Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 19/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 19/

Ședința publică din 26 ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Mihai Secuianu judecător

JUDECĂTOR 2: George Popa

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -

La ordine fiind soluționarea apelului civil declarat de către reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, împotriva sentinței civile nr. 1437 din 13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta, în acțiunea civilă având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că: procedura este legal îndeplinită; s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentantul Parchetului, nu are cereri de formulat.

Curtea, având în vedere că în cauză nu sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul parchetului, solicită admiterea apelului formulat de reclamantă, desființarea sentinței civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, motivat de faptul că instanța de fond a încălcat dispozițiile Legii nr. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 146/1997 în sensul că reclamanta nu a fost citată cu mențiunea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin acțiunea înregistrată la data de 11.09.2009 pe rolul Tribunalului Galați - secția civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte Bas olicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Turcia pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtei (CNP- -).

Reclamanta arată că pârâta a fost returnată din Turcia la data de 05.01.2009 în baza Acordului readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr.284/2004, publicată în Monitorul Oficial nr.604/2004. Prevederile acestui Acord stabilesc că fiecare parte contractantă să readmită, la cererea celeilalte părți contractante, fără formalități deosebite, persoanele care nu îndeplinesc sau care nu mai îndeplinesc condițiile legale pentru a intra ori pentru a locui pe teritoriul statului părții contractante solicitante, cu condiția să se dovedească sau să se poată presupune întemeiat că asemenea persoane au cetățenia statului părții contractante solicitante. Acest Acord are la bază dorința de a preveni migrația ilegală, contrabanda cu migranți și traficul cu ființe imane, respectând totodată drepturile inviolabile ale persoanelor, indiferent de etnie, naționalitate, religie, culoare, sex, incapacitate.

ACȚIUNEA DE FAȚĂ ESTE.

Potrivit art. 1 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de această lege și se taxează diferențiat.

Potrivit dispozițiilor art. 20 al.1 și 2 din Legea 146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost achitată la înregistrarea cererii, se va pune în vedere petentului achitarea până la primul termen acordat, în caz contrar urmând a suporta consecințele legii.

Neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, potrivit dispozițiilor art. 20 al. 3 din Legea 146/1997.

Aceeași sancțiune este prevăzută și pentru neplata timbrului judiciar (art.9 alin. 2 din OG nr.32/1995 în referire la art. 20 al.2 și 3 din Legea 146/1997).

În speță, s-a constatat că taxa judiciară de timbru datorată de reclamantă este de 8 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

Reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B nu s-a prezentat în instanță și nu a făcut dovada executării obligației la plată a acestora.

Prin sentința civilă nr. 1437 din 13 octombrie 2009, Tribunalul Galația anulat ca netimbrată cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, reținând că aceasta nu a înțeles să achite taxa judiciară de timbru fixată la termenul stabilit, dând astfel eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. 2 din nr.OG 32/1995.

Împotriva acestei sentințe în termen legal, a declarat apel reclamanta, criticând- pentru greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 146/1997. Susține apelanta că atât timp cât nu i s-a pus în vedere cuantumul taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar ce se impune a fi achitat, greșit a făcut Tribunalul aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Pentru aceste motive, solicită desființarea hotărârii pronunțată cu încălcarea legii și trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.

Apelul declarat este fondat.

Sancțiunea care intervine în cazul neplății taxelor judiciare de timbru este nulitatea cererii, această nulitate nefiind condiționată de existența vreunei vătămări. Anularea cererii nu intervine însă automat, ci instanța trebuie să pună în vedere părții să își timbreze cererea, scop în care va acorda un termen; în ipoteza în care, la termenul acordat, cerința timbrării nu este satisfăcută, instanța va anula cererea ca netimbrată.

Verificând actele dosarului, Curtea constată că prin citația existentă la fila 10 dosar fond reclamanta a fost citată pentru termenul din 13 octombrie 2009, fără mențiunea obligației de a achita taxa judiciară de timbru și a aplicării timbrului judiciar. La același termen, cauza a fost soluționată ca atare, prin prisma dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite apelul, va desființa hotărârea pronunțată cu aplicarea greșită a legii, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare făcând în cauză aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul reclamantei DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, declarat împotriva sentinței civile nr. 1437 din 13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Desființează sentința civilă nr. 1437/2009 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre rejudecare la această instanță.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 26 Ianuarie 2010.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red./02.02.2010

Tehnored. decizie

7 exp./03.02.2010

Com. 5 exp./03.02.2010

Fond: Tribunalul Galați - judecător

Președinte:Viorica Mihai Secuianu
Judecători:Viorica Mihai Secuianu, George Popa

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 19/2010. Curtea de Apel Galati