Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 21/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 21/
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Viorica Mihai Secuianu judecător
JUDECĂTOR 2: George Popa
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
La ordine fiind soluționarea apelului civil declarat de către reclamantul -, împotriva sentinței civile nr. 873 din 16.11.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, în acțiunea civilă având ca obiect daune morale.
La apelul nominal au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că: procedura este legal îndeplinită; primul termen de judecată în apel; apelul este motivat, scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar; s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare formulată de intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Reprezentantul parchetului, precizează că nu are cereri de formulat în cauză.
Curtea, nemaifiind cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul parchetului, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Arată că instanța de fond în mod legal a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Statul Român și a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamant întrucât acesta nu a formulat cererea în termenul prevăzut de lege.
CURTEA
Asupra apelului civil de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 873 din 16 noiembrie 2009, Tribunalul Brăilaa admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, județul
A respins ca prescrisă acțiunea intentată de reclamantul - cu domiciliul în B, Orașul F, str. -, -. 23, județul B, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, județul
A luat act de renunțarea la judecată a reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, cu sediul în B, Calea nr. 47, județul
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul - a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice B pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții în solidar la plata sumei de 100.000 lei reprezentând daune morale și la plata sumei de 100.000 lei reprezentând daune materiale și să îi fie recunoscută ca vechime în muncă perioada 20.06.1986-13.09.1987 având în vedere că era încadrat la Centrul de și Fructe F în funcția de lucrător comercial în conformitate cu dispozițiile art. 505 /3 alin. 3 Cod procedură penală, care prevăd că persoanele îndreptățite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează vechimea în muncă potrivit legii și timpul cât au fost private de libertate.
În fapt, reclamantul a motivat că prin rechizitoriul fostei Procuraturi Județene B nr. 18/2.02.1987 și înregistrat la Judecătoria Făurei sub nr. 417/1987, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 26, 223 alin. 2 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 224 alin. 2, art. 208 alin. 1 cu referire la art. 5 alin. 1 din Decretul 306/1981, art. 257 alin. 1 Cod Penal, art. 26 cu referire la art. 75 alin. 2 din Legea nr. 3/1975.
Pentru aceste fapte penale s-a dispus arestarea preventivă reclamantului în perioada 20.06.1986 - 13.09.1987, fiind încarcerat în Penitenciarul Brăila și arestul fostului Inspectorat Județean de Poliție B, așa cum rezultă din biletul de eliberare nr. 8072/13.09.1987.
Judecătoria Făurei prin sentința penală nr. 63 din 6.06.1988 pronunțată în dosarul nr. 417/1988, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Tribunalul Brăila prin Decizia penală nr. 345/1988, nu a statuat pe fond pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, constatând că nu a comis nici o faptă penală potrivit art. 11 pct. 2 litera a raportat la art. 10 litera a Cod de procedură penală.
Potrivit art. 504 /2 alin. 2 Cod de procedură penală, are dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate, ori care i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Consideră că a fost arestat nelegal și abuziv pe o durată de 1 an și 3 luni, ocazie cu care și-a pierdut locul de muncă și vechimea în muncă, fiind un abuz din partea procurorului care a instrumentat cauza.
Răspunderea statului este o răspundere directă, iar potrivit art. 504 alin. 1 Cod de procedură penală, așa cum a fost declarat constituțional prin Decizia nr. 45/1998 a Curții Constituționale, legiuitorul a stabilit răspunderea statului limitând-o la erorile judiciare săvârșite în procesele penale.
Solicită aplicarea dispozițiilor art. 505/3 alin. 3 Cod de procedură penală și obligarea pârâților la plata daunelor materiale și morale.
La termenul din 9 noiembrie 2009, reclamantul a declarat că renunță la judecată împotriva pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, instanța urmând să ia act de declarația acestuia.
În dovedire acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâtul și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Baf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.
A motivat că este prescris dreptul la acțiune în raport de termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. 2 Cod de procedură penală, termen care a început să curgă la data de 13.09.1987 când a fost emis Biletul de eliberare nr. 8071/13.09.1987, așa cum a precizat și reclamantul în acțiune.
Conform temeiului legal invocat, acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute de art. 504.
În ce privește reclamantul, dispoziția legală ce poate fi reținută în cazul său este cea de la art. 504 alin. 2 Cod de procedură penală care face referire la privarea de libertate.
Termenul de introducere a acțiunii în cazul privării sau restrângerii de libertate în mod nelegal, începe să curgă de la definitivarea actului prin care s-a dispus încetarea măsurii preventive, în speță, Biletul de eliberare nr. 8071/13.09.1987.
Termenul de 18 luni este un termen de prescripție a dreptului la acțiune.
Cu privire la capătul de cerere prin care solicită înregistrarea ca vechime în muncă a perioadei cuprinse între 20.06.1986 - 13.09.1987 deoarece reclamantul nu îndeplinește condiția legală de persoană îndreptățită la repararea pagubei, este nefondat.
Conform art. 505 alin. 3 Cod de procedură penală, persoanelor îndreptățite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate era încadrate în muncă, li se calculează vechimea în muncă și timpul cât au fost private de libertate.
În opinia instituției pârâte, reclamantul nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi considerat persoană îndreptățită la repararea pagubei, deoarece acțiunea pentru repararea pagubei este prescrisă, fiind introdusă peste termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. 3 Cod de procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă Tribunalul a pus în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice
Tribunalul, examinând cauza prin prisma motivelor formulate de reclamant, a excepției invocate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice B, constată că excepția este întemeiată și acțiunea este prescrisă pentru considerentele ce vor fi expuse.
În drept, potrivit art. 504 alin. 2 Cod de procedură penală, are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s- restrâns libertatea în mod nelegal.
Potrivit art. 504 alin. 3 Cod de procedură penală, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută la art. 10 alin. 1 lit. j.
Prevederile art. 505 Cod de procedură penală, reglementează felul și întinderea reparației.
Alineatele 2 și 3 al textului de lege menționat, prevăd că reparația constă în plata unei sume de bani, ținându-se seama de condițiile celui îndreptățit la repararea pagubei și de natura daunei produse, respectiv calcularea, la vechimea în muncă stabilită potrivit legii și timpul cât au fost private de libertate pentru persoanele îndreptățite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate erau încadrate în muncă.
Potrivit art. 506 alin. 2 Cod de procedură penală, acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504 Cod de procedură penală.
În fapt, așa cum rezultă din probele dosarului, prin sentința penală nr. 63 din 6 iunie 1988 pronunțată de Judecătoria Făurei, în dosarul nr. 417/1988, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. Cod de procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 208-209 raportat la art. 224 alin. 2 Cod Penal, în referire la art. 5 alin. 1 din Decretul 306/1981 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 75 alin. 2 lit. din Legea nr. 3/1972 cu aplicarea art. 257 alin. 1 Cod penal.
Față de - s-a luat măsura arestării preventive pe perioada 20.06. 1986 - 13.09.1987.
Conform Biletului de eliberare nr. 8072 din 13.09.1987, - a fost eliberat din arestul preventiv la data de 13 septembrie 1987.
Atât în raport de data rămânerii definitive a sentinței penale prin care s- dispus achitarea cât și față de data punerii sale în libertate atestată de Biletul de eliberare nr. 8072 din 13.09.1987, acțiunea este prescrisă.
În condițiile în care prin Codul d e procedură penală s-au introdus reglementări cu privire la repararea pagubelor în cazul arestării sau reținerii nelegale, reclamantul avea posibilitatea, în termenul legal de prescripție prevăzut de art. 506 alin. 2 Cod de procedură penală, să formuleze o astfel de acțiune.
Articolul 506 din Cod de procedură penală a fost modificat prin art. 1 pct. 219 din Legea nr. 281/2003.
Chiar dacă anterior anului 1989, când reclamantul a fost privat de libertate, nu exista posibilitatea reparării de către stat a pagubei suferite, acesta avea posibilitatea ca, după anul 1989, după modificarea dispozițiilor legale, să introducă acțiunea.
Raportând data introducerii acțiunii, respectiv data de 26.06.2008, la data prevăzută de art. 506 alin. 2 Cod de procedură penală și chiar la adoptării noilor reglementări legale după anul 1989, în oricare din situații, acțiunea reclamantului este prescrisă, atât cu privire la dreptul de solicita despăgubiri materiale și morale cât și cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 505 /3 alin. 3 Cod procedură penală, care prevăd că persoanele îndreptățite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează vechimea în muncă potrivit legii și timpul cât au fost private de libertate.
Deși instituția pârâtă Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Bas olicitat respingerea ca nefondat a capătului de cerere privind considerarea ca vechime în muncă potrivit legii și timpul cât reclamantul a fost privat de libertate, și cu privire la acest capăt de cerere operează prescripția.
Art. 505 Cod de procedură reglementează felul și întinderea reparației și nu conține reglementări diferite sub aspectul termenului pentru introducerea acțiunii pentru plata despăgubirilor și cel pentru considerarea vechimii în muncă pe perioada privării de libertate.
Potrivit art. 506 alin. 2 Cod de procedură penală, acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită în termen de 18 luni, textul referindu-se la toate modalitățile de reparare prevăzute de art. 505 Cod de procedură penală.
Prin urmare, dacă dreptul la acțiune este prescris în ce privește plata despăgubirilor sub forma daunelor materiale și morale prevăzută de art. 505 alin. 2 Cod de procedură penală, este prescris și pentru modalitatea prevăzută de art. 505 alin. 3 Cod de procedură penală.
În ceea ce privește pe pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, Tribunalul a luat act de declarația reclamantului de renunțare la judecată împotriva acestuia.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, a declarat apel reclamantul -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât instanța de fond nu a dat dovadă de rol, activ și nu a solicitat administrarea de probe necesare soluționării conflictului judiciar, mulțumindu-se să respingă acțiunea ca fiind prescrisă și astfel, a încălcat principiul aflării adevărului, al contradictorialității, precum și pe cel al dreptului la apărare.
Susține reclamantul că indiferent de modificarea în timp a textului articolului 504 alin. 2 Cod procedură penală, scopul constant urmărit de lege a fost și rămâne cel de materializare a principiului constituțional conform căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
În argumentarea acestor critici, reclamantul susține că termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. 2 Cod procedură penală este unul de recomandare întrucât anterior modificărilor acestuia - prin Legea 281/2003, termenul era de 1 an, iar dispozițiile decretului nr. 167/1958 referitor la prescripția extinctivă nu sunt incidente în speță. Că. Indiferent de modificarea termenului în care poate fi introdusă acțiunea respectivă, copul constant al legii a fost cel de reparare a prejudiciului de către stat, în ipoteza procedurii acestuia prin săvârșirea de erori judiciare.
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței pronunțată cu calificarea greșită a termenului de 18 luni ca fiind unul de decădere și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Apelul declarat este nefondate pentru cele ce urmează.
Potrivit dispozițiilor art. 506 alin. 2 Cod procedură civilă, acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârii instanțelor de judecată ori a ordonanței procurorului, prevăzute în art. 504 Cod procedură penală.
Art. 182 Cod procedură penală prevede necesitatea comunicării către persoanele interesate a tuturor actelor de procedură iar art. 246 Cod procedură penală prevede necesitatea înștiințării efective a respectivelor persoane despre actele și măsurile luate.
Art. 506 Cod procedură civilă prevede un termen imperativ limită pentru introducerea acestor acțiuni, respectiv un termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârilor instanțelor de judecată, sau a ordonanței procurorului.
Nu pot fi primite susținerile reclamantului cu privire la calificarea greșită a termenului de 18 luni - în sensul că acesta ar fi unul de recomandare și nu unul de decădere întrucât sintagma " acțiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă" în termenul de 18 luni nu face decât să îi recunoască celui îndreptățit la repararea pagubei produse prin erori judiciare, calea unei acțiuni în justiție. Legiuitorul a înțeles însă să limiteze această posibilitate la un termen strict, imperativ - cel de 18 luni calculat corespunzător, esențial fiind momentul nașterii dreptului la acțiune, respectiv momentul de la care curge termenul de 18 luni.
În analizarea corectă a excepției prescripției dreptului la acțiune, conform art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, în mod justificat a reținut Tribunalul ca fiind prescris dreptul reclamantului la acțiune - față de data introducerii acesteia - 26.06.2008 și a biletului de eliberare nr. 8071/13.09.1987.
Mai mult, Tribunalul reține că atât în raport de data rămânerii definitive a sentinței penale prin care s-a dispus achitarea cât și față de data punerii în libertate - atestată prin Biletul de eliberare nr. 8072/13.09.1987, acțiunea apare ca fiind prescrisă.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat apelul, criteriile fiind total nejustificate.
În drept, fiind aplicabile dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul reclamantului -, împotriva sentinței civile nr. 873 din 16.11.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 26 Ianuarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./04.02.2010
Tehnored.
6 exp./05.02.2010
Com. 4 exp./08.02.2010
Fond: Tribunalul Brăila - judecător
Președinte:Viorica Mihai SecuianuJudecători:Viorica Mihai Secuianu, George Popa
