Drepturi salariale (banesti). Sentința 13/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 13/F-CM
Ședința publică din 09 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu Daniel
Judecător - -
Asistent judiciar -
Asistent judiciar
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, acțiunea formulată de reclamantele și, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Tribunalului Vâlcea, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL PITEȘTI și TRIBUNALUL VÂLCEA.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, în baza delegației depuse la dosar, lipsind reclamantele, pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de APEL PITEȘTI și TRIBUNALUL VÂLCEA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care se constată că nu mai sunt cereri de formulat în cauză.
Curtea constată acțiunea în stare de judecată și acordă cuvântul asupra ei.
Consilier juridic, pentru pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției pe care o reprezintă, arătând că între aceasta și reclamanți nu există raporturi de muncă în baza cărora să poată fi obligată la plata despăgubirilor.
Pe fond, solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, pentru morivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 03.06.2008, reclamantele și, judecători la T IBUNALUL VÂLCEA, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI, TRIBUNALUL VÂLCEA și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând totodată citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la plata despăgubirilor cauzate de discriminare reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în anexa 1, lit.A, pct.6-13 ale nr.OUG27/2006, corespunzător funcțiilor pe care le exercită, începând cu data de 10.04.2006 la zi și în continuare, ce vor fi actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii se arată că potrivit art.11 alin.(1) din nr.OUG27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit art. 6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Procurorii de la cele două direcții sunt salarizați la nivelul funcțiilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin prevederile menționate se stabilește un tratament diferențiat între magistrații încadrați în cele două direcții și ceilalți magistrați.
Salarizarea superioară a procurorilor din cadrul și a fost justificată prin necesitatea de a se asigura incoruptibilitatea acestora, de a se intensifica lupta împotriva fenomenului corupției și prin gravitatea infracțiunilor date în competența acestor structuri.
Deși scopul urmărit este unul legitim, metoda de atingere nu este adecvată deoarece incoruptibilitatea trebuie asigurată pentru toți magistrații la toate nivelele de judecată și în toate cauzele. Aceasta cu atât mai mult cu cât la soluționarea cauzelor penale privind fapte de o gravitate sporită participă și judecătorii.
În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art.1 și 2 din nr.OG137/2000, completată și modificată.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că discriminarea la care fac referire reclamantele rezultă din lege și nu din modul de interpretare și de aplicare a acesteia. Or, Ministerul Justiției nu are atribuții de legiferare, ci doar de aplicare a legilor în vigoare.
Legat de admisibilitatea acțiunii, a arătat că în afara legii nu putem vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulterioare. Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii profesionale ori nereglementarea anumitor aspecte care țin de statutul profesional nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
Prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege instanța ar depăși limitele puterii judecătorești și și-ar aroga atribuții de legiferare.
Pe fond, apărările pârâtului au fost următoarele:
Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 procurorilor din cadrul și s-a făcut avându-se în vedere nu criteriul cauzelor instrumentate, ci criteriul gradului instanței sau al parchetului la care funcționează, în acord cu dispozițiile art.3 din nr.OUG27/2006 și ale art.74 alin.1 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, republicată.
În privința încadrării procurorilor la legiuitorul a menținut regula numirii acestora, iar nu a promovării, respectiv a exercitării pe o durată temporară a funcției de procuror în cadrul acestui parchet, precum și a revenirii pe postul deținut anterior.
Odată numiți în cadrul, chiar și pe durată temporară, acestor procurori trebuie să li se recunoască un tratament salarial identic cu cel al procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o tratare diferențiată din punct de vedere al salarizării fiind discriminatorie.
Acordarea pe viitor a pretențiilor solicitate reprezintă, în opinia pârâtului, un drept eventual, care nu este născut și actual, prin urmare este inadmisibilă.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat mai întâi apărări în sensul că nu poate fi chemat în judecată în calitate de pârât față de competențele ce i-au fost stabilite în materia discriminării prin nr.OG137/2000, art.16-20.
În calitate de expert în domeniul nediscriminării, a învederat instanței prin punctul de vedere formulat în scris că trebuie să se țină cont, în soluționarea pricinii având ca obiect încălcarea principiului nediscriminării, de următoarele linii directoare:
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în mod constant că pentru a se reține încălcarea prevederilor art. 14 din Convenție privind interzicerea discriminării trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare rezonabilă sau obiectivă.
Tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în susținerea căreia a arătat că plata drepturilor salariale este în sarcina angajatorului, Ministerul Justiției și orice culpă poate fi reținută doar în sarcina acestuia.
Ministerul Economiei și Finanțelor, la propunerea ordonatorului principal de credite, va introduce modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat.
Partea a mai invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii reiterând motivele formulate de Ministerul Justiției și făcând totodată referire la Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că prevederile art.1 din nr.OG137/2000, republicată sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Examinând cu prioritate excepția de inadmisibilitate a acțiunii, instanța reține următoarele:
În interpretarea art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Thlimmenos vs. din 6 aprilie 2000, Curtea a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
Protecția egală a legii consacrată de Constituția României din 2003 - art.16 - se concretizează în următoarele obligații ale statului: de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicarea legii, de a interzice și sancționa prin lege discriminarea, de a crea remedii legale eficiente pentru victimele discriminării.
Această din urmă obligație pozitivă a statului presupune asigurarea accesului liber la justiție pentru repararea prejudiciului suferit prin discriminare.
Tratamentul diferențiat interzis de norma internațională menționată trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Prin Hotărârea Frett din 2002 Curtea de la Strasbourg a rupt complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, conferindu-i caracter autonom.
În speța de față dreptul protejat prin interzicerea discriminării este recunoscut de normele interne, respectiv de art.5 și 6 din Codul muncii, potrivit cărora în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, iar orice salariat are dreptul la plată egală pentru muncă egală.
Art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală a lucrătorilor de sex masculin și de sex feminin.
În cauza Defrenne//1976 Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.
Principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă, precum și în cazul unei remunerări inegale pentru muncă egală a lucrătorilor de sex feminin și de sex masculin, atunci când aceasta este realizată în aceeași instituție sau în același serviciu, privat sau public.
În considerarea celor reținute mai sus și a prevederilor art.20 din Constituția României, instanța consideră că acțiunea este admisibilă, urmând să analizeze dacă tratamentul diferențiat de salarizare a judecătorilor pe de o parte și a procurorilor numiți la și, pe de altă parte, este discriminatoriu.
Pentru aceleași motive va reține că pârâtul Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Potrivit art. 5 din Legea nr. 304/2004, modificată și completată, Ministerul Justiției asigură buna organizare și administrare a justiției ca serviciu public. Art. 131 alin. (1) și (2) din lege prevede că bugetul instanțelor judecătorești este gestionat de Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite.
Deși redactarea acțiunii este inexactă, se constată însă precizarea calității de monitor al faptelor de discriminare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru care s-a solicitat citarea în cauză. Aceasta înseamnă că nu s-au formulat pretenții împotriva acestei instituții și că nu i se poate reține calitate procesuală pasivă.
În analiza excepției invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 18 și 20 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt miniștrii de resort, iar Guvernul asigură realizarea politicii fiscal-bugetare, elaborând proiectele legii bugetare anuale și examinând periodic execuția bugetară.
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor, enumerate de art. 19 din lege, constau în pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobările contului general de execuție, în luarea măsurilor necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, etc.
În baza acestor atribuții legate de execuția bugetară, Ministerul Economiei și Finanțelor dispune măsuri pentru alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești cuvenite angajaților de către ministerul d e resort. Rezultă că partea are calitate procesuală pasivă în cererea de plată a despăgubirilor întemeiată pe tratamentul discriminatoriu aplicat de către autoritatea publică în exercitarea raporturilor de muncă.
În analiza tratamentului discriminatoriu trebuie stabilit mai întâi dacă reclamantele, judecători la T IBUNALUL VÂLCEA și procurorii care funcționează în cadrul sau se află în situații analoage sau comparabile.
Potrivit art.1 din Legea nr.508/2004, modificată și completată, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este o structură specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceasta își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României.
Condițiile de numire a procurorilor în cadrul acestei structuri sunt reglementate de dispozițiile art.75 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, modificată și completată.
Aceștia pot fi revocați prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, iar la data încetării activității în cadrul revin la parchetul la care au dreptul să funcționeze potrivit legii.
Potrivit art.80 din lege, Direcția Națională Anticorupție își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României și funcționează pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Este organizată ca structură autonomă în cadrul Ministerului Public și este coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Art.87 prevede că se încadrează cu procurori numiți prin ordin al procurorului șef al, cu avizul
Având în vedere aceste prevederi, se reține că cele două categorii de personal nu se află în situații comparabile, întrucât funcționează la instanțe/parchete de grad diferit.
Iar indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora și a magistraților asistenți se stabilește, în conformitate cu prevederile art.3 din nr.OUG27/2006, în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută.
Prin urmare, diferența de tratament în salarizarea celor două categorii de personal, stabilită prin anexa la nr.OUG27/2006, la care trimit dispozițiile art.3 alin.(1) și art.11 alin.(1) decurge din situarea acestora pe poziții diferite în ceea ce privește gradul instanței sau parchetului la care funcționează.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în jurisprudența sa că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art.14 din Convenție, atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Câtă vreme cele două categorii de personal nu se află în situații analoage, analiza celorlalte elemente ale tratamentului discriminatoriu nu mai este necesară. De astă dată funcționează principiul diferențierii salariilor după funcția îndeplinită.
Nici analiza condițiilor de încadrare sau promovare în funcție a procurorilor în cele două structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu se impune deoarece se invocă drept temei al acțiunii în despăgubire discriminarea în privința plății drepturilor salariale, și nu în privința accesului la o funcție.
Se va reține prin urmare că în cauză nu poate fi vorba despre o încălcare a prevederilor art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale întrucât tratamentul diferit nu vizează persoane aflate în situații analoage și se va respinge cererea de plată a despăgubirilor.
Față de soluția dată asupra capătului principal de acțiune vor fi respinse cererile accesorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘT
Respinge acțiunea formulată de reclamantele și, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Tribunalului Vâlcea, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL PITEȘTI și TRIBUNALUL VÂLCEA.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Asistenți judiciari,
-
Grefier,
Red./Tehnored./9 ex./17.09.2008
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu Daniel
