Drepturi salariale (banesti). Decizia 1103/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
Dosar nr- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1103
Ședința publică din data de 20 mai 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
- - -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P, Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1327 pronunțată la data de 9 mai 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, și, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 6 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru datele de 13 mai 2009 și 20 mai 2009, dând următoarea decizie.
Curtea
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Prahova sub nr- reclamantul, si, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Prahova si Curtea de Apel au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa oblige pârâtul Ministerul Justiției la virarea sumelor către Tribunalul Prahova, acesta din urma cu obligația a plății efective către fiecare reclamant a drepturilor salariale, reprezentând sporul de fidelitate prev. de art. 4 din OUG nr. 27/2006 si OG nr. 177/2006 începând cu 01.07.2005-01.04.2006 în procent de 5%, iar pentru perioada 01.04.2006 până la zi si pentru viitor cu un procent de 15% pentru, si începând cu data de 01.02.2006 - 01.04.2006 in procent de 5%, iar pentru perioada 01.04.2006- până a la zi și pentru viitor in procent de 15% pentru, drepturi salariale care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material a la data plații efective conform art. 1084-1086 cod civil, precum si obligarea paratului Tribunalul Prahova la efectuarea mențiunilor corespunzătoare in carnetele de munca.
In motivarea acțiunii reclamanții au arătat ca fac parte din personalul judiciar din unitățile de justiție (asistenți judiciari), si sunt discriminați contrar prevederilor art.l -6 din OG nr. 137/2000 si art.5 si art. 154 alin.3 din Codul muncii fata de restul personalului din justiție si fata de personalul conex prin neacordarea sporului solicitat.
Prin întâmpinarea depusa la 25.04.-2008, paratul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, arătând ca sporul solicitat nu este stabilit prin lege, iar prin neacordarea sporului de fidelitate nu s-a creat situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale din justiție nu se afla in situații comparabile care sa impună un tratament nediferențiat.
Tribunalul Prahova, prin întâmpinarea formulata solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, întrucât in art. 4 din OUG nr. 27/2006 se menționează in mod expres ca beneficiază de o majorare a indemnizației prin acordarea sporului de fidelitate numai magistrații asistenți de la ICCJ, iar diferențierea făcuta de legiuitor se datorează faptului ca reclamanții isi desfasoara activitatea la nivelul unei instanțe ierarhic inferioare, iar atribuțiile si serviciile concrete sunt diferite de cele ale magistraților asistenți.
Prin sentința civilă nr.1327 din 9.05.2009, Tribunalul Prahovaa admis acțiunea și a obligat in solidar părțile la plata in favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu diferențele salariale echivalente cu sporul de 5% din indemnizația bruta lunara pentru perioada decembrie 2004 - 31.03.2006 si de 15 % din indemnizația de încadrare bruta lunara începând cu data de 01.04.2006 si până la încetarea stării de discriminare a reclamantului, suma ce va fi reactualizată in funcție de rata inflației de la data scadentei lunare fiecărui spor neacordat si până la executare.
Totodată, a fost obligat paratul Tribunalul Prahova sa înscrie in carnetele de munca ale reclamanților prezentele mențiuni.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Sub aspectul chestiunilor prealabile, instanța de fond apreciat acțiunea reclamanților ca admisibilă, întrucât în temeiul art.27 alin.l din G nr. 137/2000 instanțele judecătorești nu adaugă la lege, nu legiferează și nu își depășesc atribuțiile, ci acordă despăgubiri, împrejurare concordantă cu toate principiile de drept.
De asemenea, a considerat ca nu este întemeiată apărarea pârâților conform căreia sporurile salariale nu sunt ocrotite de principiul nediscriminării. Aceasta deoarece art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în Convenție, ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv (în acest sens, "Convenția europeană a drepturilor omului", Ed., 2006, p. 890). Intr-adevăr, conform art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art.5, art.l alin.2 și art.295 alin.l din Codul muncii, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr.12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale invocate de pârâți), conform art.ll și art.20 din Constituție.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanța a reținut că reclamanții sunt asistenți judiciari și fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, mai precis a personalului judiciar cu statut independent și atribuții deliberative, raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.l și art.295 alin.2 din acest cod.
In ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de fidelitate ( sporul pentru vechime în specialitatea funcției judiciare), instanța de fond a cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Aceasta a menționat că în conformitate cu Directiva 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Astfel, instanța de fond a apreciat ca în funcție de apartenența asistenților judiciari la personalul judiciar acestora trebuie sa li se aplice criteriul acordării sporului de fidelitate ( sporul pentru vechime în specialitatea funcției judiciare) ca pentru întregul personal judiciar, in caz contrar existând o discriminare a asistenților judiciari prin excluderea acestora de la acordarea acestui drept salarial fără a exista justificări obiective și rezonabile pentru această excludere.
In opinia instanței de fond rezultă în mod evident și indiscutabil faptul că sporul de fidelitate ( sporul pentru vechime în specialitatea funcției din sistemul justiției) se acordă întregului personal de specialitate din sistemul justiției, judiciar doar conex, indiferent de funcția concretă deținută în aceștia sistem (deci indiferent de statut, recrutare, atribuții, durata funcției etc.). Acest spor recompensează alegerea făcuta de titular de a munci in sistemul justiției și însuși lucrul prestat in sistemul justiției, atât timp cât acesta este prestat, deci nu recompensează doar o anumita funcție.
In al treilea rând, instanța constată că, deși funcția de asistent judiciar constituie atât o funcție judiciară cât și una de specialitate juridică din instanțele judecătorești (iar perioada desfășurării activității de asistent judiciar este vechime în magistratură), precum și că, deși asistenții judiciari acumulează vechimea în funcția judiciară respectând incompatibilitățile specifice sistemului justiției în mod similar cu restul personalului judiciar, totuși, prin art. 16 alin. 2 din nr.OUG 27/2006, categoria socio-profesională a asistenților judiciari a fost exclusă în mod discriminatori de la beneficiul sporului pre văzut de art.4 di OUG nr.177/2002/ si de art. 4 din OUG nr. 27/2006 spor ce are corespondent in cazul tuturor categoriilor de personal judiciar, acelui nejudiciar, de specialitate juridica sau a celui conex fara aceasta specialitate juridica, toate din sistemul justiției.
Cu alte cuvinte, unul si același element constând in dreptul la vechimea in funcția judiciara si respectarea incompatibilităților legale, produce efecte juridice diferențiate in sistemul de salarizare al personalului judiciar in funcție de criteriul discriminatoriu al apartenenței la o anumita categorie socioprofesionala judiciara.
Arata instanța de fond ca prin sistemul de salarizare ( instituție de dreptul muncii ), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor si formelor salarizării care determina condițiile de stabilire si acordarea salariilor (salariul compunându-se din salariul de baza, indemnizații, sporuri si adaosuri, conform art.155 din codul muncii ).
Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de doua principii fundamentale: cel al egalității de tratament ( art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai in raport cu nivelul studiilor cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea si cantitatea muncii, respectiv condițiile de munca.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare, implică recunoașterea acelorași obiective si elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate intr-o situație comparabila.
Concluzionează prima instanță că toate persoanele care se afla în aceeași situație, a depunerii unei activități intr- funcție judiciara cu efectul juridic al acumulării vechimii in specialitatea funcției judiciare și a respectării incompatibilităților acesteia, trebuie sa li se recunoască pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de fidelitate.
Aceasta subliniază faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului de fidelitate, și anume existența dreptului la vechimea în funcția judiciară și a respectării incompatibilităților (sub aspect juridic) și a perioadei de muncă prestată în funcția judiciară prin rămânerea în sistemul instanțelor judecătorești și interdicția cumulării altei funcții (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, criteriul categoriei socio-profesionale.
Instanța de fond apreciază că simplul fapt că o persoană face parte dintr-o anumită categorie socio-profesională ( a asistenților judiciari) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestuia dintr-un drept garantat de lege tuturor celorlalți componenți ai personalului judiciar (dreptul la vechime în funcție judiciară cu respectarea incompatibilităților specifice sistemului) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestuia drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării sporului salarial pentru fidelitate în sistemul de salarizare al personalului judiciar. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nicio relevanță, s-a invocat elementul categoriei socio-profesionale a asistenților judiciari pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamentarea sporului de fidelitate.
Aceasta concluzionează în sensul că prin neacordarea sporului de fidelitate asistenții judiciari sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului judiciar. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific ( de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare - Curtea de Apel București, secția a -a, Decizia civilă nr.2814/R/2006, în Al., "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag.617).
Deci, asistenții judiciari sunt discriminați în sensul art.2 alin. l -3, art.6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de fidelitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția vechimii în funcția judiciară cu respectarea incompatibilităților), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.l din OG nr. 137/2000).
Ca atare, instanta de fond constata ca existența discriminării directe a asistenților judiciari rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.l lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.l din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.l, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii):
Instanța de fond apreciază că acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă în nici un caz cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă. Potrivit art. 110 alin. 2 Cod proc. civ. prestațiile salariale neacordate în mod discriminatoriu fiind periodice, acestea pot fi solicitate și înainte de termen. Având în vedere faptul că, potrivit art. 3 din Codul civil, instanța nu poate invoca lacuna legii, precum și faptul că în cauză este incident principiul echității, instanța a luat în considerare prin analogie procentele sporurilor prevăzute de art.4 din nr.OUG177/2002 si de art.4 din OUG nr. 27/2006
Aceasta a găsit admisibilă și cererea reclamanților prin care au solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin.4 din Codul muncii, apreciind că în prezenta cauza, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Împotriva acestei sentințe, in termen legal au declarat recurs pârâții Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Justiției și Tribunalul Prahova.
In motivarea recursului formulatCurtea de Apelarată că prin trei ordonanțe emise de Guvern s-au dispus majorări salariale pentru anumite categorii de bugetari - demnitari și funcționari publici - fiind excluși în mod expres magistrații judecători și procurori, care nu au statut de demnitar, precum și personalul auxiliar.
Acordarea majorărilor salariale numai pentru anumite categorii de bugetari a fost justificată de elemente specifice activității acestora și reprezintă în esență o opțiune a legiuitorului, deci este o problemă de legiferare.
Consecința este aceea că numai organul cu inițiativă legislativă are sarcina, în conformitate cu HG 83/2005, să elaboreze proiecte de acte normative care să reglementeze problema salarizării personalului din justiție, deci și a magistraților procurori și JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
Menționează recurenta că prin admiterea acțiunii și obligarea intimaților la plata unor "drepturi" care nu sunt prevăzute de lege, instanța și-a depășit atribuțiunile puterii judecătorești și a încălcat principiul separației puterilor în stat.
În acest sens, Curtea Constituțională prin decizia nr.447/2005, a statuat că este dreptul legiuitorului să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
În concluzie, sarcina judecătorului se rezumă la a interpreta și aplica legea în vigoare și nici într-un caz acesta nu este îndrituit să modifice sau să completeze un act normativ, acest atribut aparținând în mod exclusiv legiuitorului și pe cale de consecință, se solicită admiterea recursului si pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Recurenta afirmă că nu există o discriminare în sensul art.2 din OG 137/2000, care definește discriminarea că fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, deoarece nu ne aflăm în cazul unor situații identice, unde ar exista tratament diferit pentru persoanele ce se găsesc în aceste situații identice.
Drept urmare, se solicită admiterea recursului si modificarea sentinței si respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
Se solicită judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 cod pr.civ.
La rândul său, pârâtulTribunalul Prahovaa criticat sentința instanței de fond, arătând ca potrivit art.4 alin 1 din OUG 27/2006, privind salarizarea si alte drepturi ale magistraților judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora beneficiază în raport cu vechimea numai in funcțiile de judecător, procuror personal asimilat, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit legii,calculată în procente la indemnizația de încadrare bruta lunara.
Reclamanții având funcția de asistenți judiciari au dreptul la un salariu potrivit legii menționate anterior, la care nu se poate adaugă sporul de fidelitate întrucât se menționează expres că beneficiază de o majorare a indemnizației numai magistrații asistenți de la înalta Curte de Casație si Justiție, în raport de vechimea avută numai în aceasta funcție.
Asistenții judiciari beneficiază potrivit legii, OUG 27/2006 de spor de vechime, spor de condiții grele și vătămătoare precum și de stimulente si premii.
Recurentul susține ca diferențierea făcuta de legiuitor se datorează faptului că reclamanții își desfășoară activitatea la nivelul unei instanțe inferioare înaltei Curți de Casație si Justiție, atribuțiile pe care le îndeplinesc fiind diferite de cele ale magistraților asistenți de la înalta Curte de Casație si Justiție, si reprezintă in esența o opțiune a legiuitorului, deci este o problema de legiferare.
Menționează că aceasta nu este una arbitrară ci este justificată de conținutul concret și diferit al funcției ocupate, de pregătirea profesională diferențiată, precum si de responsabilitățile pe care le implică cele doua categorii de funcții.
Curtea Constituțională prin decizia nr.447/2005 a statuat că este dreptul legiuitorului să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizației, al sporurilor personalului retribuit de la bugetul de stat.
Recurentul susține că judecătorul nu este îndrituit să modifice sau să completeze un act normativ, ci doar sa interpreteze și să aplice legea in vigoare.
Prin urmare, menținerea sentinței civile nr. 1327/2008 ar duce la acordarea unor drepturi care nu sunt prevăzute de lege,ceea ce ar constitui o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și o încălcare a principiului separației puterilor în stat.
In concluzie, se solicita admiterea recursului si modificarea sentinței civile nr. 1327/2008, iar pe fond respingerea acțiunii.
In baza disp.art.242 cod procedura civila, Tribunalul Prahova solicită ca judecarea cauzei să se facă și inlipsa acestuia
Pârâtul MinisterulJustiției a criticat sentința primei instanțe, susținând că prin hotărârea pronunțată și prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut la art.304 pct.4 proc. civ.
Având în vedere temeiul de drept pe care instanța si-a motivat admiterea acțiunii reclamanților și anume art.1 și art.27 alin 1 din OUG nr.137/2000, a solicitat să se aibă in vedere ca prin decizia din 3 iulie 2008 Curții Constituționale, publicată în nr. 537 din 16 iulie 2008 s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat ca "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si ale art. 27 alin. (1) din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Referitor la temeiul acțiunii reclamanților, recurenta apreciază că atribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, existând posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Raportat la situația dedusă judecății, art. 4 din nr.OUG 27/2006, aprobată prin Legea nr. 457/2007, a prevăzut în mod expres și restrictiv care sunt categoriile care beneficiază de o majorare a indemnizație de încadrare brută lunară în raport cu vechimea numai în aceste funcții. Admițând prezenta acțiune, instanța de fond a acordat asistenților judiciari reclamanți drepturi inexistente, neprevăzute de lege, arogându-și atribuții de legiferare, specifice altor puteri ale statului.
Faptul că Tribunalul intră în atribuțiile altei puteri constituită în stat este cu atât mai evident, in opinia recurentei, din modalitatea în care prima instanță a motivat respingerea excepției calității procesuale pasive invocate de Ministerul Justiției. Deși în susținerea excepției s-a arătat că discriminarea la care făceau referire reclamanții reprezenta un tratament diferit instituit prin lege, și nu rezulta din modalitatea de aplicare a legilor în vigoare, Ministerul Justiției neavând atribuții de legiferare, totuși Tribunalul a apreciat ca neîntemeiată excepția deoarece acest pârât este ordonator principal de credite, nerăspunzând în fapt excepției ridicate.
Ceea ce a realizat, în fapt, prima instanță a fost să cenzureze soluția aleasă de legiuitor, să o completeze și să acorde drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii profesionale decât reclamanții, creând astfel pe cale judiciară sisteme paralele de salarizare celor instituite prin actele normative, stabilind astfel și pe viitor regimul juridic aplicabil reclamanților, cu încălcarea voinței legiuitorului.
Un alt motiv de recurs invocat de Ministerul Justitiei este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, soluția primei instanțe de a obliga pârâții la acordarea majorării indemnizației lunare în raport cu "vechimea în funcția de asistent judiciar" și pentru viitor, este în același timp nelegală, întrucât art. 27 din nr.OUG 27/2006 permite doar acordarea de despăgubiri, pentru un prejudiciu deja produs, iar nu de drepturi salariale, pentru viitor.
În mod corect, instanța de fond ar fi trebuit să constate că acest capăt de cerere, care se referea la acordarea în continuare a majorării solicitate, nu putea fi primită, întrucât se referea la un drept pretins pentru viitor, drept care nu s-a născut încă, astfel încât intimații-reclamanți nu justificau un interes actual, ci care ar putea deveni actual în mod succesiv, pe măsura derulării raporturilor de muncă.
Mai mult, soluția instanței de a acorda aceste drepturi începând cu decembrie 2004 încalcă și prevederile Decretului nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, motiv pentru care se solicită respingerea pretențiilor ca prescrise.
Pe fond, se afirma ca asistenții judiciari au doar beneficiul drepturilor stabilite în favoarea lor prin lege, astfel că în mod greșit Tribunalul a reținut o stare de discriminare care să aibă ca efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a dreptului la majorarea indemnizației de încadrare în raport cu vechimea în funcție, câtă vreme intimații-reclamanți nu au acest drept potrivit legii.
În ceea ce privește pretențiile exprimate prin acțiune și acordate prin sentința pe care o critică se solicita să se aprecieze că prin caracterul esențialmente temporar al îndeplinirii funcției de asistent judiciar este exclusă, în mod rațional, justificarea fidelizării față de această funcție.
Chiar dacă asistenții judiciari se bucură pe durata îndeplinirii funcției, deci temporar, de unele dintre drepturile prevăzute de lege pentru magistrați și le revin corespunzător anumite obligații, recurenta solicita să se constatate că acest beneficiu este acordat tocmai în temeiul legii, care face trimitere expresă la dispozițiile aplicabile și asistenților judiciari, neputând fi extins de către instanță și nepunându-se pune vreun moment problema unei egalități, asimilări ori situații comparabile între cele două categorii profesionale diferite.
Câtă vreme durata exercitării funcției de asistent judiciar este temporară,in opinia recurentei, este greu de argumentat cum se poate realiza fidelizarea persoanelor care au asemenea funcții.
În schimb, anumite categorii de personal din sistemul justiției precum judecătorii, procurorii și chiar personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și al parchetelor se dedică unei cariere profesionale, motiv pentru care sunt recompensate de către legiuitor cu anumite beneficii, ca majorarea indemnizație pentru vechimea în funcție ori pensia de serviciu, tocmai pentru a stimula și recompensa fidelitatea față de funcție pe parcursul întregii cariere.
Nu în ultimul rând, se solicita să se aprecieze că, în speța de față, unde se pune problema unei discriminări de natură salarială, nu se poate reține existența unor situații analoage sau comparabile, din punctul de vedere al reglementărilor legale cu incidență în ceea ce privește conținutul concret al celor două funcții, de magistrat, respectiv judecător și procuror, pe de o parte, și de asistent judiciar, pe de altă parte, întrucât statutul judecătorilor și procurorilor este reglementat pe larg în cuprinsul Legii nr.303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar statutul funcției de asistent judiciar este reglementat de art.55 și de art.110 și următoarele din Titlul V - "Asistenții judiciari" din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, modificată și completată.
Recurenta arata ca, deși, intr-adevăr, asistenții judiciari beneficiază de anumite drepturi de care beneficiază și magistrații și sunt supuși acelorași incompatibilități și interdicții, precum și acelorași sancțiuni disciplinare ca și magistrații, asemănările dintre cele două funcții se opresc aici.
Astfel, condițiile de numire și de recrutare a asistenților judiciari sunt diferite de condițiile de acces în magistratură, in timp ce recrutarea magistraților presupune parcurgerea unor etape legale obligatorii de verificare a aptitudinilor și competenței profesionale - a se vedea întreg Capitolul nr.l al Titlului II din Legea nr.303/2004 - în vreme ce, spre comparație, Hotărârea Guvernului nr.616/2005, act normativ ce stabilește procedura de numire a asistenților judiciari, nu reglementează o astfel de procedură de verificare prealabilă în cazul persoanelor propuse ministrului justiției spre a fi numite ca asistenți judiciari.
Mai mult, selecția acestora în vederea numirii este limitată la candidații propuși de confederațiile patronale și confederațiile sindicale reprezentative la nivel național.
Apoi, numirea asistenților judiciari se face de ministrul justiției, autoritate a executivului, la propunerea Consiliului Economic și Social, în vreme ce numirea magistraților se face fie de către Consiliul Superior al Magistraturii, fie, în cazul celor definitivi, de către Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile art.31 din Legea nr.303/2004, republicată și modificată (cu mențiunea că Președintele României poate refuza o singură da tă numirea judecătorilor și procurorilor, iar în situația în care Consiliul Superior al Magistraturii susține propunerea inițială, are obligația să motiveze opțiunea și să o comunice de îndată Președintelui României).
Ca atare, și din acest punct de vedere sunt diferențieri vădite între cele două funcții.
În plus, așa cum a reținut și Curtea Constituțională, "Consiliul Economic și Social este instituție publică de interes național, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului social la nivel național dintre patronat, sindicate și Guvern și a climatului de stabilitate și socială, reprezentând, așadar, un segment bine determinat al vieții politice și sociale, iar nu interesele generale ale societății."
Recurenta Ministerul Justiției susține că atribuțiile conferite de lege celor două funcții sunt profund diferite.
Conform art.1 din Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, modificată și completată, "Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor", judecătorii și procurorii având calitatea de magistrați - iar în această calitate beneficiind de inamovibilitate și independență (judecătorii), respectiv de stabilitate și independență (procurorii).
Asistenții judiciari - funcția a fost creată în urma modificării și completării aduse Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.179/1999 - au, după cum sugerează și denumirea funcției, doar rolul de secundanți ai judecătorului și, deși participă la soluționarea anumitor cauze, votul asistenților judiciari este unul consultativ, iar, după cum a reținut și Curtea Constituțională, "atribuțiile specifice funcției de asistent judiciar nu sunt exercitate cu caracter de permanență, ci doar în cazurile când se judecă, în primă instanță, conflicte de muncă".
Recurenta afirmă că între cele două funcții sunt de asemenea diferențe clare și în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor disciplinare și eliberarea din funcție.
Astfel, spre deosebire de situația magistraților a căror procedură de eliberare din funcție este reglementată de Legea nr.303/2004 și de Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, asistenții judiciari sunt eliberați din funcție de ministrul justiției în condițiile art.113 din Legea nr.303/2004, inclusiv ca urmare a reducerii numărului de posturi de asistenți judiciari în raport cu volumul de activitate al instanței.
Deși asistenții judiciari sunt supuși acelorași sancțiuni disciplinare ca și magistrați, procedura de aplicare a acestor sancțiuni și autoritatea publică ce o aplică, precum și mijloacele specifice de contestare a sancțiunii aplicate sunt diferite (având în vedere garanțiile constituționale și legale de independență conferite magistraților, sancțiunile disciplinare pot fi luate doar de către alți magistrați, iar nu de către autorități ale executivului, în speță de către ministrul justiției).
În ceea ce privește durata exercitării funcției, aspect cu o semnificație deosebită pentru a demonstra că exista o situație analoagă sau comparabilă, se arătă încă o dată că exercitarea funcției de asistent judiciar este esențialmente temporară, aceștia fiind numiți pe un mandat cu durată limitată de 5 ani, cu posibilitatea unei reinvestiri ulterioare, în vreme ce judecătorii își exercită funcția pe durată nedeterminată.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin deciziile deja invocate (Deciziile nr.239 din 05.06.2003 și nr.362 din 30.09.2003). In ambele cazuri invocate, Curtea Constituțională a respins excepțiile ca nefondate, reținând că "situația diferită în care se află magistrații consultanți (asistenții judiciari) în raport cu magistrații, judecători și procurori, justifică, atât în sensul prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție* cât și în sensul reglementărilor internaționale, instituirea unui tratament juridic diferențiat, drepturile care li se acordă ținând de opțiunea legiuitorului, fără obligativitatea recunoașterii tuturor drepturilor stabilite pentru magistrați".
În ceea ce privește hotărârile CNCD, cu referire expresă la acordarea majorării indemnizație în raport cu vechimea numai în funcție, respectiv sporul de fidelitate, și pentru asistenții judiciari, se solicita să se observe că prin Hotărârea nr. 39/30.01.2007 a Colegiului Director al CNCD s-a stabilit în fapt că neacordarea prin lege a acestei majorări și către asistenții judiciari nu constituie discriminare, soluție confirmată de către Curtea de Apel București prin Sentința nr. 1874 din 27 iunie 2007 Curții de Apel București - Secția a -a contencios administrativ și fiscal, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 1058 din 14 martie 2008 înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, astfel cum rezultă din copia anexată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 din Codul d e procedură civilă raportat la art.312 alin. 3 teza finală din Codul d e procedură civilă, se solicităm admiterea recursului și casarea sentinței criticate.
În temeiul art. 242 pct. 2 din Codul d e procedură civilă, recurenta a solicitat judecarea în lipsă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor si lucrărilor dosaruluiîin raport de textele de lege incidente în cauză, tribunalul constată că recursul formulat este nefondat, potrivit considerentelor care urmează a se expune in continuare:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții, și, în calitate de asistenți judiciari in cadrul Tribunalului Prahova, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești, ca prin hotararea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul Ministerul Justiției la virarea sumelor către Tribunalul Prahova, acesta din urma cu obligația plății efective către fiecare reclamant a drepturilor salariale, reprezentând sporul de fidelitate prev. de art. 4 din OUG nr. 27/2006 si OG nr. 177/2006 începând cu 01.07.2005-01.04.2006 in procent de 5%, iar pentru perioada 01.04.2006 pana la zi și pentru viitor cu un procent de 15% pentru, și începând cu data de 01.02.2006 - 01.04.2006 în procent de 5%, iar pentru perioada 01.04.2006- pana a la zi si pentru viitor in procent de 15% pentru, drepturi salariale care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material până la data plății efective, conform art. 1084-1086 cod civil, precum și obligarea pârâtului Tribunalul Prahova la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Curtea reține că reclamanții au mai susținut că prin neacordarea acestui spor sunt discriminați în raport cu personalul judiciar de specialitate juridica din instanțele judecătoreșt.
Potrivit dispozitiilor art. 1 si 2 din OUG nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare orice persoană juridică sau fizică are obligația să respecte principiile egalității și nediscriminării, iar prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex sau orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 820 din data de 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008 s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Minsterul Justiției și s-a constatat că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si ale art. 27 alin. (1) din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG nr. 27/2006, judecătorii,procurorii, personalul asimilat acestora beneficiază in raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat asistent la Înalta Curte de Casație si Justiție, sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit legii, calculată în procente la indemnizația de încadrare bruta lunară.
Reclamanții, având funcția de asistenți judiciari, au dreptul la un salariu potrivit Capitolului IV din legea anterior menționată, la care nu se poate adauga sporul de fidelitate întrucât se menționează expres în art. 4 ca beneficiază de o majorare a indemnizației numai magistrații asistenți de la înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de vechimea avută numai in aceasta funcție.
Așa cum anterior s-a menționat, prin Decizia 820 din data de 3 iulie 2008, obligatorie pentru instanțele judecătorești, potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47 /1992 Curtea Constituționala a stabilit ca nu se poate da un asemenea înțeles al dispozițiilor Ordonanței nr. 137/2000, prin care să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, aceasta fiind evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Pe de alta parte, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant prin deciziile sale că este dreptul legiutorului să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizației, al sporurilor personalului retribuit de la bugetul de stat.
Ori prin sentința pronunțată prima instanță a apreciat ca discriminatorie soluția aleasă de legiuitor și a completat-o cu norme cuprinse în același act normativ, dar în beneficiul altor categorii profesionale, creând astfel, pe cale judiciară un alt sistem de salarizare decât cel instituit prin actele normative aplicabile reclamnților, cu încălcarea voințelor legiuitorului și a dispozițiilor deciziei Curții Constituționale mai sus menționate.
Nu in ultimul rand trebuie subliniat ca pentru determinarea unei situatii de discriminare, de natura salariala este necesar a se stabili existenta unor situatii analoage sau comparabile din punctual de vedere al reglementarile legale cu incidenta în ceea ce priveste conținutul concret al celor doua funcții.
In speța nu se poate retine existenta unor situatii analoage sau comparabile întrucat pe de o parte statutul functiei de asistent judiciar, astfel cum este reglementat de Titlul V - " Asistentii judiciari" din Legea nr. 304 /2004 privind organizarea judiciara si de Hotararea Guvernului nr. 616/2005 prevede ca durata mandatului acestora este de 5 ani, deci durata exercitării funcții este temporara, comparativ cu a magistraților și a magistraților asistenți de la ICCJ, care este nedeterminata, fapt incompatibil cu recunoașterea unui spor salarial pentru stabilitate, respectiv pentru vechimea doar in funcția de asistent judiciar.
Pe de alta parte condițiile de numire si recrutare și atribuțiile conferite prin lege celor doua categorii salariale sunt profund diferite, asistenții judiciari având doar rolul de secundanți ai judecătorului, astfel cum sugerează si denumirea functiei prin participarea doar la ședințele de judecata având ca obiect conflicte de munca si asigurări sociale și doar cu vot consultativ.
Pentru toate aceste considerente, in baza dispozițiilor art. 312 pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul formulat ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P, Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1327 pronunțată la data de 9 mai 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, și, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P și în consecință:
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20 mai 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
--- - - - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
3 ex./11.06.2009
/FA
Trib.P nr-
-
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
