Drepturi salariale (banesti). Decizia 1057/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1057/
Ședința publică din data de 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, cu domiciliul procesual ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, din G,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 671/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați (dosar fond nr-), privind conflictul de drepturi intervenit în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, având ca obiect "DREPTURI ".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2009, fiind consemnate în încheierea din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 14.10.2009 și, ulterior, la data de 20.10.2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de Apel Galați, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 671/21.05.2008 pronunțată de către Tribunalul Galați, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării B, ca nefondată.
S-au respins excepțiile inadmisibilității, necompeteței materiale a instanței, ca nefondate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr-, reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați să se constate discriminarea existentă între alte categorii profesionale și procurori prin neacordarea acestora din urmă a indemnizației de dispozitiv lunară, reprezentând un spor de 25% din salariul de bază brut. Au solicitat obligarea pârâților la plata acestor drepturi pe o perioadă de trei ani anterioară datei sesizării instanței și în continuare până la încetarea discriminării, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au calitatea de procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și sunt obligați să efectueze serviciul de permanență atât în orele de program, cât și în afara acestuia, respectiv după orele de program, în timpul zilei și al nopții, precum și în aceleași condiții în zilele de sărbători legale, fără să fie plătiți în vreun fel pentru aceste servicii.
Reclamanții efectuează serviciul de permanență pentru a judeca cauzele urgente, în principal cele referitoare la măsurile preventive ce se iau împotriva inculpaților, dar și cele referitoare la mandatele europene emise de țările aparținând Uniunii Europene, conform Legii nr. 302/2004, precum și alte măsuri procesual penale urgente.
În timpul serviciului de permanență, reclamanții trebuie să fie permanent la dispoziția instanței, apți de a judeca cauzele pentru care au fost solicitați, fără a se admite înlocuirea. În situația în care un procuror aflat în serviciul de permanență, după efectuarea orelor de program, nu s-ar prezenta la serviciu în cauzele urgente sus menționate, este pasibil de sancțiune disciplinară.
Aceste restricții impun acordarea unei compensații materiale, astfel cum beneficiază alte categorii salariale. Astfel cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda în funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază stabilit prin Legea 138/1999. De asemenea, salariații din cadrul consiliilor locale, precum și cei ai prefecturilor beneficiază de indemnizația de dispozitiv în baza hotărârilor autorităților respective, deoarece, prin natura funcției, sunt obligați să se prezinte la serviciu în situații de urgență.
Prin urmare, este nefiresc, nelegal și discriminatoriu ca procurorii care prin natura funcției și a prevederilor legale sunt obligați să fie în timpul liber la dispoziția instanței de judecată sau a parchetului și, în mod destul de frecvent, solicitați la orice oră din zi și din noapte, să nu primească indemnizația de dispozitiv.
În drept, reclamanții au invocat art. 16, 20 din Constituția României, art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, Deciziile Curții Constituționale nr. 1/1994 și nr. 135/1996, art. 5 și 295 din Codul muncii.
În dovedirea acțiunii, reclamanții s-au folosit de proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii, arătând că indemnizația solicitată nu este stabilită prin legea de salarizare a magistraților, iar prin neacordarea indemnizației de dispozitiv nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat.
A invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, considerând că aceasta ar reveni Curții de Apel București în baza art. 36 alin. 2 din OUG nr. 27/2006, excepția inadmisibilității acțiunii prin neparcurgerea procedurii prealabile.
În cauză a fost citat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, conform art. 27 din OG nr. 137/2000.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat următoarele:
Prin dispozițiile art. 21 din OG nr. 137/2000, se stabilește ca persoana care se consideră discriminată, poate formula acțiune privind acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării.
Potrivit art. 2 din OG nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, care are drept scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului ori a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Pentru a ne găsi în situația unei fapte de discriminare, trebuie să avem două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legat de art. 14 privind interzicerea discriminării, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În același sens, Curtea Europeană de Justiție a statuat principiul egalității ca unul dintre principiile generale ale dreptului comunitar. În sfera dreptului comunitar, principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit și situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Curtea Europeană a apreciat că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicabile.
Potrivit acestor principii, s-a constatat următoarele:
Salarizarea personalului din sistemul autorității judecătorești și stabilirea drepturilor de care acesta beneficiază, este reglementată prin legi speciale, având un regim de salarizare diferit față de alte categorii de personal.
În acest sens, potrivit disp. OG nr. 27/2006, magistrații beneficiază de indemnizație lunară și alte sporuri.
Dispozițiile OG nr. 137/2000, prevăd că exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul acestui articol, privește persoanele aflate în situații comparabile.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale judecătorilor față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale, fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte - magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați.
Modalitatea de salarizare a magistraților este distinctă de cea reglementată pentru alte categorii profesionale, diferențele fiind motivate de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii profesionale, lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială recunoscut altor categorii de salariați, nu presupune plasarea într-o situație discriminatorie. Situația reclamanților nu este comparabilă cu cea a altor categorii socio-profesionale, având în vedere că pe lângă obligațiile specifice funcției, salariații din sistemul judiciar, se bucură de o serie de drepturi și beneficii suplimentare, care li se adresează doar lor, nefiind aplicabile altor categorii de salariați arătate chiar de reclamante.
Față de aceste considerente, instanța a respins ca nefondată actiunea. Nu pot fi reținute nici excepțiile invocate de pârât. Drepturile solicitate sunt drepturi de natură salarială, fiind incidente disp. art. 2 pct. 1 lit. c Cod procedură civilă. Procedura prealabilă este obligatorie în cazul prevăzut de disp. art. 36 alin. 1 din OUG nr. 27/2006. Cum în prezenta cauza nu ne aflam într-o astfel de situație, excepția inadmisibilității nu este întemeiată.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs reclamanții, -, -, -, și considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Conform Directivei 2000/EC/78, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații comparabile iar nu neapărat similare.
Magistrații procurori se află în situația de a constata că, deși desfășoară activități ce presupun urgență, nu beneficiază de sporul de dispozitiv în timp ce alte categorii de personal beneficiază de acest spor.
Unul și același element constând în obligația de a desfășura activități peste programul de lucru în situații urgente nu poate produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare în raport de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, au invocat disp. art. 304 pct. 8 și 9.pr.civilă.
A formulat întâmpinare intimatul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând respingerea recursului întrucât prima instanță a pronunțat o hotărârea legală și temeinică.
Categoria profesională a magistraților nu poate beneficia de un spor care nu a fost prevăzut printr-un act normativ de strictă aplicare.
De asemenea, Curtea Constituțională a pronunțat o serie de decizii prin care a constatat că prevederile OUG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenți sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanții îndeplinesc funcția de procurori.
Salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției este reglementată de prevederile nr.OUG 27/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 2 din nr.OUG 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților asistenți se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea de riscurile funcției,de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Rezultă că pentru asemenea categorii profesionale, modul de salarizare este prestabilit prin lege, fapt ce se constituie într-un principiu distinct al sistemului de salarizare,determinat de alocarea fondurilor necesare de la bugetul de stat.
În speță, reclamanții au formulat prezenta acțiune solicitând constatarea existenței unei situații de discriminare privind neacordarea indemnizației de dispozitiv reprezentând un spor lunar de 25% din indemnizația de bază brută, obligarea pârâților la plata unor asemenea drepturi pe o perioadă de trei ani de la data sesizării instanței cu precizările aduse,actualizate cu indicele de inflație la data plății și înscrierea lor în carnetele de muncă.
Și-au motivat pretențiile pe faptul că au calitatea de procurori, efectuează serviciul de permanență în mod planificat,după orele de program și în zilele de sărbători legale, solicitând recunoașterea și din punct de vedere salarial a unei asemenea activități.
Au făcut trimitere la situația altor categorii de salariați care beneficiază de indemnizație de dispozitiv: cadrele militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și salariați civili potrivit Legii nr. 138/1999, respectiv salariați din administrația publică, care sunt obligați să se prezinte la serviciu în caz de urgență.
Și-au întemeiat acțiunea pe existența unei situații de discriminare față de asemenea categorii profesionale solicitând, față de natura activităților desfășurate, recunoașterea unui atare drept salarial.
Însă, potrivit art. 1 din nr.OG 137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art. 14 din Convenție, a statuat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În speță nu ne aflăm în situația unui tratament discriminatoriu, reclamanții raportându-se la alte categorii profesionale care au un statut diferit, reglementat de legi de organizare diferite și cu un sistem de salarizare propriu, prevăzut ca atare prin lege.
De fapt, solicitările reclamanților recurenți pleacă de la faptul neprevederii în propria lege de salarizare a unei asemenea indemnizații de dispozitiv, considerată adecvată și necesară atribuțiilor pe care le îndeplinesc cu ocazia efectuării serviciului de permanență.
Cu alte cuvinte, vizează modalitatea de reglementare a drepturilor salariale prevăzute pentru procurori și punerea lor în acord cu atribuțiile ce le revin acestora, în referire expresă la activitatea desfășurată cu ocazia asigurării serviciului de permanență.
În primul rând o asemenea activitate reprezintă o obligație de serviciu în acord cu locul și rolul justiției în statele de drept cu răspunderea și complexitatea funcției deținute de reclamanți și, în al doilea rând, o problemă de legiferare, de competență strictă a autorității legiuitoare.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului legat de incidența dispozițiilor art. 14 din Convenție privind interzicerea discriminării, diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Faptul că lucrătorii de poliție beneficiază de sporul de permanență prevăzut de art. 11 din G nr. 38/2003 iar magistrații nu beneficiază de un spor asemănător, un spor distinct pentru îndeplinirea unor atribuții care impun asigurarea unui serviciu de permanență, nu poate conduce la ideea că ar fi incidente dispozițiile art. 1 și 2 din nr.OG 137/2000 pentru că aceste două categorii nu se află în situații comparabile sau în situații analoage.
Aceste categorii au statute diferite, atribuții diferite, legi de organizare și competențe diferite și legi de salarizare diferite.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea magistraților prevede că salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.
Art. 73 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților prevede la art. 73 că stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor se face ținând seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții.
Prin urmare, legiuitorul la stabilirea salariilor și sporurilor a avut în vedere și obligațiile magistraților cu privire la asigurarea permanenței. În același timp îndeplinirea unei obligații de serviciu, asumată odată cu ocuparea funcției de magistrat nu poate fi asimilată cu o restrângere a dreptului la liberă circulație așa cum susțin reclamanții.
Prin Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale s-au constatat ca fiind neconstituționale prevederile art. 27 al. 1 din nr.OG 137/2000, în măsura în care s-ar desprinde din acestea înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, prin Decizia nr. 838/27.05.2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, arătându-se că autoritatea judecătorească nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege.
S-a statuat instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a aplica justiția conform disp. art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, față de considerentele arătate, se va respinge recursul ca nefondat în baza disp. art. 312 alin. 1.pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanții, cu domiciliul procesual ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, din G,-, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 671/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați (dosar fond nr-).
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 20 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Alina Savin | JUDECĂTOR 2: Benone Fuică | JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu |
Grefier, |
: - -/11.11.2009
: 7 ex.//27 Ianuarie 2010
Fond: /
Asistenți judiciari: C-tin/
Comunicat: 5 ex./29.01.2010
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
