Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 82/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- SECȚIA CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE

CU MINORI ȘI DE FAMILIE

ȘI DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

ASIGURARI SOCIALE

SENTINȚA NR.82/DOSAR NR-

Ședința publică din 15 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Anca Pârvulescu- - - judecător

- - - judecător

- - - asistent judiciar

- asistent judiciar

- - grefier

Pe rol fiind soluționarea litigiului de muncă intervenit între reclamanții, C, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV și pârâtul - chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, lipsă fiind reclamanții, C, și, și pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV și pârâtul - chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.

Procedura îndeplinită.

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov în soluționarea prezentului litigiu, având în vedere dispozițiile deciziei nr.104/2009 a Curții Constituționale.

Consilier juridic, reprezentanta pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției.

CURTEA

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-, reclamanții, C, și au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV și pârâtul - chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata către reclamante a unor despăgubiri egale cu diferențele salariale dintre indemnizațiile reclamantelor și cele echivalente personalului auxiliar de specialitate din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, respectiv Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - DIICOT. Cauza a fost înregistrată în primă instanță la Curtea de Apel Brașov, în temeiul disp. art. I al 1 din OUG75/2008, potrivit cu care această instanță este competentă în soluționarea pe fond a cererilor care au ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit OUG27/2006, aprobată și modificată prin legea 45/2007, modificată prin OG8/2007.

Curtea Constituțională prin decizia nr.104/2009, a admis excepția de neconstituționalitate, invocată din oficiu de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că disp. art I și II din OUG75 /2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, sunt neconstituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin 3 din Legea 47/1992, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile declarate neconstituționale sunt suspendate de drept.

Fiind declarate neconstituționale, dispozițiile de procedură, care vizează competența materială a Curții de Apel, sunt de imediată aplicabilitate, așa încât, această instanță nu mai este competentă în soluționarea unor astfel de cauze.

Față de cele ce preced, instanța apreciază că este întemeiată excepția de necompetență materială a Curții de Apel, și în consecință va declina competența de soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. c din codul d e procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 158 din Codul d e procedură civilă în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov, invocată din oficiu de instanță și în consecință:

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții, C, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAȘOV, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRAȘOV și pârâtul - chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, în favoarea Tribunalului Brașov.

Definitivă. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi 15.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță

- - - -

Cu votul consultativ al asistenților judiciari

- -

GREFIER,

-

Red. /15.04.2009

Dact. /22.04.2009

- 2 exemplare -

Președinte:Anca Pârvulescu
Judecători:Anca Pârvulescu, Cristina Ștefăniță, Izabela Mușat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 82/2009. Curtea de Apel Brasov