Drepturi salariale (banesti). Decizia 1196/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1196/2008-
Ședința publică din 09 septembrie 2008
PREȘEDINTE: R - - judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta EUROPEAN FOOD cu sediul în,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimata reclamantă din localitatea,-,. C,.12, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.139/LM din 06 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurenta pârâtă European Food SA., reprezentanta acesteia consilier juridic, în baza delegației nr.2729 din 08.09.2008 emisă de recurentă, lipsă fiind intimata reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data de 31.07.2008 prin registratura instanței a parvenit la dosar întâmpinare din partea intimatei reclamante Antik, la data de 08.09.2008 a parvenit la dosar, prin același serviciu al instanței, completare la întâmpinare din partea aceleași intimate, după care:
Reprezentanta recurentei pârâte European Food SA. solicită amânarea judecării cauzei pentru a le fi comunicată întâmpinarea. Depune la dosar, certificat de grefă privind formularea cererii de strămutare, ce formează obiectul dosarului nr-, cu termen de judecată la data de 21 noiembrie 2008, certificat prin care se arată că cererea de suspendare a judecării cauzei a fost respinsă.
Instanța, comunică un exemplar din întâmpinarea depusă la dosar cu reprezentanta recurentei pârâte și având în vedere că în cauză este vorba doar de cheltuieli de judecată, respinge cererea de amânare formulată de reprezentanta recurentei pârâte European Food SA. și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei pârâte European Food SA. solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii privind acordarea cheltuielilor de judecare la care societatea a fost obligată, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 274 Cod procedură civilă. În motivare arată că, așa cum rezultă și din întâmpinarea depusă de ei la dosar, intimata reclamantă Antik a obținut salariile corespunzător pretențiilor formulate de aceasta. Învederează că recurenta pârâtă European Food SA. nu a fost notificată înainte de chemarea sa în judecată. Arată că, nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.139/LM din 06 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a respins contestația formulată de contestatoarea Antik din oraș -,.C,.12 jud. B în contradictoriu cu intimata European Food din oraș - jud. B, ca fiind rămasă fără obiect. A fost obligată intimata la plata sumei de 700 lei în favoarea contestatoarei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Prin actului adițional nr.2087/29.11.2006 la contractul de muncă nr.-/2001 al contestatoarei, acesteia i s-a diminuat salariul de încadrare de la 700 lei la 570 lei. Din actele depuse reiese că această decizie nu și-a produs efectele, pe perioada 01.11.2006-31.07.2007 contestatoarea a obținut venituri brute calculate la salariul de încadrare de 700 lei. Din copia cărții de muncă al contestatoarei rezultă că înscrierea de la punctul 89 fost anulată. Față de aceste considerente instanța constatat că acțiunea contestatoarei a rămas fără obiect și a fost respinsă ca atare.
Intimata fiind în cuplă procesuală a fost obligată la plata în favoarea contestatoarei a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs intimata European Food SA., solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în favoarea contestatoarei.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, în mod greșit a fost obligată să-i plătească reclamantei cheltuielile de judecată în sumă de 700 lei, deoarece prin sentința atacată a fost respinsă contestația ca fiind rămasă fără obiect, iar în speță nu erau îndeplinite condițiile prev. de art. 274 Cod procedură civilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului civil de față, pârâta - recurentă fiind în culpă procesuală pentru promovarea prezentului litigiu.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 12 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Bihor, contestatoarea intimată a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta European Food SA., să se constate nulitatea absolută a actului adițional nr.2087/29.XI.2006 la contractul de muncă nr.-/2001, a se dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 1.170 lei, cu titlu de drepturi salariale neachitate, aferente perioadei 1.11.2006 - 31.07.2007, radierea înscrierii de la pct.89 din carnetul său de muncă vizând actul adițional arătat mai sus, dobânzi legale calculate asupra debitului de 1.170 lei, precum și plata unor daune morale și a cheltuielilor de judecată.
La primul termen de judecată în fața instanței de fond din 9 ianuarie 2008, cauza a fost amânată pentru ca reclamanta să depună la dosar copia acțiunii în vederea comunicării cu pârâta și pentru ca aceasta din urmă să facă dovada datei comunicării actului adițional cu contestatoarea, fixându-se termen la 6 februarie 2008 când a fost pronunțată sentința civilă nr.139/2008, prin care a fost respinsă acțiunea ca fiind rămasă fără obiect.
Este de relevat, că prin actul adițional contestat se prevedea modificarea contractului de muncă al petentei intimate, în sensul modificării funcției acesteia și a salariului, de la 700 lei lunar la 570 lei lunar.
Acest act nu a fost însă comunicat contestatoarei și nici nu și-a produs efectele, din considerentele sentinței recurate reiese că, aceasta a obținut pe perioada 1.11.2006 - 31.07.2007, venituri brute calculate la salariul de încadrare de 700 lei și nu de 570 lei, cât se menționa în actul adițional.
Pe de altă parte, mențiunea făcută în carnetul de muncă al intimatei, la poziția 89, privind modificările dispuse prin actul adițional, au fost anulate, mai mult chiar, anterior promovării acțiunii, respectiv la 9.07.2007, s-a făcut mențiunea în carnetul de muncă al acesteia că, începând cu 1 iulie 2007 se majorează salariul reclamantei la 740 lei lunar.
Față de aceste împrejurări, raportat la data promovării acțiunii (12.11.2007), Curtea apreciază că intimata recurentă nu se află în culpă procesuală, în speță nefiind întrunite cerințele prev. de art. 274 al.(1) Cod procedură civilă, motiv pentru care, în temeiul art. 312 al.1 combinat cu art. 296 și 316, art. 304 pct.9 cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul civil de față, va modifica în parte sentința civilă nr.139/2008 a Tribunalului Bihor, în sensul că va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 312 alin.1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul introdus de pârâta EUROPEAN FOOD cu sediul în,-, Cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu intimata reclamantă din localitatea,-,. C,.12, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.139 din 06 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 9 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
Red.dec.- /26.09.2008
Jud.fond. -
Dact./29.09.2008
Ex.2
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel