Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 760/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 760/2009
Ședința publică de la 15 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții, și, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, împotriva sentinței civile nr.88/30.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub dosar civil nr-, reclamanții:, au chemat în judecată pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI cu CURTEA DE APEL ALBA IULIA, TRIBUNALUL Hunedoara solicitând:
-obligarea pârâților la plata efectivă către reclamanți a drepturilor salariale cuvenite acestora cu titlu de primă de vacanță egală cu indemnizația brută din luna anterioară plecării în concediu aferente anilor 2005 -2006 sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului material și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii lor reclamanții arată, în esență, că au calitatea de judecători la T IBUNALUL Hunedoara și că în această calitate sunt îndreptățiți potrivit prevederilor legale respectiv a art.41 indice 1 alin.1 din Legea nr.50/1996 la plata primei de concediu pretinse.
Prin întâmpinarea depusă de Curtea de APEL ALBA IULIA se solicită respingerea acțiunii, invocându-se lipsa calității procesual pasive a acestei instituții.
Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâtul Ministerul Justiției B solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, argumentând că prin Decizia nr. XXIII/1005 Jas tatuat că dreptul magistraților salarizații în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2005.
Prin sentința civilă nr.88/30.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- s-a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții, împotriva pârâților Ministerul Justiției, TRIBUNALUL Hunedoara și Curtea de APEL ALBA IULIA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA că este neîntemeiată întrucât aceasta, în calitate de ordonator secundar de credite, are, alături de Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal de credite, atribuții în plata drepturilor de natură salarială cuvenite judecătorilor. În aceiași calitate, dublată de calitatea de operator de carnete de muncă, are obligația înscrierii drepturilor salariale cuvenite magistraților în carnetele lor de muncă.
Pe fondul cauzei s-a reținut că acțiunea reclamanților este neîntemeiată deoarece, prin Decizia nr. XXIII pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secții Unite în dosarul nr. 31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art. 411 alin.1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin nr.OG83/2000, magistrații și personalul auxiliar au dreptul la prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv la o sumă egală cu indemnizația brută sau după caz, cu salariul brut din luna anterioară plecării în concediu numai pentru anii 2001 și 2002.
S-a mai arătat, totodată, că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul subiectiv, "a considera astfel înseamnă să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării acestui text și după abrogarea lui, ceea ce este de neconceput și inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărârii au declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 80 din legea nr. 168/1999, reclamanții invocând motive de nelegalitate prev. de art. 304 punctele 7 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanții arată că în mod eronat, instanța de fond a concluzionat că aplicarea prev. art.41 indice 1 alin 1. din Legea nr. 50/1996 introdus prin nr.OUG 83/2000 privitoare la acordarea primei de concediu a încetat să mai subziste începând cu data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002, fiind abrogat implicit, deoarece Legea nr. 24/2000 prevede posibilitatea restrângerii sau limitării unui drept material doar printr-un act normativ de aceeași forță și putere.
Mai mult, susțin recurenții nu există nici un argument care să justifice neacordarea primelor de concediu doar magistraților pe perioada celor 2 ani, în condițiile în care prin nr.OUG 27/2006 a fost reglementat din nou acest drept, iar personalul auxiliar din organele puterii judecătorești precum și alte categorii de personal din cadrul instituțiilor publice au beneficiat de acest drept. Astfel, susțin recurenții, acordarea acestui drept trebuia analizată prin prisma tratamentului diferențiat aplicat unor persoane aflate în situații comparabile.
În plus, recurenții susțin că Decizia nr.XXIII/2005 pronunțată de J nu a vizat plata primelor de concediu pentru perioada 2005-2006.
Invocă în acest sens hotărârii judecătorești pronunțate în soluționarea unor acțiunii identice.
În consecință, recurenții solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulate.
Prin întâmpinările depuse în această fază procesuală de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA se solicită respingerea recursului ca nefondat, motivând că soluția primei instanțe este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură în limitele statuate de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Perioada în care exista dreptul la primă de concediu acordat magistraților în temeiul art.41/1 alin.1 din legea nr. 50/1996 a fost stabilită, cu forță obligatorie prin Decizia nr. XXIII pronunțată de J- Secțiile Unite, în dosar nr. 31/2005, în soluționarea recursului în interesul legii, declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă
Prin această decizie instanța superioară a statuat că "în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, magistrații și personalul auxiliar au dreptul la prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv la o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, cu salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată".
În considerentele acestei decizii se reține că " la data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002 erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 alin. 1 din legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul magistraților și celorlalte categorii de personal salarizat în baza acestei legii, la o primă pentru perioada concediului de odihnă". În raport de această situație, dreptul magistraților și a celorlalte categorii de personal, salarizat în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2003. S-a mai arătat totodată că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul subiectiv și că " a considera altfel, înseamnă să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării acestui text și după abrogarea lui, ceea ce este de neconceput și inadmisibil".
Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.
Chiar dacă instanța supremă face referire la perioada 2001- 2004, perioada în care exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat prin nr.OUG 33/2001 și legile succesive privind bugetul de stat, obiectul deciziei îl reprezintă aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin OG nr. 83/2000.
Față de cele de mai sus, în speță, este obligatorie dezlegarea acestei probleme de drept, respectiv faptul că dreptul reglementat de acest text de lege a încetat să mai subziste începând cu data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare G nr. 177/2002 de abrogare implicită a dispozițiilor art. 41 indice 1 alin.1 din Legea nr. 50/1996.
Acest aspect este reținut în mod clar și neechivoc de către instanța supremă în decizia în interesul legii, așa încât interpretarea legii dată prin decizia sus menționata este relevantă și obligatorie, nu numai pentru perioada 2001-2004 ci și pentru perioada ulterioară acesteia.
În același sens, este de reținut că prin nr.OG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților - care constituie legea specială în domeniul salarizării acestei categorii profesionale ulterior Legii nr. 50/1996, nu s-a mai prevăzut dreptul la prima de concediu pentru magistrații, abia prin legea nr.45/60.03.2007 publicată în Of. nr.169/2007, de aprobare a G nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor acest drept a fost reglementat din nou.
Deci, pentru a beneficia atât de protecția legii interne cât și de cea a normelor europene invocate de reclamanți, un drept trebuie să-și aibă izvorul într-un act normativ, or în lipsa normei legale care să reglementeze un atare drept pe perioada 2005 - 2006- nu putem vorbi nici de un tratament diferențiat în sensul dispozițiilor nr.OUG 137/2000.
Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției prevăzute de art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Acest articol, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale".
De asemenea, soluțiile pronunțate de instanțe în spețe similare, invocate de recurenți nu justifică temeinicia pretențiilor lor, deoarece în sistemul nostru de drept practica judiciară nu este un izvor de drept.
Față de cele ce preced, curtea urmează a respinge ca nefondat, potrivit art. 312 alin.1 cod procedură civilă, recursul cu care a fost investită de către reclamanții; menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
(continuarea deciziei civile nr.760/2009)
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții:, împotriva sentinței civile nr. 88/30.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./Thred.
2ex./19 Iunie 2009
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIEREA NR. 204/R/CC/2009
Ședința Camerei de Consiliu din 15 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE - - - președinte secție
- - - judecător
- - - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea cererilor de abținere formulate de judecătorii și în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind pe reclamanții în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererile depuse la dosar de către judecătorii și s-a solicitat a li se încuviința abținerea de la judecata acțiunii ce formează obiectul dosarului nr -.
In motivarea cererilor se arată că judecător are calitatea de reprezentant al pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA, iar judecător a pronunțat, ca instanță de fond, hotărârea atacată cu recurs.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.24 Cod procedură civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale,
DISPUNE
Admite cererile de abținere formulate de judecătorii și în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 15 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
În numele legii
DISPUNE
Admite cererile de abținere formulate de judecătorii și în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 15 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Monica Maria