Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 790/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 790
Ședința publică de la 20 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Ciobanu
JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu
JUDECĂTOR 3: Daniela Părău
Grefier - -
*************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N ÎN NUMELE ȘI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.505 din 15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.
Instanța constată că recursul se află la primul termen de judecată, este declarat și motivat în termen și scutit legal de plata taxelor de timbru.
Față de împrejurarea că prin motivele de recurs, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.505 din 15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr- s-a admis acțiunea așa cum a fost completată și formulată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Finanțelor Publice.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț să plătească reclamantelor sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară începând cu data de 02.02.2007 la zi și pentru viitor, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație existent la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce și să includă în bugetul Ministerului Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamantelor prin prezenta hotărâre.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărei reclamante.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr- din 14.04.2009, reclamantele, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț, Ministerul Finanțelor și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea acestora la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 02.02.2007 și în viitor sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, obligarea Finanțelor Publice să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților acestor drepturilor salariale precum și obligarea pârâtului Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, instanța a constatat că acțiunea formulată și completată de reclamanți este întemeiată, și a fost admisă, iar excepția invocată a fost respinsă ca nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Având în vedere principiul nondiscriminării persoanelor care au aceleași obligații și interdicții profesionale, s- apreciat că reclamanții nu pot fi tratați diferit, având dreptul să le fie recunoscute toate drepturile salariale aferente profesiei.
În conformitate cu Directiva nr.2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal pentru ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, nu neapărat similare. Or, în speță, reclamanții se află într-o situație mai mult decât comparabilă, chiar similară cu magistratul sub aspectul obligațiilor profesionale și al salarizării. De asemenea, existența discriminării directe reclamanților rezultă și din dispozițiile art.7 și ale art.23 din Declarația Universală Drepturilor Omului, ale art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, ale art.14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această convenție, ale art.6, 8, 39 (1) lit."a", 40(2) lit."c" și "f" și ale art.20, art.16(1) și art.41 din Constituție.
Totodată aceștia au precizat că OG nr. 83/2000 a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. 1 din Constituția României, în vigoare la acea dată deoarece, deși avea caracterul unei legi ordinare, a abrogat prevederi dintr-o lege organică. A fost nesocotit astfel principiul ierarhiei potrivit căruia actele normative nu pot fi modificate sau abrogate decât prin altele echivalente, având aceeași forță juridică.
Instanța de fond a reținut, față de motivul invocat mai sus, că potrivit art. 107 alin. 3 din Constituția României anterior modificării, "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta". Ori, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la"Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată", însă prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale acestei legi. Aceasta în condițiile în care art. 55 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative"Modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și în redarea lor într-o nouă formulare"potrivit art. 56 alin. 1 din lege"Completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente",iar potrivit art. 60 alin. 1 din lege abrogarea constă în lipsirea de eficiență juridică, totală sau parțială, a unor prevederi cuprinse într-un act normativ, care sunt contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior.
Din dispozițiile citate ale Legii nr. 24/2000 reiese că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art. 107 alin. 3 impun ca legea specială de abilitare să prevadălimiteleșicondițiilede învestire a Guvernului de a emite ordonanțe. Este de remarcat, în acest context, că acolo unde Parlamentul a intenționat să acorde executivului posibilitatea abrogării unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în legea de abilitare. Astfel, prin art. 1 pct. Q 3 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită o ordonanță pentru"Abrogarea art. 2 alin. (3) pct. B lit. d) din Decretul nr. 247/1977 "
Față de cele reținute mai sus, reiese că abrogarea art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 s-a făcut cu încălcarea atât a prevederilor Legii de abilitare nr. 125/2000, cât și a celor ale art. 107 alin. 3 din Constituția României anterior modificării.
Mai mult, instanța a reținut că potrivit art. 2 alin. 1 din actul normativ menționat mai sus, ordonanțele emise potrivit art. 1 trebuiau depuse atât la Camera Deputaților cât și la, în vederea aprobării, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, sub sancțiunea încetării efectelor acestora. Ori, deși sesiunea parlamentară de toamnă a început la data de 04.09.2000, așa cum reiese din portalul Parlamentului României, nr.OG 83/2000 a fost depusă în termen numai la, respectiv la 01.09.2000 sub nr. E/260, la Camera Deputaților fiind înregistrată sub nr. PL/123 abia pe 28.02.2001, cu mult peste termenul imperativ prevăzut mai sus.
Tot astfel, instanța a reținut că la data stabilirii sporului de 50% în favoarea magistraților prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, legiuitorul a considerat că aceștia își desfășoară activitatea în condiții deosebite, caracterizate prin risc profesional și suprasolicitare neuropsihică, care subzistă și în prezent atât față de aceștia cât și fată de reclamanți. Acordarea acestui spor s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. 2 din Constituția României ce prevăd că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, între altele, și pentru prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale.
Deși art. 53 din Legea fundamentală stabilește în mod limitativ condițiile în care exercițiul unui drept poate fi restrâns, respectiv printr-o măsură proporțională cu situația care a determinat-o, aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului respectiv, prin adoptarea nr.OG 83/2000 legiuitorul a procedat la abrogarea dreptului recunoscut anterior magistraților, concomitent cu acordarea lui în favoarea controlorilor financiari, fără nici o fundamentare a acestor măsuri. Aceste reglementări sunt în concordanță cu dispozițiile Recomandării R (94) 12 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la independența, eficiența și rolul judecătorilor, care prevăd că remunerarea judecătorilor trebuie"să reprezinte o compensare suficientă pentru povara de responsabilități".
Or, abrogarea acestui spor contravine dispozițiilor de mai sus în condițiile în care, după recunoașterea lui în favoarea reclamanților prin nr.OG 56/1997, acesta făcea parte deja din categoria drepturilor câștigate, definite de doctrinarii clasici ca fiind drepturile intrate definitiv în patrimoniul unor persoane, ce nu mai pot fi retrase în nici un mod.
Neacordând reclamanților, fără niciun argument, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică recunoscut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 concomitent cu acordarea lui unei alte categorii profesionale aflată în situații analoage, s-a produs o încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. 1 și 2 din Constituție și art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit cărora reprezintă o încălcare a principiului egalității în fața legii "orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Instanța a apreciat că prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece în jurisprudența noțiunea de "bunuri" nu se limitează numai la proprietatea asupra unor bunuri corporale; anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci "bunuri", în înțelesul Convenției.
Pe de altă parte, instanța a mai apreciat că deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG 83/2000 a fost unul legitim - respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților și asistenților judiciari - prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se constată că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
În cauză însă, de la adoptarea nr.OG 83/2000, prin intermediul căreia sporul invocat a fost retras magistraților și acordat controlorilor financiari, legiuitorul a mai adoptat o serie de acte normative succesive prin care a recunoscut acest spor diferitelor categorii profesionale - respectiv prin nr.OG 9/2001, Legea nr. 334/2002 și nr.OUG 115/2004 - și care au avut drept consecință instituirea unei discriminări permanente în ceea ce îi privește pe reclamanți, astfel că dreptul lor la acțiune a început să curgă de la ultima prevedere legală. Întrucât nr.OUG 115/2004 a intrat în vigoare la 05.12.2004 iar cererea reclamanților s-a înregistrat la 28.09.2007, se constată că termenul general de 3 ani nu a fost depășit, motiv pentru care excepția invocată de pârâtul Ministerul Justiției a fost înlăturată.
Plata despăgubirilor cuvenite reclamanților se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084 Cod civil, și nu potrivit art. 1088 Cod civil, care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
A bligat pârâtul Ministerul Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.
În temeiul art. 1 și 3 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă pârâtul Tribunalul Neamț a fost obligat să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Împotriva acestei sentințe a promovat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice N în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, recurs declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru și înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr-.
A criticat recurenta soluția primei instanțe, invocând că în mod greșit s-a reținut că ar avea calitate procesuală pasivă atât timp cât nu poate fi confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat și că atribuțiile sale sunt strict legate de executarea legii, fiind un organ administrativ al administrației centrale.
Recursul este nefondat.
Art.1 din OUG 22/2002 aprobată prin legea 288/2002 prevede faptul că executarea obligațiilor publice, în temeiul unor titluri executorii, se realizează din sumele asigurate prin bugetul de stat cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Totodată, potrivit art.19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anual pregătirea bugetelor, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2 din OG 208/2005, în îndeplinirea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are în principal următoarele atribuții:- elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetelor anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat,precum și proiectul legii de modificare a bugetului de stat, operând modificările corespunzătoare.
Concluzionând, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite,precum și de a elabora proiectele de rectificări a acestor bugete.
În mod corect așadar, instanța de fond a reținut calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru considerentele sus-arătate, în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefundat recursul promovat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N ÎN NUMELE ȘI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.505 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red./
Red.
Tehn.2 ex.AA.23.07.2009
Președinte:Sorina CiobanuJudecători:Sorina Ciobanu, Liliana Ciobanu, Daniela Părău
