Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1172/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1172/R-CM
Ședința publică din 23 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta P, împotriva sentinței civile nr.498/CM din 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru recurenta-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 emisă de Cabinet individual- Baroul Argeș, lipsind intimata-pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenta-reclamantă, depune la dosar în copie, state de plată.
Curtea pune în discuție excepția de tardivitate a formulării recursului de către reclamantă.
Avocat, pentru recurenta-reclamantă, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că prin acțiunea înregistrată la data de 26.11.2008, pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanta " " a chemat în judecată pe pârâta, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 2564 lei, reprezentând contravaloare clauză de stabilitate, încasată pe toată perioada de la intrarea în vigoare a clauzei până la data încetării contractului de muncă.
În motivarea acțiunii se arată că la data de 06.02.2006, între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr.173 în registrul de evidență al salariaților și la nr.5351/13.02.2006 la A, contract în care era prevăzută și clauza de stabilitate.
La datele de 30.06.2006, 02.10.2006, 29.12.2006, 31.01.2007, 30.03.2007, 01.08.2007, 01.11.2007 și 03.01.2008 între părți s-au încheiat mai multe acte adiționale la contractul individual de muncă al pârâtei, având ca obiect, după caz, completarea sau/și modificarea cauzei de stabilitate.
În urma cererii formulate de pârâtă, prin decizia nr.23/28.03.2008 reclamanta a decis încetarea contractului individual de muncă al pârâtei conform art. 79 alin. 1 din Codul muncii.
Învederează reclamanta că întrucât contractul individual de muncă al pârâtei a încetat ca urmare a demisiei acesteia, încălcând astfel prevederile pct. 1 al clauzei de stabilitate, aceasta este obligată la returnarea sumelor primite de la angajator conform clauzei de stabilitate, astfel cum a fost prevăzută în actele adiționale la contractul individual de muncă.
Prin adresa nr.246/05.05.2008 s-a încercat notificarea pârâtei cu privire la debitul în cuantum de 2564 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.109 Cod procedură civilă, art.969 Cod civil, art.70 și urm. din Legea nr. 168/1999 și art. 281 și urm. din Codul muncii.
Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a formulat întâmpinare în cauză.
Prin sentința civilă nr.498/CM/11.03.2009, Tribunalul Argeșa admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 271 lei, reprezentând prejudiciul produs acesteia prin nerespectarea clauzei de stabilitate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:
Între reclamantă, în calitate de angajator și pârâtă, în calitate de salariat, s-a încheiat contractul individual de muncă înregistrat sub nr.5351/13.02.2006 la A (12-16), pârâta fiind angajată ca funcționar birou, pe durată nedeterminată, începând cu data de 07.02.2006.
În acest contract a fost inserată și o clauză de stabilitate, în baza căreia salariatul se obligă să aducă la cunoștința angajatorului intenția de denunțare unilaterală a contractului individual de muncă cu cel puțin 90 de zile înainte de data depunerii efective a notificării de încetare a raporturilor de muncă, după împlinirea termenului de preaviz stabilit de lege. Angajatorul s-a obligat prin aceeași clauză să plătească salariatului o sumă lunară de 36% din salariul de încadrare.
De asemenea, s-a stabilit ca, în cazul în care salariatul încalcă obligația asumată, să restituie angajatorului suma încasată pe perioada cuprinsă între data semnării contractului și data denunțării unilaterale a contractului.
La datele de 30.06.2006 (24), 02.10.2006 (23), 29.12.2006 (22), 31.01.2007 (21), 30.03.2007 (20), 01.08.2007 (19), 01.11.2007 (18) și 03.01.2008 (17), între părți s-au încheiat mai multe acte adiționale la contractul individual de muncă al pârâtei, având ca obiect, după caz, completarea sau/și modificarea cauzei de stabilitate.
Prin cererea formulată la data de 13.03.2008 (11) pârâta a solicitat încetarea activității în cadrul societății reclamante, începând cu 13.03.2008, menționând că va respecta preavizul de 15 zile.
Prin decizia nr.23/28.03.2008 (10), având în vedere cererea pârâtei, reclamanta a decis încetarea contractului individual de muncă al pârâtei începând cu 28.03.2009, potrivit art. 79 alin. 1 din Codul muncii.
Părțile din cauza de față au convenit inserarea în contractul individual de muncă a unei clauze de stabilitate, clauză ce a fost menținută și prin actele adiționale încheiate ulterior.
Deși s-a susținut de către reclamantă că a achitat pârâtei suma de 2564 lei, în temeiul clauzei de stabilitate convenite între părți, cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (35-68) reclamanta a făcut dovada că a achitat acesteia sume de bani în contul clauzei de stabilitate doar în lunile februarie 2006, martie 2006 și noiembrie 2006, respectiv 271 lei, conform situației debitului de la fila 5 dosar.
Potrivit art. 969 și urm. Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, obligațiile ce decurg din ele trebuind să fie executate cu bună-credință și întocmai.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta " ", criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:
- Contrar celor reținute la judecata în primă instanță, a rezultat din statele de plată că au fost achitate salariatei-pârâte sumele de bani convenite prin clauza de stabilitate, în cuantum mai mare decât cei 271 lei menționați în hotărâre.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă.
Examinând cu prioritate îndeplinirea condiției de exercitare a căii de atac prevăzute de dispozițiile art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, republicată, curtea constată că cererea de recurs a fost înregistrată la instanță în ziua de 27.04.2009.
Sentința instanței de fond a fost comunicată reclamantei, potrivit dovezii de la fila 74 din dosar, în ziua de 06.04.2009.
De la această dată și până la ziua înregistrării cererii de recurs a fost depășit termenul de 10 zile prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, republicată, termen care curge din ziua comunicării hotărârii.
Sancțiunea depășirii acestui termen este reglementată de art. 103 Cod procedură civilă și constă în decăderea părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.
În consecință, în baza art. 312 pr.civ. recursul va fi respins ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurenta-reclamantă P, împotriva sentinței civile nr.498/CM din 11 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind pârâta .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./29.06.2009
Jud.fond: /
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina