Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 836/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 836
Ședința publică de la 03 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu
JUDECĂTORI: Valerica Niculina Grosu, Doru Octavian Năstase
: - -
GREFIER:
***************************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N ÎN NUMELE ȘI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 502/C/15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Constată instanța că recursul este în termen, motivat.
Nemaifiind alte cereri și excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr- din 02.03.2009, reclamanta în calitate de judecător la Judecătoria Piatra Neamț, detașată la Școala Națională de Grefieri a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Școala Națională de Grefieri, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Finanțelor obligarea pârâților să plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, începând cu luna ianuarie 2007 și în viitor, pe toată durata detașării sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor să asigure sumele necesare efectuării plăților acestor drepturilor salariale.
Inițial prezenta cauză a fost introdusă pe rolul Curții de Apel București Secția a VII Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță care prin sentința civilă nr. 657/27.02.2009 a declinat competența de soluționare din punct de vedere material în favoarea Tribunalului Neamț, având de asemenea în vedere și decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 992/C/30.11.2007 a Tribunalului Neamț, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 283/24.03.2008 a Curții de Apel Bacăua fost admisă acțiunea promovată pentru plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
A arătat că începând cu data de 01.01.2007 prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 410/07.12.2006 petenta a fost detașată pe o perioadă de 1 an în cadrul Școlii Naționale de Grefieri, ulterior detașarea fiind prelungită până în data de 01.01.2011. Față de dispozițiile art. 12 din nr.OUG 27/2006 pe perioada delegării și a detașării, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcția în care sunt delegați sau detașați.
A arătat că a primit o cotă procentuală din sporul de 50% de la Tribunalul Neamț dar drepturile au fost acordate doar până la data de 01.01.2007.
De asemenea s-a mai arătat că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50%, a fost pentru prima dată instituit în favoarea lor prin prevederile din nr.OG 56/1997, aprobată prin Legea nr. 104/1999, care a modificat art. 421din Legea nr. 50/1996 - devenit art. 47 după republicare - având același conținut până la apariția nr.OG 83/2000, care prin art. 1 pct. 42 l-a înlăturat în ceea ce îi privește, stabilindu-l însă în favoarea unei alte categorii de personal din organele autorității judecătorești, respectiv a controlorilor financiari.
Reclamanta a considerat că aceste modificări legislative îi discriminează direct în raport cu controlorii financiari, care la momentul respectiv făceau și ei parte din cadrul autorității judecătorești și erau retribuiți în baza aceleiași prevederi legale, reglementările având ca scop și efect restrângerea, înlăturarea, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege, cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. 2 din Codul muncii anterior, ce consacra principiul egalității de retribuire pentru salariații care prestează o muncă egală și au aceeași pregătire profesională. A mai arătat că acest tratament diferențiat nu a fost justificat obiectiv și rezonabil și că deși scopul urmărit prin reglementările incriminate este legitim, metoda lui de atingere nu a fost una adecvată.
A mai invocat faptul că nr.OG 83/2000 reprezintă o ordonanță ordinară, și cum domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, au fost încălcate dispozițiile art. 72 alin. 3 care exclud din sfera raporturilor ce pot fi soluționate prin ordonanțe ordinare, regimul general privind raporturile de muncă, precum și prevederile art. 114 alin. 1 din Constituția României, în vigoare la acea dată, în conformitate cu care abilitarea guvernului pentru a emite ordonanțe printr-o lege specială poate privi numai domenii ce nu fac obiectul legilor organice. Ori, a arătat reclamanta, din sfera raporturilor de muncă face parte și salariul, și de aceea problema salarizării personalului din organele autorității judecătorești trebuia reglementată prin lege organică, nu printr-o lege ordinară, așa cum s-a procedat, în dezacord cu prevederile constituționale de mai sus, cu atât mai mult cu cât prin nr.OG 83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, încălcându-se astfel principiului ierarhiei actelor juridice prevăzut de Legea nr. 24/2000.
Tot astfel, a mai invocat faptul că drepturile salariale sunt prevăzute de art. 41 alin. 2 din Constituția României și că art. 53 din Legea fundamentală prevede condiții restrictive când exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, cu condiția ca măsura de restrângere să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, motiv pentru care prevederile nr.OG 83/2000 încalcă dispozițiile constituționale de mai sus, ca și cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și dispozițiile Recomandării R (94) 12 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la independența, eficiența și rolul judecătorilor. Aceasta deoarece la data adoptării nr.OG 56/1997 legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. Ori, Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor, aprobată în totalitate de și obligatorie pentru România, recunoaște necesitatea remunerării corespunzătoare a acestora, prin reglementări specifice, care să garanteze salariile judecătorilor împotriva diminuărilor și să se asigure cel puțin o prevedere privind mărirea salariilor în raport cu creșterea prețurilor.
În sprijinul cererii lor reclamanta a invocat practica Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, iar în privința pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor au arătat că el are calitate procesuală pasivă potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002.
În baza art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă a solicitat judecata în lipsă.
Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă invocând excepția lipsei calității procesual pasive a sa motivat de faptul că reclamanta nu are calitatea de salariat al iar locul de muncă al acesteia este la Școala Națională de Grefieri. Se invocă prevederile Legii 567/2004 prin care se stabilește că Directorul școlii Naționale de Grefieri este ordonator terțiar de credite iar este doar în subordinea.
Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. N, în calitate de reprezentant al Ministerului Economiei și Finanțelor, prin întâmpinarea formulată a solicitat, pe cale de excepție, respingerea acțiunii formulate împotriva sa, pentru lipsă calitate procesuală pasivă, arătând că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că atribuțiile în angajarea și salarizarea reclamantului revine Ministerului Public și parchetelor din județul N, în temeiul raportului de muncă încheiat între părți, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Totodată a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Public.
Prin sentința civilă nr. 502/C/15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț s-au dispus următoarele:
S-a respins ca nefondată excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții Școala Națională de Grefieri,Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Finanțelor Publice;
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 01.01.2007 și în viitor pe toată perioada detașării, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor să asigure sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamantei prin prezenta hotărâre.
Considerentele reținute de instanță au fost următoarele:
Analizând cu prioritate excepțiile invocate instanța urmează le-a respins motivat de următoarele: În ceea ce privește apărarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată pe cale de excepție, privind lipsa calității sale procesuale pasive, aceasta va fi înlăturată întrucât, pe de o parte, conform art. 1 din nr.OUG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, iar pe de altă parte prevederile modificatoare ale Legii nr. 110/2007 instituie doar o serie de termene și condiții privind executarea, fără a-l exonera de îndatoririle ce îi revin în asigurarea sumelor necesare efectuării plăților.
În consecință, a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor să asigure sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamantei prin prezenta hotărâre.
Față de lipsa calității procesuale invocată de către Consiliul Superior al Magistraturii de asemenea instanța a respins-o motivat de faptul că acesta este coordonatorul și mai mult decât atât proiectul de buget al Școlii Naționale de Grefieri este propus către care îl aprobă. Astfel este indubitabil că acordarea unor drepturi salariale la care ar fi obligată nu poate fi făcută fără obligația de plată către a cestor drepturi salariale.
Reclamanta are calitatea de judecător la Judecătoria Piatra Neamț în prezent este detașată la Școala națională de Grefieri și prin prezenta cerere, au invocat discriminarea lor în raport de prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, ce au abrogat dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, prin care se prevedea că "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Totodată a precizat că nr.OG 83/2000 a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. 1 din Constituția României, în vigoare la acea dată deoarece, deși avea caracterul unei legi ordinare, a abrogat prevederi dintr-o lege organică. A fost nesocotit astfel principiul ierarhiei potrivit căruia actele normative nu pot fi modificate sau abrogate decât prin altele echivalente, având aceeași forță juridică.
Instanța a reținut, față de motivul invocat mai sus, că potrivit art. 107 alin. 3 din Constituția României anterior modificării, "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta". Ori, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată", însă prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale acestei legi. Aceasta în condițiile în care art. 55 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "Modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și în redarea lor într-o nouă formulare" potrivit art. 56 alin. 1 din lege "Completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente", iar potrivit art. 60 alin. 1 din lege abrogarea constă în lipsirea de eficiență juridică, totală sau parțială, a unor prevederi cuprinse într-un act normativ, care sunt contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior.
Din dispozițiile citate ale Legii nr. 24/2000 reiese că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art. 107 alin. 3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de învestire a Guvernului de a emite ordonanțe. Este de remarcat, în acest context, că acolo unde Parlamentul a intenționat să acorde executivului posibilitatea abrogării unor texte de lege, a prevăzut în mod expres aceasta în legea de abilitare. Astfel, prin art. 1 pct. Q 3 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită o ordonanță pentru "Abrogarea art. 2 alin. (3) pct. B lit. d) din Decretul nr. 247/1977 "
Față de cele reținute mai sus, reiese că abrogarea art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 s-a făcut cu încălcarea atât a prevederilor Legii de abilitare nr. 125/2000, cât și a celor ale art. 107 alin. 3 din Constituția României anterior modificării.
Mai mult, instanța a reținut că potrivit art. 2 alin. 1 din actul normativ menționat mai sus, ordonanțele emise potrivit art. 1 trebuiau depuse atât la Camera Deputaților cât și la, în vederea aprobării, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, sub sancțiunea încetării efectelor acestora. Ori, deși sesiunea parlamentară de toamnă a început la data de 04.09.2000, așa cum reiese din portalul Parlamentului României, nr.OG 83/2000 a fost depusă în termen numai la, respectiv la 01.09.2000 sub nr. E/260, la Camera Deputaților fiind înregistrată sub nr. PL/123 abia pe 28.02.2001, cu mult peste termenul imperativ prevăzut mai sus.
Tot astfel, instanța a reținut că la data stabilirii sporului de 50% în favoarea reclamantei prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, legiuitorul a considerat că aceștia își desfășoară activitatea în condiții deosebite, caracterizate prin risc profesional și suprasolicitare neuropsihică, care subzistă și în prezent. Acordarea acestui spor s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. 2 din Constituția României ce prevăd că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială, între altele, și pentru prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale.
Deși art. 53 din Legea fundamentală stabilește în mod limitativ condițiile în care exercițiul unui drept poate fi restrâns, respectiv printr-o măsură proporțională cu situația care a determinat-o, aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului respectiv, prin adoptarea nr.OG 83/2000 legiuitorul a procedat la abrogarea dreptului recunoscut anterior reclamanților, concomitent cu acordarea lui în favoarea controlorilor financiari, fără nici o fundamentare a acestor măsuri. Ori, profesia de magistrat este una de risc, recunoscută ca atare de însuși legiuitorul care prin art. 77 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, a statuat că "Judecătorii și procurorii în funcție sau pensionari au dreptul de a li se asigura măsuri speciale de protecție împotriva amenințărilor, violențelor sau a oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor", iar prin art. 78 alin. 1 că "Judecătorii și procurorii beneficiază de asigurare pentru risc profesional pentru viață, sănătate și bunuri, dacă sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea ".
Aceste reglementări sunt în concordanță cu dispozițiile Recomandării R (94) 12 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la independența, eficiența și rolul judecătorilor, care prevăd că remunerarea judecătorilor trebuie "să reprezinte o compensare suficientă pentru povara de responsabilități".
Or, abrogarea acestui spor contravine dispozițiilor de mai sus în condițiile în care, după recunoașterea lui în favoarea reclamanților prin nr.OG 56/1997, acesta făcea parte deja din categoria drepturilor câștigate, definite de doctrinarii clasici ca fiind drepturile intrate definitiv în patrimoniul unor persoane, ce nu mai pot fi retrase în nici un mod.
Așa s-a întâmplat și în cazul magistraților, cărora acest spor le-a fost recunoscut prin nr.OG 56/1997, caracterul injust al retragerii lui fiind dovedit ulterior și prin opinia Consiliului Superior al Magistraturii, exprimată în observațiile făcute la proiectul de salarizare ce a stat la baza adoptării OUG27/2006, în care s-a propus reintroducerea acestuia.
Instanța a apreciat că prevederile art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, deoarece în jurisprudența noțiunea de "bunuri" nu se limitează numai la proprietatea asupra unor bunuri corporale; anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate drepturi de proprietate și deci "bunuri", în înțelesul Convenției.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că,deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG 83/2000 a fost unul legitim - respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților - prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se constată că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Plata despăgubirilor cuvenite reclamantei se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084. civ. și nu potrivit art. 1088. civ. care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanta este îndreptățită să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs numai pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Acesta a criticat sentința pronunțată de prima instanță numai în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității sale procesuale pasive invocată prin întâmpinare.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare la recurs și nu au fost administrate probe noi în recurs.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Art. 19 din Legea nr. 500/2002 prevede că, în domeniul finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice are ca principală atribuție dispunerea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare în vederea asigurării echilibrului bugetar, aplicarea politicii financiare a statului precum și cheltuirea cu eficiență a recurselor financiare.
Sumele aprobate la partea de cheltuieli prin bugetele stabilite la sart. 1 alin.2 în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți reprezentă limite maxime, care nu pot fi depășite, iar angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate ( art. 4 alin.2 și 3 din Legea nr. 500/2002).
Din examinarea textelor de lege invocate mai sus rezultă că între recurent și ceilalți pârâți, care sunt ordonatori de credite, există raporturi juridice izvorâte din lege, astfel că nu se poate reține că recurentul-pârât nu ar avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N ÎN NUMELE ȘI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 502/C/15.05.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.08.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
red.sent./
red.dec. /03.09.2009
tehnored./4 ex./ 03.09.2009
Președinte:Valerica Niculina GrosuJudecători:Valerica Niculina Grosu, Doru Octavian Năstase
