Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 705/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 705
Ședința publică de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție privind recursurile declarate de recurenții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin.. a. Pu-ași, împotriva sentinței civile nr. 786/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, intimați fiind:, - B G, -, -, Curtea De Apel Iași, Tribunalul Iași, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen după trimiterea acestuia de la.- urmare după trimiterea acestuia de la.- urmare deciziei nr. 104/ 20.01.2009 a Curții Constituționale -, s-a comunicat intimaților duplicatul motivelor de recurs, nu s-a depus întâmpinare. S-a solicitat judecata în lipsă.
S-a dat citire raportului asupra celor două recursuri potrivit căruia acestea au fost declarate în termen și motivate.
Nemaifiind alte cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și lasă cauza în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.786 din 30.05.2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, B G, prin reprezentant legal și - ambii în calitate de moștenitori ai lui G, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Iași să plătească reclamanților o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale calculate potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, în raport cu funcțiile pe care le dețin și drepturile salariale încasate efectiv, începând cu data de 01.04.2006 și pentru viitor, până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamanților.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată astfel cum a fost ulterior completată, reclamanții, B G, G-PRIN MOȘTENITOR, G-PRIN MOȘTENITOR, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Statul Român prin Ministerul Economiei Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească salarii egale cu cele ale procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, începând cu data de 1.04.2006 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești și pe viitor, până la încetarea stării de discriminare, actualizate la data plății efective, și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
In motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt judecători la Tribunalul Iași și că prin OUG nr.27/7.04.2006 aprobată prin Legea nr.45 din 6.03.2007 se stabilește, în cuprinsul art.2, că salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților asistenți, se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Au mai susținut reclamanții că sunt discriminați sub aspectul remunerației diferite a muncii față de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care beneficiază pentru cauzele instrumentate de o indemnizație superioară celei primite de judecători, în condițiile în care toate considerentele avute în vedere de legiuitor la stabilirea acestora sunt valabile și în faza de judecată a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism. Astfel, potrivit art.11(1) din OUG nr.27/29.03.2006 aprobată prin Legea nr.45/6.03.2007, procurorii din cadrul DIICOT sunt salarizați potrivit nr.crt.6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. Prin urmare, este nefiresc și nelegal ca cei care îndeplinesc actele de investigare, prealabile judecății, să beneficieze de un salariu superior celui primit de cei care judecă acele cazuri.
In susținerea cererii reclamanții au invocat și dispozițiile art.16 din Constituția României, art.7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, OG nr.137/2000, Decizia Curții Constituționale 1/8.02.1994, art.5, art.154 și art.295 Codul muncii.
Pârâtul, Ministerul Justiției, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în considerarea principiului separației puterilor în stat, în temeiul disp.art.124 alin.3 din Constituția României.
Pârâtul a învederat totodată dispozițiile art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006, modificată și completată prin Legea nr.45/2007, art.74 alin.1 din Legea nr.303/2004, art.3 alin.1 din OUG nr.27/2006, precizând că DIICOT reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum rezultă din disp.art.1 alin.1-2 din Legea nr.508/2004.
In raport de aceste dispoziții legale, pârâtul a arătat că este evident că o dată numiți în cadrul DIICOT, chiar și pe perioadă temporară, acestor procurori trebuie să li se recunoască un tratament salarial identic cu al procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, o tratare diferențiată din punct de vedere al salariului fiind discriminatorie.
Pârâtul a motivat că susținerile reclamanților, potrivit cărora art.11 din OUG nr.27/2006 instituie o discriminare, sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii din cadrul DIICOT și DNA este făcută în considerarea nivelului parchetului unde funcționează aceștia și nu a complexității cauzelor.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus la dosarul cauzei un punct de vedere cu privire la criteriile de discriminare în conformitate cu disp.art.2 alin.1 din OG nr.137/2000,în timp ce pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu a formulat întâmpinare.
Instanța, față de dispozițiile art.137 Cod pr. civilă, examinând excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Justiției, a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art.21 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, în consecință, o va respinge.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că acțiunea reclamanților,care sunt judecători la Tribunalul Iași,este întemeiată, și consideră că aceștia sunt discriminați în raport cu procurorii din cadrul DIICOT, deoarece prestează aceeași muncă, dar au salarii inferioare.
A reținut în acest sens prima instanță că prin OUG nr.27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007 sunt prevăzute salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, iar potrivit art. 3 alin. 1 ale acestui act normativ, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.68 din Legea nr.303/2004, republicată, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte din actul normativ menționat mai sus.
Din examinarea anexei, parte integrantă din actul normativ, s-a constatat că, la stabilirea coeficienților de multiplicare, se au în vedere două criterii: gradul instanței sau parchetului și funcția deținută. de multiplicare, pe baza căruia se stabilește indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și procurorilor, scade de la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la judecătorii, procurorii și auditorii de justiție cu 0-1 an vechime.
Raportat la dispozițiile art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006 și la dispozițiile art.1 alin.1 și 2 din OUG nr.43/2002, instanța a reținut că și, sunt structuri cu personalitate juridică distincte, care nu se confundă cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri nu sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ.
De altfel, în acest sens sunt și dispozițiile art.11 alin.1 din OG nr.27/2006 care prevăd în mod expres că procurorii din cadrul DIICOT și DNA sunt salarizați potrivit nr.crt.6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
A mai reținut instanța că, la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale procurorilor care funcționează în aceste structuri distincte, se are în vedere criteriul naturii cauzelor pe care aceștia le instrumentează și anume combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, iar a doua în domeniul combaterii corupției. Ori, acest criteriu nu este prevăzut de lege la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor.
Față de prevederileDeciziei în interesul legii nr.VI/2007,obligatorie pentru instanțe, "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice" dar și de cele ale art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Instanța a constatat astfel că, în conformitate cu disp.art.2 alin.3 din OG nr.137/2000, art.11alin.1 din OUG nr.27/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere aparent neutră, dar care dezavantajează judecătorii și ceilalți procurori față de procurorii din cadrul DIICOT și DNA, pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, fiind restrâns astfel, dreptul recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării.
Constatând existența discriminării, instanța a constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată, aceștia fiind îndreptățiți la acordarea despăgubirilor în temeiul disp.art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, egale cu drepturile salariale de care au fost lipsiți prin neaplicarea coeficienților prevăzuți la lit. A din anexa la OUG nr.27/2006, nr.crt.6-13, în raport cu funcțiile pe care le dețin.
Instanța a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași să plătească reclamanților o despăgubire egală cu diferența dintre drepturile salariale calculate potrivit nr.crt.6-13 de la lit. A din anexa OUG 27/2006 în raport cu funcțiile pe care le dețin și drepturile salariale încasate efectiv începând cu data de 1.04.2006( având în vedere disp. art. 40 din actul normativ sus-menționat) și pentru viitor (având în vedere și dispozițiile art.110 Cod Procedură Civilă), până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Instanța a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamanților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe care pretinde că ar fi invocat-o și prin întâmpinare, deși nu a formulat întâmpinare. Susține recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamantă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.
Citând dispoziții din nr.OUG 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, recurentul mai susține că, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să îl oblige ceea ce este deja obligat prin lege, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților susține, în primul rând, că prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept salarial care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare. În acest sens, recurentul menționează decizia nr. 1325/4.12.2008 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. 1, 2, 4-11, art. 11 și art. 27 alin. 2-6 din OG nr. 137/2000.
Mai susține recurentul că dispozițiile OG nr. 137/2000 nu sunt aplicabile întrucât nu există un text de lege care să recunoască reclamantei dreptul pretins. De asemenea, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor. În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-un act normativ este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, există posibilitatea ca cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate.
Considerând că prima instanță a reținut că, în materia salarizării magistraților, vechimea în magistratură reprezintă criteriul esențial, eliminat în cazul procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, recurentul arată că legiuitorul nu a stabilit un criteriu esențial.
A fost menținută, în cazul acestor procurori, regula numirii, nu cea a promovării lor, pe o durată temporară, prin urmare nu există reguli diferite de promovare în profesie între judecători și procurori, sens în care dispozițiile art. 75 și art. 83 din Legea nr. 304/2004 sunt extrem de clare.
recurentul că, în mod evident, criteriul avut în vedere de legiuitor este cel al nivelului instanței sau parchetului, prin soluția pronunțată fiind eludate chiar dispozițiile invocate de instanță în argumentarea sa juridică, ceea ce determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin OUG nr. 27/2006.
Mai consideră recurentul, față de considerentele sentinței privind criteriul domeniului specializat de activitate care stă la baza salarizării procurorilor DNA și DIICOT, că există posibilitatea stabilirii unor reguli diferite de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești comparativ cu parchetele, precum și a adoptării unor prevederi diferite în ceea ce privește raporturile de serviciu ale celor două categorii de magistrați, fără a se aduce atingere principiului nediscriminării, care nu presupune uniformitate.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamantă, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Nu se poate reține, așa cum susține recurentul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamantă, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de reclamantă nu erau prevăzute într-un titlu executoriu.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea constată că prima instanță l-a obligat pe recurent, în conformitate cu dispozițiile art. 269 Codul muncii, să acopere prejudiciul cauzat reclamantei, prin plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială a coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la OUG 27/2006, în raport cu funcția deținută, și drepturile salariale încasate efectiv. Așadar, prima instanță nu a obligat recurentul la plata salariilor cuvenite intimaților în conformitate cu dispozițiile art. 161 Codul muncii, în alt cuantum decât cel prevăzut prin actul normativ care reglementează salarizarea magistraților, respectiv OUG nr. 27/2006, act normativ care a fost reținut de prima instanță doar în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate intimatei.
Nu se poate reține, așa cum pretinde recurentul, nici că "atribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe", cei interesați putând invoca excepția de neconstituționalitate a acelor dispoziții legale. Așa cum a reținut prima instanță, în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Prin urmare, instanțele judecătorești pot examina și constata, fără a depăși atribuțiile puterii judecătorești, discriminarea rezultată din acte normative, cu consecința acordării despăgubirilor care să acopere prejudiciul cauzat prin discriminare.
În același sens, prin decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Or, în prezenta cauză, prima instanță nu a anulat și nici nu a refuzat să aplice un act normativ, care să fie înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci, constatând tratamentul discriminatoriu, sancționat nu numai prin OG nr. 137/2000, ci și prin Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul muncii, a obligat la plata despăgubirilor către persoana prejudiciată.
Față de tratamentul discriminatoriu, Curtea constată, contrar susținerilor recurentului, că prima instanță nu a reținut salarizarea diferențiată a procurorilor DNA și DIICOT fără îndeplinirea criteriilor imperative impuse de art. 3 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 și nici că vechimea în magistratură reprezintă criteriul esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de OUG nr. 27/2006, criteriu care ar fost eliminat în cazul procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
În consecință, nu pot fi examinate susținerile recurentului privind existența sau inexistența unor reguli diferite de promovare în profesie între judecători și procurori ori regula numirii, nu a promovării, procurorilor DNA și DIICOT, pe o durată temporară și revenirea lor pe postul deținut anterior.
caracterul de structuri distincte, specializate, cu personalitate juridică, atât în cazul DIICOT, cât și în cazul DNA, prima instanță a concluzionat, în mod corect, că, la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale procurorilor care funcționează în aceste structuri, s-a avut în vedere un criteriu neprevăzut de lege, cel al naturii cauzelor instrumentate. Aceasta, în condițiile în care, prin decizie în interesul legii, instanța supremă a constatat, anterior, că folosirea acestui criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați, prin acordarea unui spor la indemnizația de încadrare brută lunară, este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind discriminatorie.
Tratamentul discriminatoriu constatat de instanța supremă în cazul acordării sporului de 30%, respectiv 40%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, se regăsește și în cazul stabilirii indemnizațiilor de încadrare brute lunare ale procurorilor din cadrul DNA și DIICOT. Raționamentul este același, fiind diferită doar modalitatea de creștere a drepturilor salariale în cazul acestor procurori, nu prin acordarea unui spor calculat la indemnizația de încadrare lunară, ci prin stabilirea unei indemnizații de încadrare mai mari.
Prin prisma considerentelor reținute de prima instanță, nu prezintă relevanță, așa cum arată chiar recurentul, gradul profesional al procurorilor DNA și DIICOT și modalitatea lor de numire, însă, în condițiile în care există un corespondent între judecători și procurori, sub aspectul salarizării, așa cum rezultă din prevederile OUG nr. 27/2006, pornind de la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la judecătorii, procurorii și auditorii de justiție cu 0-1 an vechime, prezintă relevanță salarizarea superioară a acestei categorii de magistrați, procurori în cadrul DNA și DIICOT, prin raportare la ceilalți magistrați, judecători și procurori, pe baza unui criteriu neprevăzut de lege, cel al apartenenței lor la anumite domenii de realizare a justiției.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se vor respinge recursurile și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin I împotriva sentinței civile 786/30.05.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.06.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored. /
02 ex.
04.07.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu
