Drepturi salariale (banesti). Decizia 1062/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
Dosar nr. 715,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1062
Ședința publică din data de 19 mai 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Elena Simona Lazăr Simona
--- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Judecătoria Pucioasa cu sediul în P,-, județul D, de reclamanții -, -, a, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Pucioasa,-, județ și de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 137 pronunțată la data de 8 decembrie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu reclamanții, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,-, județ D, intervenienții în propriu și, și, toți prin reprezentant, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Târgoviște, str. - -, bloc 17,. A,. 7, etaj 2, jud. D și pârâții, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județ P, Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,-, județ D și Ministerul Economiei și Finanțelor B, cu sediul în B,-, sector 5.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
Se învederează instanței că dosarul a fost înaintat spre competenta soluționare a recursurilor de Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere prevederile deciziei Curții Constituționale nr. 104/20.01.2009 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a disp.art. 1 și 2 din G nr. 75/2008.
De asemenea, la dosar s-a depus întâmpinare din partea recurentului-pârât Ministerul Justiției și Libertăților și concluzii scrise din partea intimaților-reclamanți și recurenților-reclamanți.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza
lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- la Tribunalul Dâmbovița, reclamanții, -, -, a, -, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Dâmbovița și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculate la salariul de bază pe ultimii ani până în prezent și în continuare, în condițiile prevăzute de art. 421din Legea nr. 104/1999, care a completat Legea nr. 50/1996 și sporul de ședință conform art. 9 din Legea nr. 104/1999, care a completat Legea nr. 50/1996, precum și actualizarea sumelor cuvenite cu coeficientul de inflație, la zi.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că potrivit art. 421din Legea nr. 104/1999, de completare a Legii nr. 50/1996, grefierii beneficiau de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază iar potrivit art.9 din aceeași lege-de un spor pentru ședința de judecată, însă aceste articole au fost abrogate prin actele normative la care s-a făcut referire.
Au mai susținut reclamanții că dacă la prima abrogare textul de lege a prevăzut o abrogare indirectă și parțială a sporului de risc și a sporului de ședință de judecată, prin cel de-al doilea act normativ, drepturile respective au fost abrogate în totalitate, însă au apreciat reclamanții că aceste drepturi sunt și au rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care le reglementează și trebuie acordate în continuare.
Totodată, s-a arătat că la data stabilirii acestor drepturi, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii care izvorăsc din condițiile în care personalul își desfășoară activitatea, considerate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, participarea la ședințele de judecată depășind cu mult ca număr, regulamentul și numărul de dosare, iar aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, dosarele au o complexitate mai mare și însăși Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia pronunțată la 10.03.2008, a stabilit că în mod greșit s-a anulat acest spor.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a arătat că, în raport de conținutul Deciziei nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în interesul legii, cu privire la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, funcționarii publici reclamanți nu pot beneficia de drepturile salariale prevăzute în legislația specifică judecătorilor și procurorilor sau a personalului auxiliar, ci numai de drepturile salariale și alte sporuri ce rezultă din actele normative speciale care reglementează salarizarea și alte sporuri pentru personalul bugetar.
În ceea ce privește pe reclamanții care sunt personal auxiliar de specialitate, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținându-se că disp.art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate total și explicit prin OG nr.83/2000.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, susținând că acesta nu trebuie confundat cu statul român și cu bugetul de stat, rolul său fiind de a elabora politicile bugetare, proiectul bugetului de stat-pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar Ministerul Economiei și Finanțelor este un terț care nu are atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților, neavând raporturi de muncă încheiate cu aceștia.
Printr-o întâmpinare separată depusă la dosar, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data introducerii acțiunii, în raport de disp.art. 1, art. 3, art. 7,8 și 12 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 din Codul Muncii, cerând respingerea ca prescrisă a cererii reclamanților privind acordarea drepturilor solicitate pentru perioada ianuarie 2001-aprilie 2005.
Prin încheierea din 2.07.2008, Tribunalul Dâmbovițaa dispus, în temeiul disp.art. I și art. II alin 2 din OUG nr. 75/2008, scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță Curții de APEL PLOIEȘTI, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr-.
Printr-o cerere depusă la dosar la data de 10.10.2008 (fila 33), reclamantul, în propriu și ca reprezentant al celorlalți reclamanți, a completat acțiunea în sensul solicitării drepturilor salariale privind sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 2001-2008 dar și în continuare, conform Deciziei nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La data de 21.10.2008 au formulat cereri de intervenție în interes propriu: personal și reprezentând pe, și, solicitând instanței plata de către aceiași pârâți a drepturilor bănești reprezentând sporul de risc în procent de 50% calculat la salariul de bază începând cu anul 2000 până în prezent și în continuare, pentru viitor, în condițiile prevăzute de art. 421din Legea nr. 104/1999, care a completat Legea nr. 50/1996, precum și sporul de ședință de judecată pe ultimii trei ani și pentru viitor, conform art. 9 din Legea nr. 104/1999, care a completat Legea nr. 50/1996.
În motivarea cererii de intervenție, s-a arătat de către intervenienți că sunt grefieri în cadrul Tribunalul Dâmbovița, iar drepturile prevăzute în actele normative mai sus-menționate sunt și au rămas în vigoare de la data apariției actului normativ, astfel cum atestă și soluția pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21/10.03.2008.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada mai mare de 3 ani anterior formulării acțiunii, cu privire la sporul de 50%, ei au susținut că potrivit art.329 Cod proc. civilă soluția dată în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, iar prin aceasta s-a stabilit că dreptul la sporul de 50% a existat și după anul 2000 pe de o pare, iar pe de alta, de la data pronunțării deciziei în interesul legii, s-a născut și dreptul lor la acțiune.
Pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 16.07.2008, în raport de disp.art. 1 și 3 din decretul nr. 167/1958, iar pe fondul cauzei a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În subsidiar, pentru situația în care se va constata temeinicia acțiunii reclamanților și a intervenienților, s-a solicitat a se ține seama de existența sau inexistența concediilor medicale, a concediilor de îngrijire și creștere copil,etc. respingându-se capetele de cerere privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale.
Pentru termenul din 16.12.2008, pârâtul Ministerul Justiției a depus o nouă întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de intervenție în interes propriu pe motiv că aceasta nu este admisibilă în principiu, susținând că în cauză nu sunt întrunite disp.art.49, 52 din Codul d e procedură civilă întrucât o terță persoană nu poate solicita stabilirea unor drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana care figurează ca parte în cererea principală.
S-a mai susținut, pe fondul cauzei că acțiunea reclamanților personal conex este neîntemeiată, impunându-se a se face distincție între personalul auxiliar de specialitate și personalul conex, sporul de 50% acordat în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996 având în vedere numai personalul auxiliar de specialitate și pe magistrați, în același sens fiind și decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Deși legal citat, pârâtul Tribunalul Dâmbovița nu a formulat întâmpinare cu privire la acțiunea reclamanților și cererea de intervenție.
La termenul din 16.12.2008, Curtea a dispus, în temeiul art. 49 și 50 Cod pr. civilă, admiterea în principiu a acestei cereri, constatând îndeplinite cerințele prevăzute de textele legale menționate.
La același termen de judecată, având în vedere adresa Tribunalului Dâmbovița nr. 5534/2008 prin care, la solicitarea instanței, s-au comunicat relații privind funcțiile în care sunt încadrați reclamanții și intervenienții din pricina de față și din care a rezultat că, în baza art.41 din OG nr. 6/2007, reclamanții, și fac parte din categoria funcționarilor publici, Curtea a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îi privește pe acești reclamanți, formându-se un nou dosar în care s-a dispus citarea părților cu mențiunea că urmează să se pună în discuție excepția necompetenței materiale a instanței față de calitatea de funcționari public a reclamanților sus-arătați.
În cauză s-au administrat probatorii cu înscrisuri, depunându-se la dosar, în copie, din partea reclamanților practică judiciară privind soluții pronunțate de diferite instanțe din țară în spețe similare, precum și Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secțiile Unite, decizie depusă, în copie, la dosar și de către intervenienți, iar Tribunalul Dâmbovița, prin adresa nr. 5534/2.12.2008 a comunicat instanței, așa cum s-a arătat mai sus, care sunt funcțiile în care sunt încadrați reclamanții și intervenienții.
În ceea ce îi privește pe reclamanții:, a, a, precum și pe intervenienții din cauză, analizând actele și lucrările dosarului, C, ca instanță de fond, a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.137 pronunțată la 18 decembrie 2008, Curtea, analizând cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 Cod pr.civilă excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL PLOIEȘTI, pentru o anumită perioadă, a constatat că acestea sunt întemeiate.
Astfel, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamanții mai sus-menționați și intervenienții învestind instanța cu soluționarea unui conflict de muncă, așa cum este definit de art.248 Codul Muncii, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând calitatea de angajator, astfel încât nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamanți și intervenienți, care nu îi sunt salariați, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
Prin urmare, nu există identitate între persoana Ministerului Economiei și Finanțelor și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, motiv pentru care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și a respins acțiunea completată și cererea de intervenție față de acesta ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
În privința excepției prescripției dreptului acțiune, s-a reținut că potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani, iar conform art.7 din același act normativ, prescripția începe să curgă de la dată când se naște dreptul la acțiune și potrivit art.12 din același decret, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită.
Totodată, potrivit art.283 alin.1 lit. Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Acțiunea de față a fost înregistrată la instanță la data de 17.03.2008, situație față de care, având în vedere dispozițiile legale mai sus-enunțate și perioada pentru care s-a solicitat de către reclamanți plata sumelor corespunzătoare sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică și a sporului de ședință, excepția prescripției dreptului la acțiune apare ca fiind întemeiată pentru perioada 1.01.2001 - 16.03.2005 și în consecință, fost admisă cu consecința respingerii acțiunii completate pentru această perioadă.
În privința cererii de intervenție, înregistrată la instanță la data de 21.10.2008, ținând cont de aceleași dispoziții legale așa cum au fost interpretate mai sus dar și faptul că intervenienții au cerut acordarea sporului de risc și suprasolicitate începând cu 01.01.2000, excepția prescripției dreptului la acțiune privind capătul de cerere din cererea de intervenție prin care s-a cerut acordarea acestui spor a fost admisă ca întemeiată pentru perioada 1.01.2000-20.10.2005, cererea fiind respinsă ca prescrisă pentru perioada respectivă.
Nu a fost primită susținerea intervenienților potrivit căreia dreptul la acțiune s-ar fi născut numai începând cu data pronunțării deciziei în interesul legii nr.21/10.03.2008, în condițiile în care, fiind vorba de un drept de creanță, dreptul la acțiune s-a născut de la data scadenței sumelor ce trebuiau acordate cu titlu de spor și suprasolicitare neuropsihică, nefiind incidentă în cauză nicio dispoziție legală în raport de care să opereze suspendarea sau întreruperea cursului prescripției.
De asemenea, problema prescripției, care constituie o excepție absolută, nu a fost avută în vedere de ICCJ la pronunțarea deciziei nr.21/10.03.2008, astfel încât nu se poate conchide că, raportat la conținutul respectivei decizii, nu se mai impune a se analiza excepția prescripției dreptului material la acțiune, care a fost invocată în cauza de față de cei doi pârâți mai sus-arătați.
În ceea ce privește fondul cauzei, referitor la perioada neprescrisă, Curtea a reținut următoarele:
Reclamanții, a, a, și intervenienții, și sunt încadrați în cadrul Judecătoriei Pucioasa, respectiv al Tribunalului Dâmbovița, fiind grefieri sau specialiști IT(, și ) la aceste instanțe și făcând parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, conform art. 3 din legea nr. 567/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Prin decizia nr.21/10 martie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.444 din 13.06.2008, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, statuându-se că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În considerentele deciziei, s-a argumentat că normele care reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, consacrate de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată, au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, la care s-a făcut trimitere, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice, iar acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea și efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin disp.art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textul de lege.
Decizia nr.21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă.
Referitor la capătul de cerere din acțiunea completată privind acordarea sporului de ședință, actualizat-pentru perioada pentru care nu s-a prescris dreptul la acțiune-precum și la cererea intervenienților privind acordarea aceluiași spor pe perioada de trei ani anterioară introducerii cererii de intervenție, Curtea a constatat că acestea sunt neîntemeiate întrucât dispozițiile legale care prevedeau acordarea acestui spor au fost expres abrogate prin OG nr.83/2000.
În consecință, în raport de considerentele mai sus arătate, Curtea a admis în parte acțiunea reclamanților, astfel cum a fost completată și cererea de intervenție, ca întemeiate și obligat pârâții să plătească reclamanților și intervenienților drepturile bănești constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat lunar, la salariul de bază brut lunar, începând cu 17.03.2005 și în continuare, pentru reclamanți și începând cu 21.10.2005 și în continuare pentru intervenienți, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecăreia și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au exercitat recursuri reclamanții:, a, a, și pârâtul Ministerul Justiției (filele 4-10) criticînd-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenții-reclamanți au susținut că în mod greșit a fost soluționată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1 ianuarie 2001-16 martie 2005, în condițiile în care repunerea lor în drepturi s-a făcut prin decizia nr.21/2008 a ICCJ, dată de la care au avut posibilitatea concretă de a se adresa instanței pentru recunoașterea și acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a excepției prescripției dreptului la acțiune și admiterea acesteia cu consecința acordării drepturilor pentru întreaga perioadă solicitată.
Recurentul-pârât Ministerul Justiției, invocând motivul de recurs prev. de art.304, pct.9 cod pr.civ.a susținut că sporul de 50% cerut de reclamanți și intervenienți nu mai subzistă începând cu februarie 2007 pentru personalul auxiliar de specialitate, în condițiile în care dispozițiile Legii 50/1996 au fost abrogate în întregime, prin intrarea în vigoare a noii legi de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, respectiv.nr.8/24 ian.2007.
Față de recursul reclamanților, prin întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din 19 mai 2009 (filele 14-16) Ministerul Justiției, în calitate de intimat, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat cu motivarea că în mod legal și temeinic, au fost aplicate dispozițiile Decretului nr.167/1958 referitoare la incidența prescripției dreptului la acțiune, care a operat de data intrării în vigoare a OG.83/2000 căci la acel moment s-a născut dreptul la acțiune, astfel cum se prevede în art.8 din actul normativ sus-menționat.
Curtea, ca instanță de recurs, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor aduse, a dispozițiilor legale incidente în cauză dar și sub toate aspectele, conform art.3041cod pr.civ. constată că sentința recurată este legală și temeinică, urmând a fi menținută în totalitate cu consecința respingerii recursurilor ca nefondate, pentru considerentele care succed:
Cât privește recursul reclamanților, se constată că prevederile Decretului nr.167 /1958 referitoare la prescripția extinctivă au fost corect interpretate și aplicate de instanța de fond.
Este mai presus de orice îndoială că acțiunea cu care instanța a fost legal învestită are caracter patrimonial, iar drepturile salariale revendicate de reclamanți și intervenienți sunt drepturi de creanță, prescriptibile în termenul general de prescripție instituit cu caracter imperativ de dispozițiile Decretului nr.167/1958.
Sub acest aspect, s-a reținut că Decizia nr.XXI/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii, a avut în vedere aplicarea și interpretarea unitară a unor dispoziții legale în materia salarizării, altele decât cele vizând prescripția dreptului material la acțiune, reglementată de Decretul nr.167/1958. Nici în dispozitivul hotărârii și nici în considerentele acesteia, instanța supremă nu face vreo referire la momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
Pronunțarea și publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii interpretative nu poate naște dreptul la acțiune decât dacă are în sine acest obiect și, de asemenea, nu poate întrerupe sau suspenda cursul prescripției, acest din urmă aspect excedând atât prevederilor exprese și limitative cuprinse în Decretul nr.167/1958, cât și scopului și finalității urmărite prin pronunțarea unei decizii în interesul legii.
La momentul intrării în vigoare a.83/2000, reclamanții-recurenți s-au aflat exact în aceeași situație juridică ca aceea de la data promovării acțiunii, astfel că aveau dreptul să-și formuleze pretențiile în interiorul termenului de prescripție, invocând faptul de a nu fi fost nicicând abrogate prevederile legale referitoare la sporurile pretinse, motivând-ca și în acțiunea de față-că acestea sunt în vigoare de la data apariției actului normativ care le reglementează și urmând a fi acordate în continuare.
Recurenți-reclamanți nu au invocat nici un motiv dintre cele expres și limitativ prevăzute de art.13 sau 16 din Decretul nr.167/1958 care să ducă la suspendarea ori întreruperea cursului prescripției extinctive, iar alte cauze de suspendare sau întrerupere decât cele legale, nu pot fi adăugate la lege, fiindcă normele referitoare la prescripție sunt imperative, absolute și operează de drept, sancțiunea nerespectării lor fiind aceea a nulității absolute.
În plus, faptul de a se fi pronunțat o decizie în interesul legii în această materie, pentru interpretarea unitară dispozițiilor ce reglementează sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, este consecința soluțiilor neunitare ale instanțelor de judecată, ceea ce semnifică împrejurarea, de necontestat, că anterior datei de 21 martie 2008, au existat astfel de litigii pe rolul instanțelor judecătorești-finalizate diferit prin pronunțarea unor hotărâri ce au generat intervenția instanței supreme în exercitarea atribuției exclusive prevăzute de art.329 cod pr.civ.la care în mod corect s-a referit și instanța de fond.
Drept urmare, nu data pronunțării recursului în interesul legii este cea de la care se calculează termenul de prescripție ci cea a introducerii acțiunii, fiindcă nu există nici un motiv obiectiv și rezonabil care să justifice inacțiunea reclamanților pentru valorificarea dreptului pretins și întemeiată pe interpretarea unor dispoziții legale iar nu pe fapte de natură să marcheze momentul nașterii dreptului de a se adresa justiției.
Cât privește recursul pârâtului Ministerul Justiției, Curtea constată că în raport de dispozițiile cu caracter obligatoriu din Decizia în interesul legii nr.XXI/10.03.2008 prin care s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, susținerea că drepturile recunoscute și acordate de prima instanță se cuvin reclamanților numai până în luna februarie 2007 este neîntemeiată și drept urmare nu va fi primită.
Pentru considerentele care preced, Curtea va respinge ca nefondate ambele recursuri, în temeiul art.312 cod pr.civ. și va menține în întregime ca legală și temeinică sentința civilă nr.137/18 decembrie 2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Judecătoria Pucioasa cu sediul în P,-, județul D, de reclamanții -, -, a, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Pucioasa,-, județ și de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 137 pronunțată la data de 8 decembrie 2008 de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu reclamanții, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,-, județ D, intervenienții în propriu și, și, toți prin reprezentant, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Târgoviște, str. - -, bloc 17,. A,. 7, etaj 2, jud. D și pârâții, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județ P, Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,-, județ D și Ministerul Economiei și Finanțelor B, cu sediul în B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 mai 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Elena Simona Lazăr Simona
- - --- - -- -
Grefier
Tehnored.
2 ex./15.06.2009
f--
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Elena Simona Lazăr Simona
