Drepturi salariale (banesti). Decizia 1158/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 1158
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 14 octombrie 2009
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Aștefănesei Petrina Manuelajudecător
- -- judecător
-- JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu
GREFIER: -
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de pârâta " "SA împotriva încheierii de ședință din data de 29 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că recursul are ca obiectdrepturi bănești, este la al doilea termen de judecată, prin întâmpinare s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că procedura este completă.
Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, și față și de faptul că prin întâmpinare s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată recursul în stare de judecată, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra recursului de față, constată că:
Prin încheierea din 29.05.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar -, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin.2 ultima liniuță din Codul muncii și s-a fixat termen pentru judecarea cauzei la 4.09.2009.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că:
Prin cererea depusă la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 20 martie 2009 pârâta SC "" SA a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. 2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4) și 5), art. 73 alin. 3) lit. p) și art. 79 alin. 1 din Constituția României, revizuită.
În motivarea excepției s-au arătat următoarele:
Relativ lacondițiile de admisibilitateale excepției de neconstituționalitate arată pârâta că potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale:
(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fata instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, care are legătura cu soluționarea cauzei în orice faza a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecata ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fata instanței de judecata, în cauzele la care participa.
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fata căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare."
Din conținutul prevederilor legale mai sus menționate, rezultă cu prisosință condițiile ce trebuie îndeplinite pentru invocarea excepției de nelegalitate a unei prevederi legale, respectiv:
Excepția să fie invocată în fața instanței judecătorești sau a tribunalului arbitral, condiție îndeplinită în cazul dedus judecății, întrucât prezenta excepție este invocată în fața Tribunalului;
Excepția să aibă ca obiect prevederi legale cuprinse în Lege (stricto sensu) sau în Ordonanță de Guvern respectiv Ordonanță de Urgență a Guvernului, condiție îndeplinită prin faptul că se invocă neconstituționalitatea prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, dispoziții legale în vigoare la momentul invocării excepției;
Excepția să aibă în vedere prevederi legale ce nu au mai fost declarate neconstituționale anterior, condiție ce este îndeplinită prin faptul că prevederile anterior menționate nu au fost declarate ca fiind neconstituționale de Curtea Constituțională;
Excepția să aibă ca obiect prevederi legale ce au legătură cu soluționarea cauzei, condiție îndeplinită prin faptul că prevederile legale considerate ca fiind neconstituționale antamează asupra modalității de soluționare a excepției necompetenței teritoriale invocate în prezenta cauză. Dispozițiile din legea nr. 47/1992 vorbesc despre legătura dintre prevederile legale și soluționarea cauzei, or modalitatea în care este soluționată excepția de necompetență teritorială influențează în mod covârșitor soluționarea generală a cauzei.
Soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea 168/1999 mai este în vigoare sau nu. În art. 298 alin. (2) din Codul muncii, sunt identificate/marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial. Ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contare".
Această ultimă liniuță din art. 298 constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o "abrogare implicită", ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădita neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești /exces de putere.
După intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, Decretul 16/1967 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative.
Potrivit dispozițiilor art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: " (1) Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementari de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parțială.
(4) Dacă o normă de nivel inferior, cu același obiect, nu a fost abrogată expres de actul normativ de nivel superior, această obligație îi revine autorității care a emis prima actul."
"(3) În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora."
Prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Față de situația juridică dedusă judecății - modalitatea de soluționare a excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului - respectiv conținutul prevederilor legale considerate ca fiind neconstituționale, este evident faptul că acestea din urmă antamează asupra modalității de soluționare a cauzei, având astfel o strânsă legătură cu obiectul dedus judecății.
DISPOZIȚII LEGALE CA FIIND NECONSTITUȚIONALE.Art. 298 alin. 2 ultima liniuță dispune "(2) Pe data intrării in vigoare a prezentului cod se abroga: (.) - orice alte dispoziții contrare."
DISPOZIȚII CONSTITUȚIONALE NESOCOTITE DE PREVEDERILE LEGALE.Art. 1 alin. 4: " Statul se organizează potrivit principiului echilibrului și separației puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale."
Art. 1 alin. 5: " În România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."
Art. 73 alin. 3 "Prin lege organică se reglementează: (.) p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială."
Art. 79 alin. 1: "Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații."
Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999: "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea."
În egală măsură, se observă și dispozițiile art. 284 din Codul muncii care prevăd: "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedura civilă. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul."
Astfel cum se poate observa, suntem în prezența a două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente. Și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă/absolută atrage nulitatea hotărârii.
Pentru stabilirea competenței teritoriale intră în concurs Codul Muncii ( Legea 53/2004) - dreptul comun în materie cu Legea 168/1999 - legea speciala (la care trimite Codul Muncii în mod expres).
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice:
- principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun;
- principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării;
- principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
Potrivit art. 73 din Constituția revizuită (2003), fost art. 72 în Constituția din 1991, regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică. Din acest punct de vedere Legea nr. 168/1999 [1] privind soluționarea conflictelor de muncă, este lege organică specială, iar Legea 53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este lege organică dacă quorumul a fost cel prevăzut în art. 74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun.
Față de împrejurarea că prin Codul muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr.168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice, prin urmare au forță juridică egală, urmează a se vedea dacă Legea 168/1999 mai este în vigoare sau nu. În art. 298 alin. (2) din Codul muncii, sunt identificate/marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial. Ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contare".
Această ultimă liniuță din art. 298 constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o "abrogare implicită" ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădita neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești /exces de putere.
După intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, Decretul 16/1967 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative.
Potrivit dispozițiilor art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: " (1) Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementari de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parțială.
(3) În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora."
(4) Dacă o normă de nivel inferior, cu același obiect, nu a fost abrogată expres de actul normativ de nivel superior, această obligație îi revine autorității care a emis prima actul."
Prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Acest mod de abordare a fost determinat atât pentru a asigura coerența sistemului legislativ, cât și pentru a asigura eficacitatea principiului separației puterilor în stat, nepermițând judecătorului să legifereze expres unde legiuitorul a tăcut implicit, adică acolo unde ar fi operat "abrogarea implicită", judecătorul să constate acest lucru deși nu este legiuitor. Inexistența abrogării implicite în sistemul de drept intern rezultă din analiza comparativă a textului legal anterior Legii nr. 24/2000.
Astfel, conform dispozițiilor art. 88 din Decretul nr. 16/1976 privind aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative: " În proiecte trebuie să fie identificate toate dispozițiile legale contrare noii reglementări și să se prevadă expres abrogarea lor. Actele normative prevăzute a se abroga, total sau parțial, vor fi menționate în ordine cronologică, începând cu legile și decretele.
Abrogarea poate fi dispusă numai printr-un act de același nivel sau de nivel superior.
În mod excepțional, în cazul în care, datorită complexității reglementarilor, nu ar putea fi indicate toate dispozițiile legale contrare, se va putea adăuga, la sfârșitul enumerării actelor normative abrogate direct, formula de abrogare generică "și orice alte dispoziții contrare".
Cu alte cuvinte, abrogarea generică - indirectă a constituit o modalitate cu caracter excepțional, dar legală, în temeiul dispozițiilor Decretului nr.16/1976.
După apariția Legii nr. 24/2000 această modalitate de abrogare nu a mai fost reglementată, ea nemaiputând produce efecte juridice câtă vreme textul care o reglementa a fost el însuși abrogat. În aceste condiții, dispozițiile Codului muncii trebuiesc interpretate exclusiv prin prisma regulilor de tehnică legislativă reglementate de art.1 alin. 2 din Legea 24/2000: "(2) Actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi ( ale Legii nr. 24/2000) precum și cu principiile ordinii de drept."
Conform art.15 din Legea 24/2000 pentru evitarea paralelismelor
"(1) În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative. (în cazul dedus judecății art.72 din Legea nr. 168/1999 și art. 284 Codul muncii ). "Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere." (în cazul dedus judecății art. 249 din Codul muncii, care trimite la legea speciala privind soluționarea conflictelor de munca, respectiv Legea nr.168/1999)
În principal, motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale de mai sus au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului respectiv în jurisprudența Curții Constituțional.
În acord cu jurisprudența mai sus menționată, legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Undic Franței, 20153/04,18 decembrie 2008), să evite paralelismul legislativ (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauzaKatzRomânia, no. 29739/03), să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă în sensul de a evita o jurisprudența neuniformă (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauzaSantosPinto vs. Portugalia,39005/04, 20 mai 2008). Soluțiile total diferite pronunțate de aceeași instanța (curte de apel) asupra aceleiași chestiuni de încalcă articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Art. 1 alin. 5 din Constituția României dispune că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie. Textul constituțional nu stabilește în mod expres destinatarii acestor norme, dar din modalitatea de exprimare a legiuitorului constituant respectiv din poziția acestui articol în cadrul Constituției, se poate deduce cu ușurință cine sunt aceștia, respectiv atât persoanele fizice și juridice cât și autoritățile publice implicate în procesul de legiferare, adică Parlamentul României.
lex non distinquit nec nos distinquere debemus. Din moment ce legiuitorul constituant nu și-a desemnat în mod expres destinatarii acestor prevederi legale este evident faptul că acest articol este de generală aplicație, adică inclusiv Parlamentului.
Parlamentul este obligat să respecte atât Constituția cât și legile organice ce decurg din prevederile constituționale. Legea nr. 24/2000 face parte din piramida constituțională, în sensul că reprezintă o lege esențială pentru procedura legislativă din România. Nicio autoritate publică, inclusiv Parlamentul nu pot deroga în mod implicit de la prevederile acestei legi, fără a contraveni în acest sens prevederilor constituționale. Parlamentul, autoritatea legislativă supremă a României, are posibilitatea să modifice în mod expres prevederile acestei legi, însă nu are dreptul să modifice în mod implicit aceste prevederi legale, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă respectiv despre obligația absolută de respectare a prevederilor legale.
În acest sens, art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
Prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.
Codul muncii (art. 298 alin. 2 ultima liniuță) nu poate modifica implicit prevederile legale cuprinse în legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
În drept s-au invocat prevederile art. 298 alin. 2) ultima liniuță din legea nr. 53/2003, Codul Muncii, art. 1 alin. 4) și 5), art. 73 alin. 3) lit. p) și art. 79 alin. 1 din Constituția României, revizuită, art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Reclamantul a formulat răspuns asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale,solicitând respingerea acesteia întrucât prin Decizia nr.254 din 24.02.2009 a acestei din urmă instanțe,decizie publicată în Monitorul Oficial nr.149 din 10.03.2009 s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 284 alin.2 și art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003,motivarea făcută de autorul excepției fiind practic identică cu cea din prezentul dosar.
Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale anterior enunțate ca inadmisibilă,reținând în esență, că prin aceasta se pune în discuție modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, aspecte ce țin deci de aplicarea legii a căror competență de analizare și verificare revine instanțelor judecătorești,iar nu Curții Constituționale.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de pârâtă SC "" SA, tribunalul a reținut următoarele:
Art.29 din Legea 47/1992 conferă Curții Constituționale dreptul de decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr- lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Alineatul 2 arată că excepția poate fi ridicată din oficiu de către instanța de judecată, de părți sau de procuror.
Alineatul 3 din același art.29 dispune că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.
Alineatul 6 prevede că dacă excepția este inadmisibilă fiind contrară prevederilor al.1,2 sau 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Reiese din coroborarea acestor texte legale împărțirea de competență între Curtea Constituțională și instanțele judecătorești de drept comun, în fața cărora se poate ridica o excepție de neconstituționalitate.
Astfel, instanțele de judecată pot aprecia conform alin.6 al art.29 din Legea 47/1992 asupra admisibilității trimiterii excepției spre soluționare la Curtea Constituțională, respectiv dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.29 alin.1, 2 și 3 pentru invocarea excepției de neconstituționalitate.
Instanța de judecată se poate pronunța așadar doar dacă se impune trimiterea sau nu a excepției la Curtea Constituțională, însă nu și asupra fondului excepției, respectiv dacă textul invocat este sau nu compatibil cu dispozițiile Constituției.
Constatarea că un text dintr-o lege sau ordonanță este sau nu compatibil cu dispozițiile constituționale intră în competența exclusivă a Curții Constituționale.
În speță instanța este chemată așadar să verifice îndeplinirea condițiilor de admisibilitate pe care o cerere de sesizare a Curții Constituționale trebuie să le îndeplinească.
Aceste condiții, prevăzute de art.29 alin.1, 2 și 3 din legea 47/1992 sunt următoarele:
1)excepția să fie invocată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;
2) excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare;
3) soluționarea excepției să aibă legătură cu soluționarea cauzei;
4)dispoziția legală să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții.
Instanța a reținut că excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 298 alin. 2) ultima liniuță din legea nr. 53/2003 - Codul Muncii a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești și că această dispoziție legală nu a fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a curții.
În ceea ce privește îndeplinirea celei de-a doua și a treia condiții de admisibilitate s- reținut că, deși formal se invocă neconstituționalitatea ar.298 al.2 din Codul Muncii, ceea ce rezultă din motivarea excepției este că petenta SC "" SA ar fi nemulțumită de modul în care instanțele judecătorești au aplicat acest text legal într-un litigiu concret.
Deși formal se invocă contrarietatea dintre art.298 al.2 Codul Muncii și art.1 al.4, al.5, art.73 al.3 și art.79 al.1 din Constituție, întreaga motivare a excepției de neconstituționalitate se axează pe contradicția dintre două texte de lege - art.72 din Legea 168/1999 și art.284 din Codul Muncii, precum și modul în care acest conflict de legi a fost soluționat de instanță în baza art.298 al.2 Codul Muncii.
Din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese doar că petenta este nemulțumită de modul în care instanțele judecătorești au înțeles să aplice în practică art.298 al.2 din Codul Muncii, or modul în care instanțele judecătorești fac aplicarea legii și aprecierea dacă un text legal este abrogat sau nu sunt în competența exclusivă a instanțelor judecătorești și nu a Curții Constituționale.
Astfel, prin Decizia nr. 516/11 octombrie 2005 Curtea Constituțională a respins o excepție de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă, reținând că în realitate autorul excepției este nemulțumit de modul de aplicare a legii, însă Curtea a apreciat că aceasta ține de competența instanțelor de judecată și că nu este chemată să cenzureze o eventuală aplicare neconstituțională a legii.
S-a apreciat în aceeași decizie că problemele de aplicare a legii nu sunt de resortul contenciosului constituțional și că în susținerea excepției nu se reclamă contrarietatea dispozițiilor legale atacate cu prevederile Legii fundamentale, motiv pentru care s-a apreciat excepția ca fiind inadmisibilă.
În același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 43/11.01.2007, prin care s-a respins o excepție de neconstituționalitate, reținându-se că textul de lege criticat nu ridică probleme de constituționalitate, ci doar probleme de interpretare și de aplicare a căror rezolvare intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
Totodată, prin Decizia 520/11.10.2005 s-a constatat că neconcordanța dintre legile în vigoare în aceeași materie nu constituie o problemă de constituționalitate, ci numai neconcordanța cu principiile și normele constituționale.
În același sens este și Decizia 53/2001, prin care Curtea a reținut că invocarea în motivarea excepției a încălcării dispozițiilor unei legi - Codul d e Procedură civilă, nu are nici o relevanță, întrucât Curtea Constituțională examinează conformitatea acestuia cu Constituția, iar nu contrarietatea unor dispoziții legale cu alte dispoziții de drept comun.
Deși formal pârâta a invocat neconstituționalitatea art.298 al.2 Codul Muncii cu mai multe texte din Constituție, motivarea excepției nu relevă de ce consideră că textul de lege ar încălca dispozițiile Constituției. Singurele motive invocate de petentă sunt, pe de o parte, legate de modul în care instanțele judecătorești au făcut aplicarea acestui articol și, pe de altă parte, de contradicția dintre art.72 din legea 168/1999 și art.284 Codul Muncii.
Însă, așa cum s-a arătat mai sus, Curtea Constituțională nu se pronunță asupra modului în care instanțele judecătorești aplică legea, chiar dacă pârâta consideră că această aplicare ar fi neconstituțională.
De asemenea, Curtea Constituțională nu cenzurează incompatibilitatea dintre 2 articole de lege,ci se poate pronunța numai asupra neconstituționalității unui text legal raportat la prevederile Constituției.
Faptul că instanțele judecătorești au considerat prin numeroase decizii de speță (de ex. decizia nr.3048/23.04.2004 a Secției civile a ICCJ, Decizia nr.1262/12.02.2004 a Secției civile a ICCJ) că art. 72 din Legea 168/1999 este abrogat nu apare ca fiind o problemă de constituționalitate, ci doar de aplicare a legii în timp și care nu poate fi suspusă cenzurii Curții Constituționale. Prin prisma acestor considerente invocarea excepției de neconstituționalitate nu apare a avea legătură cu soluționarea fondului cauzei, întrucât și în ipoteza în care s-ar constata neconstituționalitatea acesteia, Curtea Constituțională nu ar stabili care este instanța competentă. Competența de soluționare ar fi stabilită tot de către instanța de judecată, având în vedere principiile soluționării conflictului de legi în timp.
În consecință, s-a reținut că excepția de neconstituționalitate ridicată de pârâtă SC "" SA în prezentul dosar este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, privește aspecte legate de modul de aplicare a legii de către instanțele de judecată și de soluționarea conflictului de lege în timp, iar pe de altă parte nu se constată existența unei legături directe între soluționarea cauzei și soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs, în termen, legal scutit de plata taxei judiciare și motivat, pârâta SC" " SA, înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr-.
În esență, după reluarea motivelor de neconstituționalitate susținute și la fond, criticile formulate ( filele 3-6 ) au vizat următoarele:
- netemeinicia și nelegalitatea soluției dispuse în condițiile în care erau îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale conform art. 29 alin. 1-3 din Legea 47/1992, respectiv invocarea excepției în fața unei instanțe, vizarea de către acesta a unei prevederi cuprinse într-o lege ( art. 298 alin.2 din Legea 53/2003 - codul muncii ) ce nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituționale și, nu în ultimul rând, existența legăturii cu soluționarea cauzei sub aspectul antamării asupra modalității de soluționare a excepției de necompetență teritorială invocate. Astfel, s-a susținut că în mod eronat s-a reținut că textul criticat pentru neconstituționalitate nu are legătură cu cauza din moment ce soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune tocmai analizarea ipotezei în care Legea 168/1999 mai este în vigoare sau nu prin prisma dispozițiilor art. 298 alin.2 ultima liniuță, apreciat ca neconstituțional față de încălcarea normelor de tehnică legislativă.
Legal citat, intimatul reclamant nu s-a prezentat, însă a formulat întâmpinare ( fila 13) solicitând respingerea recursului și judecarea sa în lipsă.
Examinând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de motivele invocate și față de dispozițiile art. 304/1, 312 Cod procedură civilă, prezenta instanță constată caracterul său nefondat, urmând a fi respins ca atare justificat de următoarele.
Așa cum s-a reținut și de către Tribunalul Neamț, sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate nu poate avea loc decât în condițiile art. 29 alin. 1-3 din Legea 47/1992, condiții care trebuie verificate ca și întrunire cumulativă de către instanța în fața căreia s-a invocat o astfel de excepție conform art. 29 alin. 6 din același act normativ. În situația în care excepția apare ca fiind inadmisibilă fiind contrară respectivelor prevederi ( din alin.1-3 ), legea impune soluția respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale; fapt ce l-a făcut de altfel și prima instanță prin soluția recurată în cauza de față, urmare a constării neîndeplinirii condiției legăturii textului criticat ca neconstituțional cu soluționarea fondului cauzei. În acest sens de altfel s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Deciziile 316/2002, 690/2005, 105/2006 și 688/2008.
Prin urmare, nu prezintă relevanță în cauză dacă respectiva excepție ar fi fost sau nu întemeiată în raport de criticile pe tehnică legislativă invocate ( aspecte ce au fost expuse în ampla argumentare a recursului ) - aspect ce, de altfel, nu este decât în stricta competență a Curții Constituționale și nu a instanțelor de judecată -, ci numai dacă, textul invocat avea aptitudinea de a influența soluționarea cauzei și, astfel, dacă era sau nu oportună sesizarea Curții Constituționale; ori, tocmai această aptitudine lipsește, din moment ce textul criticat drept neconstituțional nu dă o rezolvare aspectelor deduse judecății, ci doar deschide instanței posibilitatea de a da o interpretare succesiunii în timp a unor norme de competență.
Față de toate aceste considerente, constatând și că nu sunt alte motive care să fie analizate din oficiu, recursul va fi respins ca nefondat.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de pârâta "" SA împotriva încheierii din 29 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- ca nefondat.
Dispune restituirea dosarului la Tribunalul Neamț pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Aștefănesei Petrina Manuela, Sorina Romașcanu, Jănică
- - - - -
-
GREFIER,
Red.înc.- /
Red.dec.rec.- /15.10
Tehn.- /2 ex./21.10.2009.
Președinte:Aștefănesei Petrina Manuela
Judecători:Aștefănesei Petrina Manuela, Sorina Romașcanu, Jănică
