agenții procedurali și aprozii făceau parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, astfel încât beneficiau direct de prevederile art.47. După trecerea lor în categoria personalului conex, prin Legea 567/2004, consideră că sunt îndreptățiți la despăgubiri egale cu sporul de 50%, care era un drept câștigat.
Astfel, reclamanții au susținut că sunt discriminați în raport cu personalul auxiliar, deși își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Cât despre șoferi și personalul contractual, s-a arătat că, din cauza lipsei de personal, aceștia efectuează operațiuni în aceleași condiții de muncă, respectiv lucrează în arhive, manipulează dosare etc.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Justiției formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât că art. 47 din Legea nr. 50/1996 fost abrogat prin OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Astfel, Art. I pct.42 din actul normativ menționat prevede: "Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18.11.1999, se modifică și se completează după cum urmează: 42. Articolul 47 se abrogă".
OG nr. 83/2000 a fost emisă în temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României, forma în vigoare la acea dată și ale art. 1 lit. q) pct.1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Potrivit art. 114 alin.(1) din Legea fundamentală, Parlamentul putea adopta o lege specială de abilitare Guvernului pentru emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
OG nr. 83/2000 nu vizat nici unul dintre domeniile rezervate legii organice, expres stabilite de legea supremă întrucât salarizarea și alte drepturi ale personalului din sistemul autorității judecătorești nu sunt incluse în domeniul legii organice, delimitat extrem de clar de art. 72 din Constituția României, forma în vigoare la acea dată.
Pe de altă parte, s-a susținut că aprozii și agenții procedurali nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, astfel încât nu se pot raporta la Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A mai invocat pârâtul excepția prescripției dreptului la acțiune, invocând în acest sens dispozițiile art.1 alin.1, art.3 și art.7 din Decretul 167/1958, art.166 din Codul muncii. Cât despre HG232/2005, pârâtul a arătat că nu poate întrerupe prescripția, deoarece nu cuprinde referiri la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel încât nu poate produce efectele unei recunoașteri explicite a discriminării.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor formulat întâmpinare și invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața organelor de justiție, precum și în alte situații în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ ( nr.HG 386/2007).
În cazul de față, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective pot fi virate din bugetul de stat, nu este de natură să-i confere calitatea procesuală pasivă în cauză.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat lipsa calității sale procesual pasive, arătând că nu poate sta în judecată în calitate de pârât, ci doar în conformitate cu dispozițiile art.27 din OG137/2000, ca expert în nediscriminare.
La dosarul cauzei a fost conexat, în baza dispozițiilor art.164 alin.2 Cod proc.civ. dosarul înregistrat pe rolul Curții de APEL IAȘI sub nr.626/45/28.07.2008 (anterior apariției /2008 sub nr.1476/99/01.04.2008 pe rolul Tribunalului Iași ) având aceleași părți și același obiect.
Prin sentința civilă nr. 56 din 03.10.2008, Curtea de APEL IAȘIa respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției și a respins acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, este nefondată, având în vedere prevederile HG nr.83/2005 și ale Legii nr.304/2004.
S-a maia reținut că nu se poate pune problema prescripției dreptului material la acțiune în condițiile dreptului comun, atât timp cât dreptul subiectiv a fost abrogat prin OG 83/2000, aprobată prin Legea 334/2001; ori, exercitarea dreptului la acțiune în sens procesual presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv. În cazul de față, titularii dreptului subiectiv au fost într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu poate fi incidentă în ipoteza în care titularul dreptului subiectiv este privat de acesta ca urmare a abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv. Abia de la declararea neconstituționalității normei prin care a fost abrogat dreptul subiectiv începe să curgă termenul de prescripție prevăzut de Decretul 167/1958 și Codul muncii.
În speță, prin Decizia 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat neconstituționalitatea normei de abrogare a art.47 din Legea 50/1996( reținându-se că, prin depășirea limitelor legii speciale de abilitare, au fost încălcate dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin 1 din Constituția României), conform art.329 Cod proc. civ. fiind obligatorie pentru toate instanțele de judecată. În raport de aceasta, termenul de prescripție a fost respectat.
Cât privește Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, s-a reținut că acesta a fost chemat în calitatea conferită de prevederile art.27 din OG 137/2000, reclamanții neformulând pretenții în contradictoriu cu acesta.
Analizând fondul cauzei, prima instanță a reținut următoarele:
Conform tabelului depus la dosar, reclamanții, au calitatea de muncitori în cadrul Judecătoriei Răducăneni, iar are calitatea de fochist în cadrul aceleiași instanțe; ca atare, nu au făcut parte niciodată din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești.
Reclamanții au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În speță, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevedeau că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din indemnizația, respectiv salariul de bază brut lunar.
Prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
S-a reținut în motivarea deciziei că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000, însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3 din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative s-a reținut că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a constatat că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
Având în vedere cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin această decizie, care este obligatorie pentru instanțe, în temeiul disp.art.329 Cod.proc.civ. prima instanță a constatat că reclamanții - ce nu au făcut și nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate - nu sunt îndreptățiți la acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Nu se poate vorbi nici despre o discriminare a acestora în raport cu categoria personalului auxiliar de specialitate.
Pentru a ne afla în domeniul de aplicare a art. 2 alin. 1 din OG137/2000 ce consacră definiția discriminării, deosebirea, excluderea, restricția trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2 alin. 1 și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior., tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea prin înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Raportat la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiective. Instanța europeană a decis în mod constant că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În același sens, a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fi tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Și Curtea Constituțională, prin decizia 106/2006 a reținut că,legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă", iar tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă privilegii ori discriminare.
Statutul corespunzător personalului auxiliar de specialitate diferă de cel al personalului contractual( cazul reclamanților) sub aspectul atribuțiilor, competențelor, al condițiilor de acces, de numire, al incompatibilităților și interdicțiilor și, pe cale de consecință, al salarizării.
Împotriva aceleiași sentințe civile a formulat recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile în care acesta nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care fac referire reclamanții.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale, recurentul arată că, pe de o parte, instanțele nu au competență de a legifera și pe de altă parte, obligația de a depune diligențe în vederea realizării proiectului de buget îi revenea Ministerului Justiției în temeiul dispozițiilor art.35 din Legea nr.500/2002.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 punctele 6,9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 15.05.2009, Curtea invocă excepția lipsei de interes a Ministerul Finanțelor Publice în promovarea prezentului recurs.
Astfel, având în vedere faptul că acțiunea reclamanților a fost respinsă în totalitate de către prima instanță, se reține ca fiind lipsit de interes recursul formulat de către Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Codul d e procedură civilă, se va respinge ca lipsit de interes, recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței pronunțate de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca fiind lipsit de interes recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I împotriva sentinței civile nr.56/03.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 22.06.2009;
Jud.fond:- Curtea de APEL IAȘI:-;
- -.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu
