Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 980/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 980
Ședința publică de la 16 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I și Ministerul Apărării - și pentru Direcția Instanțelor Militare împotriva sentinței civile nr. 821 din 4.06.2008 a Tribunalului IAȘI (dosar nr-), intimați fiind, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. pentru recurentul Ministerul Apărării - și pentru Direcția Instanțelor Militare, lipsă celelalte părți.
Procedura viciată cu intimatul Ministerul Apărării - și pentru Direcția Instanțelor Militare se acoperă prin prezența domnului consilier.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al patrulea termen; intimații nu au făcut dovada suspendării judecății prezentei cauze până la soluționarea cererii de strămutare.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului recurentului Ministerul Apărării - și pentru Direcția Instanțelor Militare
Consilier jr. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs. În ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice solicită respingerea recursului formulat de acesta, consideră că acest minister are calitate procesuală pasivă.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.821 din 4.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iași au fost respinse excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor,iar pe fond a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării, Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Au fost obligați pârâții Ministerul Apărării și Direcția Instanțelor Militare să plătească în favoarea fiecărui reclamant drepturile salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.01.2000 - 01.10.2004, reactualizate cu rata inflației până la data achitării efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților Ministerului Apărării și Direcției Instanțelor Militare fondurile necesare achitării drepturilor salariale la care aceștia au fost obligați prin prezenta hotărâre.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Apărării, Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea primilor doi pârâți la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.01.2000 - 01.10.2004 și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că în conformitate cu art. 47 din Legea nr. 50/1996, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest text de lege a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000. Prin Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Or, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept în soluțiile pronunțate în interesul legii este obligatorie pentru instanțe. Mai susțin reclamanții că la cap. Vi, pct. 3 din anexa 2 nr.HG 232/2005, se prevedea plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților, pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000 - 2004. or, realizarea acestei măsuri nu s-a îndeplinit nici până în prezent.
Pârâtul ministerul Apărării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin nr.OG 83/2000, art. 1 pct. 42, ordonanță emisă în temeiul prevederilor art. 107 alin. 1 și 3 din Constituția României și ale art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000. De asemenea, mai susține pârâtul că nr.OG 83/2000 a fost aprobată ulterior prin Legea nr. 334/2001 și că voința legiuitorului a fost în sensul abrogării textului de lege referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică. Cât privește decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susține pârâtul că aceasta nu este motivată și nici publicată în Monitorul Oficial. Mai mult, prin nr.OG 8/2007 a fost abrogată în totalitate Legea nr. 50/1996.
Tot prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune raportat la prevederile art. 1 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și la disp. art. 283 lit. c din Codul muncii. de asemenea, pârâtul a susținut că nr.HG 232/2005 nu constituie o recunoaștere a dreptului de natură să întrerupă cursul prescripției.
Pârâtul Ministerul Apărării a formulat și o cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând ca, în cazul admiterii acțiunii reclamanților, chematul în garanție să fie obligat la adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008 care să includă și alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivarea acestei excepții, pârâtul a susținut că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului. De asemenea, potrivit art. 43 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. În consecință,a susținut pârâtul că nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate în prezenta acțiune.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, și a respins-o, având în vedere disp. art. 3 alin. 1 lit. A pct. 2 din nr.HG 386/2007, precum și disp. art. 1 din nr.OG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Astfel, pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite, acesta având obligația, potrivit art. 2 din aceeași ordonanță, de a dispune toate măsurile necesare, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Apărării, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, respingând-o.
A reținut în acest sens prima instanță că potrivit art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, iar potrivit disp. art. 17 alin. 1 și 2 din același decret, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după întrerupere începând să curgă o nouă prescripție. Se mai reține de către instanță că prin Decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Astfel, prin această decizie s-a recunoscut faptul că sporul de 50%, ca drept salarial, este cuvenit magistraților și personalului auxiliar de specialitate și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, deci și pentru perioada 2000 - 2004. Or, potrivit disp. art. 329 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Totodată, la capitolul VI, pct. 3.2, anexa 2 la HG nr. 232/2005 se prevede plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, pentru care nu există hotărâri judecătorești, aferente perioadei 2000 - 2004.
Având în vedere faptul că sporul de 50% reprezintă un drept salarial care se cuvenea magistraților și în perioada 2000 - 2004, precum și faptul că la momentul intrării în vigoare a nr.HG 232/2005 nu existau hotărâri judecătorești cu privire la acest spor, instanța constată că prin capitolul VI, pct. 3.2, anexa 2 la HG nr. 232/2005 s-a întrerupt cursul prescripției, mențiunea plății drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 2000 - 2004 pentru care nu existau la acel moment hotărâri judecătorești reprezentând o recunoaștere a dreptului, în sensul art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Pentru toate aceste considerente, reținând că prin nr.HG 232/2005 s-a întrerupt cursul prescripției, la data de 01.04.2005 începând să curgă un nou termen de prescripție, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța a reținut că prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, spor prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru perioada 2000 - 01.10.2004.
Legea este actul juridic al parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția - potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante; este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
În speță reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care prevăd că: "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază brut lunar". Este adevărat că prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres, însă procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cât și disp. Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție "ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta. Or, prin art. 1 oct. Q1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești republicate". Cu toate acestea prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din disp. art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,modificarea, completarea și abrogareaconstituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții le acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres pentru aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, conf. art. 1 pct. Q3 din Legea nr. 125/2000, "guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit. d din Decretul nr. 247/1997 "
În consecință, întrucât abrogarea realizată prin nr.OG 83/2000 este nelegală și, în plus, subzistă rațiunea acordării sporului de stres, instanța constată că pretențiile reclamanților sunt întemeiate cu privire la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică prev. de art. 47 din Legea nr. 50/1996 pentru perioada 01.02.2005 - 01.02.2007.
Mai mult, prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Or, potrivit disp. art. 329 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța a constatat că este întemeiată acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării, Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Economiei și Finanțelor și a admis-
În consecință, instanța a obligat pârâții Ministerul Apărării și Direcția Instanțelor Militare să plătească în favoarea fiecărui reclamant drepturile salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.01.2000 - 01.10.2004, reactualizate cu rata inflației până la data achitării efective.
De asemenea, instanța a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților Ministerului Apărării și Direcției Instanțelor Militare fondurile necesare achitării drepturilor salariale la care aceștia au fost obligați prin prezenta hotărâre.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Apărării, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că, în condițiile în care nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care face referire intimata, nu are calitate procesuală pasivă, în cazul de față raportul de drept procesual putându-se lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale.
În conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară asumată, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministrul Apărării nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plății solicitate, sens în care nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plății pretinse.
Recursul Ministerului Apărării critică sentința primei instanțe sub aspectul greșitei respingeri a excepției prescripției dreptului la acțiune,recurentul invocând astfel aplicarea greșită a legii, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art.304 pct.9 cod proc. civ.
A motivat recurentul în aceste sens că în mod greșit instanța de fond a reținut că în cauză a operat o întrerupere a prescripției ca urmare a apariției HG 232/2005 actul respectiv neputând fi interpretat ca fiind o recunoaștere a pretențiilor reclamanților,respectiv ca o cauză de întrerupere a prescripției,care de altfel a început să curgă de la data publicării în OG83/2000.
A motivat recurentul că dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial a OG nr.83/2000, termen la care s-a abrogat în mod expres sporul de risc și suprasolicitare și de la care reclamanții ar fi putut promova o acțiune pentru ocrotirea drepturilor lor pentru perioada 2000 - 2006, ori reclamanții abia în octombrie 2007 au înregistrat pe rolul alului acțiunea prin care solicită plata acestor drepturi, dosarul purtând nr- și având ca obiect plata sporului prevăzut la art.47 din Legea 50/1996 pentru perioada octombrie 2004- 1 02 2007 și în continuare, pentru viitor.
Mai arată recurentul că însăși reclamanții prin acea acțiune au solicitat admiterea excepției
prescripției dreptului la acțiune, excepție ce a fost admisă de instanță, soluția astfel pronunțată devenind irevocabilă. În susținerea acestor afirmații, recurentul a depus notele de concluzii scrise ale reclamanților formulate în dosarul invocat, respectiv 8102/2007 și sentința civilă 365/2008 a Tribunalului IAȘI.
În concluzie recurentul Ministerul Apărării solicită admiterea recursului, admiterea excepției prescrierii dreptului la acțiune și pe cale de consecință modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii ca prescrisă a acțiunii reclamanților.
Recursul Ministerul Apărării este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Din înscrisurile atașate de recurent la motivele de recurs, respectiv nota de concluzii scrise depusă de reclamanți în dosarul - rezultă într-adevăr că însăși reclamanții intimați din prezenta cauză au recunoscut și cerut să se admită excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada care excede termenului de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul 167/1958 în dosarul susmenționat. Mai mult decât atât, în respectivul dosar, soluția de admitere a excepției prescrierii dreptului ce este deja intrată în puterea lucrului judecat vizează și o perioadă din prezenta acțiune și anume perioada 01 06 2004 - 01 10 2004.
Curtea reține astfel că excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de recurentul Ministerul Apărării este întemeiată și va fi admisă ca atare.
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită.
Prin definiție, dacă prescripția are ca efect stingerea sau pierderea dreptului la acțiune ( în sens material), atunci dreptul trebuie să se fi născut. Pe de altă parte, însăși rațiunea prescripției - stimularea titularului dreptului sau sancționarea pasivității lui - nu subzistă în condițiile inexistenței dreptului la acțiune.
Prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.01.2000- 01.10.2004.
În contextul dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea retine ca prescripția începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, deci de când s-a născut dreptul, iar nu de la data la care s-a pronunțat prin Decizia în interesul legii nr. 21/10.03.2008.
Aceasta deoarece deciziile pronunțate în interesul legii nu au efect întreruptiv de prescripție, scopul declarat al recursului în interesul legii fiind doar acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe teritoriul țării, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și nu de recunoaștere a unor drepturi. În plus nici nr.HG 232/2005 nu poate fi considerata ca fiind întrerupătoare de prescripție.
Prin urmare, față de data introducerii acțiunii, reclamanții nu sunt îndreptățiți să pretindă drepturile salariale solicitate, acestea fiind in totalitate anterioare intervalului de 3 ani de la introducerea acțiunii, conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii coroborat cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Ca atare drepturile constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru întreaga perioada 01.01.2000- 01.10.2004 se vădește a fi prescris, iar acțiunea introdusă va fi respinsă.
Cât privește apărările intimaților potrivit cărora debitorul și-ar fi achitat de bunăvoie sumele pretinse de către reclamanții,astfel încât în conformitate cu dispozițiile art.20 din Decr.167/1958, nu are dreptul de a pretinde înapoierea prestațiilor,Curtea reține că deși aceste susțineri sunt corecte,ele nu pot fi primite în prezenta cauză,întrucât vizează chestiuni de executare care vor putea fi invocate ulterior,într-o eventuală cerere de înapoiere a prestației.
În consecință, pentru toate cele ce preced,Curtea în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă combinat cu art. 312 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul declarat de Ministerul Apărării si va modifica în tot sentința în sensul admiterii excepției prescrierii dreptului la acțiune și respingerii acțiunii formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării, Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Finanțelor Publice.
Cât privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea îl va respinge, fiind rămas practic fără interes în contextul în care acțiunea reclamantului a fost respinsă ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Apărării, în nume propriu și pentru Direcția Instanțelor Militare, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr. 821 din 04 06 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de Ministerul Apărării și în consecință:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării și Direcția Instanțelor Militare și Ministerul Finanțelor Publice.
Menține dispozițiile sentinței civile recurate referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 10 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored./
2 ex. 5 XI 2009
.I -
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu
