Drepturi salariale (banesti). Decizia 1057/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1057/
Ședința publică din 17 iunie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Sănătății Publice B, cu sediul în--3, sector 1, Autoritatea de Sănătate Publică H, cu sediul în M-C,-, județul H și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în M-C,-, județul împotriva sentinței nr.582 din 9 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar reclamanții intimați au depus la dosar prin registratura instanței la data de 4 iunie 2008 întâmpinare solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr.582 din 9 aprilie 2008, Tribunalul Harghitaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Sănătății Publice și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP H; a admis acțiunea formulată de reclamanții, precum și de intervenienta în nume propriu, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Sănătate Publică H, Ministerul Sănătății Publice și Ministerul Economiei și Finanțelor; a obligat pârâții să plătească reclamanților sumele de bani reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, de care trebuiau să beneficieze, potrivit Legii nr.142/1998, calculate pentru perioada 2004-2006, sume actualizate cu rata inflației până în momentul plății; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de angajați funcționând în cadrul Autorității de Sănătate Publică Legea 142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora. Acest lucru nu înseamnă automat, că reclamanții nu au dreptul la asemenea tichete ci dimpotrivă trebuie să se țină seama de caracterul și natura lor, acestea reprezentând măsuri de protecție și securitate în muncă precum și de asigurare a unor condiții optime la locul de muncă.
Instanța de fond a mai reținut că atât timp cât reclamanții se înscriu în categoria de salariați în sectorul bugetar iar în acest sector sunt categorii de salariați care beneficiază de tichete de masă, neacordarea lor reprezintă în realitate o discriminare în ceea ce privește dreptul la protecție socială între salariații din sectorul bugetar.
Acordarea acestor tichete în funcție de voința angajatorului constituie o restrângere a dreptului la protecție socială, restrângere care nu este justificată și nu are un caracter necesar într-o societate democratică.
Apreciind asupra celor de mai sus, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
În fine, instanța de fond a făcut aplicarea disp.art.1084 Cod civil, obligând pârâții la actualizarea sumelor astfel acordate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs pârâții Ministerul Sănătății Publice, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP H și Autoritatea de Sănătate Publică
Recurenta DGFP H în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a acestui pârât prin prisma disp.art.14 alin.1 din Legea 500/2002. Tot cu referire la această excepție recurentul a arătat că între reclamanți și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raport juridic obligațional, reclamanții neavând calitatea de salariați a acestui minister.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că obligația acordării tichetelor de masă revine angajatorului, iar în acest context potrivit dispozițiilor cuprinse în legile bugetului de stat pentru anii 2003,2004 și 2005 s-a stipulat în mod expres că aceste categorii de cheltuieli nu se pot aproba întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Recurentul Ministerul Sănătății Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în sensul în care a arătat că potrivit art.4 pct.49 din HG 862/2006 ministerul are numai atribuția de a aviza bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice aflate în subordinea sau coordonarea sa. Autoritatea de sănătate Publică H în calitatea sa de ordonator secundar de credite are sarcina de a repartiza bugetul aprobat conform clasificației bugetare, sarcină care nu poate fi transferată, contrar dispozițiilor legale ordonatorului principal în speță, recurentul pârât.
Recurentul a mai invocat excepția inadmisibilității cererii reclamanților, excepție asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat în mod clar însă nu a argumentat în susținerea acestei excepții rezumându-se a face trimitere la aspectele invocate de în fața instanței de fond.
Pe fondul cauzei recurentul a arătat că instanța de fond a aplicat greșit prevederile Legii 142/1998 în sensul în care a transformat o normă dispozitivă întruna obligatorie. Dispozițiile legale aplicate de instanța de fond au, în opinia recurentului, caracter supletiv întrucât dacă legiuitorul ar fi considerat că acordarea tichetelor de masă este o măsură de protecție socială ar fi stabilit un barem al salariilor până la care acestea pot fi acordate știut fiind că măsurile de protecție socială vizează persoane cu venituri mici. În al doilea rând se arată că în situația în care legiuitorul ar fi considerat acordarea tichetelor de masă o măsură de protecție socială nu ar fi condiționat prestarea acestora de sumele existente în bugetul instituției ci, ar fi obligat toți angajatorii să prevadă aceste sume în buget.
Recurenta Autoritatea de Sănătate Publică Hai nvocat prin recursul declarat, caracterul de normă supletivă a dispozițiilor cuprinse în Legea 142/1998 pe de o parte și pe de altă parte, a invocat împrejurarea că prin legile bugetului de stat aplicarea dispozițiilor art.1 din legea 142/1998 a fost suspendată succesiv.
Recursurile sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
Pe fondul cauzei:
Acțiunea reclamanților astfel cum a fost formulată s-a întemeiat pe disp.art.1 din Legea 142/1998.
Conform prevederilor art.1, alin.1 din Legea nr.142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol pentru sectorul bugetar, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat.
Față de aceste prevederi legale se constată că Legea nr. 142/1998 nu stabilește în mod imperativ în sarcina pârâților obligația de a acorda tichetele de masă, ci prevede doar posibilitatea acordării acestora. Se instituie astfel un drept opțional al angajatorilor din sectorul bugetar de a acorda tichete de masă, drept care este condiționat, în ceea ce privește aplicarea lui, de prevederea unor sume cu această destinație în buget.
În condițiile în care pentru anii 2004 - 2006, prin legile bugetului de statnuau fost aprobate pentru instituțiile publice sumele necesare acordării tichetelor de masă, în mod greșit instanța de fond a ignorat dispozițiile cuprinse în legile bugetare.
Nu în ultimul rând recurenții sunt în eroare cu privire la natura dispozițiilor cuprinse în legile bugetare. În acest sens curtea subliniază că aceste legi, cu referire la Legea 507/2003 art.46, Legea 511/2004 art.40, și Legea 379/2005 art.24, nu suspendă aplicarea prevederilor art.1 din Legea 142/1998 ci stabilesc cu caracter imperativ imposibilitatea prevederii sumelor pentru acordarea tichetelor de masă în bugetele instituțiilor publice indiferent de sistemul de finanțare cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii. Cu alte cuvinte în mod expres legea bugetară interzice alocarea unor sume cu astfel de destinații și golește de conținut pe perioada în litigiu beneficiul acordat cu caracter facultativ prin art.1 din Legea 142/1998.
Pe de altă parte, nu are relevanță împrejurarea că tichetele de masă au fost acordate unora dintre categoriile de salariați din unitățile bugetare, deoarece pe de o parte astfel de aspecte nu s-au dovedit iar pe de altă parte, așa cum arătam, sumele pentru acordarea tichetelor de masă pot fi prevăzute în bugetele instituțiilor publice care sunt finanțate integral din venituri proprii.
Nu în ultimul rând, fără a invoca forța obligatorie a deciziei pronunțate de ICCJ în interpretarea prevederilor art.1 alin.1 și 2 din Legea 142/1998, întrucât această decizie nu se referă la categoria de personal din care fac parte reclamanții, curtea reține argumentația instanței supreme în sensul în care beneficiul instituit prin art.1 din Legea 142/1998 nu reprezintă un drept ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație, are posibilitatea legală să le prevadă și nu în ultimul rând, acordarea acestor tichete a fost negociată prin contractele colective de muncă.
Având în vedere argumentele de mai sus, curtea va admite recursurile declarate găsind întemeiate criticile formulate pe fondul cauzei și ca atare curtea va modifica în parte sentința criticată și va respinge acțiunea reclamanților ca neîntemeiată, menținând restul dispozițiilor din hotărârea atacată.
Față de soluția adoptată prin prezenta decizie, curtea apreciază că restul criticilor formulate nu se mai impun a fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâtului Ministerul Sănătății Publice cu sediul în B--3, sector 1, precum și cel formulat de H cu sediul în M C-, județul H în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.582 din 9 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-, și în consecință:
-modifică în parte sentința criticată;
-respinge acțiunea reclamanților și alții;
-menține dispoziția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2008.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
ptr., fiind
în concediu, semnează
vicepreședintele instanței
ptr., fiind
în concediu, semnează
vicepreședintele instanței
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
29.07.2008.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
