Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1060/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1060
Ședința publică din data de 19 mai 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.500 din 26 februarie.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții și, prin reprezentant - cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat și -P,-, - etaj 3, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat din cadrul Baroului P în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind intimații-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosarul cauzei prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare din partea intimaților-reclamanți.
Avocat având cuvântul arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și nu mai are alte cereri de formulat solicitând acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită în principal admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal modificarea în tot a hotărârii instanței de fond, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru motivele arătate în recurs și într-un ultim subsidiar-modificarea hotărârii și acordarea sumelor comunicate de societate ca fiind salariul de bază mediu pe societate, cu mențiunea că aceste sume sunt brute. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții -, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata valorii actualizate a drepturilor salariale suplimentare reprezentate de prima de pentru anul 2005 și prima de Paște și de datorate reclamanților în perioada 2006-2007 conform prevederilor art. 168 din contractele colective de muncă încheiate la nivelul SC SA pentru anii 2005, 2006 și 2007, indicându-se pentru fiecare reclamant sumele solicitate, și-anume: câte 1400 lei pentru primii patru reclamanți, 2800 lei pentru reclamanta, 6500 lei pentru și 8500 lei pentru, precum și la plata cheltuielilor de judecată, de asemenea indicate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt salariați ai paratei SC SA B, iar potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe unitate pe anii 2005-2007, erau îndreptățiți la suplimentare salarială în cuantum de câte un salariu de bază mediu pe societate cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, însă pârâta nu acordat aceste drepturi reclamanților, încălcând disp.art.236 alin.4, art.243 din Codul Muncii, art.7 alin.2 și art.30 din Legea nr.130/1996.
Pârâta SC SA a formulat întâmpinare prin care invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că, potrivit art.283 alin.1 lit. din Codul Muncii, cererile in vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori unor clauze ale acestuia, acțiunea formulată de reclamanți întemeindu-se pe dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă, pretinzând ca nu au fost respectate dispozițiile acestor contracte.
Pe fond, s- solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținându-se că sumele de bani cu caracter premial au fost incluse în salariul de bază al reclamanților, astfel că aceștia nu mai pot solicita un drept salarial care le-a fost plătit.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 500 din 26 februarie 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și a admis acțiunea precizată, obligând pârâta să plătească fiecărui reclamant prima de 2005-2006 și Paște 2006-2007 în sumă brută de 4394 lei pentru fiecare, sume ce urmează să fie reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecăreia până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că este neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă deoarece, în conformitate cu disp. art.283 lit.c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale salariaților față de angajat, iar în speță, reclamanții au solicitat plata unor drepturi salariale restante cuvenite și neacordate, susținând că acestea erau prevăzute în contractul colectiv de muncă, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit. din Codul Muncii referitoare la termenul de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, susținerea pârâtei conform căreia termenul de prescripție este cel de 6 luni prevăzut de art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii nefiind primită întrucât prin cererea formulată nu se invocă neexecutarea contractul colectiv de muncă.
Față de aceste considerente, tribunalul respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții au fost încadrați la SC SA, iar contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilea la art.168, că angajații SNP SA vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate cu prilejul sărbătorilor de Paște și C, la alin.2 al acestui articol precizându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Coroborând dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă pe anul 2004 cu dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă pe anii următori, s- poate apreciat că părțile semnatare ale contractul colectiv de muncă la nivelul SNP SA au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentarilor salariale prev. de alin.1 al art.168 din Contractul Colectiv de Muncă și în cursul anilor 2004-2005, suplimentările fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
Întrucât parata nu îndeplinit obligația ce- revenea potrivit disp.art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă și nu achitat reclamanților suplimentările salariale de C și Paște pentru anii indicați, tribunalul admis acțiunea în sensul celor sus-arătate.
Împotriva sentinței primei instanțe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că instanța a omis să se pronunțe cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni, astfel că acțiunea este prescrisă.
Pe fond, soluția a fost criticată deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004, potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamantul nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Se mai susține că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă, în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Totodată, se arată că este eronată modalitatea de soluționare a cauzei prin simpla referire la drepturi salariale pe perioada 2005-2008, iar pentru anul 2008, recurenta nu datorează nicio sumă de bani, fiind modificat prin act adițional, statuându-se în mod clar că primele au fost incluse în salariile angajaților.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanței de fond, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă sau ca neîntemeiată și în subsidiar, modificarea hotărârii în parte și acordarea sumelor comunicate de societate ca fiind salariul de bază mediu pe societate, cu mențiunea că aceste sume sunt brute
Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat în limitele și potrivit considerentelor ce urmează:
Contrar susținerilor recurentei, prima instanță s-a pronunțat prin sentință cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare, pe care a respins-o, soluție care este corectă.
Astfel, este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ceea ce privește cuantumul sumei acordate reclamanților, criticile formulate de recurentă sunt întemeiate. Potrivit tabelului anexat acțiunii introductive,
( fila 4 dosar fond), reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: câte 1400 lei pentru reclamanții -, 2800 lei pentru reclamanta, 6500 lei pentru și 8500 lei pentru.Cuantumul acestor sume a fost stabilit de reclamanți prin acțiune în raport de valoarea salariului mediu brut pe societate pe perioada în discuție pentru fiecare, valoare rezultând din conținutul adreselor emise de societatea pârâtă, atașate acțiunii, iar primele au fost cerute începând cu Cul anului 2005 și corespunzător datei încetării contractului de muncă al fiecărui reclamant, rezultând din conținutul cărților de muncă ale acestora, depuse în copie la dosar, cu excepția reclamantului, care figura angajat al pârâtei și în cursul anului 2008.
Cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariu de bază mediu brut pe unitate, în care nu sunt incluse sporurile și nu echivalentul unui salariu mediu brut pe unitate, în care sunt incluse sporurile, iar valoarea acestor prime rezultă din conținutul adresei nr.830/5.02.2008 depusă în copie la dosarul de fond de către recurentă, cuprinzând salariile de bază medii brute în luna anterioară fiecărei sărbători pe perioada 2003-2007, corespunzând pentru C 2005 - 927 lei, Paște 2006 - 1047 lei, C 2006 - 1160 lei, Paște 2007 - 1260 lei și C 2007 - 1387 lei.
În dispozitivul sentinței s-a indicat concret care este suma datorată de recurentă - cuantum care este parțial greșit, după cum s-a arătat mai sus -și nu s-a făcut o simplă referire la drepturi salariale pe perioada 2005-2008, așa cum susține recurenta, iar intimații-reclamanți nu au solicitat prin acțiune și nici instanța nu a acordat prin sentință vreo sumă de bani cu titlu de primă pe anul 2008, după cum se pretinde nejustificat în recurs.
Pentru considerentele ce preced, Curtea privește recursul ca fondat, astfel încât în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr. civilă îl va admite, iar conform art. 312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă, va modifica în parte sentința în sensul că va obligă pârâta să plătească reclamanților următoarele drepturi salariale: câte 927 lei brut reprezentând primă C 2005 pentru reclamanții -, și, 1974 lei brut pentru reclamanta reprezentând primă C 2005, Paște 2006 și câte 4394 lei brut pentru reclamanții și reprezentând primă 2005,2006 și Paște 2006, 2007, prime ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la plata efectivă, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
În ceea ce-l privește pe reclamantul, suma acordată acestuia a fost doar de 4394 lei brut întrucât deși avea dreptul și la acordarea primei de C 2007, pe care o ceruse prin acțiune, acesta nu a formulat recurs împotriva sentinței instanței de fond prin care i-a fost acordată numai suma brută de 4394 lei, care corespunde sărbătorilor de C 2005, 2006 și Paște 2006, 2007.
Faptul că adresa nr. 830/5.02.2008 nu este semnată și de reprezentantul legal al sindicatului, nu poate constitui un argument suficient pentru acordarea către reclamanți a unor sume de bani mai mari pe perioada în discuție în cauză, câtă vreme dispozițiile art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006, 2007 fac în mod clar trimitere la salariul de bază mediu pe societate care, în mod evident, nu poate fi același cu salariul mediu brut pe societate, cele două noțiuni fiind distincte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.500 din 26 februarie.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții și, prin reprezentant - cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat și -P,-, - etaj 3, județ și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta să plătească reclamanților următoarele drepturi salariale: câte 927 lei brut reprezentând primă C 2005 pentru reclamanții -, și, 1974 lei brut pentru reclamanta reprezentând primă C 2005, Paște 2006 și câte 4394 lei brut pentru reclamanții și reprezentând primă 2005,2006 și Paște 2006,2007, prime ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la plata efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 mai 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
--- - --- - --- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
3ex.
15.06.2009
/FA
Trib.P nr-
.
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr