Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 674/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.674
Ședința publică din 19 mai 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Sas Remus
JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B și Ministerul Finanțelor Publice B - S, împotriva sentinței nr. 83 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava, precum și reclamanții intimați, -, -, -, cu -, -, -, -, (), -, -, -, -, și.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea adresată Curții de APEL SUCEAVA, înregistrată sub nr.535/39 din 21.11.2008, reclamanții:, -, -, -, cu -, -, -, -, (), -, -, -, -, și, toți cu domiciliul ales la Curtea de APEL SUCEAVA, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava și Ministerul Economiei și Finanțelor să se dispună următoarele:
- calcularea și plata diferențelor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 octombrie 2000 - 30 august 2004, în sume actualizate în funcție de rata de creștere a inflației și dobânzi legale până la plata efectivă, conform nr.OG 9/2000;
- obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate;
- obligarea pârâților Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA la înscrierea în carnetul de muncă al fiecărui reclamant a mențiunilor corespunzătoare acestor drepturi salariale;
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Motivând acțiunea reclamanții au arătat că au calitatea de judecători, beneficiind conform Legii nr.50/1996 privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar.
Au fost enunțate dispozițiile art. 47 din legea enunțată, în forma republicată, potrivit căreia "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest text a fost abrogat însă în mod nelegal și abuziv, întrucât prin Legea nr. 125/2000 (art. 1, lit. Q pct. 1), Guvernul României a fost abilitat doar să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996.
Au fost enunțate dispozițiile art. 114 alin. 1 și art. 53 din Constituție privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul unor legi organice, respectiv cele privind restrângerea unor drepturi sau libertăți, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Totodată reclamanții au arătat că prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, respectiv sentințele civile nr. 242 și 243 din 29.01.2008 ale Tribunalului Suceava, pârâții enunțați au fost obligați la plata sporului de 50%, pentru perioada august 2004 - octombrie 2007 și în continuare, cu actualizarea corespunzătoare în funcție de rata inflației, până la plata efectivă, invocând și decizia XXI din 10.03.2008 pronunțată de J în compunerea Secțiilor Unite, instanța supremă statuând că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, reclamanții evocând considerentele deciziei susmenționate, astfel cum au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 444 din 13.06.2008, această decizie fiind obligatorie conform dispozițiilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Reclamanții au mai susținut că potrivit art.166 alin.2 din Codul Muncii, termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine din partea debitorului o recunoaștere cu privire la drepturile salariale, text corelat cu dispozițiile art.16 și 17 din Decretul nr.167/1958, invocând și dispozițiile nr.HG 232/2005 privind aprobarea strategiei de reforme în sistemul judiciar pentru anii 2005-2007 a Planului de acțiuni pentru anii 2005 - 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 273/2005, prin care s- stabilit scadența de plată pentru plata drepturilor salariale restante și a celor datorate ca urmare a unei politici salariale discriminatorii, angajamentul privind încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, precum și decizia nr. XXI din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune față de dispozițiile art.1 și 7 din Decretul nr.167/1958 și a dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003, susținând că în materia conflictelor de muncă cererile pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, invocând decizia nr. XXI din 10.03.2008 a, arătând și faptul că nu sunt justificate pretențiile pentru acordarea actualizării în funcție de rata inflației, precum și a dobânzilor legale, față de dispozițiile art.1088 Cod civil.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că în cauză calitatea de ordonator principal de credite aparține Ministerului Justiției, iar raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai între angajator și angajat.
Cât privește cererea de obligare a Ministerului Educației și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, a susținut că atribuția de a iniția un proiect de rectificare bugetară aparține ordonatorului principal de credite, invocând dispozițiile nr.OG 22/2002.
În cauză au formulat cereri de intervenție în interes propriu intervenienții, și G, arătând că au avut calitatea de judecători în aceeași perioadă, solicitând admiterea cererii pentru motivele arătate în acțiunea promovată de reclamanți.
Curtea de APEL SUCEAVA, în calitate de instanță de fond, conform dispozițiilor art. I din OUG nr.75/2008, prin sentința civilă nr.83 din 18 decembrie 2008 a dispus următoarele:
-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune;
-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor;
-a admis acțiunea reclamanților;
-a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1.10.2000 - 30.08.2004, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
-a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele de bani necesare plății acestor drepturi și,
-a obligat pârâții Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților;
-a dispus disjungerea cererile de intervenție în interes propriu.
Prin considerentele sentinței instanței de fond a reținut că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar", dar prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 textul enunțat a fost abrogat expres.
Prin decizia nr. XXI din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea, alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a apreciat că pentru a-și produce efectul sancționator, extinctiv, este necesar ca titularul dreptului la acțiune să aibă posibilitatea reală de a acționa pentru protecția dreptului său, argumentând că în condițiile în care prin art.1 pct.42 din OG83/2000 și art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat, reclamanților nu le poate fi imputată pasivitatea de a se adresa instanței.
Totodată s-a reținut că atâta timp cât prin decizia nr. XXI din 10.03.2008, instanța supremă a constatat și neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de aplicabilitate în continuare a măsurii abrogate, pe durata de timp de la abrogarea nelegală și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare, nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.
Dispozițiile art.283 alin.1 Codul Muncii, instanța a reținut că acestea trebuie corelate cu prevederile art. 166 alin.2 din Codul Muncii, text care stabilește expres că termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile la drepturile salariale sau cele derivând din plata salariului dar și cu dispozițiile legislației civile în măsura în care nu sunt incompatibile specificului raporturilor de muncă, conform art. 295 din Codul Muncii. Conform art.16 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, prescripția se întrerupe și în cazul în care intervine recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, efectul întreruperii termenului de prescripție constând, conform art. 17 alin. 1 și 2 din același act normativ în ștergerea prescripției începute înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o și începerea unui nou termen de prescripție.
S-a reținut în acest sens că în cauză a intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției, invocând diferite documente emise de Ministerul Justiției, respectiv Ordinul nr. 903/C din 18.03.2003, Ordinul nr.3/C din 11.01.2005 prin care s-au calculat și centralizat drepturile salariale restante cuvenite magistraților, inclusiv pentru cei care nu dețineau titlu executoriu iar potrivit nr.HG232/2003 a fost aprobată Strategia de reformă a sistemului judiciar pe anii 2005 - 2007 și Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă pentru perioada specificată, stabilindu-se ca măsură plata drepturilor salariale restante și înlăturarea discriminărilor salariale pentru personalul din domeniul autorității judecătorești cu scadența de plată în luna decembrie 2005, această măsură fiind preluată și în Angajamentul perfectat cu ocazia aderării României la Uniunea Europeană, termenele fiind declarate succesiv.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, s-a reținut că acest pârât are calitate de a fi parte în proces întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel încât, față de capătul de cerere pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, instanțele fiind instituții finanțate de la bugetul de stat conform prevederilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, urmează a fi respinsă excepția invocată, precum și celelalte apărări formulate.
Pe fondul cauzei s-a reținut că sporul solicitat este datorat prin decizia XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, a fost admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă constatând că " în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, decizia instanței supreme fiind obligatorie în raport de prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
S-au invocat dispozițiile art.1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, faptul că sporul de risc și suprasolicitare solicitat de reclamanți reprezintă un bun în înțelesul art.1 din protocolul enunțat iar reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun cu încălcarea prevederilor legale actualizarea acordată fiind justificată de necesitatea unei corelații împotriva salariului real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
În raport de prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 și a dispozițiilor art.131 din legea nr.304/2002 privind organizarea judiciară, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale iar față de dispozițiile Decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă, pârâții Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA au fost obligați la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale reclamanților.
Cât privește cererile de intervenție în interes propriu, instanța de fond a reținut că acestea nu au fost formulate în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată, conform celor stabilite prin art.50 alin.1 Cod procedură civilă, astfel încât în temeiul art. 55 Cod procedură civilă, acestea au fost disjunse pentru a fi judecate separat.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților prin recursul formulat a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, fiind depășit termenul de 3 ani stabilit prin Decretul nr.167/1958 precum și art.283 din Codul Muncii, față de data introducerii cererii de chemare în judecată.
A fost enunțată și decizia XXI din 10.03.2008 a, pronunțată ca urmare a soluționării recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, instanța supremă stabilind că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la îndemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OUG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001 recurenta susținând și faptul că prevederile HG nr.232/2005 nu au nici o legătură cu obiectul litigiului.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Sac riticat sentința nr. 83 din 18 decembrie 2008, susținând că greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond s-a dispus obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale, susținând că potrivit Legii nr.500/2002 privind finanțele publice competente elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară aparține ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, invocând în acest sens și dispozițiile OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin adresa nr.418/39 din 26.03.2009 a înaintat recursurile spre competentă soluționare Curții de APEL SUCEAVA, față de dispozițiile deciziei nr. 104 din 20.01.2009 a Curții Constituționale, prin care s-a declarat neconstituționalitatea dispozițiilor art. I și II din OUG nr.75/2008 dosarul fiind reînregistrat pe rolul Curții de APEL SUCEAVA sub nr-.
Recursurile, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Referitor la recursul Ministerului Justiției, prin care se invocă prescripția dreptului la acțiune al reclamanților, raportat la prevederile art. 3 din Decretul nr.167/1958 și ale art. 283 alin.1 lit. c din Codul Muncii, instanța de recurs constată că, în mod corect, instanța de fond a respins această excepție.
Astfel, s-a reținut că pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctiv este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său. Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată s-ar ajunge la situația în care titularului dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa; într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, neavând caracter real.
În condițiile în care prin OG nr. 83/2000 art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres, nu le poate fi imputate reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii prin care s-a stabilit că și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 magistrații au dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Totodată se reține că potrivit art. 295 alin. 1 din Codul Muncii, dispozițiile acestui cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, ci dispozițiile legislației civile, fiind aplicabile dispozițiile art. 16 alin. 1 din Decretul nr.167/1958, prin care se arată că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Efectul întreruperii termenului de prescripție constă, potrivit art. 17 alin. 1 și 2 din actul normativ arătat, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
În considerentele sentinței recurate s-a reținut că, față de această situație, acțiunea reclamanților formulată la data de 21 noiembrie 2008, prin care s-au solicitat drepturi bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, începând cu 1 octombrie 2000 și până la 30 august 2004, nu este prescrisă, întrucât în cauză au intervenit mai multe acte întreruptive ale prescripției.
În acest sens se reține că prin Ordinul nr.903/C din 28 martie 2003 Ministerului Justiției s- constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială ale magistraților și în acest sens au fost făcute demersuri repetate de către Ministerul Justiției la Ministerul Finanțelor Publice în vederea obținerii fondurilor necesare cu acest titlu.
Prin Ordinul nr. 3/C din 11 ianuarie 2005, Ministerul Justiției dispus ca în vederea stabilirii sumelor necesare achitării drepturilor de personal decurgând din hotărâri judecătorești definitive a se calcula și centraliza sumele datorate magistraților și personalul din organele autorității judecătorești, conform anexelor nr. 1-10 ale ordinului până la data de 14 ianuarie 2005.
La art. III din acest ordin, se precizează că pentru magistrații și personalul din organele autorității judecătorești care nu dețin titluri executorii, calculul drepturilor de personal se va realiza conform anexelor nr. 11-18 ale prezentului ordin.
La inițiativa Ministrului Justiției, a fost inclus în Strategia de Reformă a Sistemului Judiciar și în Planul de Acțiune aprobat prin HG nr.232/2005, măsura vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
De asemenea, în Angajamentul, cu ocazia încheierii negocierilor privind aderarea României la Uniunea Europeană la propunerea Ministrului Justiției a fost inclusă și obligația de plată a drepturilor salariale restante și a asigurării salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar.
Totodată se constată că dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c din Codul Muncii trebuie corelate cu dispozițiile art. 166 alin. 1 și 2 din Codul Muncii, care prin alin. 2 prevede că "termenul de prescripție prevăzut de alin. 1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului" dar și cu dispozițiile legislației civile în raport de prevederile art.295 alin.1 Codul Muncii în măsura în care nu sunt inadmisibile cu specificul raporturilor de muncă.
Luând în considerare accepțiunea de bun, precum și protecția dreptului de proprietate consacrate de practica CEDO, dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se încadrează în noțiunea de proprietate, fiind aplicabile dispozițiile art. 21 din Decretul nr.167/1958.
Pe fondul cauzei, se constată că prin decizia nr.XXI din 10.03.2008 publicată în Monitorul Oficial nr.444 din 13.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, această decizie fiind obligatorie, conform dispozițiilor art. 329 Cod procedură civilă.
Astfel, instanța supremă, prin considerentele deciziei enunțate, a argumentat că dispozițiile art. 1 pct. 42 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 adoptat cu încălcarea limitelor legii speciale de obligare sunt neconstituționale conform art. 147 alin. 1 din Constituție și își încetează efectele iar inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute iar dispozițiile enunțate, impune ca instanța să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
În raport de cele reținute instanța supremă a argumentat că " rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau, acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice" acest lucru presupunând că "nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art. 108 alin. 3, în forma republicată în 2003 a Constituției României).
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Înlăturarea acestui drept de natură salarială ar contraveni dispozițiilor art.53 din Constituție, care reglementează situațiile expuse, în care ar putea fi restrânse exercitarea unor drepturi, dar și prevederile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, salariul făcând parte din noțiunea de bun, fiind incidente dispozițiile art.20 din Constituție (cauza Miclici împotriva României, dosar nr.23657/3 din 20.12.2002).
Deși prin nota de ședință nr- din 06.04.2009, recurentul Ministerul Justiției a invocat și Decizia nr.1325 din 04.12.2008 a Curții Constituționale, privind aplicabilitatea OG nr.137/2000 se constată că aceste susțineri exced motivelor de recurs formulate în cadrul termenului legal de 10 zile de la comunicarea hotărârii astfel cum a fost stabilit prin art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, dar și cadrului procesual al litigiului, acțiunea reclamanților nefiind întemeiată pe aceste dispoziții.
Referitor la recursul Ministerului Economiei și Finanțelor cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune sunt menținute considerentele prezentate cu privire la recursul Ministerului Justiției, iar în ce privește lipsa calității procesuale pasive, se constată că susținerile formulate nu sunt fondate, iar acest pârât are legitimare procesuală pasivă, întrucât potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, precum și proiectul de rectificare bugetară, iar față de cererea de alocare a fondurilor necesare drepturilor salariale restante, în mod corect s-a respins excepția formulată, dat fiind faptul că potrivit art.131 alin.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, instanțele sunt instituții finanțate de la bugetul de stat.
Totodată, se constată că potrivit OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorii de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Față de cele reținute, nefiind date motive de nelegalitate a sentinței și nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc. civilă, recursurile formulate vor fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B și Ministerul Finanțelor Publice B - S, împotriva sentinței nr. 83 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond -
Asist.Jud.
Tehnored.
ex.2/03.06.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Sas Remus, Bratu Ileana
