Contestație la executare. Jurisprudență. Decizia 1171/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1171/R-CM
Ședința publică din 23 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de intimata &CO împotriva sentinței civile nr.429 din 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit recurenta-intimată și intimatul-contestator.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Constată că sub nr- a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea contestația formulată de, în contradictoriu cu intimata & Co, împotriva deciziilor de imputare nr.1678/19.01.2009, nr.1737/11.02.2009 și nr.1738/11.02.2009.
În motivarea contestației s-a arătat că, urmare a desființării magazinului în care își desfășura activitatea ca și director, contestatorul a predat gestiunea, cu această ocazie efectuându-se un inventar, ce nu a constatat defecțiuni fizice sau funcționale la produsele inventariate și predate, și nici vreo lipsă în gestiune.
Cu toate acestea, pe numele contestatorului au fost emise trei decizii de imputare, deși această măsură nu mai este prevăzută la îndemâna angajatorului de Codul muncii.
Mai arată contestatorul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale, reglementate de art.270 Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată, societatea-intimată a solicitat respingerea acțiunii, invocând în primul rând excepția de inadmisibilitate a unei astfel de acțiuni, în raport de dispozițiile art.270-275 Codul muncii. În subsidiar, intimata a arătat că cele trei decizii de imputare sunt legale și temeinice, având în vedere că prin procesul verbal de inventariere semnat de petent acesta și-a însușit lipsa din gestiune, cât și defecțiunile bunurilor.
Prin sentința civilă nr.429/14.04.2009 a fost respinsă excepția de inadmisibilitate a acțiunii, a fost admisă contestația și au fost anulate cele trei decizii de imputare, fiind obligată intimata să plătească suma de 500 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate, în temeiul art.137 Cod procedură civilă, excepția de inadmisibilitate, pe care a apreciat-o ca neîntemeiată, reținând că accesul liber la justiție este consacrat de art.21 din Constituție și de dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că prin trei decizii de imputare, nr.1678/19.01.2009, nr.1737/11.02.2009 și nr.1738/11.02.2009, s-a dispus de către angajator imputarea sumelor de 2.507,6 lei, 2.995,02 lei și 2.572,14 lei, conform mai multor facturi.
A mai reținut instanța că în baza art.270 alin.1 Codul muncii, salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor și că, potrivit art.164 alin.1 Codul muncii, nici o reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului neputând fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Deciziile de imputare reglementate în vechiul Cod al muncii nu mai sunt prevăzute de Legea nr.53/2003, iar actualul Cod al muncii cuprinde norme legale imperative, protective față de salariat, astfel încât nici măcar aceștia nu pot renunța la drepturile salariale ce li se cuvin în integralitatea lor.
A concluzionat instanța că stabilirea răspunderii patrimoniale nu se poate face unilateral de către angajator pe calea unei decizii de imputare, aceasta fiind lovită de nulitate absolută, motiv pentru care a admis contestația și a anulat cele trei decizii de imputare contestate.
În termen legal, intimata & Co a declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. În mod greșit instanța de fond a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii, în condițiile în care nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la calitatea procesuală, iar cererea petentului vine în contradicție cu dispozițiile de lege invocate.
2. Soluția pronunțată de instanță pe fondul cauzei este greșită, deoarece din probele administrate rezultă că salariatul și-a însușit lipsa din gestiune, precum și defecțiunile bunurilor, în conformitate cu fișa postului, contractul individual de muncă și regulamentul de ordine interioară, situație față de care se impune angajarea răspunderii acestuia în conformitate cu Legea nr.22/1969.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Așa cum corect a reținut prima instanță dreptul de acces liber la justiție este consacrat atât prin Constituția României la art.21, cât și prin Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Omului (art.6), convenție ratificată și de România prin Legea nr.30/1994.
Este dreptul salariatului căruia i-au fost imputate anumite sume de bani să conteste măsurile luate de către angajator.
Al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.
Conform art.167 alin.2 din Codul muncii, reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Rezultă așadar că în situația în care angajatorul apreciază că salariatul i-a produs o pagubă, acesta nu are la îndemână decât promovarea unei acțiuni în justiție și obținerea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, care să constate că datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă.
Actualul Cod al muncii (Legea nr.53/2003) nu mai prevede posibilitatea pentru angajator să emisă decizii de imputare cu privire la sumele reprezentând daunele cauzate de către salariat.
Rezultă așadar că în mod corect prima instanță a apreciat că cele trei decizii de imputare au fost emise fără nici o bază legală și ca atare le-a anulat prin sentința pronunțată.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta &CO împotriva sentinței civile nr.429 din 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./26.06.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
