Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 757/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 757/2009
Ședința publică de la 15 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan
- - JUDECĂTOR 3: Nicoleta
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL ALBA IULIA, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, împotriva sentințșei civile nr.112/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Completul nou constituit potrivit art.98 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, conform aspectelor menționate în procesul-verbal de incidență procedurală din 15 iunie 2009, păstrat cauza pentru judecată.
S-a făcut referatul cauzei, după care, față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea civilă formulată la această instanță sub dosar nr-, ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 75/2008, reclamanții:, U, au chemat în judecată pârâții STATUL ROMÂN - reprezentat de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR,CURTEA DE APEL ALBA IULIA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL SIBIU și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B solicitând ca prin hotărâre judecătorească:
- să fie obligați pârâții la plata către reclamanți a despăgubirilor cauzate de discriminare și reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în anexa nr.1, lit.A, pct 6-13 ale nr.OUG 27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamanți, începând cu data intrării în vigoare a nr.OUG27/2006 8respectiv 10.04.2006 ) la zi, la zi, și în continuare până la data eliminării discriminării, reactualizate conform indicelui de devalorizare monetară și cu dobânda legală aferentă conform art.1088 Civil și nr.Og 9/2001;
- să fie obligată pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare acordării acestor drepturi salariale;
-să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării acestor drepturi:
În motivarea acțiunii, reclamanți au arătat că sunt judecători la udecătoria MEDIAȘ și că sunt discriminate, contrar prevederilor art.1 - 6 din OG nr.137/2000, art.5 și art.154 alin.3 din Codul muncii, față de procurorii din și care se bucură de o salarizare asimilată procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin întâmpinare (fila 24-26) pârâtul Ministerul Justiției solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii întrucât exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Prin neacordarea salarizării solicitate nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat, iar salarizarea procurorilor și se datorează nivelului instanței sau parchetului la care aceștia sunt numiți.
Pârâta Curtea de Apel Alba Iulia solicită respingerea acțiunii, invocând lipsa calității procesual pasive, întrucât nu este angajatorul reclamanților și nici nu are nici o atribuției în stabilirea indemnizațiilor judecătorilor.( 23).
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, prin Sibiu solicită respingerea acțiunii, invocând lipsa calității procesual pasive, motivând că nu există nici un raport obligațional între reclamanți și această instituție.(53).
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus punctul său de vedere, prin care arată că în soluționarea speței se impune a se avea în vedere, art.14 din O și practica instanței europene în aplicarea acestui text, în sensul că tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege.(60-63.)
Prin sentința civilă nr. 112/2008 Curtea de Apel Alba Iuliaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia și a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții:, U, împotriva Ministerului Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Sibiu și în consecință:
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților despăgubiri bănești cu titlu drepturi salariale, reprezentând diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în art.11 alin.1 și Anexa I lit. A pct.6- 13 din nr.OUG27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare, aferent perioadei 10.04.2006 - 10.11.2008 și în continuare; sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului materiale și până la data plății efective.
A fost obligată pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva Statului Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință, realabil p. analizării fondului pricinii, n temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor lipsei calității procesual pasive care s-au invocat și care se impun a fi ridicate în cauză.
Astfel, în ce privește Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se constată că aceasta este întemeiată, deoarece, potrivit art.16-20 din nr.OG137/2000, această instituție este abilitată și investită să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul țări, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de acest act normativ și ca atare nu este subiect de drept al raportului obligațional în cauză.
Este de menționat că prin nr.OUG 75/2008 s-a modificat nr.OG 137/2000, așa încât potrivit art. V din acest act normativ sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a acestei autorități. În acest context acțiunea promovată de reclamanții față de această parte urmează a fi respinsă, pe excepția lipsei calității procesual pasive.
De asemenea, conform art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care sunt ordonatori principali de credite, între care figurează și Ministerul Justiției și nu repartizează sume de la buget acestora.
Alocarea acestor sume se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.
Rezultă în acest context că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În speță, se solicită obligarea la plata unor drepturi rezultate din lege și din contractul de muncă, iar cererea reclamanților a declanșat un litigiu de muncă la care se referă art.282 din Codul muncii.
Față de aceste considerente, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D, precum și a Ministerul Economiei și Finanțelor, acțiunea urmând a fi respinsă față de aceste părți, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane care nu au calitate procesual pasivă.
În ce privește excepția lipsei calității procesual pasive ridicate de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, având în vederea calitatea acesteia de ordonator secundar de credite potrivit Legii nr. 304/2004, precum și atribuțiile acestei instituții în păstrarea și evidența carnetelor de muncă ale reclamațiilor, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul pricinii, acțiunea dedusă judecății a fost considerată întemeiată, pentru considerentele prezentate în continuare.
Textul art.1 alin.4 din Constituția României include în mod expres PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ și deci pe fiecare judecător în rândul celei de-a treia puteri într-un stat de drept.
Prin urmare, drepturile bănești cuvenit membrilor puterii judecătorești în baza legii pentru activitatea de judecată pe care o prestează în baza contractului lor de muncă atipic, impun respectarea de către Ministerul Justiției în calitatea sa de administrator al resurselor din buget cu destinația arătată mai sus, a prevederilor art.1 și art.295 alin.2 din Codul Muncii
Prin G nr.27/2006 a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform art.11 alin.1 din G nr.27/2006 și art. II din Legea nr.45/2007, procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr.6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Dispozițiile enunțate introduc și consacră o discriminare care nu are la bază nici un criteriu obiectiv, rațional și juridic între judecătorii care compun complete specializate și ceilalți judecători, și respectiv, între procurori de ședință și procurii care instrumentează cauzele de corupție și crimă organizată (DNA și DIICOT).
Cercetând sistemul de salarizare instituit prin G nr.27/2006, este de remarcat faptul că, potrivit art.3 alin.1 din această ordonanță, salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport cu: nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură (noțiune definită de art.86 din Legea nr.303/2004), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
Însă, conform prevederilor acestei anexe, elementele mai sus menționate de stabilire a salarizării nu au o existență și o aplicabilitate de sine stătătoare și izolată. Dimpotrivă, aceste elemente sunt unitare, interdependente și se intercondiționează reciproc.
Astfel, în primul rând, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor își pierde orice relevanță fără criteriul vechimii în magistratură, care reprezintă condiția "sine qua non" pentru promovarea sau numirea într-o funcție judiciară la o instanță sau la un parchet de un anumit nivel. Exempli gratia: pentru numirea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este necesară o vechime minimă de cel puțin 8 ani, conform art.44 alin.1 lit.c din Legea nr.303/2004.
De asemenea, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor nu are nici o relevanță pentru salarizarea funcționarilor publici de specialitate juridică, precum cei din aparatul administrativ al Ministerului Justiției, Școlii Naționale de Grefieri și Institutul Național de, care sunt doar asimilați magistraților numai strict pe durata îndeplinirii funcției lor (conform art.87 din Legea nr.303/2004), dar care în nici un caz nu prestează activitate de judecată, fiind deci în mod artificial incluși în rândul membrilor JUDECĂTOREȘTI configurând un conflict între calitatea de funcționar public și calitatea de demnitar specifică judecătorului în activitate. Cu toate acestea, funcționarii publici care, repetăm nu pot fi și judecători, sunt salarizați în baza G nr.27/2007 (în funcție de vechimea în magistratură) ceea ce reflectă avantajarea unei anumite categorii de persoane care sunt funcționari publici, în detrimentul drepturilor legal cuvenite judecătorilor în activitate.
În al doilea rând, nici criteriul funcției deținute nu are o relevanță proprie, deoarece este posibilă o salarizare identică, în baza OUG nr.27/2006, pentru funcții diferite. Exempli gratia: una și aceeași salarizare prevăzută la lit. A, nr. crt. 28 din anexa ordonanței, poate reveni deopotrivă specialiștilor din domeniul informatic, ofițerilor de poliție judiciară, personalului de instruire de la Școala Națională de grefieri, personalului de specialitate juridică asimilat din aparatele administrative, procurorilor, asistenților judiciari, judecătorilor, potrivit art.11 alin.2 și 3, art.16 din OUG nr.27/2006, lit. A, nr. crt. 28 și lit. B nr. crt.13 și 10 din anexa ordonanței. Însă judecătorul și alături de acesta, asistentul judiciar sau procurorul, trebuie să aibă o vechime în magistratură de peste 3 ani pentru a beneficia de această salarizate prevăzută la lit. A nr. crt.28 din anexa ordonanței).
Prin urmare, vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu și esențial în stabilirea salarizării judecătorilor la care se referă G nr.27/2006, acest element explicit sau implicit, aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută.
În pofida acestor criterii, în cazul procurorilor din și, a fost eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor.
constituit prin ordonanță este evident, aceștia fiind salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă (de 8 ani prevăzută de art.44 alin.1 lit. c din Legea nr. 303/2004) corespunzătoare acestui nivel, fiind suficientă o vechime de doar 5 ani, potrivit art.87 alin.2 și art.75 alin.4 din Legea nr.304/2004).
acestui privilegiu, și salarizarea reprezintă un tratament favorizator și discriminatoriu.
Într-adevăr, sub aspectul criteriilor de salarizare, s-a instituit un dublu sistem atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele.
Într-o atare situație, nu se respectă criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul și li s-au acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesare acestui nivel.
, în mod discriminatoriu tocmai judecătorii care formează de fapt puterea judecătorească sunt puși prin OUG nr.27/2006 în imposibilitate de a beneficia de această salarizare majorată, prin evocarea unui criteriu care a fost înlăturat în privința procurorilor care deși sunt magistrați, nu fac parte din puterea judecătorească.
Rezultă în mod evident faptul că, în realitate, salarizarea procurorilor din și are ca și criteriu de bază, domeniul specializat de activitate dar activitatea judecătorilor nu are o altă consistență, prin urmare, nu se justifică avantajarea personalului de pe lângă instanțele judecătorești, în detrimentul judecătorilor.
În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. VI/2007, cu forța obligatorie conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă, a statuat că: "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", și că: "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
Cu alte cuvinte, instanța supremă a statuat imperios că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției.
Așadar, sistemul de salarizare ca instituție de drept al muncii reprezintă, ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor.
Conform art.155 din Codul muncii, salariul se compune din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri.
Deci, conform art.154 din Codul muncii sistemul de salarizare este guvernat de cel puțin, două principii fundamentale: al egalității de tratament și al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
În acest profil, există discriminare în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
În aceste condiții, reclamanții sunt puși în situația discriminatorie prevăzută de art.2 alin.1 - 3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională și sub pretextul locului de muncă, deși aceste criterii sunt în fapt fictive, și intră în categoria faptelor discriminatorii la care se referă art.2 alin.1 din OG nr.137/2000.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile:
- art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare;
- art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție;
- Protocolul nr.12 la Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și din art.4 din Carta socială europeană revizuită, ratificată prin Legea nr.74/1999 care garantează dreptul la o salarizare echitabilă;
- art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări);
- art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională și locul de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza G nr.27/2006 și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii și CO.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii și CO. nu primesc salarizarea superioară (prin asimilare) pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată, în mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asimilare care are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Fiecare judecător soluționează un anumit gen de cauze care sunt deduse judecății, ori pentru cele de natură civilă, comercială, fiscală, contencios administrativ și nici pentru cele din infracțiuni de corupție nu se cere o calificare superioară, aparte, a unora față de ceilalți. Nu s-a prevăzut faptul că pentru a participa la soluționarea unor cauze privind infracțiuni de corupție și criminalitate organizată, procurorul trebuie să aibă calificări superioare, condiții superioare de vârstă, vechime, doctorate, cunoașterea unei limbi străine, etc. ci dimpotrivă tot personalul de specialitate juridică salarizat în baza G nr.27/2006 are aceeași calificare.
Nu se contestă faptul că, în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii, ori în speță simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală munca pentru soluționarea unor cauze de o anumită natură (cum ar fi cea din domeniul combaterii corupției și al criminalității organizate) nu poate fi considerată ca superioară celei restului personalului salarizat în baza G nr.27/2006.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unei salarizări superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Raportat la considerentele menționate, acțiunea reclamanților a fost admisă, iar pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Sibiu au fost obligați la plata despăgubirilor bănești cu titlu de drepturi salariale cuvenite legal conform art.11 alin-1 și Anexei 1 lit. A pct-6-13 din OUG.nr.27 /2006 corespunzător funcției exercitate și a raportului de serviciu al fiecărui reclamant, în parte. Drepturile au fost acordate pentru perioada 10 aprilie 2006 ( data intrării în vigoare a nr.OUG27/2006)-10.11.2008- (data pronunțării sentinței) și în continuare. Sumele cuvenite conform celor de mai sus au fost actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material și până la plata efectivă. Potrivit prevederilor art.6 și 7 cuprinse în Decretul Lege 92/1976 modificat, normele incidente prevăzute de Legea 130/1999 și art. 296 din Legea 53/2003, Curtea de Apel Alba Iulia în calitate de operator al carnetelor de muncă, a fost obligată să efectueze cuvenitele și necesare mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și pârâta Curtea de Apel Alba Iulia.
În recursul declarat, Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, pârâtul susține că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, având în vedere depășirea de către instanță a atribuțiilor judecătorești.
Prin acțiuni în justiției pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege. Câtă vreme drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, o astfel de cerere nu poate fi soluționată de către instanța de fond care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege depășește limitele puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial. În acest sens este invocată decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale.
Este invocat și un al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât instanța a reținut o situație discriminatorie care determină incidența dispozițiilor OG nr. 137/2000. Nu se poate pune în discuție incidența dispozițiilor OG nr. 137/2000 în lipsa unui text de lege care să recunoască reclamanților dreptul pretins prin acțiune. Prin admiterea acțiunii s-ar crea un sistem paralel de salarizare cu cel stabilit de legiuitor, ceea ce nu poate fi permis.
Prin recursul formulat, pârâta Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției calității procesuale pasive și respingerea acțiunii față de această parte. Se reiterează susținerea că pârâta nu are calitatea de angajator al reclamanților și nu are nici o atribuție în privința stabilirii drepturilor salariale ale judecătorilor, astfel că nu are calitate procesuală pasivă.
Intimații reclamanți nu au depus întâmpinare în această fază procesuală.
Intimata DGFP Sibiu pentru MFP a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului în ceea ce privește drepturile salariale și menținerea soluției în ceea ce privește MFP.
CURTEA, analizând sentința atacată, prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate.
Reclamanții au calitatea profesională de judecători în cadrul Judecătoriei Mediaș.
Prin acțiunea de față aceștia solicită repararea prejudiciului suferit ca urmare a discriminării salariale la care sunt supuși în raport de magistrații procurori care funcționează în cadrul DNA și DIICOT, ambele direcții fiind structuri în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Soluția pronunțată de prima instanță este temeinică și legală pentru următoarele considerente:
Procurorii care activează în cadrul celor două direcții, prin simplul fapt al nominalizării - pe bază de interviu - și nu al susținerii unui examen de promovare, fără respectarea condițiilor impuse tuturor celorlalți magistrați referitoare la vechime, beneficiază de salarii corespunzătoare procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, deși nu îndeplinesc condițiile legale prevăzute pentru a accede în aceste funcții (examen și vechime). Sunt frecvente situațiile în care un procuror cu grad de judecătorie este plătit la fel ca și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, doar pentru că activează în una din cele două direcții menționate, care sunt structuri ale Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Discriminarea salarială a magistraților care activează în cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă judecătorii, tribunale și curți de apel, față de anumiți magistrații, a mai făcut obiectul unor acțiuni în justiție.
Astfel, acordarea sporului de 30% și apoi de 40% din indemnizația brută lunară (denumit și sporul anticorupție) numai judecătorilor și procurorilor care erau implicați în soluționarea cauzelor privind infracțiunile de corupție a generat un val de acțiuni în rândul magistraților, soluțiile divergente pronunțate de către instanțe determinând ÎCCJ să pronunțe decizia în interesul legii nr. VI/2007 prin care a stabilit că sporul "anticorupție" se cuvine tuturor magistraților.
Pentru a pronunța această decizie ÎCCJ a reținut că "s-a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților, în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fata legii, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru munca egală, instituit prin art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și cu cel al interzicerii oricărei discriminări prevăzut în art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și în art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În reglementarea anterioară, criteriul pe baza căruia s-a făcut aceasta distincție, în acordarea drepturilor salariale menționate, l-a reprezentat doar luarea în considerare a naturii unor cauze pe care o parte dintre procurori și judecători erau desemnați să le soluționeze pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu a avut justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți magistrații din parchete și instanțele judecătorești în întregul lor, procurori, judecători și magistrați-asistenți la Înalta Curte de Casație și Justiție necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Opinia potrivit căreia prevederile legale care au creat această diferențiere nu ar fi discriminatorie ignora nu numai dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, pe cele ale art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora "toți oamenii au dreptul, fără nicio discriminare, la salariu egal pentru munca egală", precum și pe cele ale art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum s-a făcut referire la acestea, dar și dispozițiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății.
Îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției, care impune criterii noi de competență și performanță pentru toate categoriile de magistrați, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilității lor în înfăptuirea actului de justiție.
Mai mult, folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire.
Rezultă, deci, că distincția ce se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhicaeste lipsită de justificare obiectivăși rezonabilă, fiind astfel discriminatorieîn sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existenta unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice.
.
Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică, implică obligația firească a autorității care a generat acordarea discriminatorie a sporului la care s-a făcut referire,de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați ce a fost lipsită de echivalentul acelui sporîn perioada în care dispozițiile ce îl reglementau erau în vigoare".
După cum se poate observa considerentele pe care și-a întemeiat ÎCCJ soluția în cadrul recursului în interesul legii își păstrează pe deplin aplicabilitatea în speță, deoarece și în acest caz este vorba de o diferențiere salarială lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă pentru magistrați, bazată pe simpla apartenență a unor procurori la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit. ÎCCJ a menționat clar că ceilalți magistrați - și care reprezintă majoritatea - se întâlnesc cu situații ce presupun eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile legale menționate de către reclamanți, astfel că diferențierea salarială este discriminatorie.
Totodată ÎCCJ a stabilit în decizia menționată că respectarea dreptului la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică implică și obligația autorității de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați care a fost astfel discriminată.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia se constată că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta recurentă este neîntemeiată.
Potrivit art. 43 alin.2 din Legea nr. 304/2004, actualizată, președinții curților de apel exercită atribuții de coordonare și control, precum și de administrare a instanțelor din circumscripție, iar potrivit art. 44 din același act normativ are calitatea de ordonatori secundari de credite, răspunzând, conform art. 10 lit. t din Hotărârea 387/2005, de aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor și de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget.
instanțelor sunt gestionate de Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite conform art. 188 din Legea 304/2004, iar conform art. 119 din același act normativ, curțile de apel, în calitate de ordonator secundar de credite, elaborează proiectele de buget pentru instanțele din circumscripția lor, proiecte în care sunt incluse și drepturile salariale ale magistraților.
Astfel, Ministerul Justiției asigură fondurile necesare pentru instanțe în calitate de ordonator principal de credite. iar curțile de apel, în calitate de ordonatori secundari de credite, poartă răspunderea folosirii sumelor primite de la buget și efectuează plata drepturilor salariale către magistrați și personalul auxiliar încadrați în instanțe.
În consecință, în speță, Curtea de Apel Alba Iulia are calitate procesuală pasivă, dar numai alături de Ministerul Justiției, în sensul că acesta din urmă asigură fondurile necesare pentru instanțe, inclusiv pentru retribuirea magistraților, iar Curtea de Apel efectuează plata drepturilor salariale și face mențiunile legale în cărțile de muncă.
De altfel, trebuie remarcat că și în raport de ultimul capăt de cerere recurenta pârâtă are calitate procesuală pasivă, având în vedere că recurenta are calitatea de operator al carnetelor de muncă al reclamanților.
Față de cele ce preced, Curtea constată că instanța de fond a făcut o aplicare și interpretare corectă a legii și că aspectele critice ale recurenților sunt nefondate, motiv pentru care în conformitate cu art. 312 alin 1 Cod procedură civilă coroborat cu art.82 din Legea nr.168/1999, va respinge ca nefondate recursurile cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței civile nr.112/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.06.2009.
Președinte, - --CO semnează vicepreședinte Curtea de Apel Alba Iulia - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
17 Iunie 2009
Red./7.07.2009
Judecători fond: A,
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIEREA NR. 206/R/CC/2009
Ședința Camerei de Consiliu din 15 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE - - - judecător
- - - - judecător
- - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea cererilor de abținere formulate de judecătorii, și în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind pe reclamanții în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererile depuse la dosar de către judecătorii, și s-a solicitat a li se încuviința abținerea de la judecata acțiunii ce formează obiectul dosarului nr -.
In motivarea cererilor se arată că judecător are calitatea de reprezentant al pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia, iar judecătorii și au pronunțat, ca instanță de fond, hotărârea atacată cu recurs.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.24 Cod procedură civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale,
DISPUNE
Admite cererile de abținere formulate de judecătorii, și în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 15 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
În numele legii
DISPUNE
Admite cererile de abținere formulate de judecătorii, și în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 15 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Monica Maria Mureșan, Nicoleta
