Drepturi salariale (banesti). Decizia 1236/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1236
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu
JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș
JUDECĂTOR 3: Petrina Manuela
Grefier
*****************************
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.595/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat av. pentru recurenta lipsă, cu delegație de substituire a dnei av., lipsă fiind părțile.
Procedura fiind legal îndeplinită, s-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că recursul este la primul termen de judecată, este declarat în termen, motivat și legal scutit de plata taxelor de timbru.
Av. arată că nu insistă în recurs, deoarece situația de fapt a fost lămurită, astfel încât lasă soluția la aprecierea instanței.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată că:
Prin sentința civilă nr. 595 din 08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții Grădinița cu program prelungit " " și Inspectoratul Școlar al Județului B să plătească fiecărei reclamante câte o indemnizație egală cu baza avută în luna pensionării pentru limită de vârstă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Bacău reclamantele, au chemat în judecată pârâtele GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT " " și INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL JUDEȚULUI B pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata indemnizațiilor egale cu cuantumul a două salarii de bază avute în luna pensionării pentru limită de vârstă.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantele au avut calitatea de salariate ale Grădiniței cu Program Prelungit " " ocupând funcția de educatoare, iar în cursul anului 2008 au fost pensionate pentru limită de vârstă. Conform dispozițiilor Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pentru anii 2007-2010: "Salariații care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizație egală cu cei puțin două salarii de bază avute în luna pensionării."
În baza:
1. Deciziei nr.60/2008-pentru;
2. Deciziei nr, 62/2008- pentru ;
3. Deciziei nr. 63/2008-pentru;
4. Deciziei nr. 61/2008-pentru, decizii emise de către unitatea pârâtă Grădinița cu Program Prelungit " ", s-a dispus primirea de către acestea a unor indemnizații egale cu cuantumul a două salarii de bază avute în luna pensionării pentru limită de vârstă.
Cu toate acestea, nici până în prezent conținutul deciziilor mai sus-arătate nu a fost respectat, iar unitatea-pârâtă a refuzat dintr-un motiv plauzibil și legal acordarea drepturilor salariate cuvenite în baza dispozițiilor legale în vigoare.
În drept reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Codului muncii, Statutul Personalului Didactic.
Pârâta Grădinița cu Program Prelungit " " a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii întrucât la baza stabilirii drepturilor salariale este Statutul Personalului Didactic, reglementat de legea nr.l28/1997, care nu prevede acordarea indemnizațiilor cerute de reclamante. De asemenea s-a mai arătat că la nivel teritorial există înregistrat la Direcția pentru dialog, Familie și Solidaritate Socială a jud. B "CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ UNIC LA NIVEL TERITORIAL ÎNVĂȚĂMÂNT, înregistrat sub nr. 1138/2004 completat și modificat prin înregistrările nr. 12420/22.10.2007 și 16643/07.08.2008. În acest Contract la art.35 alin e) se prevede ca "salariații care se pensionează la vârsta standard primesc o indemnizație de cel puțin un salariu de bază"
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Reclamantele au avut calitatea de salariate ale Grădiniței cu Program Prelungit " " ocupând funcția de educatoare iar în cursul anului 2008 au fost pensionate pentru limită de vârstă așa cum rezultă din adeverințele și deciziile de pensionare depuse la dosar.
La data de 01.07.2008 s-au emis deciziile nr. 60/2008 cu privire la reclamanta, nr.62 cu privire la reclamanta, nr. 63 cu privire la reclamanta, respectiv nr. 61 cu privire la reclamanta prin care s-a decis primirea de către acestea a unei indemnizații egale cu cuantumul a două salarii de bază. Ulterior pârâtele au refuzat plata sumelor de bani.
Instanța nu a reținut apărarea că sumele de bani nu sunt datorate întrucât Statutul Personalului Didactic nu prevede acordarea acestora, câtă vreme Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național prevede în art. 50 că "salariații care se pensionează la vârsta standard primesc o indemnizație de cel puțin un salariu de bază".
De asemenea nu se poate reține nici faptul că prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Teritorial Învățământ sa prevede doar o indemnizație de cel puțin un salariu de bază întrucât se prevede un drept la un nivel inferior ori potrivit art.238 (1) din Codul muncii,contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior,
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamantele și în motivare susțin că prima instanță deși a admis acțiunea a obligat pârâtele numai la plata unei indemnizații egale cu baza salariului avut în luna pensionării și nu egală cu 2 salarii de bază, astfel cum s-a solicitat.
Prin încheierea din 20 iulie 2009, prima instanță a îndreptat hotărârea recurată, în sensul solicitat de recurente.
În atare situație, recursul a rămas fără obiect, astfel că în baza art.312 Cod procedură civilă, va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr.595/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, ca rămas fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. /
Red. J-G-
Tehn.8 ex.AA 2.12.2009
Com la părți la 3.12.2009
Președinte:Sorina RomașcanuJudecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș, Petrina Manuela