Drepturi salariale (banesti). Decizia 1176/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1176/R-CM
Ședința publică din 23 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu
Judecător - -, președinte secție
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, G, G,G, și de intervenienții în nume propriu, împotriva sentinței nr.43/F-CM din 30 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Constată că, prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Vâlcea, declinată la Curtea de APEL PITEȘTI, reclamanții, G, G, G, și, judecători la Tribunalul Vâlcea, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, Tribunalul Vâlcea și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați primii trei pârâți, în solidar, la plata despăgubirilor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu pentru perioada 2000 - 1 septembrie 2004, sume actualizate cu indicele de inflație la momentul achitării efective, și ârâtul p. Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat la alocarea fondurilor necesare efectuării plății.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar. Acest text a fost abrogat expres prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000, începând cu data de 1 octombrie 2000, însă neconstituționalitatea și caracterul abuziv al abrogării art.47 din Legea nr.50/1996 au ca efect, în realitate, supraviețuirea textului.
Astfel, dreptul la sporul în discuție le-a fost acordat printr-o lege organică, iar nr.OG83/2000 este o ordonanță ordinară emisă cu încălcarea art.114 alin.1 din Constituția în vigoare la data respectivă, deoarece a reglementat domenii care nu pot face decât obiectul legilor organice.
Prin Decizia nr.XXI pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr.5/2008, s-a statuat că judecătorii au dreptul la acest spor de risc și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Referitor la prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune, reclamanții au susținut că aceasta a început să curgă de la data pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată la care practic s-a născut dreptul la despăgubiri, prin recunoașterea dreptului magistraților la acordarea sporului de risc de 50% din salariul lunar.
La inițiativa Ministerului Justiției a fost inclusă în Strategia de Reformă a Sistemului Judiciar și în Planul de Acțiune aprobate prin nr.HG232/2005, măsura vizând plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
Consecința unei asemenea întreruperi constă, potrivit art.17 alin.1 și 2 din Decretul nr.167/1958, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție, respectiv de la data de 10 martie 2008, când Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că judecătorilor li se cuvenea sporul de risc și suprasolicitare psihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000. Ca urmare, dreptul la formularea pretențiilor curge de la data când au cunoscut sau trebuiau să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde pentru ea, respectiv începând cu data de 10 martie 2008.
Printr-o serie de acte normative privitoare la salarizarea personalului bugetar din România este reglementată acordarea unor sporuri de risc și/sau suprasolicitare neuropsihică, unor largi categorii socio-profesionale.
Exceptarea magistraților și a personalului auxiliar de specialitate de la instanțele judecătorești de la acordarea acestui spor este discriminatorie atât din perspectiva art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, cât și față de prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art.26 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.
Situația de comparabilitate cu celelalte categorii profesionale rezultă din aceea că după momentul încercării de abrogare a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, elementele de risc și suprasolicitare neuropsihică ale profesiei nu au dispărut și nici nu s-au schimbat, dimpotrivă, s-au acutizat.
În data de 11.04.2008 a depus la dosar cerere de intervenție în interes propriu -a, judecător la Tribunalul Vâlcea, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Buzău, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș, pentru plata despăgubirilor bănești reprezentând sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, cuvenite pentru perioada 2000 - 01 septembrie 2004, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și alocarea fondurilor necesare achitării sumelor de bani, cu cheltuieli de judecată.
A reiterat motivele de fapt și de drept ale acțiunii inițiale, precizând că a desfășurat activitatea de judecător la Judecătoria Buzău, până la sfârșitul lunii aprilie 2004, apoi la Tribunalul Argeș, până în septembrie 2005.
Pentru aceleași motive și împotriva acelorași pârâți din acțiune au formulat cerere de intervenție în interes propriu, la data de 17.04.2008, -, și, personal auxiliar la Tribunalul Vâlcea, solicitând plata în solidar a despăgubirilor constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul cuvenit pentru perioada 2000-1 septembrie 2004, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și alocarea fondurilor necesare achitării.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Justiției a susținut că cererea de intervenție în interes propriu este inadmisibilă, întrucât în materia litigiilor de muncă, o terță persoană nu poate solicita stabilirea unor drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana care figurează ca parte în cererea principală. Caracterul personal al raportului de muncă impune o astfel de soluție.
De asemenea, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară lunii aprilie 2005, arătând că nu se poate reține întreruperea cursului prescripției, deoarece nr.HG232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar nu cuprinde referiri la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică. Nu se poate vorbi, prin urmare, de o recunoaștere a discriminării.
Pe fond, a arătat că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au fost abrogate total și explicit prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996. Adoptarea acestei ordonanțe a avut printre obiective modificarea sistemului de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, prin aducerea acesteia în acord cu sistemul prevăzut în Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Finalitatea modificării legislației nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale, ci, dimpotrivă, creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi, prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment.
Pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în susținerea căreia a precizat că nu este ordonatorul principal de credite și nici angajatorul reclamanților.
De asemenea, a arătat că potrivit art.12 din Legea finanțelor publice nr.500/2002, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
În fine, a arătat pârâtul, Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii nu prevede obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a aloca sume de bani întrucât s-ar crea o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile legislativului, singurul abilitat să aprobe Legea bugetului de stat.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 3.07.2008, în baza art.II alin.2 din nr.OUG75/2008, dosarul a fost înaintat spre soluționare Curții de APEL PITEȘTI, în fața căreia pârâta Curtea de Apel Ploieștia invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru cererea vizând perioada 2000-1 septembrie 2004.
A arătat pârâta că dreptul la acțiune s-a stins, fiind exercitat cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani de la nașterea sa, în speță fiind incidente prevederile art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958.
Prin sentința nr.43/F-CM/30 septembrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTIar espins acțiunea formulată de reclamanți, precum și cererile de intervenție în interes propriu, formulate de intervenienți, ca fiind prescrise.
Pentru a hotărî astfel, n baza art.137 Cod procedură civilă, instanța a examinat cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune atât pentru cererea principală, cât și pentru cererile de intervenție în interes propriu și a ținut seama de termenul de prescripție reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 lit.c) Codul muncii și de inexistența vreunui caz de suspendare/întrerupere a acestuia, dintre cele reglementate limitativ de art.13 și 16 din Decretul nr.167/1958, privitor la prescripția extinctivă, reținând următoarele:
Obligația de plată a salariului este scadentă cel puțin o dată pe lună potrivit art.161 alin.(1) din Codul muncii.
Prescripția, în cazul drepturilor corelative acestor obligații cu termen, începe să curgă, potrivit art.7 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, de la data la care se naște dreptul la acțiune, respectiv de la data la care trebuie efectuată plata salariului pentru fiecare lună calendaristică, chiar și pentru situația în care norma care a prevăzut dreptul salarial solicitat a fost abrogată. De la data la care se refuză plata drepturilor salariale, angajatul cunoaște atât paguba, cât și pe cel care se face vinovat de neplată. Fundamentul de drept al pretenției se cercetează odată cu fondul, după verificarea admisibilității acțiunii.
Abrogarea normei legale sau imprevizibilitatea legislației nu constituie cauze de amânare a nașterii dreptului la acțiune, nici de amânare a curgerii termenului de prescripție dintre cele prevăzute expres în decret.
Nu s-a putut reține intervenirea unui caz de întrerupere a prescripției, deoarece Strategia de reformă a sistemului judiciar reconsiderată a fost aprobată prin nr.HG232/2005, ulterior împlinirii termenului de prescripție de 3 ani, ceea ce înseamnă că dreptul la acțiune s-a stins conform art.1 din decret pentru perioada 2000-2003.
În Strategia de reformă a sistemului judiciar pe anii 2003 - 2007, aprobată prin nr.HG2052/2003, s-a făcut referire la întărirea statutului magistraților prin creșterea indemnizațiilor judecătorilor cu sporurile ce se acordă pentru judecarea cauzelor de corupție, titlul de doctor în drept, vechimea efectivă în magistratură, ceea ce nu are legătură cu drepturile bănești în discuție sau cu înlăturarea discriminării din salarizarea celor două categorii profesionale, magistrați și personal auxiliar al instanțelor judecătorești sau al parchetelor de pe lângă acestea.
Interpretarea dispozițiilor incidente în materie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.XXI/10.03.2008, pronunțată în recurs în interesul legii este obligatorie în soluționarea acțiunilor care îndeplinesc condițiile de admisibilitate sub aspectul exercițiului dreptului la acțiune.
Pentru aceste considerente și întrucât au fost introduse începând din data de 8.04.2008 pentru drepturi bănești vizând perioada 2000- 1 septembrie 2004, acțiunea și cererile de intervenție în interes propriu au fost respinse ca prescrise.
În termen legal reclamanții și intervenienții au declarat recurs împotriva acestei sentințe, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar ulterior trimisă spre competentă soluționare Curții de APEL PITEȘTI.
În recursul lor, reclamanții și intervenienții au criticat sentința instanței de fond, arătând că în mod greșit acțiunea și cererile de intervenție au fost respinse ca prescrise, fără să fie luate în considerare acte întreruptive de prescripție care sunt Strategia de Reformă a Sistemului Judiciar și Planul de Acțiune aprobate prin nr.HG232/2005, acte care vizează plata drepturilor salariale restante, inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești.
Consecința unei asemenea întreruperi constă în ștergerea prescripției curse și începerea unui nou termen de prescripție de la data de 10 martie 2008, când în recurs în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că judecătorilor li se cuvenea sporul de risc și suprasolicitare psihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.
Au mai susținut recurenții că pe fondul cauzei se impune admiterea acțiunii, față de cuprinsul Deciziei nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.5/2008, prin care s-a statuat că magistrații și personalul auxiliar beneficiază de acest spor și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000.
În fine, recurenții au susținut că există multe categorii sociale care beneficiază de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Analizând sentința recurată, Curtea reține următoarele:
Pretențiile deduse judecății de către reclamanți și intervenienți reprezintă drepturi salariale pentru perioada 2000-1 septembrie 2004, respectiv sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%.
Conform art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art.3 termenul de prescripție este de 3 ani.
Pe de altă parte, conform art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Conform art.12 din Decretul nr.167/1958, în cazul prestațiilor succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție distinctă.
Obiectul prezentului litigiu îl constituie acordarea unor drepturi salariale și, întrucât salariul este o prestație periodică, având scadența cel puțin o dată pe lună, potrivit art.161 alin.1 Codul muncii, rezultă că în speță sunt aplicabile dispozițiile legale arătate mai sus.
Având în vedere că prin acțiunea formulată la 8.04.2008 și prin cererile de intervenție formulate la date ulterioare s-au solicitat drepturi salariale pentru o perioadă anterioară lunii septembrie 2004, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că pentru perioada dedusă judecății acțiunea este prescrisă.
În cererile lor, reclamanții și intervenienții au invocat în primul rând faptul că dreptul la acțiune s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. XXXVI/7.07.2007 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie prin care s-a stabilit că magistrații beneficiau și pentru sporul de vechime în muncă.
O astfel de apărare nu poate fi primită, întrucât, conform art.7 din Decretul nr.167/1958, rescripția p. începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune, respectiv de la data la care trebuie efectuată plata salariului pentru fiecare lună calendaristică, chiar și pentru situația în care norma care a prevăzut dreptul salarial solicitat a fost abrogată, abrogarea normei legale sau imprevizibilitatea legislației neconstituind cauze de amânare a nașterii dreptului la acțiune, nici de amânare a curgerii termenului de prescripție dintre cele prevăzute expres în decret.
În al doilea rând, reclamanții și intervenienții au invocat faptul că în speță au intervenit anumite acte întreruptive de prescripție care reprezintă acte de recunoaștere, respectiv Strategia de Reformă a Sistemului Judiciar și Planul de Acțiune aprobate prin nr.HG232/2005.
Pentru a interveni întreruperea prescripției, trebuie ca actul întrerupător de prescripție să fie înăuntrul termenului de prescripție, iar nu ulterior acestuia, motiv pentru care nu pot fi reținute ca fiind întreruptive de prescripție actele invocate de recurenți, deoarece ele au intervenit ulterior încheierii termenului de prescripție.
Pe de altă parte, din conținutul HG nr.232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, u rezultă o recunoaștere neîndoielnică din partea debitorilor cu privire la drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, în Strategia de reformă a sistemului judiciar pe anii 2005 - 2007, aprobată prin nr.HG252/2003, s-a făcut referire la întărirea statutului magistraților prin creșterea indemnizațiilor judecătorilor cu sporurile ce se acordă pentru judecarea cauzelor de corupție, titlul de doctor în drept, vechimea efectivă în magistratură, ceea ce nu are legătură cu drepturile bănești în discuție sau cu înlăturarea discriminării din salarizarea celor două categorii profesionale, magistrați și personal auxiliar al instanțelor judecătorești sau al parchetelor de pe lângă acestea.
Față de aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
Întrucât cauza a fost soluționată pe excepție, în conformitate cu art.137 Cod procedură civilă, nu se mai impune analizarea criticilor din recurs referitoare la fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, G, G, G, și de intervenienții în nume propriu, împotriva sentinței nr.43/F-CM/30 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./26.06.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Florina Andrei, Daniel Radu
